Iaşi | Punct: str. Vasile Lupu, nr. 28 | Anul: 2002
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2002
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Tezaur;
Cod RAN:
| 95079.11 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
mun. Iaşi
Localitate:
Iaşi
Punct:
str. Vasile Lupu, nr. 28
Localizare:
| 95079.11 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Mihăilescu-Bîrliba | Virgil | responsabil | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Asăvoaie | Costică | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Bilavschi | George Aurelian | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Stoian | Cecilia | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
Raport:
În ziua de 5 august 2002, proprietarul clădirii din str. Vasile Lupu, nr. 28 (domnul Traian Periade) şi DJCCPCN a judeţului Iaşi (domnişoara Mariana Zup) au anunţat telefonic, separat, Institutul de Arheologie Iaşi al Academiei Române, că la adresa amintită (Fişa cadastrală 4989), în zilele de 2 şi 3 august s-au găsit 4 vase ceramice şi un mare număr de monede medievale de argint. Ulterior, în alte două etape (26 august şi 9 septembrie) s-au mai descoperit câte două vase cu un conţinut asemănător. Astfel, în total au fost recuperate 8 vase ceramice întregi şi întregibile (printre care şi o puşculiţă), în care s-au aflat adăpostite peste 14000 de monede medievale de argint, databile între sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de-al XVII-lea. Întrucât operaţiile de curăţire, conservare şi identificare ale unui asemenea volum de material monetar sunt abia la început, în acest moment se poate doar preciza că cea mai mare parte a tezaurului este compusă din denari ungureşti sau emisiuni pentru Ungaria, precum şi din grosi polonezi (coroană şi Lituania), cu multiplii şi submultiplii lor.
Casa şi terenul de la adresa de mai sus, care au constituit obiectul cercetării, se află în zona centrală a oraşului Iaşi, pe o pantă coborâtoare dinspre înălţimea Tătăraşi şi cartierul omonim, în apropierea bisericii "Sfântul Ion Gură de Aur/Sân Nicoară" (spre est) şi a intersecţiei "Bucşinescu" (spre vest). Cu toate că, după cum am arătat, locul descoperirii se află astăzi în partea centrală a oraşului, în secolele XVI-XVIII el nu aparţinea nucleului urban, ci unei zone de tranzit2, cu hanuri, locuri de recreere, vii, livezi etc. De altfel, în actul de cumpărare a terenului de la Domeniile Statului (25 iulie 1872), de către un anume "Ghiorghe Peşte şi sora sa Paraschiva", se arată că, înainte, aceştia l-au posedat ca "embatic", deoarece era în proprietatea Mănăstirii "Sfântul Ion Gură de Aur".
Chiar din momentul semnalării descoperirii, condiţiile în care aceasta s-a făcut, ca şi dimensiunea sa, ne-au determinat să întreprindem o atentă supraveghere de specialitate, însoţită de un control cu detectorul de metale. Mai mult, în lunile august – octombrie 2002, cercetătorii menţionaţi ca autori ai acestui raport au efectuat o săpătură arheologică de salvare (Autorizaţia Direcţiei Arheologie a MCC, nr. 226/2002), care a urmărit mai cu seamă elucidarea situaţiei stratigrafice şi eventuala depistare a unor complexe de locuire, însoţită de recuperarea altor materiale arheologice.
Proprietarul amintit al terenului a intenţionat să extindă clădirea spre est şi în acest scop a dispus excavarea mai multor şanţuri trebuincioase pentru turnarea temeliilor. Cu acest prilej, la o adâncime aproximată de -0,90 –1 m au fost găsite vasele cu monedele pomenite, precum şi un sporadic material ceramic. Perimetrul acestor fundaţii a devenit implicit şi cadrul investigaţiei, el delimitând două viitoare încăperi de formă rectangulară (3,40 x 3,20 m), care au corespuns astfel casetelor în care am desfăşurat cercetarea noastră (Cas I şi Cas II).
Caseta I. Lucrările de construcţie pomenite au început dinspre est spre vest, ordine urmată şi în numerotarea casetelor, cea răsăriteană fiind prima abordată. De altminteri, în aria sa au apărut şi primele 4 vase cu monede. Până la adâncimea de -1,20 m (de la nivelul actual de călcare3), când apare solul viu (galben), pământul era colorat negru-cenuşiu, dar avea consistenţă scăzută şi numeroase pigmentări, cu resturi ceramice, cenuşă şi cărbune, specific unui teren de umplutură. Din examinarea profilelor a reieşit existenţa mai multor gropi intersectate, care pot fi datate în secolele XIX-XX, deşi trebuie subliniat faptul, că printre materiale recoltate au fost identificate şi vestigii din veacurile anterioare (XVII-XVIII), antrenate, după cum credem, din nivelurile inferioare.
La extremitatea sudică a casetei (între –0,85 m şi –1,20 m) a fost depistat un nivel de dărâmare (arsură şi lemn ars), cu fragmente de cărămizi, de cahle şi de ceramică. Potrivit observaţiilor noastre sigure, pe stratul de arsură se aflau doar resturi de la vase din caolin, cu marginile smălţuite în verde şi brun-gălbui (secolele XVII-XVIII).
Caseta II. Ea este situată la apus de cealaltă şi, întrucât a fost deschisă ulterior, s-a bucurat de atenţia noastră maximă. În apropierea zidului comun al celor două casete, la aproximativ -0,90 –1 m adâncime, au apărut celelalte 4 vase cu monede, pe rând, două câte două. În acelaşi timp, cercetarea a confirmat existenţa aceloraşi indici stratigrafici sesizaţi în caseta învecinată: între -0,75 m şi -1,20 m s-a surprins un nivel de dărâmare identic, cu un conţinut asemănător (resturi fragmentare de la vase ceramice locale sau de import, de la cahle, de sticlărie, de porţelan, obiecte mărunte de fier etc.) şi, databil, grosso – modo, în secolele XVII-XIX.
În profilul estic, adosat zidului comun celor două casete, între -0,60 m şi -1,05 m adâncime, a fost observată o groapă (Gr 1), pe fundul căreia au apărut 3 vase ceramice în care se aflau depozitate obiecte diverse de fier, intens corodate. Din interiorul gropii şi de pe pereţii săi au fost recoltate şi 15 monede de aramă (posibil, şi un exemplar fourré): şilingi suedezi (Christina, Carol al X-lea Gustav şi Carol al XI-lea) şi imitaţii moldoveneşti din secolul XVII (?).
În peretele nordic al casetei – la adâncimea de -0,58 m, spre răsărit şi -1,10 m, spre apus – a fost surprins un al doilea nivel de arsură (cu lemn carbonizat), gros de aproximativ 0,10 – 0,20 m, sub care se afla o lentilă de dărâmătură şi arsură, subţiată spre nord şi mai groasă spre sud, lipsită de material arheologic.
Chiar dacă în clipa de faţă nu se poate da un răspuns satisfăcător tuturor întrebărilor pe care le pune cercetarea acestui obiectiv, sperăm ca, în vara anului 2003, odată cu reluarea lucrărilor de construcţie de pe teren, dar când şi operaţiile de curăţire, conservare şi identificare a materialelor obţinute până acum vor fi mai avansate, să fim în măsură de a oferi rezolvări plauzibile celor mai multe dintre acestea.