Iaşi | Punct: str. Cucu/Elena Doamna | Anul: 2011
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2011
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă; Monumente - Restaurare;
Epoci:
Evul Mediu; Monumente Restaurare; Perioada modernă;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă; Aşezare urbană;
Cod RAN:
| 95079.42 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
mun. Iaşi
Localitate:
Iaşi
Punct:
str. Cucu/Elena Doamna
Localizare:
| 95079.42 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Văleanu | Mădălin-Cornel | participant | Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi |
| Chirica | Vasile | responsabil | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Bilavschi | George Aurelian | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Bodi | George | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Hriban | Cătălin | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Minea | Bogdan | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Munteanu | Lucian | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
Raport:
În urma încheierii contractului de cercetare arheologică preventivă cu nr. 6247/27.10.2011, între Academia Română - Filiala Iaşi şi firma Roughton International Limited Hapshire, a fost depusă documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei de săpătură şi au fost demarate lucrările necesare pentru construirea obiectivului Palatul de Justiţie Iaşi.
Suprafaţa ce urma a fi afectată de lucrările de excavaţie, în vederea realizării fundaţiei imobilului ce va servi ca sediu al Tribunalului Iaşi, se află la intersecţia străzilor Cucu şi Elena Doamna, fiind estimată la circa 4 000 mp.
Obiective: identificarea unor posibile nivele de locuire istorică şi arheologică; identificarea resturilor unor posibile construcţii din secolele XVII-XVIII; recoltarea materialelor arheologice descoperite în perimetrul supus intervenţiei; cercetarea, datarea (încadrarea cronologică) a descoperirilor; propunerea unor măsuri de conservare in situ a eventualelor construcţii, dacă acestea au importanţă istorică; valorificarea ştiinţifică a descoperirilor, prin rapoarte de săpătură şi studii de sinteză.
Zona a fost supusă observaţiilor arheologice în deceniile şapte-opt ale secolului trecut şi se circumscrie spaţiului din vecinătatea mănăstirilor Golia şi Bărboi din Iaşi. Deşi iniţial, se prefigura ca un spaţiu intens cercetat, numeroasele intervenţii în teren (deranjamente) fiind consemnate în literatura de specialitate, vechile amplasamente ale imobilelor din secolele XVII-XIX au rămas necunoscute din punct de vedere arheologic.
Nu s-a exclus prezenţa unor materialele arheologice (fragmente de ceramică, sticlă şi metal), aparţinând unui segment cronologic cuprins între a doua jumătate a secolului XVII şi prima jumătate a secolului XX, cu posibilitatea descoperirii unor eventuale resturi de construcţii ceva mai vechi.
Principalele obiective ale cercetării arheologice au vizat identificarea urmelor de locuire, a vechilor structuri de construcţie, stabilirea relaţiilor stratigrafice, a planimetriei, ca şi recuperarea materialelor de interes arheologic. Stabilirea acestor obiective a fost motivată de faptul că zona a fost superficial cercetată spre sfârşitul deceniului şase al secolului trecut, în pofida faptului că au fost înregistrate numeroase deranjamente în teren, cum sunt cele din deceniile opt-nouă ale sec. XX, când s-a realizat decopertarea zonei la o adâncime de peste 3 metri şi o reumplere cu molozuri şi alte materiale provenite din diverse demolări de pe raza municipiului Iaşi.
În zonă se menţionează o însemnare lapidară pentru o descoperire din strada Elena Doamna, nr. 19, a unor fragmente ceramice de pastă roşie cu smalţ verde măsliniu, aplicat pe un decor geometric incizat, datate în secolul XVI1.
Pentru identificarea şi înregistrarea complexelor arheologice au fost utilizate planurile georeferenţiale ale firmei de construcţii sus-menţionate, care au fost ulterior coroborate cu următoarele planuri: Planul inginerului Joseph Bayardi de la 1819; Planul drumului apelor capitalei redicat în anul 1843 şi pus în aplicare de Domnitorul prinţul Mihail Sturza, litografiat la Institutul Albinei, 1857; Planul oraşului Iaşi, scara 1:10. 000, ridicat între anii 1896-1897 de ing. Gr. Bejan, Bucureşti, 1900; Planul oraşului Iaşi din 1955 şi 1975.
Plasarea complexelor arheologice pe aceste planuri s-a realizat cu ajutorul unei staţii HILTI PA 911 pusă la dispoziţie, împreună cu personal calificat, de către constructor, iar la încheierea lucrărilor, planurile au fost digitizate şi georeferenţiate.
Pentru înlăturarea stratului de molozuri s-a acţionat cu mijloace mecanice, sub permanentă supraveghere arheologică. S-a acţionat manual, cu lucrători oferiţi de firma Roughton International Limited Hapshire, numai în situaţiile în care au fost descoperite complexe de interes arheologic.
Într-o primă etapă a lucrărilor desfăşurate, au fost identificate fundaţiile clădirilor dezafectate în cursul deceniile opt-nouă ale secolului XX. Materialele rezultate în urma acestor excavări cuprindeau cărămizi de fabricaţie recentă, moloz, piatră concasată şi compactată, fragmente ceramice pentru menaj, piese şi fragmente metalice de uz gospodăresc. Spre interiorul perimetrului construit, la circa 2-3 m adâncime, au fost identificate urmele unor latrine utilizate spre sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, precum şi fragmente ceramice dispersate, specifice secolului XVIII.
În colţul sudic al perimetrului supus observaţiilor arheologice a fost identificată structura unei construcţii subterane, de formă dreptunghiulară, la distanţă de circa 4,5 m de profilul sud-vestic şi la o adâncime de circa 2,5 m. Starea precară de conservare, tehnica constructivă (folosirea argilei cleioase în amestec cu nisip ca liant), solicitarea structurii de rezistenţă, în decursul timpului, au impus ca într-o primă etapă, subsolul să nu fie investigat direct. S-a recurs la îndepărtarea pământului din prejma structurii, evitând astfel prăbuşirea accidentală, iar ulterior s-a recurs la investigarea interiorului.
Pe peretele de SE fusese, probabil, calea de acces, deoarece a fost observată o balama de uşă. Peretele avea o lungime totală de 3,40 m. Peretele de NE, cu o lungime de 4,30 m şi o înălţime de 1,75 m, permitea accesul, printr-o boltă cu lăţimea de 1,50 m, spre o galerie prăbuşită, păstrată pe o lungime de 2 m.
Peretele de NV prezenta, de asemenea, o boltă care permitea accesul spre o galerie mai mare, dar care a fost zidită după amenajarea unei noi construcţii. Cu această ocazie a fost recuperată piatra de la galeria abandonată, fapt confirmat de pătrunderea molozului în porţiunea dezafectată.
Spre zona centrală a laturii de SE a perimetrului investigat arheologic a fost reperată şi cercetată o construcţie subterană de mari dimensiuni, realizată din rocă sedimentară fasonată (calcar oolitic de Repedea) şi un liant compus din argilă şi nisip. Analiza ulterioară a structurii identificate a permis stabilirea planului general al construcţiei. S-a constatat existenţa a două galerii principale perpendiculare, dispuse în forma literei „T", orientate NNE-SSV, VVN-EES. Terminalul de NV realiza legătura cu galeria principală printr-un coridor în formă de buclă. Galeria centrală, prăbuşită spre extremitatea de NNE, s-a păstrat, cu o serie de avarii în structura de rezistenţă, pe o lungime de circa 13,5 m. În zona de intersecţie cu galeria perpendiculară au fost constatate prăbuşiri ale bolţii, fapt ce a determinat, probabil în prima parte a sec. XX, abandonarea terminalului de SE şi stoparea degradării structurii de rezistenţă prin zidirea cu piatră (rocă sedimentară) a bolţilor. O consolidare asemănătoare, realizată probabil în aceeaşi etapă, a fost întreprinsă în extremitatea de NV a terminalului. Aceasta a constat în realizarea a cinci piloni de susţinere a bolţii şi zidirea pe jumătate a coridorului în formă de buclă. Refaceri şi consolidări ale bolţii au fost semnalate în zona de intrare a galeriei principale, prin utilizarea de cărămidă şi mortar pe bază de ciment.
Materialele recuperate din zona construcţiei subterane nu au permis o încadrare cronologică elocventă. Printre materialele atribuite cu certitudine secolului XX, au fost identificate şi altele mai vechi: o piesă de silex de factură neolitică; fragmente ceramice şi de cahle, datate doar prin analogii (nu a putut fi identificat un nivel real de locuire), în secolele XVII-XVIII; o sticlă cu monograma regelui Carol I şi data septembrie 1883.
Starea precară de conservare, degradările constatate şi adâncimea mare, de circa 4,5 m faţă de nivelul de călcare din strada Elena Doamna, nu au permis investigarea şi păstrarea subteranului in situ.
Spre extremitatea de NE a perimetrului afectat de lucrările de excavaţie au fost identificate rămăşiţele unei alte construcţii subterane, la circa 3,5 m de nivelul actual de călcare, reutilizată în perioada contemporană. Intrarea, reconstruită din cărămidă şi mortar, avea deschiderea de 1,4 m, înălţimea de 1,8 m şi permitea accesul într-o cameră de 6 x 4 m şi înălţimea de 2,7 m. Calea de acces către două galerii, spre sud-vest şi sud-est, a fost blocată prin zidire. Într-o perioadă ulterioară, bolta a fost străpunsă de un stâlp de beton armat, al unei construcţii care nu mai există în momentul de faţă. La demontarea structurii de piatră s-a constatat demontarea celor două căi de acces la un moment ce nu poate fi precizat. In perimetrul acestei construcţii au fost descoperite materiale specifice secolului XX.
În martorul de NV a fost semnalat subsolul unei alte construcţii de mari dimensiuni, aliniată la strada Cucu. Observaţiile ulterioare au dus la concluzia că este un subsol mai vechi, reutilizat într-o etapă mai nouă de construcţie, când s-a recurs la consolidarea bolţii unei galerii secundare cu un arc de cărămidă şi la amenajarea unei intrări, tot din cărămidă, adaptată probabil noului plan al clădirii. Au fost identificate două zone distincte: galeria stângă, cu lungimea de 5,5 m, lăţimea de 1,8 m şi înălţimea de 1,3 m şi galeria dreaptă, cu lungimea de 8,5 m, lăţimea de 1,8 m şi înălţimea de 1,72 m, care făcea accesul într-un compartiment de 2 x 1,65 x 1,70 m. Interiorul subsolului fusese consolidat cu cărămidă şi beton armat, ulterior fiind umplut cu diverse materiale şi moloz. În perimetrul său au fost descoperite materiale diverse, ce pot fi încadrate cronologic în secolele XIX si XX.
Reutilizarea subsolurilor bine conservate, la un moment dat, şi „încadrarea" acestora în structura noilor construcţii, realizate cu precădere în a doua jumătate a secolului XIX şi începutul secolului XX, s-au soldat în timp cu o serie de probleme, concretizate prin degradarea constantă şi concomitentă a structurilor subterane mai vechi, dar şi a suprastructurilor noi, cu fundaţiile în straturile de depuneri antropice, a căror instabilitate a fost „amplificată" de numeroasele galerii din sec. XVIII-XIX.
Consolidările repetate, constatate în cazul subteranului din zona de NE, compactarea galeriilor din nivelul depunerilor recente, situaţie semnalată la nivelul construcţiei din zona sudică, s-au dovedit a fi măsuri ineficiente de salvare şi consolidare a complexului de clădiri din zona cercetată, fiind, în cele din urmă dezafectate în cursul deceniului nouă al secolului trecut.
Cercetările urmează a fi continuate în anul 2012.