Iaşi | Punct: Curtea Domnească | Anul: 2018
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2018
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Perioada modernă; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire civilă;
Cod RAN:
| 95079.04 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
Iaşi
Localitate:
Iaşi
Punct:
Curtea Domnească
Sector:
str. Crişan, nr. 10
Localizare:
| 95079.04 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Aparaschivei | Dan | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Berzovan | Alexandru | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Bilavschi | George Aurelian | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Honcu | Ştefan | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Hriban | Cătălin | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| xxBoțanxx | Sever-Petru | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Pîrnău-Bacumenco | Ludmila | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
Raport:
În urma solicitării reprezentanţilor unui investitor local de a realiza o cercetarea arheologică preventivă pentru terenul aflat pe str. Crişan, nr. 10, din Iaşi, arheologii de la Institutul de Arheologie din Iaşi au efectuat investigaţii intruzive în vederea verificării potenţialului arheologic al zonei.
Cercetarea arheologică preventivă s-a desfăşurat pe un teren situat în perimetrul sitului
„Centrul Istoric al Municipiului Iaşi”, la circa 25 m vest de biserica Sf. Gheorghe – Lozonschi (an 1800), dar şi în imediata proximitate a numeroase alte monumente şi situri incluse în Lista Monumentelor Istorice.
Scopul principal al investigaţiilor a fost acela de a corobora datele de ordin arheologic cu informaţiile obţinute din sursele narative, publicate sau inedite, demers care ar augmenta baza documentară a istoriei acestei zone din cuprinsul târgului medieval.
Terenul cercetat este cel pe care a fost amplasată Casa „Bardasare”, în care a locuit câţiva ani pictorul Gheorghe Panaiteanu-Bardasare (1816- 1900), stabilit la Iaşi pe la 1860. Anterior, imobilul a aparţinut căminarului Costache Tomozache, care o închiriază pentru a se stabili aici Consulatul Austriei. Pe lângă locuinţă (avariată la cutremurul din 1977 şi degradată progresiv până ruinare – în anii 1990), proprietatea Bardasare mai includea şi un rând de dughene la stradă (fosta Uliţa Feredeelor). Fundaţiile acestor clădiri au fost interceptate şi degajate în timpul săpăturilor arheologice.
Metodologia de lucru a vizat cercetarea unei suprafeţe cât mai mari din perimetru. În prima fază s-au trasat trei secţiuni, urmărindu-se cercetarea laturilor de sud, vest şi nord ale proprietăţii (Pl. I). Secţiunile, notate S1-S3, au avut iniţial lăţimea de 4 m şi lungimi între 20 şi 30 de m. În urma extinderilor şanţurilor S1 şi S3 spre nord (S1a, 5 x 23,50 m) şi spre est (S3a, 6,50 x 11 m) perimetrul cercetat s-a mărit simţitor. Între secţiuni s-au păstrat iniţial martori de 2 m. Ulterior, după înregistrarea indicilor stratigrafici şi a complexelor arheologice, aceştia au fost îndepărtaţi pentru investigarea situaţiilor surprinse. În afara a două extensii ale secţiunilor S1 şi S3, s-au mai dezvelit încă trei casete, notate A-C, având dimensiuni diferite.
Adâncimea până la care s-au săpat secţiunile şi s-a efectuat săpătura în suprafaţă a variat de la - 4,00 m (spre vest, în S3, unde s-a constatat o depunere consistentă) la -2,10 m (spre est, în Cas. B), datorită pantei accentuate a terenului, ameliorată prin terasare antropică ulterioară (Pl. IV/1).
Amintim că hărţile din secolul al XIX-lea şi începutul veacului următor ne-au indicat prezenţa unui imobil de dimensiuni apreciabile (circa 10 x 22 m), având parter, demisol – cu pivniţă (pivniţe) – şi pridvoare. Cercetările din teren au confirmat informaţiile documentare şi ale registrelor cadastrale, astfel încât, în urma investigaţiilor arheologice au fost identificate resturile fundaţiilor şi pivniţa/pivniţele acestui imobil.
Rezultatele cercetărilor arheologice.
În funcţie de realităţile din teren, cele cinci noi puncte de lucru au 5 x 23,50 m (S1a, extindere spre nord a S1, pe direcţia E-V), 6,50 x 11 m (S3a, extindere spre est a S3, pe direcţia S-N), 9,0 x 15 m (Cas. A, extindere spre sud a S2, orientare E-V), 8,0 x 9,50 m (Cas. B, extindere spre est a S1 şi S2), respectiv, 2/2,50 x 4/4,50 m (Cas. C, dispusă V-E, în
capătul nordic al Cas. B) (Pl. I).
Ruinele casei Bardasare au fost identificate imediat sub stratul de moloz superficial, sub formă de resturi de elevaţie de circa 0,20-0, 30 m, împreună cu porţiuni de trotuar (cu o lăţime de 0,90 m; interceptat spre capătul de V al secţiunii S1) şi fundaţii relativ continue.
Variaţiile în plan ale imobilului, aşa cum au fost ilustrate în planurile urbane din secolul al XIX- lea (1857, 1900) şi în cel din 1955, au fost confirmate în teren, sub forma unor etape de reconstrucţie şi de extindere, vizibile ca discontinuităţi în fundaţie (cezuri, variaţii bruşte ale adâncimii de fundare şi ale materialelor şi tehnicii constructive). Astfel, în S1 au fost puse în evidenţă trei astfel de etape constructive, cea mai nouă fiind corelată cu o pivniţă din piatră, monocelulară, cu boltă semicilindrică, orientată S-N, cu trepte din dulapi de stejar (Pl. I/1-2, II/1). Din galeria de acces a pivniţei, din umplutura de peste treptele din lemn, au fost recoltate două monede din 1953-1957. Extinderea spre E a secţiunii S3 (S3a) a permis dezvelirea unei a doua pivniţe, anterioară celei de secol XX, prăbuşită şi umplută cu moloz modern, a cărei descoperire a permis înţelegerea mai clară a cezurilor de fundare, identificate în zona galeriei de acces a pivniţei de secol XX.
Pivniţa, prevăzută cu gârlici din bârne din lemn (au fost identificate doar 11 trepte; în total erau circa 13-15 trepte), avea dimensiuni apreciabile (dimensiunile exterioare fiind de circa l 3,00 m x L 10,50 m x Î 1,80 m), şi orientarea S-N, fiind construită paralel cu zidurile fundaţiei clădirii. De la prima treaptă de sus şi până la ultima treaptă de jos sunt circa 3,0 m. Grosimea pereţilor şi a bolţii este de circa 0,45-0,50 m, fiind construite din blocuri de piatră de calcar de mărime medie. Treptele din lemn au o lungime de 1,80 m şi o grosime de 0,15-0,20 m. Pardoseala acesteia a fost realizată din lut galben tasat, peste care s-au aşezat de-a lungul timpului, din loc în loc, scânduri din lemn şi fâşii/benzi metalice (din tablă) (0,30-0,50 m) pentru a asigura accesul în condiţii de umezeală excesivă. Pivniţa şi antecamera acesteia au fost zidite din piatră de calcar de dimensiuni medii (tăiată regulat), legată cu mortar de slabă calitate.
În afara elementelor de zidărie surprinse pe latura sudică a proprietăţii, în secţiunea S1 au fost interceptate circa şase gropi cu destinaţie menajeră, dintre care trei au un inventar deosebit de variat şi interesant. Gropile aveau forme diferite (forme rotunde, ovale, în formă de sac; circa 1,0-2,0 m diametru şi o adâncime, care a variat de la o groapă la alta, de circa 0,60-1,70 m), fiind adâncite până în solul steril. Toate aceste gropi reprezintă intervenţii din perioada modernă şi contemporană, dar care au antrenat material arheologic din veacurile XIV-XV (două fragmente din buza unor oale decorate cu incizii şi caneluri; ceramică de culoare neagră), XVI, XVII-XVIII şi XIX-XX (resturi ceramice de la vase de tip oală, urcior, cană cu gură trilobată sau cioc, strachină, farfurie, căniţă, ceşcuţă; câteva fragmente de ceramică porţelanată de provenienţă otomană, chinezească şi occidentală; părţi ale unor cahle cu decor traforat, motive geometrice şi florale; fragmente de obiecte din fier – piroane, scoabe, cuţite, zăvoare etc. –; sticlă; resturi paleofaunistice de la animale domestice de talie medie şi mare; etc.). Cea mai interesantă situaţie am remarcat-o în profilul sudic al S1, între jgheab şi unul din căminele descoperite în timpul cercetărilor, unde o groapă cu deschidere mare (circa 3,0 m), tăiată de şanţul unei conducte din beton, care avea direcţia SV-NE, şi de groapa de săpare a căminului menţionat, suprapune alte trei gropi (Pl. II/2). Ultima (distrusă de intervenţii din perioada contemporană) conţine material ceramic din secolul al XVII-lea, dar şi o bârnă carbonizată de circa 2,0 m şi o grosime de 0,15 m. Probabil, această alveolare ar putea constitui groapa unei locuinţe medievale.
De asemenea, în profilul nordic al secţiunii S1 (vezi Pl. V), la circa 2,5 m est de fundaţia stâlpului de sud al intrării în imobil, a fost cercetat un postament rectangular din zidărie de piatră şi mortar de var, ca şi un fragment de trotuar cu rigolă, din acelaşi material, soclul respectiv având în centru o gaură cilindrică (diam. 0,1 m) cu pereţi din piatră îndesată, adâncă de 1,85 m. Forma şi structura acestui complex, ca şi contextul dat de sursele documentare şi de stampa din anii 1840, înfăţişând Palatul Sturza, biserica Lozonschi şi Legaţia Austriei, conduc la concluzia că acesta este baza catargului pe care era ridicat drapelul Legaţiei (Pl. IV/2).
După înregistrarea datelor planimetrice şi stratigrafice s-au îndepărtat martorii dintre S1, S2 şi S3, rezultând astfel o suprafaţă destul de mare (S3a). Practic, prin cercetarea din acest perimetru al terenului s-a dezvelit şi cercetat toată pivniţa (Pl. I/1-2, II/1, III/2). Spre capătul acesteia, unde s-a constatat o prăbuşire a bolţii cauzată de o intervenţie din perioada contemporană, am realizat o secţionare a acesteia pentru a cerceta tehnica de construcţie a acesteia, amploarea spaţiului interior, dar şi pentru a recupera eventuale artefacte (Pl. III/2).
Un element cu totul aparte a fost semnalat în colţul nord-vestic al fundaţiei clădirii, unde s-a observat un arc de descărcare construit din piatră, având o deschidere de circa 2,10 m (Pl. III/1). Umplutura acestei deschideri s-a făcut cu pământ, iar în partea de jos, pe o înălţime de circa 1,0 m, golul a fost închis de un zid construit din piatră de mici dimensiuni. Din umplutura acestei deschideri au fost recuperate câteva fragmente ceramice din secolele XVI şi XVII, dar şi o bucată dintr-o pipă datând din veacul al XVIII-lea.
La jumătatea laturii estice a Cas. A (circa 12-14 m nord faţă de latura sudică a imobilului) a fost descoperit un element arhitectonic circular din piatră de mici dimensiuni, legat cu mortar, care arată ca o absidă şi care ar putea fi fundamentul unui artificiu arhitectural închis (pridvor, balcon, foişor). Acest element arhitectonic se observă pe planurile şi în pozele clădirii. Deschiderea acesteia este de circa 2,0- 2,40 m, iar grosimea pereţilor fiind de aprox. 0,45 m.
În extremitatea estică a perimetrului am deschis ultimele două puncte de lucru, Cas. B (8,0 x 9,50 m) şi Cas. C (2/2,50 x 4/4,50 m) pentru a intercepta eventuale artefacte şi complexe arheologice de pe această latură a proprietăţii (Pl. I/1-2). În Caseta C au fost dezvelite fundaţiile dughenelor de secol XIX, respectiv colţul de SV al acestora.
Materialul arheologic. Materialul recoltat din săpătură constă dintr-un mare număr de fragmente de vase ceramice (mai ales din cele şapte gropi menajere), şase fragmente de pipă, fragmente de cahle şi de sfeşnice, fragmente de olane de acoperiş, toate fiind antrenate în pământul purtat, databile între secolul al XVII-lea şi secolul al XX-lea. Însă, cele mai timpurii părţi ceramice aparţin secolelor XIV-XV.
Cele mai interesante piese, care oferă indicii concrete de încadrare cronologică sunt: monedele (un denar unguresc de la Matia Corvin – sf. sec. al XV-lea; o jumătate de gros polonez sec. XVII, o monedă turcească – sec. XVIII-XIX; cele două monede de la Gh. Gheorghiu-Dej; dar şi cele şase pipe de factură turcească – secolele XVIII-XIX.
Concluzii. Cercetarea arheologică preventivă efectuată pe strada Crişan, Nr. 10 (Iaşi) a dus la concluzia că intervenţiile antropice importante în zonă s- au înregistrat începând cu secolul al XIX-lea, mai ales în a doua jumătate a acestui secol. În suprafaţa cercetată a fost identificată clădirea cunoscută drept Casa Bardasare, cu anexele acesteia, fiind ruinată şi practic dispărută de la faţa solului începând cu 2008-2010. A fost clarificată succesiunea etapelor de reconstrucţie, extindere şi reparaţie ale acestei clădiri, corelând descoperirile arheologice cu informaţiile documentare şi cele cartografice. Cercetarea arheologică a confirmat
funcţionarea în această clădire a Legaţiei austriece la Iaşi (anii 1840), în perioada în care sediul acesteia din Târgu Cucu a fost distrus de un incendiu.