Horodnic de Jos | Judeţ: Suceava | Punct: Vârful Colnicului | Anul: 2012
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2012
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Hallstatt;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Necropolă tumulară;
Cod RAN:
| 149110.01 |
Județ:
Suceava
Unitate administrativă:
Horodnic de Jos
Localitate:
Horodnic de Jos
Punct:
Vârful Colnicului
Localizare:
| 149110.01 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Andronic | Mugur | participant | Muzeul Bucovinei, Suceava |
| Niculică | Bogdan Petru | participant | Muzeul Bucovinei, Suceava |
| Asăndulesei | Andrei | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Ignat | Ioan | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Tencariu | Felix Adrian | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Boghian | Dumitru | participant | Universitatea "Ştefan cel Mare", Suceava |
| Ţifui | Sergiu | participant | Universitatea "Ştefan cel Mare", Suceava |
Raport:
Investigaţiile de diagnostic arheologic din zona necropolei tumulare de la Horodnic de Jos, com. Horodnic de Jos, jud. Suceava s-au desfăşurat în două etape. Prima a presupus cercetarea de teren, cu investigaţii neintruzive (periegheze în zona necropolei şi în proximitate, studierea literaturii anterioare, a materialelor cartografice austriece şi a celor topografice din perioada interbelică / planurile directoare de tragere şi hărţile topografice, ridicarea topografică şi investigaţiile GIS: harta hipsometrică, harta umbririi terenului, harta expunerii, harta vizibilităţilor, declivităţii pantelor etc.). A doua etapă a fost marcată de cercetări intruzive (sondaje stratigrafice în trei movile, aplatizate şi parţial deranjate de lucrări antropice mai vechi, probabil de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din perioada interbelică). Datele tehnice de săpătură au fost completate cu investigaţiile specialiştilor Platformei Interdisciplinare Arheoinvest a UAIC Iaşi, care au urmărit ridicarea topografică a porţiunii de vest a dealului Vârfu Colnicului (peste 30 ha) şi localizarea movilelor din această zonă. A doua etapă, de laborator, a constat în analiza şi reprezentarea cartografică a datelor prelevate în teren, urmărindu-se creionarea unui studiu de landscape archaeology, cu finalitate în anii următori.
Pe parcursul cercetărilor echipa de arheologi a fost sprijinită de Primăria şi Consiliul Local Horodnic de Jos, prin domnul primar Petrică Onică şi domnul viceprimar Gheorghe Buznean, precum şi de domnul profesor Ioan Prelipcean, care au asigurat buna desfăşurare a lucrărilor, echipa de lucru şi terenul aferent cercetărilor. Cercetările din anul 2012 au fost finanţate de Muzeul Bucovinei Suceava.
Necropola tumulară de la Horodnic de Jos este una dintre cele mai întinse din judeţul Suceava şi din spaţiul est-carpatic. Cunoscută şi menţionată de la sfârşitul secolului al XVIII-lea de unele documente medievale târzii, aceasta a atras atenţia autorităţilor austriece, dar şi a unor arheologi amatori, care, în căutarea „comorilor”, au distrus mai multe movile, săpând empiric, după metoda „puţului” central.
Situl arheologic se extinde la nord de satul Horodnic de Jos, pe dealul numit de localnici Vârfu Colnicului, cu o dezvoltare est-vest de peste 2,5 km, la o altitudine absolută de 491 m (cota bornei cadastrale din cel mai înalt tumul), cu o altitudine relativă faţă de văile adiacente dealului de aproximativ 90 m. Din punct de vedere geografic, zona cercetată se află în Depresiunea Rădăuţi, respectiv în subunitatea Podişul Sucevei a Podişului Moldovei.
Date consistente referitoare la movilele numeroase de pe Vârfu Colnicului provin abia de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când încep şi investigaţiile serioase, organizate de austrieci. În 1894, Dionisie Olinescu, arheolog amator din Bucovina a publicat o hartă a Bucovinei cu reprezentarea tuturor descoperirilor arheologice cunoscute la acea vreme; această hartă a fost elaborată însă cu mulţi ani înainte, ea circulând în manuscris până la momentul publicării, inclusiv în mediile arheologice vieneze. Josef Szombathy, custodele colecţiei de antichităţi a Naturshistorisches Museum din Viena a consultat această hartă şi a decis investigarea unor tumuli de la Horodnic de Jos. În acest scop, el a fost sprijinit de Societatea de Antropologie din Viena, care, în anii 1893 şi 1894 a finanţat lucrările arheologice conduse de Szombathy, în contextul mai larg al repertorierii şi investigării şi altor monumente arheologice, aparţinând unor perioade istorice diferite.
La rândul său, profesorul universitar Raimund F. Kaindl de la Universitatea din Cernăuţi a investigat mai multe movile în 1902. Rezultatele celor doi cercetători sunt remarcabile: au fost descoperite morminte de incineraţie, de inhumaţie, individuale şi colective, unele în cutie de piatră (cistă). Evident, datarea precisă a movilelor nu a putut fi făcută corect, la vreme respectivă. De aceea, profesorul Mircea Ignat a reluat, în anul 1976 cercetările, investigând trei tumuli, care au permis încadrarea materialelor în ansamblul culturii Komariv (perioada mijlocie a epocii bronzului), care se dezvoltă pe teritoriul Ucrainei de nord-vest şi a Poloniei de sud-est, considerată ca parte integrantă a cercului cultural Trzciniec1.
Trebuie remarcat faptul că atât J. Szombathy, R. F. Kaindl şi M. Ignat au identificat în unii tumuli o manta inferioară cu structură dură, realizată din pietrişuri (prundiş de râu) amestecate cu argilă. În acelaşi timp, în unii dintre aceştia nu a fost descoperit inventar arheologic, fiind socotiţi (în baza metodelor şi tehnicilor de săpătură existente la vremea respectivă), drept tumuli cenotaf. Pe de altă parte, în mai multe movile s-au descoperit obiecte de fier, ceea ar sugera, probabil, apartenenţa unor descoperiri la grupul podolo-moldav din Ha D, specific spaţiului nord-est carpatic.
Având în vedere importanţa cercetărilor anterioare, obiectivele noilor cercetări, de diagnostic arheologic din campania anului 2012 au constat în sondarea unor tumuli, efectuarea unor cercetări de suprafaţă pentru identificarea amplasamentului unor aşezări contemporane (fie ele de epoca bronzului sau Ha D), detalierea ritului şi ritualului funerar practicat şi cartografierea zonei de vest a dealului Vârfului Colnicului. Astfel, s-au realizat hărţi de distribuţie a tumulilor, harta hipsometrică, harta pantelor, harta expunerii, harta unor eventuale căi de acces mai facile. În plus, au fost efectuate observaţii şi analize pedologice, de către lect. univ. dr. Vasile Budui (USM Suceava).
După încheierea etapei de lucru în teren a urmat cea de laborator, mai exact partea de procesare şi prelucrare a datelor obţinute cu ajutorul unor softuri specifice de tip GIS: Leica GeoOffice şi pachetul ArcInfo. În urma acestor activităţi au rezultat o serie de hărţi tematice, după cum am menţionat şi mai sus, cu un conţinut relevant pentru situl arheologic constituit ca studiu de caz: harta hipsometrică, harta pantelor, harta orientării versanţilor, harta umbririi terenului, harta vizibilităţii. De asemenea, au fost obţinute şi hărţi ce reprezintă principalele căi de acces, precum şi detalii cu cele două grupuri de tumuli. Au fost cartaţi 15 tumuli, cei care încă mai sunt vizibili la suprafaţa solului. Din hărţile elaborate lipseşte tumulul cu numărul şase deoarece nu s-a reuşit identificarea sa clară în teren, din cauza unor deranjamente pe care arheologul responsabil le atribuie unor săpături mai vechi, datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Sondajele arheologice viitoare fiind cele care vor putea stabili cu exactitate poziţia acestuia.
Observaţiile din teren, materialele cartografice realizate şi planşele lucrate în ArcGis ne arată o serie de caracteristici ale necropolei legate de amplasamentul necropolei. Este evident situată pe o poziţie dominantă, pe un versant orientat pe direcţia ESE-VNV, cu pante abrupte spre partea sa sudică şi o înclinare lină spre N şi NV. Caracterul dominant al întregii zone rezultă, de asemenea, şi din analizele de vizibilitate. Este de remarcat impresionantul potenţial de vizibilitate de care dispune acest teritoriu, fiind în contact direct atât cu zone aflate în proximitatea sa cât şi cu spaţii aflate la distanţa de 20 km faţă de poziţia sitului. Interesant este faptul că necropola de la Horodnic de Jos este vizibilă şi din alte două puncte arheologice, care se află la distanţe de 5 respectiv 3 kilometri: necropola tumulară de la Volovăţ-Dealul Burlei şi cea de la Horodnic de Jos-Dealul Brădet. Evident, am putea aduce aici în discuţie vizibilitatea asupra zonelor cu sare de la Voitinel, Vicovul de Jos, Krasnailski, poate chiar „controlul” asupra unei parţi însemnate a cursului mijlociu al Sucevei şi sectorul Depresiunii Rădăuţi. În acelaşi timp, de pe necropola de pe Vârful Colnicului este vizibilă direct mare parte a depresiunii Rădăuţi; probabil, oamenii Epocii Bronzului au ales această poziţionare pentru a marca prin însăşi altitudinea relativă şi absolută a dealului, monumentele lor funerare. Ei nu au manifestat interese faţă de orientări cardinale ci doar faţa de altitudinea absolută şi relativă, poziţionând tumulii pe culmea dealului.
În încheierea acestor consideraţii care au la bază atât studiul arheologic propriu-zis, cât şi cel de landscape, menţionăm că în primul rând concluziile ce se desprind din analiza documentelor cartografice şi grafice realizate de Platforma Arheoinvest indică favorabilitatea locuirii umane în imediata apropiere a necropolei: versanţii puţin înclinaţi ai teraselor văilor adiacente dealului Vârful Colnicului, reţeaua hidrografică, afluentă de dreapta a Suceviţei şi stânga a Sucevei, interfluviile cu expuneri totale şi predominant sudice (cu variabilităţi spre E şi V), căile de acces extrem de lesnicioase către şi dinspre necropolă.
În ceea ce priveşte cercetarea arheologică propriu-zisă, am selectat trei tumuli, mai mult sau mai puţin afectaţi de activităţi antropice anterioare, care au fost notaţi T1, T2, T3 / 2012. Dimensiunile tumulilor cercetaţi sunt: T1-diam. 16 m, înălţime 0,80 m; T2-diam. 12 m, înălţime 0,70 m; T3-diam. 18 m, înălţime 1,25 m. Metoda de lucru a fost aceea a secţionării obişnuite prin secţiuni şi casete, cu martori centrali rezervaţi N-S şi E-V, de 0,50 m lăţime (T1 şi T3). T2, afectat de lucrări antropice, a fost secţionat cu două secţiuni N-S de 2 m lăţime, orientate N-S.
Descoperirile din aceşti tumuli chiar dacă nu par a fi spectaculoase, atât din cauza investigării parţiale, cât şi a lipsei inventarului funerar (T1-2), au furnizat date care confirmă observaţiile anterioare referitoare la construcţia acestora sau noi detalii (în special mantalele suprapuse, utilizarea pietrişului, tasarea intenţionată a „nucleelor”). Dintre movilele investigate se individualizează T3. Aici, s-a observat o manta inferioară, extrem de dură, realizată din prundişuri de râu, aduse din zona platoului dealului, care conţine acest gen de material; deasupra acestei mantale s-a adus pământ (strat de 0,30-0,40 m grosime), care a desăvârşit construcţia funerară. Interesant este faptul că în partea centrală a movilei, aşadar în mantaua iniţială, dură, a fost rezervată o mică alveolare, în care s-au descoperit două vase ceramice şi un topor fragmentar de piatră, perforat, cu tăişurile simetrice; între aceste obiecte, a fost identificat un singur fragment de os calcinat, de mici dimensiuni, imposibil de determinat.
Pe baza caracteristicilor aparte ale ceramicii: forme (ceaşcă cu toartă şi amforetă bitronconică cu gât înalt şi uşor evazat, cu două tortiţe verticale pe umăr) şi pastă (cu pereţii subţiri, poroşi şi friabili, modelaţi din pastă cu fragmente ceramice şi nisip în compoziţie, arsă la temperaturi medii, cu nuanţe brune şi cenuşii), considerăm, cu probabilitatea ştiinţifică de rigoare, că ne aflăm în faţa unor descoperiri aparţinând bronzului timpuriu. Starea precară a materialului arheologic ceramic a determinat restaurarea de urgenţă a celor două vase, despre care putem spune că nu poartă urmele arderii secundare, fiind aşadar exclusă prezenţa lor în zona unui eventul rug funerar. Mai mult decât atât, opiniile restauratorului expert Dan Fărtăiş sunt legate de o ardere incompletă, poate datorită grabei cu care aceste obiecte de inventar funerar au trebuit să fie depuse în construcţia tumulară.
Din consultarea literaturii aferente descoperirilor Komariv din Polonia şi Ucraina, rezultă că aceste forme ceramice, mai ales amforeta bitronconică nu se încadrează în parametrii morfologici specifici. Din acest motiv, cu rezerva necesară, în aşteptarea rezultatelor unor noi investigaţii în necropola de la Horodnic de Jos, credem că descoperirile din anul 2012 aparţin unei etape de început a Bronzului est-carpatic, care succede fazelor Horodiştea-Erbiceni-Gordineşti II / Tripolie C2/γ2, până la limita cu cultura Komariv. De aceea, dacă această ipoteză va fi validată de cercetările viitoare, am putea atribui unii tumuli de la Horodnic de Jos culturii ceramicii şnurate (de tradiţie podoliană şi volhyniană), în al cărei domeniu ceramic se pare că se încadrează cele două vase din T3 / 2012.
Bibliografie: