Hoisești | Comuna: Dumești | Judeţ: Iași | Punct: „Fântâna Maiorului” | Anul: 2021
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raportul de cercetare de la Hoisești, comuna Dumești, jud. Iași Punct: „Fântâna Maiorului”
Anul cercetarii:
2021
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Hallstatt timpuriu; Epoca medievală târzie;
Tipuri de sit:
Necropolă; Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 96986.02 |
Județ:
IAŞI
Unitate administrativă:
DUMEŞTI
Localitate:
HOISEŞTI
Punct:
„Fântâna Maiorului”
Localizare:
| 96986.02 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Aparaschivei | Dan | responsabil | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Berzovan | Alexandru | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Boţan | Sever-Petru | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Honcu | Ştefan | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Hriban | Cătălin | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Simalcsik | Angela | participant | Centrul de Cercetări Antropologice „Olga Necrasov” Iaşi |
| Csimalcsik | Robert | participant | Centrul de Cercetări Antropologice „Olga Necrasov” Iaşi |
| Gligor | Adrian | participant | Total Business Land SRL |
| Borangic | Cătălin | participant | Total Business Land SRL |
Raport:
Cercetarea arheologică preventivă de la începutul primăverii anului 2021 a fost determinată de realizarea obiectivului „Dezvoltări ale SNT în zona de nord-est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și a asigurării capacităților de transport pe teritoriul Moldovei”, proiect dezvoltat de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” S.A., Mediaș. Această zonă cu potențial arheologic, alături de altele două au fost identificate cu ocazia supravegherii arheologice care a fost impusă prin avize în documentația pentru desfășurarea proiectului sus-menționat.
Perimetrul cercetat a fost abordat printr-o singură unitate de cercetare arheologică și anume S1, cu dimensiunile de 97,52 m x 15,09 m, rezultând o suprafață de 1472 mp.
Au rezultat 44 de complexe arheologice, databile, marea majoritate, în perioada Hallstattiană timpurie și în Evul Mediu[1] (Pl. I). Într-un singur complex am identificat ceramică aparținând culturii Sântana de Mureș Cerneahov, iar în arealul respectiv au apărut, neincluse în complexe evidente, fragmente ceramice cucuteniene provenind de la un sit din apropiere.
Locuirea Hallstattiană
Descoperirile din acest interval cronologic constau aproape exclusiv din gropi menajere și o vatră, mult distanțate unele de altele. Complexele Cx1 și Cx3 conțin material ceramic relevant pentru acest tip de complexe[2]. Ceea ce în zona complexului Cx 6, (Pl. II) la prima vedere, părea a fi o locuință, s-au dovedit a fi rămășițe de strat din zona mai multor complexe – gropi menajere (Cx6 B, C, D) și un rest de vatră (Cx6 A). De această zonă se leagă și groapa Cx38, conturată ca urmare a casetării întregului areal. Complexele Cx 7-11, chiar dacă sunt gropi conturate destul de bine, conțin foarte puține materiale arheologice, ceea ce le face greu de încadrat cronologic. De asemenea, complexele Cx45, 46, 47, în care nu a fost descoperit material arheologic, sunt greu de încadrat cronologic. Cel mai probabil, însă, ele aparțin aceluiași orizont cultural. Adâncimea de conturare a acestor complexe a fost la circa -0,50 m față de nivelul actual de călcare, iar adâncimile lor finale se încadrează între 0,60-0,90 m față de nivelul de conturare.
Materialul arheologic recuperat din gropile cercetate constă, în cea mai mare parte, din ceramică lucrată exclusiv cu mâna. Este este arsă oxidant, majoritar neuniform, cu urme de ardere secundară. Pasta este grosieră, cu nisip și cioburi pisate, dar și semifină, cu nisip cu bob mic sau cioburi bine pisate. Starea de conservare a ceramicii este, în general, de fragmentare foarte intensă, cu imposibilitatea de a fi reîntregită. Totuși, există unele fragmente care permit identificarea unor caracteristici tipologice-cronologice, respectiv pentru includerea complexelor în care apar aceste fragmente în epoca hallstattiană. Sunt identificabile vase de dimensiuni mari și mijlocii, cu gât drept sau tronconic și corp bombat sau cu corp tronconic/bitronconic (Pl. IV. 1-4, 6). Ca tehnici decorative pentru această categorie pot fi menționate decorul plastic, incizia și impresiunea. Decorul plastic este prezent, cel mai adesea, sub forma brâielor nealveolate sau alveolate, dispuse în partea superioară a vasului. În afara acestora mai apare și tehnica barbotinei pe suprafața vaselor.
În ciuda expresivității reduse, materialul poate fi atribuit, destul de larg, perioadei timpurii a primei vârste a fierului – Hallstatt A, posibil culturii Chișinău-Corlăteni.
Descoperiri de acest tip sunt bine atestate în spațiul est-carpatic al României, în zona Câmpiei Jijiei fiind atestate numeroase puncte cu descoperiri similare[3]. Mai menționăm în cel puțin două complexe existența oaselor de animale neprelucrate.
Singurele piese mai deosebite recuperate sunt reprezentate de un posibil falus din lut ars (Pl. IV.5), recuperat din umplutura gropii Cx 7 și o piesă din os (Pl. V.1) – posibil un împungător – recuperată din groapa Cx3. Stratigrafia acestor gropi se prezintă, în general, astfel: 1. Strat de pământ brun-negricios, sfărâmicios, sărac în material arheologic (stratul vegetal); 2. pământ brun-sfărâmicios, cu lentile de pământ galben și sporadice fragmente de ceramică și oase (stratul de cultură); 3. pământ brun-cafeniu, sfărâmicios, cu multe lentile de lut galben și foarte rare materiale arheologice în compoziție; 4. pământ galben, compact, ușor nisipos (sterilul arheologic).
Necropola medievală
În ceea privește cimitirul medieval surprins de noi în secțiunea cercetată, analiza materialelor cartografice nu ne oferă datele necesare stabilirii localității de care acesta a aparținut.
Beneficiind și de o analiză antropologică parțială putem sublinia au fost identificate 31 de schelete. În complexele Cx12-15, Cx 18, Cx 20, Cx23, Cx 26, Cx 27, Cx 29-33, Cx39b[4] – 41, Cx 44 se regăsesc adulți peste 18 ani, dintre care 12 sunt bărbați, iar șase sunt femei (Pl. III). Celelalte 13 complexe sunt ale unor copii și adolescenți. În complexele Cx16, Cx 19, Cx 21, Cx 22, Cx 24, Cx 25, Cx 28, Cx 35-Cx39a, Cx 42, Cx 43 sunt mormintele a 12 infantes, cu sexul nedeterminal și un iuvenis de sex feminin.
Mai toate complexele au fost identificate la circa 0,55-0,65 m față de nivelul actual de călcare și cu orientarea V-E. Majoritatea erau în poziție anatomică, chiar dacă, pe alocuri, am înregistrat anumite deranjări ale poziției oaselor. Identificarea unor piroane, dar și a unor fragmente de lemn confirmă înmormântarea lor în sicrie de lemn, în gropi dreptunghiulare, unele cu colțuri rotunjite.
Ca și inventar, am putut identifica doar câteva cheutori și trei nasturi globulari, artefacte des întâlnite în cimitirele medievale din Moldova[5] și pe baza cărora am și putut amplasa necropola în secolele XVI-XVII (Pl. V.2-5).
Satul de care aparținea respectivul cimitir, oricare va fi fost numele acestuia, a dispărut cu mult înainte de secolul al XIX-lea, motiv pentru care amintirea sa și a bisericii nu s-a mai păstrat în toponimie și nici în memoria localnicilor.
Cu toate acestea, analiza izvoarelor istorice ne oferă o multitudine de date despre diferite sate dispărute situate în apropierea Hoiseștilor și la est de Podu Iloaiei, atestate încă din secolul al XV-lea și care ar putea fi legate de descoperirile noastre.
Istoria satului Hoisești, ca și a arealului limitrof s-a legat, în cea mai mare parte, de istoria ținutului Cârligătura, una dintre cele mai vechi unități teritorial - administrative ale Principatului Moldovei. Ținutul Cârligătura a făcut parte din Țara de Jos și a avut centrul administrativ la Târgu Frumos. El se învecina la est cu Ținutul Iașilor, la nord cu Ținutul Hârlăului, la vest cu Ținutul Sucevei și la sud cu ținuturile Romanului și Vasluiului.
Ținutul Cârligătura a existat de la începutul secolului al XV-lea până în anul 1834. El avea o suprafață de 975 de km2 și se întindea pe pantele vestice ale Dealului Mare și pe cele nordice ale dealurilor Tutovei, fiind acoperit cu păduri seculare, care au fost defrișate în mare parte de-a lungul timpului. Miron Costin considera că numele acestui ținut ar proveni de la cursul unei ape, dar această afirmație nu a putut fi confirmată documentar până în acest moment. O explicație, poate mai plauzibilă, leagă numele acestui ținut de curba pe care o face marele drum moldovenesc care traversează Podișul Moldovei, cotind, apoi, spre răsărit, către Iași.
Prima atestare documentară a acestui ținut apare într-un act de donație din 15 iunie 1431, prin care domnul Alexandru cel Bun acordă unui boier, pe nume Cupcici, mai multe sate din ținut, cu prisăci. El a fost menționat ulterior în actele domnești ale lui Ștefan cel Mare și urmașilor săi, precum și în lucrarea lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae (1714-1716). Documentele istorice consemnează mai mulți pârcălabi de Cârligătura: Toader (1579), Neniul (1626), Miron Stărcia (1675), Moțoc (1685).
Revenind la problema noastră de interes, documentele istorice menționează la nivelul secolelor XV-XVI mai multe localități în zona Hoiseștilor și la vest de Podu Iloaiei, dispărute între timp.
Astfel, într-un document redactat la Suceava și datat pe data de 30 iunie 1456, Petru Aron întărește un loc lângă Drângești, un vechi sat de lângă Hoisești[6].
Într-un alt document de la Iași, datat pe 12 iunie 1459, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, aflăm despre Ivașco din Sirețel care s-a pârât cu nepotul său, Ion Negoescul, pentru satele numite Berești, Drângești și Havati[7]. La 15 martie 1493, în Suceava, Ștefan cel Mare întărește lui Mănăilă și nepoatei sale de soră, Marușca și nepoatelor lor Mălina și Cerna, toți nepoții lui Lucaci, satele moștenite de la acesta: Balomirești, unde a fost jude Balomir, cu moară în Bahlui și Hoisești, unde a fost jude Dobromir, ambele pe Bahlui[8]. Documentul discută hotarele satelor, făcând trimitere la o serie de toponime și microtoponime, luând ca repere fundamentale movilele din zonă. Singurul microtoponim localizabil cu un anumit grad de precizie este Fântâna Dringăi; în opinia lui I. Bogdan acesta ar fi fost localizat, probabil, în zona Dealului Drincea situat la est de Hoisești[9], un reper în cadrul unui areal mai mare, întins pe ambele maluri ale Bahluiului și în care se încadra și zona noastră de interes. În zonă mai există menționate și alte sate, precum Glodeni, situat undeva în apropiere de Holm. Glodenii sunt atestați la 18.02.1456, Petru Aron dând un „loc din pustie să-și întemeieze sat” (DRH II, p. 81-83), iar la 1.05.1540 domnitorul întărește „jumătate din Glodenii de către Bahlui”.
Fără a avea pretenția de a lămuri o problemă a cărei soluționare necesită ample studii de arhivă, în acest stadiu al cercetărilor putem să spunem că necropola surprinsă de noi în cadrul S 1 / 2021 a aparținut, cu probabilitate, unuia din satele Berești, Balomirești sau Glodeni.
Concluzii:
Complexele arheologice identificate în punctul topografic „Fântâna Maiorului”, sat Hoisești, comuna Dumești, județul Iași, au fost cercetate exhaustiv pe o parcelă de 1472 mp, afectată de proiectul constructiv. Au fost evidențiate și cercetate un număr de 44 complexe arheologice, iar alte trei complexe numerotate inițial au fost anulate datorită confirmării faptului că nu prezentau elemente de natură arheologică.
Din cercetarea acestor complexe am putut constata că au fost identificate două situri arheologice necunoscute în literatura de specialitate până în acest moment. Este vorba despre un sit de perioadă hallstattiană, respectiv din primele faze ale epocii, atribuibil, în funcție de materialul arheologic recoltat, culturii Chișinău-Corlăteni (sec. XI-X a.Chr.). Acestui sit îi corespund cele opt complexe cu ceramică specifică, dar, posibil, și alte cinci gropi care au prea puține elemente de datare pentru a le atribui cu certitudine. Acest sit a fost surprins parțial, doar în partea sa de sud - sud-est, cel mai probabil el întinzându-se către nord.
Majoritare în cercetarea noastră au fost cele 29 de complexe funerare, dintre care două duble (31 de indivizi), respectiv morminte de inhumație de perioadă medievală care făceau parte, având în vedere dispunerea pe panta dealului a zonei cercetate, din colțul de sud-est al unei necropole ce se întindea mai mult spre partea de nord. Odată cu această cercetare putem afirma că am surprins limitele de vest, est și sud ale cimitirului. Din punct de vedere al inventarului, constatăm că era o necropolă săracă, a unui sat ce a funcționat în secolele XVI-XVII în apropierea perimetrului cercetat, probabil spre sud, dar necunoscut ca și toponim. Astfel, au fost identificați trei nasturi globulari și mai multe cheutori din bronz, artefacte frecvent întâlnite în necropolele medievale și pre-moderne din spațiul est-carpatic. Interesant este că am descoperit un număr mare de copii decedați (13), ceea ce reprezintă un procent de circa 42 % din totalul mormintelor cercetate. Această realitate din teren ne conduce către două posibile ipoteze: fie am cercetat o parte a necropolei în care erau concentrați copiii, fie speranța de viață în perioada respectivă sau anumite particularități ale comunității au dus la un procent însemnat al deceselor în rândul copiilor. Analiza antropologică va determina eventuale boli sau cauze specifice ale acestor decese din rândul copiilor, dar și a celorlalți indivizi cercetați. Studii aprofundate pentru toate situațiile și materialele identificate le vom efectua în perioada ce urmează, alături de specialiștii avizați pentru categorii de materiale.
În afară de aceste complexe, destul de bine încadrabile cronologic și cultural, mai dispunem de o groapă în care a fost identificată ceramică posibil caracteristică culturii Sântana de Mureș Cerneahov (Cx2); însă, datorită unicității sale este greu să ne pronunțăm dacă dispunem de un nivel din secolul al IV-lea în zonă. Înclinăm să credem, mai degrabă, că nu.
Mai menționăm că din stratul arabil am putut recupera câteva fragmente de vase ceramice de tip Cucuteni, faza A 3, cu urme slabe de pictură. Este vorba, desigur, de material rulat din zona superioară a punctului ”Dealul lui Chirilă”, unde s-a putut constata existența unor vestigii de acest tip. De altfel, în urma efectuării unei periegheze în această zonă am putut delimita o așezare destul de întinsă ce poate fi atribuită fazelor de început ale culturii Cucuteni (Pl. V.6).
Abstract [EN]:
In the topographic point „Fântâna Maiorului", Hoisești village, Dumești commune, Iași county, two archeological sites were identified, which were subjected to preventive archaeological excavations, on a total surface of 1472 sqm. The route of the construction project intercepted, in fact, parts of these sites that, most likely, extended to the north.
44 archeological features were excavated by our team. Of these, 13 were in the western area, where the site dating to the early Hallstatt period is located. The second site, in the eastern area, consists of a Late Medieval cemetery, i.e. 16th-17th century, with 31 inhumed individuals excavated, of which 18 adults and 13 children.
Bibliografie:
1. Aparaschivei, D., Simalcsik, A., Honcu, Ș., Bilavschi, G., Munteanu, L., Boțan, S., Vornicu, M., Minea, B., Bejenaru, L. (2019), Noutăți arheologice din zona bisericii Talpalari din Iași, in Arheologia Moldovei XLII, 223-272.
2. Bogdan, I. (1913), Documentele lui Ștefan cel Mare, II, Atelierele Grafice Socec, București.
3. DRH II - Berza, M., Cihodaru, C., Mioc, D., Pall, F., Pascu, S., Ștefănescu, S., (eds.) (1976), Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, II, Ed. Academiei R.S.R., București.
4. DRH III - Pascu, S., Ștefănescu, S., Cihodaru, C., Mioc, D., Caproșu, I., Răduțiu, A. (1980) Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, III, Ed. Academiei R.S.R., București.
5. RAJI - Chirica, V., Tanasachi, M. (1984-1985), Repertoriul arheologic al județului Iași, vol. I-II, Iași.
2. Bogdan, I. (1913), Documentele lui Ștefan cel Mare, II, Atelierele Grafice Socec, București.
3. DRH II - Berza, M., Cihodaru, C., Mioc, D., Pall, F., Pascu, S., Ștefănescu, S., (eds.) (1976), Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, II, Ed. Academiei R.S.R., București.
4. DRH III - Pascu, S., Ștefănescu, S., Cihodaru, C., Mioc, D., Caproșu, I., Răduțiu, A. (1980) Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, III, Ed. Academiei R.S.R., București.
5. RAJI - Chirica, V., Tanasachi, M. (1984-1985), Repertoriul arheologic al județului Iași, vol. I-II, Iași.
Note:
1.
Au fost anulate din numărătoarea inițială complexele Cx 4, Cx 5, Cx 34 deoarece au fost identificate ca fiind contemporane, în directă legătură cu traseul vechi al conductei de gaze.
2.
În Cx2 a apărut ceramică specifică culturii Sântana de Mureș - Cearneahov, dar se pare că este o situație izolată, de vreme ce nu am mai identificat alte artefacte sau complexe specifice acestei perioade istorice.
3.
Pentru zona limitrofă Hoiseștilor și a comunei Dumești, descoperiri din prima epocă a fierului au fost atestate la Dumești - Valea Osânzei (RAJI I, 1984, p. 133), Păușești - Biserica Veche (RAJI I, 1984, p. 135), Păușești - Dealul Ciritei (RAJI I, 1984, p. 135) și Păușești - La Bulgărie (RAJI I, 1984, p. 135). Vezi și RAJI II, 1985, p. 470-472 și Harta 5.
4.
Cx39a este un copil care pare să fi făcut parte dintr-un complex dublu, înmormântat alături de un adult, iar numerotarea a fost făcută după analiza antropologică parțială.
5.
Aparaschivei et al. 2019, p. 238-240, cu bibliografie despre această categorie de accesorii vestimentare.
6.
DRH II, 61, p. 91-92.
7.
DRH II, 85, p. 121-122.
8.
DRH III, 218, p. 250-252.
9.
Bogdan 1913, p. 26.