Hârşova | Judeţ: Constanţa | Punct: Tell | Anul: 2006
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Haită | Constantin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
Raport:
Raport sedimentologic preliminar
Constantin Haită
Studiul micromorfologic din campania 2006 a avut ca obiectiv detalierea micro-stratigrafiei unei zone de deşeuri menajere ce a evoluat la un moment dat către o zonă de locuire exterioară.
Din punct de vedere sedimentologic, zonele de deşeuri sunt reprezentate prin acumulări foarte variate din punct de vedere al constituenţilor, (fragmente ceramice, oase de mamifere, oase şi solzi de peşti, cochilii de bivalve şi gasteropode, cenuşă şi cărbune, coprolite şi fragmente vegetale sau lemn, fragmente de silex, calcar şi alte roci, granule de chirpici ars şi nears, fragmente de lut) şi caracteristici sedimentologice (limite nete, lipsa generală a transformărilor sin-depoziţionale) ce indică acumularea într-o arie fără relaţie spaţială cu zona de activitate. Zonele de locuire situate în exteriorul structurilor antropice (locuinţe, structuri anexe) sunt caracterizate prin acumulări primare (in situ) şi secundare (într-o arie de dispersie a constituenţilor) sub acţiunea continuă a transformărilor fizico-chimice datorate agenţilor naturali. În general, aceste acumulări sunt caracterizate fie prin frecvenţa redusă a constituenţilor antropici, îndeosebi de natură organică, fie prin acumulări foarte fine (lamine, lentile) ce exprimă rezultatul unor activităţi umane foarte precise.
Suprafaţa cercetată micromorfologic, ce a fost cercetată arheologic utilizându-se un caroiaj cu latura de 1 m, a fost supusă unei eşantionări sistematice, care să permită înregistrarea variaţiilor de facies dintre diferitele microzone, în scopul reconstituirii activităţilor umane corespunzătoare. Astfel, din cele 4 micro-profile ce delimitează zona cercetată, au fost prelevate 18 eşantioane micromorfologice.