Hârşova | Judeţ: Constanţa | Punct: Tell | Anul: 2002
Fără Ilustrații

Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Nălbitoru | Alexandru | participant | Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte |
Ilie | Ana | participant | Liceul nr. 2 Câmpulung |
Păun | Andreea | participant | Liceul nr. 2 Câmpulung |
Randoin | Bernard | participant | Ministère de la Culture et de la Communication, France |
Rialland | Yannick | participant | Ministère de la Culture et de la Communication, France |
Parnic | Valentin Aurel | participant | Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi |
Vlad | Florin | participant | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
Popovici | Dragomir Nicolae | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Bălăşescu | Adrian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
Haită | Constantin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
Radu | Valentin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
Ciobanu | Cristian | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Biologie |
Vasile | Sandu Gabriel | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Biologie |
Dumitraşcu | Valentin | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Ecologie |
Raport:
În campania anului 2002, colectivul şantierului şi-a propus continuarea cercetărilor arheologice cu caracter complex, interdisciplinar, în cadrul proiectului de colaborare româno-francez.
În ultimele campanii de cercetări săpăturile au reuşit punerea în conexiune stratigrafică a celor mai multe dintre complexele descoperite în suprafaţa A. În această situaţie, scopurile propuse au constat din următoarele obiective, condiţionate desigur, de fondurile existente şi de condiţiile meteorologice care au impietat într-o oarecare măsură materializarea lor:
- încheierea cercetării complexelor de locuire, cercetare începută în cursul campaniilor precedente, în special a SL 48, dar şi a acelora din sectoarele 2, 6, 7, şi 13;
- studierea la nivelul suprafeţei studiate a tipurilor de relaţii spaţiale existente, la nivelul structurilor de locuire cât şi între acestea;
- în funcţie de acestea, urmărirea cât mai atent posibil a zonelor de pasaj;
- aprofundarea cercetărilor complexe a zonei de deşeuri menajere, C 720, începută încă din campaniile precedente, astfel încât pe baza definirii caracteristicilor sale, acestea să permită o analiză comparativă cu C 521, cercetată în campaniile precedente, astfel încât să se poată pe de o parte verifica observaţiile efectuate cu acest prilej; încheierea cercetărilor asupra acestui complex ar putea contribui la realizarea în viitor a unei scale bio-cronologice a sitului, ce evident trebuie să dispună de o solidă bază informaţională şi de relaţiile stratigrafice între acestea dar şi între toate complexele cercetate în zonă;
- s-a continuat procesarea documentaţiei ştiinţifice de şantier în cadrul unei baze generale de date a şantierului ce va include în final toate categoriile de date obţinute în cursul cercetărilor efectuate urmând ca pe viitor să se poată realiza prelucrarea tuturor categoriilor de mobilier arheologic;
- s-a continuat completarea şi organizarea arhivei fotografice;
- s-a continuat formarea profesională a studenţilor participanţi la săpături proveniţi de la facultăţile de profil de la Constanţa şi Târgovişte.
Scopurile propuse, deşi au fost realizate parţial, au condus spre obţinerea unor noi date privind soluţiile constructive utilizate în cazul locuinţelor şi evoluţiei zonelor de pasaj.
Continuarea cercetărilor în cazul C 720 a permis evidenţiat noi şi importante observaţii privind utilizarea spaţiului în condiţiile unor evoluţii ce nu totdeauna sunt echivalente. Încheierea studierii acestui complex va contribui cu certitudine la mai buna înţelegere a evoluţiei sitului şi a unor comportamente specifice comunităţii gumelniţene de aici.
În această campanie, în colaborare cu membrii colectivului şantierului arheologic Hârşova-Cetate, şi cu sprijinul primăriei, a fost organizată din nou "Ziua porţilor deschise" care a fost apreciată de către cetăţenii oraşului.