Hârşova | Judeţ: Constanţa | Punct: Fortificaţia bizantină târzie | Anul: 2003
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2003
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Cod RAN:
| 60810.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
or. Hârşova
Localitate:
Hârşova
Punct:
Fortificaţia bizantină târzie
Toponim:
Carsium
Localizare:
| 60810.01 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Covacef | Zaharia | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Dobrinescu | Cătălin | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Nicolae | Constantin | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Talmaţchi | Gabriel | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Raport:
În capătul de V al străzii Carsium, la intersecţia cu str. Lunei, în cadrul unui Program cu Banca Mondială, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Hârşova au iniţiat în cursul anului 2003 Proiectul de construcţie intitutlat "Sala sport Hârşova" în cadrul căruia urmau să se execute în acest perimetru următoarele obiective: şcoală, teren recreaţie, centrală termică, punct colectare deşeuri, terenuri de sport, spaţii verzi, grădiniţă, sală sport.
Comisia zonală a monumentelor a impus beneficiarului (ISJ Constanţa) realizarea investiţiei cu condiţia cercetării zonei, deoarece aceasta face parte din perimetrul cetăţiii antice şi medievale. Neavând sursele de finanţare necesare cercetării s-a căzut de acord, între MINAC şi Primăria Hârşova, ca aceasta din urmă să pună la dispoziţia arheologilor o echipă de 25 muncitori; săpătura de salvare a început la 22 martie 2003.
Se ştia despre existenţa unor urme de ziduri aici încă de la mijlocul secolului trecut. Există mai multe informaţii bibliografice referitoare la sistemul de fortificaţii de la Hârşova ce includea şi perimetrul care a făcut obiectul cercetării noastre.
Alexandăr Kuzev, într-o analiză asupra cetăţilor medievale de la Dunărea de Jos, din aval de Silistra, prezintă mai multe surse care fac trimiteri la fortificaţiile de la Hârşova. Potrivit acestora avem de-a face aici cu două cetăţi aflate pe dealurile ce mărginesc oraşul1, ceea ce ar corespunde şi cu imaginile stampelor din prima parte a secolului al XIX-lea care ilustrează oraşul2.
Andrei Aricescu, care a făcut cercetări la Hârşova în anul 19633, a putut observa resturile de ziduri în acest spaţiu, încadrate în incinta ce leagă fortificaţiile de pe Dealul Cetăţii şi de pe Dealul Bisericii. El şi-a exprimat opinia că zidul mare nu poate fi anterior secolului IV, dar funcţiona şi în secolul VI în timpul împăratului Justinian care a refăcut cetatea4. După părerea sa incinta unea locul vechiului castru cu aşezarea civilă (locus) din vecinătatea taberei militare5.
În anii 1988 şi 1989, pe str. Carsium, în capătul opus de est al incintei, au fost executate mai multe secţiuni în cadrul unei săpături de salvare. Aici au fost identificate zidurile unui turn, cu diferite faze de construcţie, datate preliminar între secolele IV – VI. S-a demonstrat că acestea făceau parte din sistemul de apărare al oraşului antic care se întindea până pe Dealul Belciug6.
Descoperirea altor segmente ale zidului de incintă care înconjura cetatea de la Hârşova cu prilejul unor lucrări de excavaţii la intersecţia cu str. Vadului, ori pe str. Venus, în anul 1987 şi mai târziu, au permis conturarea, în linii mari, a sistemului de apărare al fortificaţiei antice care a funcţionat şi în evul mediu7. De pe strada Venus, din faţa bisericii "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" (în curtea familiei Gogoaşă) şi în continuare până la malul Dunării apar, în mod frecvent, resturi ale unor ziduri.
La această prezentare mai adăugăm includerea cetăţii, cu incinta aferentă, în LMI 1991-1992, p. 12 – 13, poz. A-0138, cu delimitarea explicită "până la linia străzii Carsium".
Perimetrul unde urma să se construiască şcoala şi sala de sport, cât şi cel adiacent, a rămas liber până la inundaţiile din anul 1970 când toate casele afectate de creşterea apelor au fost mutate în zona care a făcut obiectul cercetării noastre. Localnicii spun că la venirea lor aici erau ziduri înalte "cu găuri", aşezate direct peste mari denivelări ale stâncii calcaroase, numite "la văi". În urma construirii unor blocuri în centrul oraşului, înainte de 1990, molozul excavat a fost depus peste resturile de ziduri iar spaţiul a fost nivelat.
În perimetrul rămas liber Trustul de construcţii locale Hârşova a amenajat o bază de materiale (nisip, pietriş, beton armat, fier beton), ale căror deşeuri se mai găsesc încă din abundenţă. Spre str. Carsium, Cooperaţia de consum a amenajat un depozit de mobilă într-o magazie metalică. Ulterior, aici se achiziţionau fier vechi, hârttie şi alte deşeuri.
Toate observaţiile din teren, alături de concluziile din materialele publicate, indicau fără nici un dubiu că proiectul "Sală sport" – cu toate obiectivele, urma să se execute exact peste resturile de ziduri ce se mai vedeau, sau care fuseseră acoperite.
Cercetarea s-a desfăşurat pe două perioade distincte:
– 22 martie – 21 mai, pe măsură ce săpăturile evidenţiau urme de ziduri, se căutau soluţii pentru amplasarea şcolii;
– 22 mai – 10 iulie, când se căutau soluţii pentru amplasamentul sălii de sport.
Presiunile exercitate de beneficiar şi mai ales de Primăria Hârşova pe lângă instituţiile cetrale, la care s-a adăugat intervenţia presei, au viciat serios actul cercetării. Aceasta s-a transformat într-o goană pentru găsirea, cu orice preţ, a unui spaţiu pentru realizarea investiţiilor. Aşa se face că dintre cele 15 secţiuni arheologice trasate numai una a putut fi realizată mulţumitor din punct de vedere ştiinţific: săparea până la nivelul de construire al temeliei cu observaţiile de rigoare şi înregistrările necesare. În celelalte cazuri, identificarea unui rest de zid impunea abandonarea secţiunii şi deschiderea alteia. La toate acestea s-a adăugat şi situaţia forţei de muncă, ca număr şi calitate; de obicei 3 – 4 persoane, ajungând la 10 – 12 în timpul vizitelor pe şantier a oficialităţilor locale.
În cele de mai jos facem prezentarea secţiunilor cu concluziile preliminare ce s-au putut desprinde:
S 1 – cu dimensiunile 5 x 7 m. A fost trasată în zona în care urma să fie amplasată şcoala. Aici se vedea încă, la suprafaţă, un rest de construcţie din piatră cu mortar. Adâncirea secţiunii a scos la lumină colţul unui zid cu traseul N - S. În partea interioară s-a excavat până la adâncimea de 0,40 m. Este posibil ca acest spaţiu să mai păstreze depuneri arheologice. Din păcate aici săpătura n-a putut fi continuată. Într-un sondaj de 0,50 x 0,50 m, executat în exteriorul zidului, spre N, pentru a putea determina adâncimea maximă, s-a ajuns la stâncă la –2,76 m. Grosimea zidului, variabilă, este de 1,70 m. În emplecton s-a identificat un stâlp miliar, secţionat, pe care se mai văd literele (M)PXI(I). Paramentul exterior al zidului a fost demontat în întregime. Emplectonul este compus din piatră bolovănoasă cu mortar de bună calitate. Zidul a fost întărit cu bârne de lemn pe orizontală şi ăe verticală. Estimăm cel puţin două faze de construcţie, sau refaceri.
S 2 – cu dimensiunile 3 x 12,50 m. O secţiune orientată de la N la S. Aici a fost surprins traseul zidului descris mai sus. În cea mai mare parte acesta a fost acoperit de gunoaie contemporane şi de materiale de construcţie. S-a identificat o fază de refacere a zidului, din piatră nefasonată, colţuroasă, prinsă cu mortar. Nu s-a putut stabili grosimea zidului şi nici înălţimea lui. Cercetarea secţiunii nu a fost terminată.
S 3 – cu dimensiunile 3 x 20 m. Cea mai mare parte a secţiunii pică peste umplutura magaziei metalice, făcută din pământ galben. În dreptul zidului care vine de la E se identifică continuarea acestuia. Între zid şi temelia magaziei se execută un sondaj de 1 x 1 m pentru a stabili cota de la care s-a construit. Aceasta este de -2,60 m. Grosimea zidului este de 2,38 m. Este singura secţiune unde s-au putut face observaţii mai complete. Soluţia constructivă, verificată şi în alte secţiuni, consta din ajustarea (îndreptarea) stâncii pe verticală în aşa fel încât jumătatea interioară a zidului să se aşeze pe stâncă, iar jumătatea exterioară să fie pe înălţimea stâncii. Jos se aşează primul parament al zidului, format din blocheţi de 10 cm înălţime şi 30 cm lăţime dispuşi cu 10 cm mai în faţă, în raport cu ceilalţi. Următorul parament face parte din structura omogenă a zidului şi este format din blocuri de calcar cu dimensiunile 27 x 17,5 cm. Următoarele blocuri, cel puţin în secţiunea cercetată, au fost demantelate. Pe toată înălţimea zidului au fost observate bârne pentru întărirea emplectonului, dispuse atât pe lăţimea cât şi pe lungimea construcţiei. Mortarul folosit este de calitate bună.
S 4 – cu dimensiunile 9 x 4 m. În secţiunea trasată pe direcţia N – S s-a surprins traseul zidului de la NE spre SV. Nu ne-am putut adânci. Caracteristicile sunt identice cu cele observate în secţiunea precedentă. Pe suprafaţa zidului se observă resturile unei bârne cu lăţimea de 17 – 18 cm. Spre capătul de sud al secţiunii stânca apare la adâncime mică.
S 5 – cu dimensiunile 2 x 5 m. A fost executată la nord de S 1 şi a avut ca obiectiv urmărirea traseului de nord al zidului. La circa 20 – 30 cm a apărut la zi stânca. Este posibil ca zidul să fi fost demontat în întregime, sau să ne aflăm pe o cale de acces (poate chiar o poartă ?).
S 6 – S 7 – cu dimensiunile 2 x 5 m. Sunt două secţiuni realizate în suprafaţa centrală a zonei. În ambele stânca este la suprafaţă şi s-au identificat denivelări mari. Secţiunile nu au fost adâncite.
S 8 – cu dimensiunile 3 x 2 m a fost trasată tot în zona centrală; aici a fost pus în evidenţă traseul zidului. În această fază a cercetărilor s-a decis schimbarea amplasamentului şcolii spre str. Luminii.
S 9 – cu dimensiunile 3 x 35 m s-a executat paralel cu str. Luminii. Spre capătul de N al secţiunii s-au identificat cantităţi mari de materiale de construcţie şi moloz abandonate. Tot aici stânca este la suprafaţă. În capătul de S, la aproximativ 0,50 m adâncime au fost identificate pietre mari, colţuroase, prinse cu mortar, sub care apare un emplecton din piatră cu mortar sfărâmicios. Adâncirea în acest sector a condus la identificarea unui rest de zid, cu grosimea păstrată de 1,40 m. Nu s-a ajuns la nivelul stâncii deoarece varianta amplasării construcţiei aici a căzut. Mai târziu am efectuat personal un mic sondaj la baza acestui segment de zid,constatând că se mai păstrează un rând din paramentul exterior; restul a fost demantelat. Grosimea construcţiei depăşeşte 2 m. Caracteristicile tehnice arată că aici avem un alt tip de construcţie: mortar slab, emplecton din piatră de dimensiuni mici. Nu se poate stabili legătura între acest zid şi cel din secţiunile 1 – 4 şi 8. Este posibil ca el să facă legătura cu turnul de NE din capătul de răsărit al str. Carsium. Din apropierea acestuia au fost recuperate două fragmente de ţigle romane cu urme de mortar pe suprafaţă; nu ştim dacă provin din acest zid, sau au ajuns aici pe alte căi.
S 10 – cu dimensiunile 4 x 4 s-a realizat între amplasamentul propus pentru grădiniţă şi şcoală, acolo unde s-a intenţionat deplasarea construcţiei. La adâncimea de 0,25 m, a apărut la zi stânca, sub forme rotunjite, dovadă că într-o perioadă s-a aflat sub acţiunea unor factori de eroziune (vânturi, ploi) sau poate chiar antropici.
Următoarele cinci secţiuni au fost executate spre partea de sud a perimetrului dintre străzile Carsium, Luminii şi Lunei, acolo unde se preconiza amplasarea sălii de sport.
S 11 – cu dimensiunile 2 x 15 m. Spre capătul de V al secţiunii s-a găsit o mare cantitate de moloz şi pământ adusă din altă parte, amestecată cu materiale arheologice din epoci diferite. Spre capătul estic, la adâncimea de 0,60–0,80 m apare stânca şi o masă de piatră bolovănoasă. În faţa stâncii se identifică un rest de zid cu grosimea de aproximativ 1,20 m. Din lipsa forţei de muncă se execută un sondaj în faţa zidului până la adâncimea totală de 3,20 m. S-a identificat înălţimea totală a construcţiei, de peste 3 m, lipită de stânca ajustată, probabil, în momentul adosării zidului. Paramentul exterior este compus din piatră de talie neregulată, cioplită spre exterior şi prinsă cu un mortar de bună calitate. În spatele zidului, până la stâncă, se pare că a rămas o distanţă de până la 1 m care a fost umplută, în momentul construirii, cu piatră de talie mică, bolovănoasă. Tehnica de construcţie nu îşi găseşte analogii în celelalte secţiuni.
S 12 – cu dimensiunile 2 x 5 m a fost trasată în dreptul zidului din secţiunea precedentă. După identificarea acestuia se trasează o nouă secţiune de control. Caracteristicile constructive sunt identice cu descrierea anterioară.
În S 13 – cu dimensiunile 5 x 5 m surprindem continuarea spre N a zidului, după care traseul său coteşte spre V. În partea superioară zidul seamănă cu cel descoperit în S 11 şi S 12. În adâncime esste întărit cu un parament din piatră de calcar bine cioplită, de formă patrulateră (0,30 x 0,20 m). Indică o fază (poate o refacere) care nu are corespondent în nici una dintre secţiunile perimetrului cercetat. Nu s-a ajuns la baza construcţiei.
S 14 – cu dimensiunile 2 x 3 m a urmărit traseul zidului spre N. La adâncimea de 0,50 m secţiunea a fost abandonată deoarece s-a mutat amplasamentul investiţiei.
S 15 – cu dimensiunile 2 x 3 m a fost trasată spre vest pentru a putea urmări traseul zidului apărut în secţiunea 13. La -0,50 m a apărut o masă de emplecton din piatră cu mortar identică cu cea descrisă mai sus. Secţiunea nu s-a mai adâncit.
Descoperirea acestor ziduri, fără a fi realizată o cercetare minuţioasă, a determinat abandonarea proiectului în data de 10 iulie. Ultimile observaţii au fost făcute cu ajutorul câtorva studenţi – la sfârşitul practicii – şi a angajaţilor Muzeului "Carsium". În lipsa forţei de muncă, după această dată, cercetarea a încetat. Primăria şi-a manifestat dorinţa realizării aici a unui parc arheologic, prin punerea în valoare a vestigiilor, fapt ce impune executarea unor cercetări de amploare şi consolidarea construcţiilor.
Din săpătură au fost recuperate mai multe categorii de materiale arheologice, toate în poziţie secundară, aduse probabil din aşezarea civilă de lângă cetate.
Monede:
– monedă romano-bizantină, Constantiu II (340-351), găsită în perimetrul zonei de către Neagu Ionuţ şi cedată nouă la începutul lucrărilor.
– monedă otomană, în S 2, la adâncimea de 1,30 m, în pământ de umplutură.
– monedă contemporană, 5 lei emisă 1942, în S9, la adâncimea de 1,30 m
Obiecte de metal:
- cuie din fier, puternic oxidate, cu urme de lemn pe suprafaţă.
- piroane din fier, cu diametrul de 0,20 cm, de formă pătrată în secţiune, cu vârful ascuţit şi capătul rotunjit neuniform din cauza bătăii. Prezintă urme de lemn. Au fost adunate numai din apropierea bârnelor din ziduri
Obiect din os – împungător din os, cu lungimea de 13,5 cm. Are vârful ascuţit şi este intens lustruit din cauza folosirii. A fost descoperit în S9, la adâncimea de 1,20 m.
Obiecte din ceramică:
- greutate plasă pescuit, cu diametrul de 5 cm, grosime de 0,14 cm. Este executată dintr-o bucată de olană.
Fragmentele de vase din ceramică reprezintă cea mai importantă categorie de materiale descoperite în perimetrul cercetat.
Ceramica romană şi romano-bizantină:
ceramica de bună calitate – fragmente de căniţe şi boluri cu pereţii subţiri, culoare roşie şi un slip de culoare mai închisă la exterior. Dintr-o căniţă s-a recuperat registrul superior, dintre buza dublu profilată la exterior şi corp, ornat în tehnica barbotinei. Se datează în sec. I – II p. Chr. Provine din import.
Ceramica comună – fragmente de căni, căniţe, farfurii, boluri, din pastă de culoare roşie sau bej deschis, cu suprafaţa ornată cu valuri mici. Se datează în secolele II – III p. Chr.
- fragmente de amfore: Părţi din corpul vaselor, din pastă de culoare deschisă în cea mai mare parte, cu pereţii netezi, uneori suprafaţa exterioară acoperită cu "coaste"; grosime variabilă. Se datează în secolele II – VI. Buze de amfore, din pastă de culoare roşie sau bej deschis, cu granule de oxid de fier, gât lung şi corpul tronconic. Mănuşile de amfore reprezintă cele mai multe materiale. Unele provin de la vase de mari dimensiuni (cu înălţime probabilă de 0,80 – 1 m), având grosimea de 4 – 6 cm. Au fost desccoperite circa 25 exemplare.
Ceramica medievală este reprezentată de vase de diferite dimensiuni şi forme: farfurii, castroane, ulcioare, toate ornate prin smălţuire cu diferite motive şi culori. Sunt câteva fragmente de vase turceşti din sec XVII cu analogii în alte descoperiri de la Hârşova, în apropiere de cetate, într-o groapă descoperită cu mulţi ani în urmă. Un fragment provine de la o pipă.
În concluzie, săpătura de salvare de pe strada Carsium a permis identificarea – şi cercetarea sumară – a unui ansamblu fortificat (posibil chiar o fortificaţie de sine stătătoare, legată de celelalte, la un moment dat, printr-o incintă) a cărui datare se poate întinde, ipotetic, din perioada romano-bizantină până în secolul al XIX-lea când cetatea medievală îşi încetează existenţa.
Ansamblul fortificat din acest perimetru se păstrează în mod cu totul excepţional pe o înălţime apreciabilă. Fazele de construcţie nu pot fi identificate în stadiul actual al cercetării. Dată fiind suprafaţa restrânsă supusă cercetării, cât şi caracterul demersului, nu au fost identificate nivele arheologice care să permită o datare cât mai exactă a monumentului.
Corelarea rezultatelor obţinute cu cercetările de până acum din cetatea antică şi medievală de la Hârşova au condus la încadrarea cronologică propusă mai sus.
Cunoaşterea vieţii politice şi mai ales a celei militare de pe acest segment al Dunării de Jos, cât şi nevoia plasării descoperirilor de mai sus într-un context urbanistic modern, impun deschiderea unui şantier de arheologie preventivă pe traseul întregului ansamblu fortificat de la Hârşova.[Constantin Nicolae]
Rezumat:
Săpătura de salvare de pe strada Carsium a permis identificarea a unui ansamblu fortificat (posibil chiar o fortificaţie de sine stătătoare, legată de celelalte, la un moment dat, printr-o incintă) a cărui datare se poate întinde, ipotetic, din perioada romano-bizantină până în secolul al XIX-lea când cetatea medievală îşi încetează existenţa. Pe lângă urmele de ziduri, fragmentele de vase din ceramică reprezintă cea mai importantă categorie de materiale descoperite în perimetrul cercetat, de origine romană şi romano-bizantină.