Hârşova | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate, str. Cetăţii-str. Carsium | Anul: 2012
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2012
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare urbană; Cetate;
Cod RAN:
| 60810.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Hârşova
Localitate:
Hârşova
Punct:
Cetate, str. Cetăţii-str. Carsium
Toponim:
Carsium
Localizare:
| 60810.01 |
Lista Ilustrațiilor - 24
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Mihai | Daniela | participant | Institutul Naţional al Patrimoniului |
| Nicolae | Constantin | responsabil | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Bodolică | Vitalie | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Georgescu | Ştefan Viorel | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Talmaţchi | Cristina | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Raport:
Cetatea de la Hârşova [Carsium] prezintă o particularitate întâlnită mai rar în peisajul arheologiei noastre. Însumează, de fapt, o succesiune de mai multe fortificaţii construite şi refăcute, în perioada romană, romano-bizantină şi medievală (până la începutul secolului al XIX-lea) aproximativ pe acelaşi amplasament. Fiecare, evident cu necropola aferentă. Peste toate acestea se suprapune aşezarea modernă. Din acest motiv cercetarea sistematică a monumentului, dar mai ales a necropolelor, se desfăşoară cu mare dificultate şi numai pe suprafeţele libere, din păcate mici în comparaţie cu întinderea sa. Aşa se face că toate săpăturile sistematice s-au efectuat, anii buni, pe str. Cetăţii, acolo unde se află cea mai mare suprafaţă rezervată. Din 2009 s-a deschis sectorul ,,poarta de nord,, pe str. Carsium-str.Unirii, iar în actuala campanie, potrivit Planului anual de cercetare, au început, în premieră, săpăturile în zona portului antic şi medieval. Cât despre săpăturile de salvare, acestea sunt o adevărată raritate deşi se construieşte tot timpul şi peste tot!
Campania 2012 s-a axat pe cercetarea sectoarelor poarta de nord, port şi turnul comandantului.I
În sectorul Poarta de nord cercetarea a urmărit să scoată în evidenţă aspecte particulare ale construirii turnului T 1. În acest scop s-a executat un sondaj, cu lăţimea de 2,30 m, în partea de sud a turnului. Săpăturile din campania anului 2009 a relevat aici o intervenţie modernă care a dus la demontarea paramentului intern al turnului în vederea instalării unei conducte de apă potabilă. La adâncimea de 1,20 m, ceea ce ar corespunde pavimentului interior descoperit în campania 2011, a fost identificată o depunere de pământ, pietriş, resturi de mortar, în grosime actuală de 0,30. Aici s-a descoperit, între alte materiale, un castron, păstrat fragmentar, reconstituit în cea mai mare parte. Piesa a ajuns în aceste împrejurări, cel mai probabil, atunci când zidurile au fost demantelate şi zona a fost utilizată pentru aruncarea obiectelor scoase din uz. În campania 2009 chiar pe intrarea porţii a fost identificată un rest de locuinţă din perioada otomană. Sub acest nivel a fost scos la lumină o masă de piatre de dimensiuni mici şi medii, aşezate direct pe stâncă cu scopul egalizării denivelărilor naturale. Sondajul a relevat şi unele aspecte constructive. Astfel, spre sud, pe incintă s-a observat că plinta este cu 0,55 m mai jos decât cea de pe laturile turnului. Acest amănunt poate sugera două faze de construcţie, lucru observat şi în campaniile anterioare. Deasemeni, s-a putut constata că intrarea în turn nu se mai păstrează, aceasta fiind distrusă, probabil, de primele demantelări. În aceste condiţii, mai interesantă, cel puţin din punct de vedere cronologic, poate fi verificarea depunerii de sub nivelul tegulelor păstrate în partea centrală a turnului, lucru care va fi făcut în viitor.
După câteva tentative în campaniile trecute, sectorul Port a fost abordat, în sfârşit, în actuala campanie. La baza deciziei de cercetare a obiectivului au stat mai multe argumente: descoperirea tegulelor cu stampila flotei dunărene Classis Flavia Moesica, în anii din urmă, în cetate; evidenţierea în ilustraţiile mai vechi a unor urme de ziduri acoperite astăzi de depuneri moderne; iminenta demarare a unui proiect de restaurare a zidului mare, medieval, suspendat pe alocuri din cauza spălărilor aluvionale. Pentru realizarea proiectului au fost trasate două secţiuni, S I şi S II, pe direcţia N-S, cu începere dinspre partea de est, cel mai bine conservată.
S I (2 x 4 m) a pornit exact de sub pintenul de stâncă pe suprafaţa căruia au rămas resturile unui zid cu asize regulate din cărămidă al cărui parament exterior a fost demantelat. Adâncirea în această secţiune, până la -3,30-3,50 m, a relevat existenţa a trei cheiuri construite din piatră compactată în solul aluvionar. Astfel, la -0,80-1,30 m cu uşoară pantă spre Dunăre, s-a evidenţiat un nivel din piatră mică de pe suprafaţa căruia s-au recoltat fragmente ceramice smălţuite. Se poate presupune că acesta datează ultima perioada de funcţionare a portului. La adâncimea de 1,60-1,65 m s-a descoperit un cheu solid construit din piatră de talie mică, bine compactată în mâlul aluvionar, în mai multe depuneri suscesive, cu grosimea de 0,30-0,40 m. Puţinul material descoperit, în stare fragmentară, şi coroborarea cu datele din S II indică faptul că această construcţie a fost utilizată la sfărşitul antichităţii şi începutul evului mediu. Cel mai vechi cheu identificat aici se află la adâncimea de 3,30 m şi este construit din piatră mică compactată în aluviuni şi resturi ceramice la suprafaţă. Din nefericire, acestea din urma sunt în stare fragmentară si sunt mult rotunjite din cauza apei, a valurilor, care le-a rulat. Între cele două construcţii se găseşte o aluvionare mare, care depăşeşte peste 1 m, alcătuită din mâl şi nisip de culori diferite, ceea ce sugerează o inundaţie de proporţii, pe o perioada de timp mai mare.
S II (2 x 16 m iniţial, din care s-au săpat 12 m lungine) a relevat cele mai interesante aspecte ale construcţiei instalaţiei portuare de la Carsium/Hârşova. Sub zidul mare, cu deshidere de cca 40 m se află, la vedere, o depunere masivă cu grosimea de cca 2,5 m. Secţiunea a fost trasată exact de la limita exterioară a zidului mare, deşi ar fi fost interesantă o străpungere a depunerii, însă din considerente de securitate nu s-a putut face deocamdata. În caroul 1 a fost pus în evidenţă imediat restul zidului cu asize regulate din cărămidă observat mai bine, spre est, deasupra secţiunii precedente. După degajarea depunerilor de deasupra rămăşiţelor zidului s-au putut face primele măsurători: lăţime totală - 2,80 m; înălţime actuală pe traseul secţiunii -peste 2 m; în spatele zidului are un culoar longitudinal, pavat cu cărămidă, lat de 0,70-0,80 m. Zidul este construit din piatră mică cu emplecton din nisip, var şi cărămidă pisată mare. Asizele păstrate, una în S II şi una pe traseul S I, sunt alcătuite din câte trei rânduri de cărămidă bine arsă cu semnul ,,X,, pe intreaga faţă (dimensiunile sunt de 0,32 x 0,40 x 0,05 m). Faţa zidului păstrează doar câteva pietre din parament, cioplite la exterior. În spatele zidului depunerea este bogată în material ceramic (fragmente amfore, veselă de bucătărie, opaiţe, un fragment de cărămidă cu ştampila legiunii I Italica, multe fragmente de materiale de construcţie, toate sparte din vechime şi în poziţie secundară, împinse probabil din cetate după ce zidul nu a mai funcţionat. În general, materialele se încadrează în perioada romană şi romano-bizantină. Între toate s-a descoperit şi un fragment de oală ,,Dridu,, care a putut ajunge aici mult mai tîrziu, din întâmplare. Exact pe traseul secţiunii, zidul are o fractură, datorată solului instabil pe care s-a construit şi faptului că spre est a fost aşezat pe un pinten de stâncă ce i-a dat rezistenţă sporită. În caroul 2, în faţa zidului s-a observat o intervenţie masivă care se poate data în vechime dar a continuat şi în epoca modernă după materialele specifice descoperite (fragmente ceramice antice, ,,Dridu,, sau medievale (smalt verde închis şi Iznik). Aceasta a afectat zidul pe toată înălţimea, până la nivelul aluvionar de la baza sa, la – 2,30 m unde se distinge un sol de culoare galben-verzui caracteristic nivelului de deasupra loess-ului. De aici provin fragmente ceramice încadrate preliminar în intervalul secolelor I-IV p. Chr. În caroul 3 la -1,60 m s-a identificat un rest dintr-un alt zid cu mortar asemănător celui descris mai sus (Z 2). S-a putut vedea clar că între cele nu există nici o legătură. Într-o imagine mai veche, de la mijlocul secolului al XX-lea, în stânga pintenului de stâncă acesta se afla la vedere. Între timp, a fost acoperit cu deşeurile rezultate de la depozitele din zona portuară, din belşug prezente în profilul secţiunii. Noul zid are prinderea de stâncă mai groasă, de cca 1,90 m, şi lungă spre cheu de 2,40 m. Grosimea iniţială zidului la apă nu se păstrează deoarece paramenul acestuia a fost distrus, cel mai probabil la construirea fazei descrisă mai sus (cea actuală este de cca 1 m). Emplectonul zidului este foarte bine legat prin calitatea mortarului (nisip, var, cărămidă pisată). Pe suprafaţa zidului s-au descoperit fragmente ceramice din toate epocile. Cele medievale pot indica ultima fază a portului medieval. Nu este exclus ca acesta să fi fost folosit drept cheu la ultima fază din epoca romano-bizantină (sec. IV-VI) de mai sus. Pentru această variantă pledează şi amplele lucrări de umplere a spaţiului interior al zidului cu pietre mari, unele refolosite, poate chiar din cetate. De la – 1,55 în pantă spre caroul 4-5, la adâncimea de 1,70-1,80 m deasupra acestui zid, se găseşte un nivel din piatră cu aluviuni şi fragmente ceramice medievale cu colţurile rotunjite de apă, prin rulare. În faţa acestuia, la adâncimea de -2,80-2,90 m sunt resturi de demantelare, mâl şi nisip aluvionar, fragmente ceramice, cele mai multe din secolele II-III, dar şi din următorul, împreună cu oase de animale şi urme de arsura. În faţa zidului, la -3,20-3,30 m apare un alt tip de mortar, numai din nisip si var, deci, de calitate mai slabă. Este foarte posibil ca rezistenţa mortarului să fi fost afectată şi de mediul umed în care a stat până acum. Spre pintenul de stâncă de pe profilul de est, se mai păstrează un rest din acest nou zid, probabil şi cel mai vechi, de fapt o aglomeraţie de emplecton, distrus în întregime. La excavarea depunerii din faţa zidului Z 2 s-a constatat că solul capătă culoarea galbenă-verzuie şi se conturează clar urmele unor pari (18 la număr) care au fost infipţi în pământul moale, aluvionar. Grosimea acestora este variabilă, de la 8-10 cm până la 15-20 cm. Singura explicaţie a prezenţei acestora este aceea că au servit ca substrucţie, la prima fază a zidului portuar, judecând şi după calitatea mortarului despre care s-a vorbit mai sus.
În ansamblu, cercetările din acest sector sunt deosebit de importante deoarece au putut evidenţia trei faze ale construcţiei portuare a cetăţii Carsium, din perioada secolelor II-IV, două absolut necunoscute până acum.