Hârşova | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate (sector Incinte Vest) | Anul: 2006
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2006
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Transport;
Tipuri de sit:
Cetate;
Cod RAN:
| 60810.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
or. Hârşova
Localitate:
Hârşova
Punct:
Cetate (sector Incinte Vest)
Toponim:
Carsium
Localizare:
| 60810.01 |
Lista Ilustrațiilor - 35
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Covacef | Zaharia | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Nicolae | Constantin | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Raport:
Cetatea de la Hârşova prezintă o trăsătură caracteristică, unică în peisajul fortificaţiilor de la Dunărea de Jos: funcţionarea neîntreruptă, în acelaşi perimetru, aproape 18 secole. Primele momente ale vieţii sale sunt încă discutabile cum rezultă din interpretarea unor materiale scoase la lumină în urmă cu 12 ani. Descoperirea ştampilelor care atestă aici o Ala Flavia, cel mai probabil Ala Gallorum Flaviana (publicate de colectiv1) ne sugerează că începuturile fortificaţiei trebuiesc căutate, mult mai devreme decât s-a crezut până acum, mai precis, încă din timpul împăratului Vespasianus, când s-a format unitatea, nefiind exclusă posibilitatea staţionării ei, de la început, chiar la Carsium. Cât priveşte sfârşitul, lucrurile sunt cât se poate de simple: s-a produs imediat după tratatul de pace de la Adrianopol din 1829 care obliga Poarta să-şi distrugă toate fortificaţiile de pe malul drept al Dunării.
Această particularitate, aproape ieşită din comun, creează însă multe probleme cercetării arheologice şi mai cu seamă interpretării descoperirilor. Desele reconstrucţii au fost precedate de masive nivelări, de distrugerea zidurilor vechi în vederea ridicării celor noi. Aşa se poate explica, într-o oarecare măsură, interesul scăzut de-a lungul timpului, faţă de cercetarea acestui obiectiv arheologic. În anul 1939 Victor Brătulescu, întreprinde primele săpături ale căror urme sunt încă vizibile pe platoul central al cetăţii. Acestea nu a fost de natură să aducă, câtuşi de puţin, elemente care să contureze problemele de bază ale cronologiei fortăreţei. Într-un material, elaborat după campanie, acesta preciza că rezultatele obţinute vor fi arătate într-un studiu viitor2. Din păcate, acesta nu a mai văzut lumina tiparului. În cadrul primei campanii, în anul 1943, Grigore Florescu participă la săpăturile arheologice de la Carsium, invitat de Victor Brătulescu. Fondurile primite nu i-au permis decât să determine stratigrafia şi în special nivelele romane, după cum preciza acesta în scurtul său raport3. În secţiunea de pe latura de V a cetăţii, spre capătul estic (pe platou n.n.) Gr. Florescu menţionează cele trei incinte ale cetăţii turceşti şi un strat roman la 2,30 m în care apare fundaţia unui zid de epocă romană târzie, prins în dărâmături, aşezat direct pe stâncă. În încheierea raportului, acesta precizează că “săpături sistematice la Hârşova nu se vor putea face fără utilajul necesar, în special vagonete şi linie Decauville”. Două decenii mai târziu, există o tentativă de reluare a săpăturilor de către Andrei Aricescu. Campania din 1963 nu a dus la concluzii generale şi depline, drept pentru care rezultatele publicate iau în discuţie numai materialele de epocă medievală. Cu acest prilej se fac referiri sumare asupra incintelor de N. Precizarea autorului: -” Din săpătură ca şi din simpla cercetare de suprafaţă se poate observa până în prezent, existenţa a trei ziduri de incintă …”, duce la concluzia că acesta a văzut şi în secţiunea sa E-V incintele pe care le datează astfel: cea mai restrânsă în secolul al X-lea iar cea anterioară (nu ştim la care se referă dintre celelalte două !?!) legată de zidul care apăra oraşul în antichitate şi se închidea pe Dealul Bisericii care nu poate fi bănuit a fi anterior începutului de sec. IV4. Aici Aricescu se foloseşte intens de descrierea făcută incintelor de N, vizibile într-o oarecare măsură, de Radu Ciobanu cu un an înainte de publicarea materialului său5.
Actuala etapa a săpăturilor, începută în anul 1993, a prilejuit o serie de observaţii asupra incintelor. Un prim studiu publicat de colectivul larg de cercetare în urmă cu 10 ani, fără a aduce elemente noi întrucât nici săpătura de la vremea respectivă nu îngăduia acest lucru, reia mai vechile discuţii şi face o succintă caracterizare a celor trei ziduri care înconjoară cetatea6.
Pentru prima dată, incintele au putut fi surprinse pe latura de V în campaniile din anii 1999-2000 şi în următoarele când s-a ajuns cu săpăturile în capătul vestic al secţiunii S II. Situaţia înregistrată ne-a permis să facem cunoscute primele concluzii preliminare încă din 2007.
Prima constatare se leagă de faptul că, cel puţin pe latura de V, din punctul de vedere al dispunerii incintelor dar mai ales a numărului lor, situaţia este cu totul diferită de ceea ce s-a cunoscut până acum.
În primul rând nu se respectă planimetria celor trei ziduri de pe latura de N. Nu ştim, în lipsa înregistrărilor şi a unor descrieri corespunzătoare, care sunt cele trei incinte, despre care a amintit Andrei Aricescu, cu atât mai mult cu cât secţiunea S II, unde s-au făcut de către noi observaţiile, reprezintă o reluare a traseului vechii săpături din anul 1963.
Încă din campania anului 1999 şi apoi în 2000 au fost descoperite mai multe ziduri fapt ce ne-a obligat, de atunci şi până acum, să ne extindem în secţiunile S II A, A1 şi A2. Astfel, în campania anului 2003 am început un sector nou: “turn-vest”. Din ultima incintă largă pornea un zid perpendicular care apoi era continuat paralel de un altul ce părea să închidă în incinta mare un turn. Dezvoltarea săpăturii a arătat că zidul paralel cu incinta este de fapt o altă incintă, care o dublează pe cea anterioară, care se aşează pe un nivel cu ceramică “Dridu”. Extinderea secţiunii S II A pe o lungime de peste 30 m, în anul 2004, ne-a înlesnit să vedem cele două ziduri şi mai ales să obţinem profilele stratigrafice cu care să facem încadrarea lor cronologică. Incinta largă, considerată până acum romană, are fundaţia într-un nivel “Dridu”, cum am precizat mai sus. Caracteristicile constructive şi analogiile o desemnează mai degrabă a fi legată de faza genoveză a cetăţii. Cea exterioară care porneşte din ea şi nu este prin urmare turn, este mai târzie şi poate fi datată de la sf. sec. XIII până în prima parte a sec. XV. În această secţiune au ieşit la lumină resturile unui zid din piatră cu pământ a cărui parte de N a fost retezată de zidul unui turn interior. Descoperirea unei monede deasupra sa dar şi caracteristicile, ne sugera la momentul respectiv, cu rezervele de rigoare, să-l plasăm în sec. al VI-lea. În campania anului 2005 când s-a deschis secţiunea S II A1 s-a constatat de fapt că zidul din piatră cu pământ este construit peste o fundaţie de grosime actuală de 3,20 m şi înălţime de 1,40 m. Aceasta se aşează, la rândul ei, direct pe stâncă şi este acoperită de un nivel, bine individualizat, din care s-a recuperat o monedă emisă între anii 337-350. Prin urmare, poate fi considerată cea mai veche incintă de la Carsium, necunoscută până astăzi. Cum s-a văzut, fundaţia este construită cu asize de cărămidă mare cu dimensiunile de 0,33 x 0,40 m şi grosime de 5-6 cm şi piatră bolovănoasă de dimensiuni medii şi mari8.
Rezultatele obţinute în campania anului 2006
Acum s-a deschis secţiunea S II A 2 şi s-a ajuns, către sfârşitul campaniei, la acelaşi nivel cu secţiunile anterioare (S II A şi S II A 1). După îndepărtarea depunerilor recente, s-a pus în evidenţă nivelul de distrugere al incintei I 5 unită, la un moment dat, cu I 6, într-o platformă de turn, care a funcţionat în evul mediu târziu până la 1829, când fortificaţia de la Hârşova a fost aruncată în aer ca urmare a înţelegerii dintre Poartă şi Rusia prin tratatul de pace de la Adrianopol. Tot spaţiul până la I 2 a fost umplut cu piatră de construcţie şlefuită pe toate părţile, identică cu cea de la platforma turnului. Din pământul de umplutură dintre dărămături au fost recuperate materiale arheologice, amestecate, din epoci diferite.
La suprafaţa secţiunii, până la adâncimea de 1 m, ca şi în precedentele, pământul este afânat şi conţine resturi ceramice, sparte mult din vechime, împreună cu alte obiecte mărunte între care sunt mai multe cuie şi piroane. Se remarcă şi un fragment din fundul inelar al unui chiup de epoca romană, din pastă cărămizie ce are în compoziţie cărămidă pisată şi pleavă. Grosimea peretelui este de 5,6 cm. Prezintă urme de ardere secundară în partea interioară. Mare este numărul fragmentelor din vasele “Dridu”. Unele au urme de mortar pe suprafaţă. Toate materialele sunt în poziţie secundară. Este foarte posibil ca în acest nivel să fi intervenit din plin cei care au transformat ruinele fortificaţiei de la Hârşova în carieră de piatră la finele sec. al XIX-lea şi prima parte a sec. XX.
Cuiele sunt în general mici, în lungime de 4,7 cm şi gr. de 0,5-0,6 cm. Cel mai mare piron are L= 18,3 cm şi gr. de 1 cm.
De aici s-au descoperit mai multe bombarde din fontă, turnate în tipare bivalve de dimensiuni mici şi medii (6-10 cm).
Între 1 şi 1,80 m, pământul dintre pietrele căzute de pe zidul platformei de turn conţine multe fragmente de vase de epocă romană, romano-bizantină şi medievală. Câteva fragmente provin de la vase de factură getică din epoca romană. Pasta este grosieră, lipsită de omogenitate, cu ceramică pisată şi scoici sfărâmate în compoziţie. Sunt de reţinut fragmente de căniţe din pastă de bună calitate, culoare cărămizie, fragmente de mănuşi de amfore şi corpuri de amfore, pastă cărămizie fină cu un slip la exterior fragmente provenind de la amfore, toate întâlnite în primele secole ale erei creştine, ornate cu striuri mici ori mari, în coaste sau valuri, cu circulaţie în sec. IV-VI. Din categoria materialelor medievale menţionăm ceramica culturii “Dridu”. Sunt fragmente de oale din pastă diferită, atât grosieră, cu ingrediente mari în compoziţie, de culoare închisă, cat şi cele din pastă caolinoasă, deschisă la culoare şi ardere uniformă. Întâlnim decorul caracteristic şi binecunoscut din arealul culturii. Destul de rare sunt fragmentele de vase smălţuite. Predomină exemplarele cu culoarea verde, galben-albicios şi mai rar maroniu. De la 1,60 m din spaţiul cuprins între I 2 şi I 3 (zidul din piatră şi pământ) s-au recuperat, în acelaşi context cu materialele prezentate sumar mai sus, o monedă de secolul IV p. Chr. şi o cataramă din bronz. Între 1,60 m şi 2,40 m au fost descoperite mai multe cuie şi piroane. Piroanele apar însoţite de bucăţi de lemn descompus. Cele mai mari au lungimea maximă de 28 cm. La 1,80 m întâlnim între materiale cărămizi, păstrate fragmentar, (gr. 3,7 cm; l= 14 cm) din pastă bine omogenizată, arsă uniform. Ele vin de la una din fazele zidului din piatră cu pământ. În plus, în faţa lui, printre dărămături ieşeau la lumină resturi de lemn şi urmele unor bârne însoţite de piroanele mari. După îndepărtarea pietrelor prinse cu pământ sfărâmicios, cu tendinţa de prăbuşire, s-a evidenţiat, mult mai bine, prin două sondaje, faza veche de construire a zidului din piatră cu pământ.
Până la adâncimea de 2,50 m la care s-a oprit săpătura în campania aceasta, dintre pietrele căzute au fost recuperate materiale amestecate, predominând fragmentele ceramice. Reţinem fragmentele de amfore, unele exemplare din primele secole ale erei creştine, din pastă de bună calitate, cu angobă bej-gălbui la exterior; alte fragmente de corpuri de amfore sunt ornamentate cu striuri şi sunt tipice sec. IV-VI. Deasemeni au fost descoperite câteva fragmente de buze de oale, răsfrânte la exterior şi cu şanţ pentru capac, din pastă grosieră cu pietricele în conţinut, întâlnite în sec. IV-VI. La 2,00 m dintre pietrele căzute de pe ziduri au fost recuperate un fragment de colonetă din calcar şi o bucată de piatră rotunjită (posibil o bilă de catapultă). Cel mai probabil acestea au fost prinse într-unul din zidurile distruse. Dintre materiale, fragmentele de vase “Didu” ne reţin atenţia. Un fragment dintr-o gură de vas are deschiderea mare (aprox. 20-22 cm), cu buza oblică mult spre exterior şi ornată cu un şir de linii şerpuite prin incizare. Acelaşi ornament se află şi pe corpul vasului9. Mai multe fragmente de vase cu smalţ de culoare verde ori maroniu reprezină ceramica medievală. De aici au fost recuperate fragmente de ceşcuţe din pastă deschisă, cu pereţii subţiri, pictaţi cu pipe în stare fragmentară. La 2,20 m dintre pietrele căzute a fost recuperată o fibulă din fier şi fragmente de ceşcuţe ornate cu solzi ori motive liniare în culori vii (albastru, roz, indigo), produse în atelierele medievale din Asia Mică. La 2,50 m a fost descoperită o monedă cu diametrul mare. Aceasta din urmă avea pe revers stemele Tărilor Române sub care se citeşte anul 177... , iar pe avers se lecturează fără prea mare greutate, jos, ????. La 2,50 m ad. s-a găsit corpul unei bombarde de mari dimensiuni, spartă probabil din vechime, cu diametrul aprox. de 18-10 cm şi gr. peretelui de 0,6 cm, precum şi o alta cu d= 0,7 cm. Tot aici s-a descoperit o lamă din fier, puternic oxidată, lată de 3,5 cm, cu grosimea mai mare în partea superioară şi cu capătul semirotund, fără îndoială un fragment dintr-o armă.
În faţa zidului din piatră cu pământ au fost executate două sondaje cu dimensiunile de 2 x 2 m: S 1 pe traseul vechii secţiuni S II, carourile 77-78 şi S 2 pe secţiunea deschisă în această campanie.
Primul sondaj este adânc de 1,10 m (adâncimea totală la care s-a ajuns, de la solul actual, este de 4 m). Stratigrafic, situaţia se prezintă astfel: pe suprafaţa stâncii se înregistrează o nivelare de 10-15 cm. Urmează o depunere de 0,45-0,50 m în care în care s-a făcut un mic şanţ de fundaţie. Aici se întâlneşte pietriş şi un mortar de culoare bej-cărămiziu, identic cu cel de la zidul de sec. al IV-lea descoperit anul trecut. Pietrele acesteia, dispuse într-un rând, sunt de mari dimensiuni: 53 x 39 cm; 56 x 40 cm. Deasupra urmează nivelul de construcţie, bine individualizat, cu pietriş mărunt şi mortar. Elevaţia zidului este din piatră de dimensiuni mici, cioplită la exterior. Legătura dintre acestea s-a făcut, în prima fază, cu mortar. O peliculă se mai păstrează spre partea de N pe primul rând de piatră deasupra fundaţiei, spre exterior. Celelalte asize sunt prinse cu pământ, în faza a doua. În partea inferioară a acestei faze sunt folosite pietre de mari dimensiuni, de formă patrulateră, cioplite pe toate laturile. În săpătura mai veche din 1999 acestea erau încă vizibile mai multe. Se mai păstrează astăzi doar un bloc calcaros cu dimensiunile de 0,88 x 0,32 m. Acesta, cel mai probabil reutilizat, vine, la rândul său, dintr-un zid mai vechi.
Din sondaj au fost descoperite materiale din epoci diferite, amestecate. Sunt prezente fragmente de vase de epocă romano-bizantină (fragmente de amfore, pastă nisipoasă cu corpuri tari în compoziţie, unele ornate cu striuri sau valuri; fragmente de cărămizi; un fragment dintr-un chiup, pastă cu nisip cuarţos, groasă de 21 cm, cu valuri mici pe suprafaţă, folosit poate pentru ascuţit; un fragment de vas getic de epocă romană, pastă grosieră, culoare bej-cărămizie spre exterior şi închisă la interior). În această epocă se datează şi un fragment dintr-o brăţară de sticlă. Materialele medievale sunt reprezentate prin fragmente de vase “Dridu” şi fragmente de vase cu smalţ de culoare verde ori verde oliv, destul de numeroase. Deosebit de interesante sunt fragmentele provenind de la cel puţin două vase, pastă fină nisipoasă, cărămizie, ornamentată cu benzi verticale, lustruite10.
Câteva obiecte din metal (un fragment de lamă de cuţit, un colţar, câteva cuie şi fragmente de piroane, un degetar din aramă) încheie seria materialelor descoperite aici.
Al doilea sondaj s-a executat până la ad. de 1,56 m de la nivelul la care s-a ajuns în secţiune şi 3,20 nivelul iniţial. A urmărit să evidenţieze tehnica de refacere a zidului din piatră cu pământ în vederea refolosirii lui. După îndepărtarea dărâmăturilor s-au constatat următoarele caracteristici ale reconstrucţiei: suprafaţa orizontală a zidului vechi, distrus în urma unor împrejurări despre care nu putem spune nimic deocamdată, a fost egalizată folosindu-se cărămizi (întregi şi fragmente recuperate, unele de epocă romană). Peste acestea s-au trecut longitudinal cât şi transversal (la 1-1,5 m distanţă) bârne de lemn care au fost prinse cu piroane din fier. Această substructură lemnoasă a jucat rolul de fundaţie, fiind încastrată în reconstrucţie. La bază, zidul iniţial se aşează peste un nivel de pământ negru, cu gr. de 0,30 m. Pietrele din fundaţie sunt inegale, cele mai mari având dimensiunile de 0,53 x 0,42 m şi 0,42 x 0,25 m; şanţul nu se observă în profil. Primele trei rânduri de pietre sunt prinse cu mortar. Acesta se întinde şi la exterior, inegal. Folosirea mortarului este atestată şi stratigrafic. Apoi urmează trei rânduri de piatră mică, cioplită la exterior după care vine refacerea. Sub nivelul de pământ de la bază se întinde un strat de mortar, bine omogenizat, pe alocuri cu cărămidă pisată în compoziţie. Încheierea săpăturilor nu ne-a permis să facem alte observaţii asupra acestuia.
Materialele descoperite în acest sondaj sunt identice cu cele din primul. Predomină fragmentele de amfore de epocă romană şi romano-bizantină, fragmente de cărămizi şi olane. Câteva vase aparţin culturii “Dridu”. De pe nivelul de deasupra patului de mortar, ultimul din sondaj, au fost recuperate mai multe fragmente de vase din epoci diferite: un fragment din fundul unui vas, din pastă de culoare neagră, executat la roată, cel mai probabil un vas grecesc, funduri de vase aparţinând culturii “Dridu” şi fragmente de vase smălţuite şi desenate cu culori vii sau ornate cu linii verticale lustruite tipice sec. XI. S-au descoperit şi câteva obiecte din metal: o lamă de cuţit, cuie şi piroane, o scoabă şi un buşon care închidea un recipient. La adâncimea de 3 m au fost recuperate două bombarde din fontă cu diametrul de 5,5 şi 6,5 cm.
În capătul de răsărit al secţiunii trei ziduri se aşează unul peste celălalt: zidul de sec. al IV-lea, scos la lumină în campania 2005, este tăiat de zidul din piatră cu pământ. Peste ambele se construieşte platforma turnului prin unirea, în acest sector, a incintelor 5 şi respectiv 6. Înălţimea zidului platformei este de 1,90 m şi are paramentul exterior din piatră cioplită. Faţa de V a fost desfăcută în campania anului 1999 pe secţiunea S II. Prezintă următoarele caracteristici: se construieşte pe un nivel de dărâmături din piatră mare, bolovănoasă, identică cu fundaţia zidului de sec. al IV-lea descoperită în campania precedentă, poate chiar pe aceasta. Două rânduri de piatră cioplită sumar se află la bază. Cele mai mari au dimensiunile de 0,43 x 0,24; 0,48 x 0,31; 0,63 x 0,30. Urmează 6 rânduri de piatră prinsă cu mortar. Calcarul, de bună calitate, este cioplit pe toate laturile. Se disting, foarte bine, dinţii de la dalta meşterului. Dimensiunile pietrelor sunt inegale: 0, 79 x 0,19; 0,78 x 0,18; 0,47 x 0,18; 0,30 x 0,20; 0,37 x 0,20; 0,57 x 0,27. Frontul de N al zidului este prăbuşit. Probabil aceasta se datorează exploziei de la distrugerea cetăţii în anul 1829 după cum şi pe traseul incintei 6, cea mai restrânsă, zidul este fragmentat în mai multe blocuri care au fost mişcate până la fundaţie. În pământul dintre platforma de turn şi zidul din piatră legată cu pământ au fost scoase la lumină materiale diverse, amestecate. Un fragment de bol, cu fundul inelar, pastă fină, bej, cu un firnis maroniu pe ambele părţi, poate fi un produs de pe litoralul vest-pontic, din epoca elenistică; la 2,25 m, pe pietrele mari pe care se construieşte platforma de turn, se descoperă o bucată din corpul unui vas getic, pastă de culoare gri, cu luciu la exterior, cu un cerc în relief, în regiunea mediană, deasupra căruia se execută un ornament cu linii în zig-zag prin lustruire11. Fragmentele de epocă romană sunt cele mai numeroase şi diverse. Au fost descoperite câteva fragmente de vase mici din pastă fină, cu firnis la exterior, specifice primelor secole ale erei creştine. Fragmentele de corpuri şi mănuşi de amfore formează cea mai mare parte a descoperirilor. Se încadrează cronologic în tipologia celor din sec. II-III p. Chr. şi IV-VII p. Chr. În mod cu totul excepţional au fost descoperite fragmente din corpul a două opaiţe, unul tipic pentru sec. V-VI şi câteva fragmente de vase din sticlă. Au fost scoase la lumină şi două fragmente de vase getice de epocă romană. Urmează apoi fragmentele de vase tipice culturii “Dridu” constând din borcane din pastă grosolană ori semifină, cu buza evazată spre exterior şi ornamente pe corp. Câteva fragmente de vase cu smalţ de culoare verde şi maroniu completează tabloul descoperirilor ceramice. În acest spaţiu au fost recuperate mai multe cuie şi piroane care provin de la substrucţia zidului refăcut, despre care s-a vorbit mai sus.
Aşa cum s-a arătat mai sus, distrugerile şi nivelările masive au dat naştere unui strat de cultură instabil, cu tendinţa de prăbuşire la adâncimi cât mai mici. Din acest motiv, s-a procedat încă de la începutul săpăturilor în sector la secţiuni largi care au impus cercetarea şi înregistrarea secvenţială a nivelelor. În campania aceasta a apărut oportunitatea înregistrării şi reconstituirii zidurilor descoperite în sector prin metoda GIS şi 3D. Timpul favorabil dintre 20 decembrie 2006 şi 7 ianuarie 2007 a permis echipei (Daniela Silvia Bănoiu şi Vlad Nicolae) să facă primele măsurători în acest scop urmând ca prelucrarea datelor sa se facă până la începutul campaniei viitoare.
Dat fiind faptul că scoaterea la lumină a zidurilor pe partea de V în secţiunea prezentă, este avansată, se impune cu necesitate, pe termen scurt, măsuri urgente de restaurare primară, protejarea întregii cetăţi cu o împrejmuire şi asigurarea unui serviciu de pază. Pe termen lung, sunt necesare lucrări de restaurare la “turnul comandant”, care se păstrează până la înălţimea de cca. 10 m şi asupra zidului instalaţiei portuare, unic în peisajul monumentelor de acest tip de pe linia Dunării de Jos, care se află în stadiu avansat de degradare şi mai poate fi încă salvat. Aşezarea cetăţii pe malul Dunării, într-un relief carstic spectaculos cu deschidere abruptă deasupra apei de peste 30 m, reperată de la apropierea de portul fluvial, dar mai ales de pe uscat, de la 10-15 Km., dinspre Constanţa, oferă încă de pe acum o atracţie turistică aparte ce trebuie valorificată în perspectivă.
În ansamblu, cercetările din campania anului 2006 au o deosebită importanţă pentru că aduc la lumină elemente noi, necunoscute, despre funcţionarea cetăţii în lunga sa viaţă. Ne interesează, cu totul în mod deosebit, în perspectiva viitoarelor campanii, legătura stratigrafică, în măsura în care nivelele nu sunt alterate, între incintele romane, pentru a putea stabili cele mai vechi etape din activitatea fortificaţiei, precum şi legătura cu cele medievale. Colectivul îşi propune, încă din campania 2007, să abordeze cercetarea unor obiective scoase la lumină în săpăturile mai vechi cum ar fi de exemplu bazilica creştină şi să facă o serie de cercetări stratigrafice secvenţiale în sectorul Incinte V pentru a stabili, în măsura în care este posibil, raporturile corespunzătoare între incintele descoperite, în vederea unei datări cât mai precise. (C. Nicolae)