Hârşova | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2007
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2007
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic;
Tipuri de sit:
Cetate; Fortificaţii;
Cod RAN:
| 60810.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Hârşova
Localitate:
Hârşova
Punct:
Cetate
Toponim:
Carsium
Localizare:
| 60810.01 |
Lista Ilustrațiilor - 28
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Covacef | Zaharia | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Nicolae | Constantin | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Talmaţchi | Cristina | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Raport:
Cetatea Carsium se află situată pe malul Dunării, pe un promontoriu calcaros, într-o zonă deosebit de favorabilă pentru asigurarea controlului trecerii dinspre Câmpia Munteniei spre litoralul vest-pontic, şi invers. Din motive strategice, a căpătat o importanţă deosebită şi nu a fost abandonată, din acest punct de vedere, vreme de aproape 18 secole. Astfel, în apropiere s-au dezvoltat aşezări umane, dintre cele mai înfloritoare, atât în antichitate cât şi în evul mediu.
Cercetarea sistematică în cetatea de la Hârşova a început destul de târziu cu toate că s-a aflat în atenţia arheologilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX1. Campaniile începute de Victor Brătulescu2, Grigore Florescu3 şi Andrei Aricescu4, deşi se anunţau de perspectivă, au fost întrerupte numai după un an, fără valorificarea integrală a rezultatelor obţinute. Existenţa mai multor rânduri de ziduri, vizibile cel mai bine pe latura de N, şi unele observaţii de suprafaţă coroborate cu datele publicate la vremea respectivă, au dus la configurarea unui plan al cetăţii, unde s-au regăsit, cel puţin ipotetic, etapele de construire şi funcţionare ale acesteia, în perioada romană şi romano-bizantină5. Cercetarea sistematică a cetăţii de la Hârşova a debutat abia în anul 1993. Pe platoul acesteia fost deschise două secţiuni magistrale, N-S (S 1) şi E-V (S2). Rezultatele au fost publicate parţial6 ca şi unele din materialele de importanţă deosebită descoperite aici7. În ultimii ani, săpăturile arheologice au fost cantonate în sectorul incintelor de vest, acolo unde au fost descoperite mai multe ziduri, suprapuse, datate stratigrafic în evul mediu şi epoca romano-bizantină.
Sector: Incinte Vest
Zaharia Covacef, Constantin Nicolae
Campania anului 2007 a pornit de la sondajele executate în 2006 în faţa unui zid din piatră cu pământ. În Sj 2 a apărut o masă omogenă de mortar, la adâncimea de 1,56 m (la de la nivelul la care s-a ajuns în secţiune sau 3, 20 m nivelul iniţial)8. Dimensiunile reduse spaţiului (2 x 2 m), şi mai ales încheierea săpăturii, nu au permis alte observaţii.
Sj2. În actuala campanie s-a început cu extinderea sondajului, între zidul din piatră şi pământ (ZPP = I3) şi incinta ce mai mare (I2), în două etape, ajungând în final la 5 m lungime şi 4 lăţime, cu adâncimea cuprinsă între 1,72 şi 4,37 m. Nivelul de mortar identificat în campania trecută s-a dovedit a fi restul unui turn, puternic demantelat, peste care se construiesc celelalte ziduri: I2 taie frontul rotund al turnului, este posibil chiar cu 1 m sau mai mult; I3 se construieşte, după toate aparenţele din sondaj, peste incinta acestuia, care este dislocată aproape până la stâncă. Turnul se păstrează, aici, pe înălţimi variabile: min., 0,20 m; max. 1,05 m. Piatra din care a fost construit are aspect bolovănos, cioplită doar la exterior, cu dimensiuni medii şi mari (0,20 x 0,26 m;0,46 x 0,33 m; 0,48 x 0,35 m; 0,70 x 0,37 m). Mortarul este de două feluri: la bază, pe stâncă, are aspect fărâmicios, are în compoziţie mult nisip cu var; cel din emplecton conţine cărămidă pisată, bucăţi chiar mari; mortarul exterior, cel folosit pentru astuparea rosturilor, are culoarea roz, de la cărămida măcinată, este bine omogenizat şi iese între pietre, asemenea unei ţesături. Zidul lateral al turnului, aşa cum pare să sugereze un spaţiu de la baza ZPP, este de 2,20 m. I3 se păstrează pe înălţimea cuprinsă între 1,72 şi 1,80 m. Este aşezat pe turn, dar are în dreapta, pe zid şi în afara acestuia, o nivelare din pământ negru din care au fost recuperate şi materiale medievale. Piatra are aspect uşor conic, mai mare spre exterior. Se disting în zid şi materiale refolosite; un fragment dintr-un portic (cel mai probabil), cu dimensiunile de 0,78 x 0,67 cm. În partea superioară, cea care ar putea să marcheze prima fază, este folosită în zid, ca material de construcţie, chiar o piatră de crenel, cu dimensiunile de 0,82 x 0,38 x 0, 27 m. Urme de mortar, la 1,06 m, jos, indică o refacere a zidului. Deasupra primei faze a incintei, distrusă pe această porţiune, aşa cum s-a observat şi anul trecut, s-a aşezat un rând de cărămizi peste care s-a construit cea de-a doua fază, folosindu-se bârne încastrate în zid şi de-a lungul şi de-a latul acestuia. Numărul mare de bombarde şi cele câteva monede turceşti, la care se adaugă paraua descoperită în campania 2006, întăresc ipoteza originii târzii a refacerii şi distrugerii sale în războaiele din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Excavarea până la stâncă a permis noi observaţii pe I2 (incinta mare, socotită multă vreme romană timpurie), partea din spate. Frontul incintei a fost cercetat parţial în campania anului 20049. Aceasta se aşează aici, în comparaţie cu frontul, cu fundaţia direct pe stâncă şi înglobează şi frontul turnului. Se disting două faze de construcţie, atât din punct de vedere al tehnicii de realizare al zidului, cât şi stratigrafic. Faza 1 se păstrează până la înălţimea de 1,78 m, piatra de construcţie este cioplită la exterior, folosindu-se cărămida pentru a umple rosturile şi pentru egalizare. Are un aspect îngrijit. Faza a 2-a începe cu două rânduri de piatră de talie medie, uniformă, cioplită, cu spaţii între ele (poate reprezenta fundaţia), după care zidul se înalţă cu piatră cioplită pe o faţă dar şi material scos din alte ziduri, de formă regulată (0,35 x 0,27 m; 0,33 x 0,27 m; 0,40 x 0,22 m). O peliculă de mortar, întinsă cu oarecare grijă şi pricepere, se mai vede doar spre bază. Zidul se păstrează pe înălţimea maximă de 4 m şi are grosimea de 1,55 m.
Sj3 - S-a executat, după ce a fost lăsat un martor de 1 m, pentru a surprinde latura de N a turnului. Lungimea secţiunii este de 4,70 m, iar lăţimea de 2, 40 m. Excavarea a mers până la adâncimea maximă de 2, 29 m. Nu s-a identificat zidul turnului, în schimb pe toată suprafaţa se vede numai masa emplectonului. Acesta este alcătuit din piatra mică legată cu mortar din nisip, var şi cărămidă pisată. Pe alocuri, mortarul este numai din nisip şi var. In secţiune s-au putut face observaţii pe celelalte ziduri. I3 prezintă caracteristici cu totul deosebite faţă de sondajul anterior. Înălţimea la care se păstrează este de 3,34 m. Construcţia are un aspect omogen: piatra cioplită are formă uşor conică, adică este mai mare spre exterior (dimensiuni: 0,34 x 0,37 m; 0, 40 x 0, 24 m; 0, 40 x 0, 24 m, spre bază, unde este mai mare). Zidul este legat cu pământ galben. I2 prezintă aceleaşi caracteristici ca în sondajul precedent. Sunt multe pietre reutilizate, după aspectul eterogen al formei. Unele au dimensiuni mari (0,92 x 0,45 cm; 0,65 x 0,28 m), cele mai multe sunt de mărime medie ( cca. 0,30 x 0,20 m). Stratigrafic, aici, s-a pus în evidenţă cel mai bine nivelul de distrugere al fazei 1 al acestei incinte, tăiat de şanţul incintei I3.
Sj4 - A fost făcut după precedentul pentru identificarea părţii de N a turnului. Are 5,20 m lungime şi 1,50 lăţime. Adâncimea la care s-a executat sondajul este de 4, 27 m la baza incintei I2 şi 3,40 m la I3. Marginea turnului, identificată în cele din urmă, se păstrează puţin mai mult pe aceasta latură: 0, 48 m sub I3 şi 1, 20 m sub I2. Piatra este sumar cioplită la exterior şi are aspect bolovănos cu dimensiuni variabile ( 0,48 x 0,30 m; 0,50 x 0,25 m; 0,53 x 0,33 m). La baza zidului mortarul este fără cărămidă pisată şi are aspect fărâmicios. Rosturile dintre pietre sunt umplute şi reliefate cu mortar de culoare roz. I3 se păstrează până la înălţimea de 3,50 m. Are o fundaţie, de 1,44 m, fixată o parte pe turn, o parte pe stâncă, a cărei talpă iese în afara zidului. Piatra este cioplită sumar la exterior si are dimensiuni variabile (0,30 x 0, 20 m; 0,33 x 0,20 m; 0,63 x 0, 27 m; 0, 30 x 0, 22 m). Sub ultimele două rânduri, de sus, apare amprenta unei bârne din lemn, de 0,10 x 0,10 m, care a fost introdusă, longitudinal, în structura zidului, la vedere. În spate, incinta se aşează, jumătate, pe o mare amenajare din piatră cu un pavaj din cărămidă, despre care s-a presupus, în momentul descoperirii, că reprezintă drumul de acces din spatele său, destinat deplasării soldaţilor (via singularis)10. La I2 , spre N de locul unde se suprapune turnului, se observa fundaţia zidului, înaltă de 0, 94 m, cu talpă. Rosturile sunt astupate cu fragmente de cărămizi.
Sj5 - A avut ca obiectiv să urmărească frontul rotunjit al turnului în raport cu faţa incintei care s-a construit peste el (I2). Sondajul are dimensiunile de 5 m x 1,5 m. A fost executat de la adâncimea la care s-a ajuns în campania 200411, până la 5,20 m. S-a constatat că zidul turnului nu iese pe sub incintă, fiind posibilă orice interpretare a situaţiei. Ori nu a ajuns până aici, fapt discutabil după cum indică mărimea deschiderii sale la intrarea sub incintă (se află sub aceasta pe o lungime de 5 metri, iar incinta are lăţimea de 1,55 m), ori se opreşte sub aceasta, mai puţin probabil, ori i-a fost retezată partea rotundă, la ridicarea zidului de deasupra. I2 prezintă aici aceleaşi caracteristici surprinse în SIIA în campania anului 2004. O prezentare sumară, a unor date oferite de profilele sondajului, este însă cu atât mai interesantă. Pe cel de S, se pune în evidenţă, la 0,50-0,60 m, de la stâncă, un nivel de 5-7 cm de mortar roz care vine de la demantelarea turnului. Pe profilul nordic, apare o lentilă de pământ, de culoare galbenă, cu un strat de arsură, sub care s-a descoperit, chiar la baza secţiunii, un rând de pietre bolovănoase, mici, prinse cu pământ. Existenţa pământului galben, cu arsură, a fost pusă în evidenţă în sector şi în campania anului 2004 şi se leagă, probabil, de nivelul roman, consistent, din interiorul fortificaţiei, identificat în campaniile anilor 1994-1998 în partea centrală a acesteia.
Sj6 - A fost executat pe şi dincolo de incinta I3 şi a avut ca obiectiv, în primul rând, să identifice zidul turnului de sub aceasta, şi eventual şi incinta aferentă, dar să lămurească şi anumite aspecte particulare rezultate din raportul dintre I3 şi amenajarea de pietre refolosite din spatele ei. Aceasta ipoteză de lucru apare deoarece este exclus ca incinta să fie plasată mult în spatele celorlalte, întru-cât pe traseul frontului de nord al turnului, în spatele I3 şi a amenajării din piatră refolosită, spre est, unde ar fi trebuit să apară, s-a ajuns până la stâncă încă din campania anului 2005 fără să se identifice elemente de natură să indice existenţa unui zid demantelat. Doar daca această operaţiune a fost executată „milimetric”, ceea ce este exclus. Anul acesta toata suprafaţa a fost verificată încă odată, cu acelaşi rezultat. Sj6 a fost practic un sondaj care a afectat incinta I3 şi amenajarea de piatră pe care a fost construită. Din acest motiv, nu a avut un traseu uniform, deoarece a fost nevoie de adaptare la situaţie, pentru a da răspunsurile căutate, în măsura în care nu exista riscul major al unor prăbuşiri. Iniţial s-a trecut la demontarea amenajării din piatră refolosită cercetată de noi în campania 200512, compusă din piatră cu mortar pe suprafaţa ei (refolosită) şi cu asize oarecum regulate din cărămidă, prinse cu pământ galben. Sub acestea a apărut un rest de zid din piatră legată cu pământ, înalt de 0, 80-0,90 m, aşezat pe un nivel de 10-15 cm pământ galben cu arsură. Zidul are un nucleu format din lespezi cioplite şi bolovani, unele mari (110 x 0,60 x 0,35 m), care păstrează pe suprafaţă urme de mortar de culoare bej, acelaşi ca în cazul amenajării de deasupra. Cei mai mulţi au culoarea roşcată, de la oxidul de fier. O carieră, părăsită, cu piatră asemănătoare, se află la cca. 1 km V de cetate. Lăţimea zidului descoperit este, cu aproximaţie, de 2,80 m. I2 se aşează şi pe amenajarea de pietre şi pe acest rest de zid. Este foarte posibil ca atât „amenajarea” cât şi restul de zid de dedesubt să facă parte din acelaşi sistem de apărare, refăcut şi apoi distrus, apoi, mai târziu, folosit pentru consolidarea incintei I3. După îndepărtarea pietrelor şi a pământului din frontul zidului, a apărut sub acesta, un rest dintr-un zid ridicat din piatră mică prinsă cu mortar slab, din nisip şi var, identic cu cel de la baza turnului. Nu este exclus ca acesta să fie incinta turnului. Pentru a se ajunge însă aici, a fost nevoie să se dizloce o parte din spatele I3 până la aproape 2 m adâncime. Riscul prăbuşirilor a făcut ca pe măsura excavării suprafaţa să se micşoreze. Acum s-a putut vedea bine că de fapt, I3 a fost practic zidit numai pe frontul său. Piatra din interior a fost aşezată aproape la întâmplare, pe „amenajarea” descrisă mai sus, şi prinsă cu puţin pământ negru. Aşa se explică spaţiile goale, mari, dintre pietre. O platformă turn, care cade în apropiere, descoperita în campania 199913, de lăţime uriaşă, face ca investigarea zidurilor noi descoperite, în acest punct, să fie considerata încheiată definitiv.
Dacă toate celelalte ziduri descoperite au mai avut ocazia să fie descrise şi analizate, fiind descoperite în campaniile precedente, turnul din această campanie, reprezintă o noutate la Carsium. Este primul element de fortificaţie romană de acest tip cunoscut până acum. Raportul stratigrafic cu celelalte, şi mai ales cu incinta mare (I2) presupusă multă vreme a fi de epocă romană, îndepărtează orice dubiu cu privire al datarea ei într-o epocă mult mai târzie, aşa cum am propus noi deja din campania 2004, potrivit datelor furnizate de cercetarea din SIIA. Turnul descoperit în această campanie se încadrează în categoria celor în formă de „U”, mic. Lăţimea este de 8,60 m, iar lungimea actuală maximă cunoscută este de 5 m în Sj2. Dacă frontul său a intrat, în faţă, sub I2 cu 1 m, iar în spate sub I3 cu 2,10 m, rezultă o lungime aproape egală cu lăţimea. Dacă însă incinta sa nu este restul de zid de sub I3 despre care am vorbit mai sus, şi se leagă de un alt zid, din spatele incintei mici (I6), al cărui rest a fost descoperit în campania anului 200014, atunci avem un turn în formă de „U” mare, cu lungime de peste 16 m. În stadiul actual al săpăturilor nu este exclusă nici una din variante. Numai deschiderea altor secţiuni, într-un loc cu mai puţine turnuri medievale, şi deci cu mai puţine dărâmături, care să permită extinderea în adâncime, ar putea să lămurească această problemă. Aşa cum se cunoaşte din literatura de specialitate, astfel de turnuri sunt tipice începutului perioadei romano-bizantine. Le întâlnim la cea mai mare parte a fortificaţiilor din regiunile dunărene: Dimum, Iatrus, Candidiana15, Novae16, Abritus17, Capidava18, Dinogetia19, Noviodunum20, Ulmetum21, Tropaeum22. Dimensiunile turnului de la Carsium se încadrează destul de greu în limitele descoperirilor din fortificaţiile de mai sus (turnul 8 de la Novae, are 7,20 m L şi 5,40 m l; la Abritus, turnul 3, are 7, 67 m L şi 4, 86 l; la Dimum, turnul în formă de “U” are dimensiunile interioare de 7,20 x 7,36, iar zidurile sunt groase de 2,10-2,25 m; la Iatura, turnurile 2, 3, 5, 6, 8, 10 au dimensiuni egale, nr.2, cel mai bine păstrat are lungimea de 8,64 m şi grosimea pereţilor de 3 m. La Capidava, cele două turnuri, în forma literei “U”, sunt ceva mai mari: turnul 3 are 13, 75 x 9,15 m, iar nr. 5, 13, 35 x 8,90 m, iar la Tropaeum, turnul 16 are dimensiunile de 9,45 x 9 m, turnul 17, de 9,50 x 9 m, turnul 18, 9,50 x 9,75 m. Cea mai mare parte a acestora se datează la sfârşitul sec. III şi începutul sec. al IV-lea. Descoperirea de la Carsium ridică însă o problemă, din punctul de vedere al tehnicii de construcţie. Dacă în celelalte cazuri avem de-a face cu ziduri de tipul opus quadratum, în situaţia de faţă întîlnim opus vittatum. Din acest motiv nu ne putem pronunţa, deocamdată, pentru o datare exactă a turnului şi propunem perioada sec. IV-VI, nefiind exclusă nici posibilitatea construirii lui încă de la sfârşitul sec.III.
Cu toate acestea, campania anului 2007 din cetatea de la Hârşova este una dintre cele mai importante, deoarece a permis scoaterea la lumină a unor certe elemente de arhitectură militară, despre care nu s-a ştiut nimic până acum. Urmărindu-se acestea, cel puţin pe sectorul incintelor de vest, există premisele ca, în campaniile viitoare, să se scoată la lumină sistemul de fortificaţie de epocă romană al cetăţii Carsium, necunoscut până în prezent
Sector Turnul Comandant
Cristina Talmaţchi
Campania de săpături 2007, în sectorul Turnul Comandant, s-a desfăşurat între 25 iunie – 13 iulie. Aceasta a vizat reluarea cercetării în secţiunea S 1A, deschisă în 1998, scopul campaniei constând în lărgirea secţiunii S1 în vederea decopertării presupusei bazilici, ale cărei urme (resturile unui zid şi o porţiune absidată) au fost surprinse în campaniile anterioare. Aşadar, S1A (cu o L=14 m şi o lăţime variabilă, datorată săpăturilor anterioare, de 5,20-4,30 m), dispusă pe platoul cetăţii între Turnul Comandant (la N) şi primul zid de incintă (spre S), dublează spre V, în limitele menţionate, suprafaţa S1. Adâncimea maximă la care s-a ajuns este de 1,40 m. Stratul cercetat conţinea resturi materiale din epoci diverse, constând în ceramică fragmentară getică, terra sigillata, romano-bizantină, de ev mediu timpuriu şi târziu. De asemenea amintim apariţia unor fusaiole, pipe, brăţări de sticlă fragmentare, monede [una bizantină – Justin II (cca. 570) şi două ruseşti – o emisiune Sadagura (1772), respectiv două kopeici (1816)], obiecte din bronz întregi (pensetă) sau fragmentare, obiecte din fier (lacăt globular), precum şi două cărămizi cu semne incizate pe care a fost redat cu ţintar, respectiv un brad. Este vorba aşadar de un strat rulat, ce provine, probabil, din săpăturile efectuate, de-a lungul timpului, în această zonă a cetăţii.
În c.C6-7 au fost surprinse, parţial, resturile unui complex incendiat, ce sugerează o locuinţă. Este vorba de o podea lutuită deasupra căreia se găsea un strat de cenuşă şi unul din bucăţi de lipitură, ce păstrau amprentele împletiturii de nuiele pe care fuseseră aplicate. Încăperea coboară uşor spre capătul nordic. Nu am reuşit să identificăm limita de vest a complexului, deoarece, în acest stadiu al cercetărilor, podeaua nu mai apare. Nu este exclus ca şi în această parte ea să coboare şi, ca atare, să o identificăm la un nivel inferior. În perimetrul complexului, pe stratul de lipitură şi din acesta, au apărut fragmente ceramice romano-bizantine, de ev mediu timpuriu şi târziu (smălţuite), iar deasupra podelei resturile a două bârne şi seminţe de grâu carbonizate.
Pe acelaşi nivel, în c.C1-3 a apărut o altă podea lutuită, cu L=5 m şi o lmax. de 2,80 m, din perimetrul căreia provin pipe şi vase ceramice fragmentare (sec. XVII-XVIII). În colţul de NV sunt prezente urmele unei instalaţii de foc (cuptor sau sobă), pentru construcţia căreia a fost folosită cărămidă.
Suprafaţa cercetată a fost de 66,5 m2.
Materialul rezultat a fost depozitat la MINAC
Rezumat:
Cetatea Carsium se află situată pe malul Dunării, pe un promontoriu calcaros, într-o zonă deosebit de favorabilă pentru asigurarea controlului trecerii dinspre Câmpia Munteniei spre litoralul vest-pontic, şi invers. În ultimii ani, săpăturile arheologice au fost cantonate în sectorul incintelor de vest, acolo unde au fost descoperite mai multe ziduri, suprapuse, datate stratigrafic în evul mediu şi epoca romano-bizantină. Campania anului 2007 a pornit de la sondajele executate în 2006 în faţa unui zid din piatră cu pământ pentru zona incintei de vest. Cu acest prilej a fost descoperit primul element de fortificaţie romană ce permite o datare pentru o periodă târzie. În sectorul Turn Comandant s-au reluat săpăturile începute în anii precedenţi în vederea decopertării unei presupuse bazilici.