Hârşova | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2005
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2005
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Evul Mediu;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Transport;
Tipuri de sit:
Locuire militară; Cetate;
Cod RAN:
| 60810.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
or. Hârşova
Localitate:
Hârşova
Punct:
Cetate
Sector:
Sector Incinte Vest
Toponim:
Carsium
Localizare:
| 60810.01 |
Lista Ilustrațiilor - 21
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Covacef | Zaharia | responsabil | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Nicolae | Constantin | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Dumitru | George | participant | Universitatea "Ovidius", Constanţa |
Raport:
Noul program de cercetare de la Carsium început în anul 1993 a dus la excavarea secţiunilor magistrale S I şi S II, după care a urmat concentrarea eforturilor în două sectoare, „bazilică” şi „incinte vest” .
Cercetarea incintelor de V ale cetăţii Carsium a început din anul 2000, când, după epuizarea secţiunii S II în C.70-80, s-a constatat că zidurile nou descoperite nu corespund din punct de vedere planimetric cu ceea ce se cunoştea, în literatura de specialitate de până acum, în baza unor cercetări mai vechi1. O comunicare, la sesiunea „Pontica”, pe această temă, în toamna anului 19992, şi mai cu seamă ecourile stârnite, ne-au îndemnat să extindem săpăturile în acest sector. Aşa au apărut secţiunile SII A, Incinte vest-turn şi S II A1 începând cu campania anului 2000 până acum.
Campania anului 2005 a avut ca obiectiv continuarea cercetărilor în sectorul „incinte vest” în secţiunea SII A şi deschiderea secţiunii SII A1. Din cauza nivelărilor mari alcătuite din pământ, mortar şi piatră de diferite dimensiuni, cu risc iminent de prăbuşire, între cele două secţiuni nu s-a putut lăsat un martor stratigrafic.
SII A s-a deschis în campania anului 2000, iniţial pe 4 x 6 m. In 2001 a fost prelungită, pe lungimea de 33 m, pentru a surprinde toate zidurile vizibile la suprafaţă, iar în anul 2004 cu încă 20 m, dincolo de ultimul zid identificat spre V. În actuala campanie s-a abordat suprafaţa cuprinsă între C. 6-12. Până în C. 9 s-a epuizat nivelul arheologic. În S II A 1 cercetarea s-a încheiat între C.1-3. Situaţia stratigrafică în cele două secţiuni este total diferită. În ultima, s-a înregistrat o intervenţie masivă, probabil din evul mediu târziu, care a avut ca rezultat prăbuşirea incintei din C. 6 (potrivit înregistrării din S II A) şi amestecul materialelor până la mare adâncime. Cele mai remarcabile rezultate s-au înregistrat în S II A, unde nivelele nu au fost deranjate şi s-au putut face observaţii stratigrafice pe care le prezentăm, mai jos, cu rezerva elementelor noi ce pot fi aduse de cercetările viitoare. Am înregistrat aici următoarele nivele:
N 1 – primul nivel de deasupra stâncii, la adâncimea maximă de 3,70-3,90 m. Este compus din pământ de culoare neagră, cu urme de arsură, grosime variabilă de 0,15–0,20 m, în anumite locuri şi mai mult, în funcţie de denivelările stâncii. Este alcătuit din materiale rulate, aduse dinspre interiorul fortificaţiei, pe sub zidul de la răsărit. Cea mai mare parte din materialele descoperite sunt cele din ceramică. Un fragment de vas se poate data în sec. II-I a.Chr. şi poate veni, dintr-un centru de producţie vest-pontic, cel mai probabil de la Histria. Sunt înregistrate fragmente de vase de mici dimensiuni (boluri, căni, farfurii etc.), din pastă de culoare deschisă cu angobă roşie la exterior, tipice sec. I-III p.Chr. Predomină resturile de amfore şi atrag atenţia, cu deosebire, mănuşile. Pasta este de culoare cărămizie, cu nisip fin, până la culoarea bej deschis, cu nisip de granulaţie mare. Estimăm preliminar că aceste exemplare, mai ales cele cu buza mult răsfrântă în afară, se pot încadra între sec. I-III p.Chr. Exemplare similare sunt cunoscute cel mai bine de la Histria3. Un fragment de amforetă din pastă de culoare bej, nisip fin, bine omogenizată, cu coaste mici de 2-3 mm, păstrează pe suprafaţă urmele unei inscripţii cu vopsea roşie din care se mai văd resturile a două litere. Un fragment dintr-o buză de bol, destul de prost păstrat, din pastă de culoare gri-bej, bine arsă, cu nisip foarte fin, la exterior cu o angobă de culoare negru-maroniu cu reflexe, poate fi o producţie dintr-un centru elenistic. Două fragmente de ceramică din vase, executate cu mâna, din pastă de culoare bej, cu scoici pisate în compoziţie, ardere secundară şi cu alveole pe buză sunt caracteristice producţiei getice din epoca romană. Din acest nivel au fost recuperate mai multe fragmente mici din vase de sticlă. Din categoria descoperirilor din metal reţin atenţia mai multe piroane din fier, scurte şi groase (ultima caracteristică şi din cauza oxidării), cu capul mult turtit.
În nivelul de mai sus apar şi fragmente mici dintr-un mortar de culoare roz cu resturi de cărămidă pisată. Este prezent şi în celelalte secţiuni la mare adâncime, răspândit printre alte resturi arheologice.
N 2 – este nivelul corespunzător construirii unui zid, presupus de incintă după dimensiunile mari, al cărui rest a fost descoperit în această campanie. Nivelul de construcţie este alcătuit dintr-o peliculă de mortar cu grosime de 1-3 cm. Zidul corespunzător acestui nivel (mai exact fundaţia zidului) se păstrează pe înălţimea max. de 1,50 m în S II A şi 0,80 m în S II A 1. Lăţimea iniţială este greu de stabilit pentru că, în C. 9 un zid din piatră cu pământ, descoperit în 2001, se aşează exact peste capătul său vestic, aşa că în stadiul actual aceasta se poate măsura pe 3,20 m. În campania anului 2002 în spatele zidului din piatră cu pământ s-au identificat mai multe tegule aşezate într-o anumită logică, pe orizontală, fapt ce ne-a permis să considerăm, la vremea respectivă, că aranjamentul reprezenta drumul de acces din spatele incintei, respectiv „via singularis”. În această campanie s-a putut observa, foarte bine, că de fapt cărămizile fac parte din structura noii incinte, putând fi utilizate şi drept cale de deplasare, mult mai târziu, când s-a construit zidul din piatră cu pământ. Zidul nou descoperit este din piatră nefasonată, de talie mijlocie şi mare, cu oxid de fier încă vizibil pe suprafaţă, aşa cum se prezintă exploatarea de la cca. 1 Km în aval de cetate. Mortarul este de culoare bej-gălbui, din mult nisip galben şi mai puţin var. Emplectonul zidului este alcătuit din piatră mare, bolovănoasă, cu spaţii largi între aceasta. În structura zidului s-au identificat două asize de cărămidă. Unul este cel descris mai sus în SII A, celălalt a fost identificat în S II A1 la cca. 0,70-0,80 cm. mai jos faţă de primul. Aşezarea zidului peste un nivel roman şi acoperirea resturilor sale cu o nivelare cu materiale romane şi romano-bizantine (N 3 de mai departe) îl plasează cu certitudine în epoca romană, poate către sfârşitul sec. III.
N 3– reprezintă o nivelare masivă, care vine de la E şi acoperă restul de incintă, efectuată după ce zidul a fost dărâmat şi a încetat să mai funcţioneze. Este alcătuită dintr-un pământ de culoare închisă, bine compactat, cu foarte multe fragmente de vase din ceramică şi sticlă, la care se adaugă şi trei monede: două descoperite în campaniile precedente pe nivelul de deasupra ţiglelor din spatele zidului de piatră şi pământ (una de sec. III, cealaltă cel mai probabil de sec. V) şi una în această campanie (Constantius 337-350). Deasupra nivelului se află o peliculă de culoare maronie, cu resturi lemnoase. Din nivel au fost recoltate în principal materiale ceramice, cu deosebire fragmente de amfore. Ceramica este în unele cazuri fină, specifică primelor secole ale erei creştine, dar şi grosolană cu mult nisip şi execuţie stângace, tipice sec. IV-VI p.Chr. Predomină mănuşile de amfore. Majoritatea sunt puternic profilate pe suprafaţa mediană. S-au descoperit alături de guri de amfore, unele similare cu cele din primul nivel, dar şi exemplare similare cu cele din alte centre dunărene4, buze de oale, fragmente de căni, căniţe, farfurii. Dintre materialele timpurii cele mai edificatoare sun câteva fragmente de vase de tip „terra sigillata”. Din nivel provin mai multe fragmente de vase din sticlă, unele identice cu cele din primul nivel. Tot aici au fost descoperite mai multe fragmente de vase getice, dintre care reţin atenţia: un fragment de oală, pastă groasă de 5-6 mm cu pietricele mici în compoziţie şi un rest de brâu alveolar pe corp; un fragment de buză de oală puternic ars la exterior şi interior, pastă de culoare bej, cu pietricele şi scoici în compoziţie şi un fund de oală cu aceleaşi caracteristici ale pastei ca în cazul anterior.
N 4 – reprezintă o succesiune stratigrafică compusă din:
A- un nivel cu grosime de 0,25–0,30 m alcătuit din pământ foarte bine compactat, nisipos, cu textură uniformă, fără resturi materiale. Sugerează o perioada de abandon;
B- un nivel consistent cu grosime de maxim 1 m, mai mare spre zidul din C. 6, din pământ de culoare deschisă, nisipos, cu resturi de piatră, ceramică romană şi romano-bizantină precum şi fragmente de chirpic crud, cum a relevat C. Haită, geolog, membru al Echipei interdisciplinare de la MNIR, care a răspuns invitaţiei noastre de a realiza o expertiza asupra structurii profilului de N al secţiunii. În acest nivel se execută groapa pentru fundaţia zidului din C. 6 (prima fază). Pietrele din nivel sunt aruncate spre V (cele mai mari mai departe) în momentul săpării şanţului de fundaţie. Ele vin de la construcţii mai vechi, unele probabil cu pereţi interiori din chirpic. Pământul ars amestecat din şanţ indică un incendiu anterior săpării fundaţiei. În aceasta campanie, nu suntem suficient de lămuriţi în privinţa originii materialului ceramic din acest nivel, săpat în 2001-2002, motiv pentru care, anul viitor vom reface profilul.
C- un nivel gros de maximum 0,80 m din pământ compactat puternic în care se sapă groapa celei de a doua faze a zidului din C. 6. Aici se distinge clar şi nivelul de construcţie, cu piatră mică şi mortar, mai gros spre zid, până la 0,60-0,70 m şi subţire până la 0,20 m mai departe de acesta, până la 2,50 m. Din pământul de la baza fundaţiei s-a recuperat o monedă de argint de la Domitian aflată aici în poziţie secundară.
N5 – este un pământ compactat uşor, cu piatră mică şi fragmente de cărămizi olane şi fragmente de ceramică „Dridu”. Are grosime mică lângă zid şi până la 1,30 m în C. 9. Aici nivelul este tăiat de un zid din ultima faza de funcţionare a cetăţii medievale.
În spatele zidului din piatră cu pământ, până la I2, se înregistrează o dărâmătură care provine de la cele două ziduri. Cea mai interesantă observaţie, care se poate face, este că atunci când s-a construit cel din urmă, a fost tăiat nivelul de prăbuşirea primului, iar şanţul a fost umplut cu pământ având în compoziţie materiale diferite, amestecate, cum ar fi, romane şi romano-bizantine, aduse de pe platoul central al fortificaţiei, fragmente de vase medievale timpurii sau din sec. următoare, piroane din fier cu cap conic sau patrulater. Situaţia este deosebit de interesanta pentru că în faţa aceluiaşi zid, în campania anului trecut s-a observat că fundaţia lui se aşează peste o nivelare cu materiale medievale timpurii, fapt ce constituie încă un argument în vederea revizuirii datării acestuia, nu în epoca romană, cum s-a crezut până acum, ci mult mai târziu5.
Problematica stratigrafică din S II A1 este total diferită din cauza unei intervenţii târzii, executată în această parte, sugerată de distrugerea incintei, prăbuşirea pietrelor spre exterior şi amestecul de materiale arheologice până la mare adâncime, practic până la stâncă. Nu se poate face o analiză a etapelor de distrugere deoarece materialele se dispun într-o ordine cu totul haotică. La –0,70 -1,50 m apar, între pietrele căzute de pe zid, materiale ceramice tipice culturii „Dridu”, respectiv fragmente de oale din pastă semifină, culoare închisă datorită arderilor secundare, buza îngroşată şi răsfrântă la exterior şi ornamente tipice, alături de alte materiale ceramice medievale, între care se remarcă un fragment de patină de os. Mai jos, alături de materialele medievale apar şi cele romane sau romano-bizantine. Predomină cele ceramice, amforele fiind cele mai frecvente. Sunt şi multe fragmente de corpuri cu ornamente specifice ceramicii din sec. V-VI, cum ar fi striurile drepte şi ondulate. Sunt câteva fragmente de buze de oale, castroane şi funduri de farfurii. Între descoperiri se remarcă şi mai multe fragmente de chiupuri. La adâncimi variabile, între 1,70 m şi 2,80 m au fost identificate fragmente de vase cu resturi de inscripţii cu vopsea roşie, între care una poate reprezenta un antroponim: Aλe[χaνδρος]. Descoperirea unor funduri de amfore din pasta de culoare deschisă, cu nisip fin, de formă circulară, caracteristice sec. II-III plasează această ceramică, preliminar, între sec. II-VI. La -3,10 m, pe nivelul de cărămizi care fac parte din structura incintei noi descoperite se găsesc mai multe fragmente de cărămizi şi olane, dintre care unele cu mortar pe suprafaţa lor. Între materialele amestecate sunt două fragmente de vase elenistice şi mai multe fragmente de vase getice, pastă de culoare bej, cu urme de ardere secundară la exterior, cu pietricele, ceramică spartă şi scoici pisate în compoziţie. În spaţiul dintre zidul din piatră cu pământ şi I2, în C.4 la adâncimea de 1,50 m, între pietrele căzute din cele două ziduri, s-a descoperit ansa cruciformă cu o parte din capacul unui opaiţ creştin. Obiectul a fost rulat aici, împreună cu altele de aceeaşi factură descoperite în anii din urmă în sector, de pe platoul cetăţii, din bazilică cel mai probabil. Între pietrele căzute au fost recuperate mai multe fragmente de mortar, din nisip şi var, bine omogenizat, cu tencuială de culoare roşie-grena. Dintre materialele din metal se remarcă piroanele, cel mai mare cu o lungime de aproape 0,30 m şi bombardele din fontă. Acestea din urmă, cca. 10 întregi şi 4 în stare fragmentară se întâlnesc de la adâncimea de 0,50 m până la -3,10 m. Majoritatea au diametrul de 5,5 cm, sunt executate cu tipar bivalv si puţin asimetrice. Cel mai mic exemplar are diametrul de 2 cm, iar cel mai mare de 16,5 cm. Două exemplare au un orificiu cu guler fiind utilizate cu ajutorul fitilului. Ambele sunt în stare fragmentară din cauza exploziei iniţiale. Monedele descoperite în această secţiune, mult mai puţine la număr decât în partea centrală a fortificaţiei6 ilustrează intervenţiile puternice şi amestecul de materiale. Între I5 şi zidul de piatră cu pământ au fost descoperite 5 monede dispuse astfel: la –1,35 până -2,45 m sunt 3 monede romano-bizantine, datate între sfârşitul sec. III şi sec. IV; între -1,50 -2 m a fost descoperită o monedă otomană, iar la -3,65 m o monedă de sec. XI. Între zidul de piatră şi pământ şi I2 au fost descoperite două monede, una din timpul lui Constantin (330-335) iar cealaltă din perioada otomană. Merită relevate, în această secţiune, chiar pe nivelul de distrugere al I5, câteva elemente de arhitectură. În primul rând este vorba de un relief, executat într-un calcar slab, spart din vechime în două părţi, lipite ulterior, care ilustrează imaginea unui edificiu de cult musulman cu minaret. Intre reprezentarea figurativa a pomului vieţii şi minaretul clădirii sunt aşezate mai multe elemente decorative, cu valoare simbolica. Se detaşează restul unei inscripţii, ştearsă mult în partea de jos. Provine de la un edificiu de cult din perioada în care cetatea s-a aflat sub ocupaţie otomană. Evlia Celebi scria, de fapt, că în a doua jumătate a sec. XVII în oraş se aflau un număr de 17 geamii7. Multe apar chiar în preajma zidurilor cetăţii la începutul sec. XIX8 cum se poate vedea în cele două litografii ale fortificaţiei de la 1826. Un alt element arhitectural care merită atenţia este un fragment de bolţar de la intrarea unuia din edificiile fortificaţiei medievale.
Rezultatele campaniei anului 2005 prezintă o importanţă deosebită în delimitarea tot mai clară a fazelor de construcţie a fortificaţiei de la Hârşova în epoca romană târzie şi medievală. Despre această problemă, până acum nu s-a ştiut nimic, presupunându-se că zidul cel mai mare, din exteriorul fortificaţiei, la zi, este cel mai vechi şi se plasează în perioada romană, poate chiar începând din sec. II p.Chr. Prin amploarea lor, campaniile 2004-2005 au scos la lumină ziduri care se păstrează în unele locuri pe înălţimea de aproape 4 m. Din acest motiv sunt necesare lucrări speciale de protejare a cetăţii prin împrejmuire, de conservare şi valorificare turistică a descoperirilor, unice în peisajul turistic de la Dunărea de Jos [Constantin Nicolae].