Hârşova | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2004
Perioade:
Protoistorie; Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
La Tène; Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Civil; Domestic;
Tipuri de sit:
Tip neprecizat;
Cod RAN:
| 60810.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
or. Hârşova
Localitate:
Hârşova
Punct:
Cetate
Toponim:
Carsium
Localizare:
| 60810.01 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Covacef | Zaharia | responsabil | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Nicolae | Constantin | participant | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
| Dumitru | George | participant | Universitatea "Ovidius", Constanţa |
Raport:
Pe parcursul celor patru luni s-a săpat în sectorul "incinte vest", numit iniţial, în urmă cu mai mulţi ani, "incinte-vest turn". Pe vechiul traseu executat în anul 1963 de către Andrei Aricescu, din ultima incintă, de aici, pornea un zid, uşor arcuit, spre NV apoi spre S. Fără a avea la dispoziţie rapoartele acestuia, pentru a vedea care a fost concluzia în legătură cu zidul în discuţie, la debutul cercetărilor în cetate, în iunie 1993, s-a presupus că aici s-ar afla un turn, motiv pentru denumirea de mai sus.
Pentru abordarea sistematică a cercetării, în această campanie, având în vedere şi forţa de muncă, au fost deschise următoarele puncte de săpătură: 1) s-a lăsat un spaţiu de 5,3 m de la zidul sudic, ca martor stratigrafic, şi s-a trasat o secţiune lată de 5 m şi lungă între 7-8,5 m, de la incinta exterioară până la zidul cu traseul spre N. Astfel urma să se obţină şi pe N un profil stratigrafic; 2) s-a trecut la degajarea pământului modern cu depuneri arheologice amestecate din spaţiul de la S de zid (considerat turn la data respectivă); 3) s-a prelungit SIIA dincolo de incinta de V, până la marginea pantei abrupte pentru a se studia şi trage concluziile de rigoare în legătură cu construirea acesteia.
S-a executat pe cele trei puncte adâncirea, ajungându-se în două situaţii, prin reducerea suprafeţei de săpătură şi executarea de sondaje, până la stâncă. Rezultatele ne-au permis să formulăm următoarele puncte de vedere, pentru fiecare dintre cele trei "laboratoare", pe care le prezentăm mai departe.
- Între cele două ziduri, în aşa-zisul "turn". În partea superioară au fost degajaţi bolovani mari din calcar, cu resturi de mortar pe suprafaţa lor, unii ciopliţi sumar, numai pe o parte, provenind de la ultima fază de refacere şi utilizare a incintei de V. S-a adâncit secţiunea până la –3 m. Tot pământul interior este amestecat cu resturi ceramice din perioade diferite: romane, romano-bizantine şi feudal-timpurii (resturi de vase "Dridu"), iar profilul obţinut indică o nivelare masivă. Zidul care se orientează spre NV are o grosime de 1,1 m şi o înălţime actuală de la 1,15 m spre capătul sudic până la 0,45–0,5 m spre nordul secţiunii, unde a fost puternic demantelat. În exterior s-a putut măsura foarte bine înălţimea, deoarece aici au avut loc fenomene de eroziune, zidul fiind desfăcut probabil în 1943, când Grigore Florescu a scos la zi toată incinta de V. Din acest motiv a fost dezvelit în unele porţiuni, la bază, astfel încât aici înălţimea maximă urcă la 1,8–1,9 m. Şi pe o parte şi pe cealaltă zidul prezintă mai multe tehnici de construcţie: acolo unde a fost demantelat puternic se mai păstrează nucleul unui emplecton din piatră mică cu mortar din nisip şi var, cu aspect închis. În emplecton se văd, în anumite locuri, bulgări de mortar din nisip, var şi fragmente de cărămidă pisată, care vin din altă parte. Apoi urmează o fază de construcţie din piatră de talie mică şi medie, peste care se aşează pietre de talie mare, cu dimensiunile de 0,75x0,48x0,4 m; 0,94x0,5x0,29 m; 0,5x0,65x0,33 m; 0,78x0,55x0,3 m; 0,74x0,42x0,35 m. Pe alocuri, între rosturile pietrelor mari, mortarul este gălbui, nisipos, cu rezistenţă scăzută. Dinspre V, acest zid, care a stat vreme de mai bine de o jumătate de sec. la vedere, are următoarele caracteristici: la bază, acolo unde pământul a fost spălat, emplectonul este din piatră mică cu mortar, aşezat peste un pământ de culoare închisă, cu resturi de cultură "Dridu" în compoziţie; urmează o fază a zidului propriu-zis, din care se mai păstrează trei asize din piatră şi cărămidă, executate destul de neglijent, cu puţin material între rosturi. Piatra este de talie diferită, cea mai mare cu lungimea de 0,30–0,22 m, iar cărămida subţire de 0,05–0,08 m. La rosturi s-a utilizat, în unele cazuri, cărămidă ori piatră aşezate vertical. În partea superioară care se păstrează au fost aşezate blocuri mari de calcar, de formă paralelipipedică, cu dimensiuni asemănătoare celor de pe partea interioară: 0,75x0,5x0,3 m; 0,6x0,4x0,32 m; 0,57x0,2x0,24 m; 0,5x0,4x0,32 m; 0,6x0,15x0,22 m. La adâncimea de 3 m a fost identificat un nivel de mortar, care se întinde pe toată distanţa dintre cele două ziduri. Acesta conţine şi piatră de talie mică, resturi arheologice amestecate din toate epocile atestate. Nu este exclus ca să fie nivelul de construcţie al zidului exterior. Urmărind traseul zidului, care ne aşteptam să se închidă în ultima incintă, am constatat că lipsa paramentului care se observă din afară, nu se datorează schimbării traseului, cum am crezut, ci demantelării. Aici paramentul a fost degajat, zidul demantelat, aşa că se păstrează pe grosimea de 0,74–0,75 m şi îşi continuă traseul spre NV unde-l vom găsi în SIIA.
Zidul "turnului" spre S, identificat cu Z2, este legat de incinta de V. După îndepărtarea pământului cu depuneri moderne, piatră şi resturi arheologice amestecate, a fost descoperit un altul, Z1 numit aşa ulterior, dispuse paralel, cu tendinţa de micşorare a distanţei dintre ele (maximum 2,7 m, minimum 1,3 m), către adâncime. Z2 are înălţimea maximă de 1,66 m, cu o talpă de 0,2 m. Se aşează peste un alt zid din piatră bolovănoasă cu mortar. Grosimea este de 0,9 m. Este realizat din piatră colţuroasă, cioplită la exterior. Emplectonul are piatră mică, prinsă cu mortar din nisip şi var bine omogenizate, cu aspect negricios la exterior. Merge în lungime de 7,65 m spre V, după care urmează traseul spre NV devenind zidul descris mai sus. Zidul pe care se aşează acesta are un traseu puţin neregulat. Este construit din piatră rotunjită cu rosturile bine astupate cu mortar. Sub el urmează două nivelări, bine individualizate, care conţin resturi "Dridu" cum a rezultat din secţiunea sondaj executată paralel cu acesta până la stâncă, la –4,25 m. Z1 are lăţimea de 0,83 m şi se păstrează pe 2,38 m înălţime. Nu a fost urmărit decât în partea interioară şi puţin la exterior unde se află în pământ. În partea superioară este construit din piatră de talie medie, de formă paralelipipedică la exterior. Se leagă de incinte de V prin bârne. Între cele două ziduri, spre incintă, se află un rest masiv de emplecton, care iese în afară faţă de traseul incintei de V, deci asimetric. Are în compoziţie mortar cu rare resturi de cărămidă şi bolovani de mortar rozii. La baza spaţiului dintre ziduri, în faţa acestei aglomerări, se observă un rând de pietre cu formă uşor circulară şi cu mult mortar cu cărămidă pisată şi de culoare roză. La baza acestuia, prin adâncire a fost identificat un aranjament de pietre, peste care se aşează Z1, fără să fie prinse cu mortar. Sunt dispuse în formă uşor conică, spre adâncime baza se lărgeşte. Este compus din 7–8 rânduri de bolovani de dimensiuni medii (0,25–0,35 m) până la înălţimea de 1,9 m.
SIIA s-a prelungit în lungime de 9,3 m, pentru a urmări traseul spre N a zidului paralel cu incinta de V. Aici s-a ajuns la adâncimea de –4,45 m. S-a constatat că zidul care vine din "turn" îşi continuă traseul, uşor sinuos, spre NV. Se păstrează pe grosimea iniţială de 1,4 m şi 0,8 m, fără paramentul exterior. Are în partea superioară resturi de parament de dimensiuni mari, ca cele descrise anterior mai sus. Şi aici s-a identificat nivelul de mortar cu resturi arheologice, găsit şi în secţiunea învecinată. Pe partea de S a secţiunii s-a executat un şanţ, de 1 m lăţime, până la stâncă, pe toată lungimea acesteia şi în afară, pe panta abruptă, spre V, încă aproape 25 m. În profilul acestuia s-a observat că la –0,74 m sub ultimul zid este o nivelare datată cu materiale "Dridu". La 0,4–0,6 m deasupra stâncii, se identifică un nivel de pământ de culoare gălbuie, cu urme de arsură la suprafaţă, bine compactat din cauza greutăţii, cu resturi ceramice – fragmente de amfore, căni, căniţe, farfurii, castroane, de epocă romană şi romano-bizantină. Acest nivel se subţiază mai departe de ziduri, pentru că în panta abruptă stânca iese la zi. În capătul de E al secţiunii, în C13 au putut fi făcute observaţii asupra incintei de V. Se păstrează, în acest sector, pe înălţimea de 3,85 m - maxim 4 m. Temelia este de -0,5–0,6 m. La exterior este construită din piatră de talie mică şi mijlocie cu rosturile bine umplute cu mortar, întins cu grijă, după aceeaşi tehnică ca a zidului Z2. În interior se observă o altă tehnică: piatră paralelipipedică, de formă aprox. egală, uşor rotunjită la colţuri. Acest fapt ne obligă să nu luăm, deocamdată, în calcul datarea propusă până acum, în bibliografia mai veche.
Materialele arheologice descoperite sunt de o mare varietate. Pe primul loc se află fragmentele de vase din ceramică.
Pentru epoca romană şi romano-bizantină acestea ilustrează tipologia specifică: amfore, dintre care unele de mare capacitate, vasa escaria, potoria, conquinaria, lucernae. Pe unele fragmente se păstrează urmele inscripţiilor cu vopsea roşie. Se remarcă pe un fragment de mănuşă de amforă o ştampilă care conţine semnul crucii. Alte fragmente sunt executate într-o manieră stângace şi ne duce cu gândul la o producţie proprie. Toate materialele păstrează urme de spargere încă din vechime. În număr mare s-au descoperit fragmente de vase de sticlă – pahare, boluri, recipiente. Câteva fragmente ceramice sunt din pastă grosieră, cu brâu alveolat pe gură şi sunt tipice autohtonilor geţi. Din epocă se remarcă, în nivelare, şi câteva monede datate în sec. IV–VII.
Dintre materialele medievale, cele mai importante sunt fragmentele de oale tipice culturii "Dridu". Sunt din pastă de două calităţi: una grosieră, arsă sumar, cu corpuri în compoziţia pastei, cealaltă de calitate, pereţi subţiri, pastă nisipoasă, lucrată îngrijit, de culoare deschisă. Sunt şi exemplare ce sugerează că au fost utilizate puţin. Decorul este specific, linii orizontale drepte, ori în valuri, cu deschidere variată, ornamente cu linii verticale sau oblice, crestături, ornamente cu rotiţa etc. Unele exemplare au ştampile pe partea posterioară. Între alte materiale reţinem două patine, puţin probabil pereche, din os de porc, foarte multe fragmente de oase de animale mari şi de peşte, mărunţite excesiv încă din vechime. Două monede se datează cel mai probabil în sec. al XIII-lea. Din categoria materialelor medievale târzii reţinem, cu totul izolat, câteva fragmente ceramice smălţuite, fragmente de pipe turceşti şi bombarde din fontă.
Datarea zidurilor cercetate cât şi a celui descoperit în această campanie în cetatea de la Hârşova trebuie să se ţină cont de faptul că ele se aşează peste o masivă nivelare, executată cu materiale amestecate, aduse probabil de pe platou sau din apropiere. Ultimul zid, spre V, a fost ridicat cu certitudine în evul mediu, poate prin sec. al XIV-lea. Z2 şi Z1 se poate încadra în aceeaşi perioadă, cu siguranţă, mult mai devreme. Interesantă este baza turnului dintre acestea, cu piatră prinsă cu mortar cu cărămidă pisată. Este interesant de văzut cum se leagă de incinta de V. Care este raportul cu celelalte ziduri descoperite în SII în campaniile de până în anul 2000, va fi obiectivul cercetărilor viitoare. În ansamblu, cercetările din această campanie au prezentat un interes deosebit prin faptul că aduc în atenţie probleme noi, atât pentru cunoaşterea activităţii de la Carsium, cât mai ales pentru a înţelege raportul dintre cetatea romană, romano-bizantină şi cea feudală, deosebit de importantă pentru frontiera dunăreană în antichitate şi evul mediu. [C-tin Nicolae]