Giurgiu | Punct: Biserica "Adormirea Maicii Domnului" | Anul: 2008
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2008
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Biserică; Necropolă;
Cod RAN:
| 100530.05 |
Județ:
Giurgiu
Unitate administrativă:
mun. Giurgiu
Localitate:
Giurgiu
Punct:
Biserica "Adormirea Maicii Domnului"
Localizare:
| 100530.05 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Schuster | Cristian | responsabil | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Grofu | Florin | participant | Muzeul Judeţean "Teohari Antonescu", Giurgiu |
| Popa | Traian | participant | Muzeul Judeţean "Teohari Antonescu", Giurgiu |
| Ţânţăreanu | Ecaterina | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman |
Raport:
În timpul stăpânirii otomane în kazaua Giurgiu, cel puţin în ultimele sale decenii, în oraş exista o singură biserică creştină, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, situată în mijlocul oraşului, chiar în zona pieţei centrale, în imediata apropiere a actualei catedrale, care i-a şi preluat hramul. Prima atestare documentară a lăcaşului figurează în Catagrafia bisericilor din Bucureşti din anul 1810 în care se precizează că preotul Radu sin popa Ivan, aşezat la biserica din mahalaua Ceauş Radu a fost hirotonisit la biserica din Giurgiu la 25 august 1802. Dar biserica trebuie că avea o vechime mult mai mare în anul 1806, când tribunalul local turcesc constata că după ce fusese ruinată şi gata să se prăbuşească a fost reparată de creştinii din parohie şi mai hotăra inventarierea tuturor proprietăţilor bisericeşti provenite din donaţii, clădiri şi locuri virane, situate în piaţa oraşului. Aceasta a funcţionat în continuare până în anul 1854 când a fost sfinţită biserica nouă, a cărei construcţie, autorizată încă din anul 1840, a durat mai mulţi ani, între 1847 şi 1852.
Locul primului lăcaş, păstrat în tradiţia locului drept o biserică semiîngropată în pământ, de tip balcanic, unică de altfel în peisajul kazalelor otomane de la nordul Dunării, era marcat, până la sistematizarea comunistă din anul 1975, de o inscripţie care a fost înlăturată atunci, pierzându-i-se astfel urma.
Obiectivul campaniei de cercetare preventivă din anul 2008 a fost reprezentat de tentativa de reperare a amplasamentului primei biserici şi de identificare a cimitirelor aferente celor două biserici consecutive, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
De la bun început cercetarea arheologică a fost îngreunată în primul rând de situaţia construcţiilor contemporane, care împreună cu aleile de acces ocupă aproape în totalitate terenul unde funcţionase prima construcţie şi apoi de trotuarul betonat şi de reţeaua de conducte şi cabluri montate recent în jurul actualului edificiu.
Astfel S1, iniţial trasată cu dimensiunile de 7 x 1 m devine un sondaj de control (3 x 1 m) în singurul spaţiu liber dinspre latura de SE (biserica nouă având axul longitudinal orientat NE – SV). Sub solul vegetal, pe o adâncime de aproximativ 0,70 m stratul este format din depuneri consistente de moloz cu multă cărămidă, parţial cu urme de arsură şi funingine, amestecate cu resturi menajere contemporane. În stratul următor, constituit din pământ negru amestecat cu pământ galben şi pigmentat cu cărămidă şi mortar, au apărut oase depuse grupat sau împrăştiate, provenind din reînhumări şi din morminte distruse de reînhumări. A fost identificat un singur mormânt, surprins parţial, cu scheletul în conexiune anatomică, în decubit dorsal, cu faţa orientată spre E şi cu braţele aşezate unul pe piept şi celălalt pe abdomen şi cu urme ale sicriului de lemn.
Condiţionată de asemenea de circumstanţele terenului, S2, cu dimensiunile de 7,50 x 1,50 m a fost trasată în prelungirea axului actualei biserici, la 3 m distanţă de absida altarului, cu direcţia NE-SSV.
Şi aici stratigrafia este deranjată de intervenţiile moderne. Sub solul vegetal se află o nivelare din pământ negru amestecat cu pietriş, mortar şi fragmente de cărămidă care acoperă cel mai recent nivel de construcţie demolată (1975). Sub acestea o altă nivelare constituită dintr-un sol negru pigmentat cu mortar şi foarte puţine fragmente de cărămidă suprapune un strat mai vechi de moloz, iar pe profilul estic a fost surprinsă o structură de cărămidă prinsă cu mortar, un rest dintr-un zid contemporan. Deşi în aceste ultime straturi au fost antrenate oase şi fragmente de oase umane, nivelul de înmormântare este cel aflat între 1,80 şi 2,00 m adâncime, în care au fost reperate două schelete parţiale, aflate în conexiune anatomică şi orientate creştineşte. De asemenea, s-au identificat şi depuneri de oase grupate, ceea ce implică şi unele reînhumări. În c. 4, către capătul estic al secţiunii, a apărut o groapă de stins var, deranjată la rândul ei de nivelările ulterioare. Şi în această secţiune înmormântările sunt lipsite în totalitate de inventar funerar şi în general se poate spune despre materialul arheologic recuperat, care a fost depus la MJTA Giurgiu, că este sporadic şi puţin concludent.
O casetă de 4 x 2 m, trasată în spaţiul dintre blocuri şi garajele care flanchează gardul sudic al bisericii, nu a adus nici-o clarificare privind amplasamentul bisericii vechi, aflată probabil sub lucrările edilitare realizate în ultimii patruzeci de ani în zonă.
O eventuală continuare a cercetării arheologice la Biserica „Adormirea Maicii Domnului" ar fi limitată la terenul de la nord-estul şi nordul edificiului actual unde se află cimitirul, pentru a aduce posibile lămuriri privind eventualele sale faze de existenţă şi mai ales în ce măsură lipsa inventarului funerar este o expresie a sărăciei locuitorilor creştini sau a preluării unui model cultural specific ritualului de înmormântare al musulmanilor, cu care aceştia convieţuiau.