Ghimeş | Judeţ: Bacău | Punct: Fostul punct vamal Cetatea Rákóczi | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2015
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Perioada modernă; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Neatribuit; Domestic; Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare fortificată; Locuire militară; Cetate; Fortificaţii;
Cod RAN:
| 22754.01 |
Județ:
Bacău
Unitate administrativă:
Ghimeş-Făget
Localitate:
Ghimeş
Punct:
Fostul punct vamal Cetatea Rákóczi
Localizare:
| 22754.01 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Gogâltan | Florin | responsabil | Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Cordoş | Elena Cristina | participant | Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Lie | Marian Adrian | participant | Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Istina | Lăcrămioara Elena | participant | Complexul Muzeal "Iulian Antonescu", Bacău |
| Demjén | Andrea | participant | Muzeul "Tarisznyás Márton", Gheorgheni |
| Savu | Mihaela | participant | Christian-Albrechts-Universität zu Kiel |
Raport:
Cercetarea arheologică preventivă din primăvara anului 2015 a fost necesară având în vederea iniţiativa Primăriei Ghimeş-Făget de a realiza un studiu de parament al cetăţii, dezvelirea zidurilor acoperite de pământ, clarificarea nivelului de călcare interioară a cetăţii şi realizarea planului său pentru proiectul de restaurare şi reconstruire a cetăţii.
Date importante despre cetatea Rákóczi putem obţine din analiza hărţilor, planurilor şi profilelor din secolul al-XVIII-lea. Pe o hartă despre pasul Ghimeş din 1718, cetatea este consemnată ca o fortăreaţă „Blokhaus”, aici fiind sediul comandantului vămii. În 1733 este amintită ca „o fortăreaţă ruinată la capătul muntelui Adelmas în incinta căruia era o magazie de praf de puşcă” iar în 1768 ca „turn vechi pe muntele Aldamas”. Se pare că turnul vechi era deja în ruine între 1733 şi 1768 fiind renovat aproape în întregime numai în 1771. Pe un plan general referitor la carantina de la Ghimeş din 1771 este menţionat „un turn sau aşa numitul Blockhaus la capatul muntelui Adelmas care împreună cu zidul au fost reparate aproape în întregime”. În cel mai cunoscut plan de situaţie referitor la pasul Ghimeş făcut în 1791, cetatea este semnalată numai ca un „turn de apărare”. Cele mai importante planuri şi profile cu privire la sistemul de întărire de la cetatea Rákóczi sunt cele din 1854 şi 1876. Ele reflectă planul actual al cetăţii fiind cele mai relevante din punctul de vedere al unui proiect de restaurare a obiectivului.
Din secolul al-XIX-lea mai trebuie să amintim numele lui Károly Benkő care în opera sa menţionează obsevaţii importante despre cetate. Astfel a fost consemnat faptul ca pe un vârf abrupt desupra râului Trotuş se află o Casă-Kommando la care se poate ajunge pe un culoar de 134 de trepte acoperite cu şindrilă. O primă descriere detaliată avem şi din partea istoricului secui Balázs Orbán care prezintă printre alte monumente din zonă şi pasul Ghimeş. El descrie o fortificaţie aflată pe vârful dealului abrupt Kőorr, care probabil a fost construită pe locul vechii cetăţii a Ghimeşului. De asemenea mai menţionează că la cetate se poate ajunge pe un culoar acoperit sub care se găsesc 134 de trepte. După cercetăriile lui Gábor Biró treptele menţionate de Károly Benkő şi Balázs Orbán a fost demontate cu ocazie construirii căii ferate în anul 1897. În locul celor demolate a fost construită o scară mai abruptă din 96 de trepte.
În cursul cercetărilor a fost trasată o secţiună de 23x2 m, pe partea nordică, interioară a cetăţii. După documentarea grundului şi a profilului sudic al secţiunii, a fost golit şi documentat în întregime interiorul cetăţii.
În urma cercetărilor arheologice am reuşit să identificăm prima fază de construcţie a fortificaţiei, care a avut o formă dreptunghiulară neregulată cu lungimea interioară de 11,60 m şi o lăţime interioară variabilă de 4,30x3,80 m. Zidurile sunt construite din piatră de râu de diferite dimensiuni, pe alocuri folosindu-se şi stâncă spartă, legate cu un mortar cenuşiu, relativ compact, amestecat cu pietriş şi bucăţi de var. Zidurile cetăţii au fost ridicate direct pe stâncă, urmând linia acesteia, în partea sudică fiind încorporată şi stânca propriu-zisă.
Zidul sudic are la fundaţie o grosime de 1,40–1,50 m. O parte a elevaţiei zidului sudic stă în picioare la aprox. 4,50 m înălţime faţă de nivelul de călcare actual. Pe peretele sudic se poate observa un cuib de grindă, de formă pătrată, la 3,10 m înălţime faţă de ultimul nivel de călcare al funcţionării cetăţii. Bârna din acest cuib de grindă ţinea tavanul parterului şi deasupra acestuia era nivelul de călcare al etajului. Perechea sa a fost observată şi în elevaţia nordică, dar aceasta a fost plombată ulterior cu pietre de râu de dimensiuni mici şi cu bucăţi de cărămidă legată cu un mortar cenuşiu, compact, amestecat cu pietriş, pigmenţi de var şi cărămidă. În zidul sudic au fost observate pietre ieşite spre interiorul încăperii (pietre de râu rotunjite legate cu mortar, între ele s-a păstrat amprenta unei grinzi de lemn), care venea direct deasupra zidului Z-3 şi care avea rolul de a egala diferenţa de nivel între stânca nativă şi etajul turnului; foarte probabil aici era şi intrarea la etaj. În interiorul şi de-a lungul zidului sudic, deasupra cuibului de grindă se poate observa în zid amprenta unei grinzi de lemn.
Zidul nordic la fundaţie are o grosime de 1,40–1,50 m, elevaţia fiind mai îngustă de 1,0 m. O parte a elevaţiei zidului nordic stă încă în picioare pe aprox. 4,0 m înălţime faţă de nivelul de călcare de astăzi. Zidul nordic al cetăţii a suferit mai multe intervenţii şi reparaţii. Din analiza hărţilor şi a planurilor din secolul al XVIII-lea am putut să obţinem date importante despre fazele de constucţie a cetăţii. De pe planul din anul 1768 aflăm că era un „turn vechi pe muntele Aldamas” care avea o formă dreptunghiulară, cu o singură încăpere, cu etaj şi cu două intrări: una pe partea nordică, iar cealaltă pe partea vestică. Lângă zidul nordic al cetăţii a fost semnalată şi o sobă. Se pare că turnul vechi era în ruine fiind renovat aproape în întregime în 1771. După observaţiile noastre din teren, probabil este vorba de renovarea zidul nordic al cetăţii, care a fost refăcut şi plombat mai multe ori, ceea ce se vede şi în compoziţia profilului nordic interior al cetăţii. În faţa zidului nordic, în dreapta scărilor de cărămidă, a fost adăugat un alt zid (Z-2) compus din stâncă spartă de dimensiuni mari şi medii, amestecat cu pietre de râu de mici dimensiuni şi cu multă cărămidă, legate cu un mortar cenuşiu deschis, compact, omogenizat cu nisip şi pigmenţi de var. Această fază, care plombează o parte din zidul nordic al cetăţii (zidul obturază o parte dintr-un cuib de grindă), merge până la baza treptelor de cărămidă. Cu ocazia construirii zidului despărţitor s-a scos o parte din elevaţia zidului nord-vestic şi s-a demolat în totalitate zidul vestic al cetăţii. Alte două plombe au fost identificată în textura peretelui nordic, pe care le-am putut deosebi numai pe baza materialului şi a compoziţiei mortarului, neputând data aceste reparaţii.
Zidul estic al cetăţii avea o grosime între 1,40–1,50 m, iar elevaţia o înălţime de 1,30–1,50 m de la nivelul de călcare contemporan. Conform planului de bază şi al secţiunii turnului defensiv (Blockhaus 2) de la sfârşitul anului 1768, grosimea peretului estic al cetăţii pe partea superioară era de 0,88 m, iar înălţimea exterioară a zidului estic de 5,79 m. Ceea ce înseamnă că peretele se îngustează în partea superioară. Cel mai detaliat plan şi profil cu privire la cetate este cel din 1854. Pe planul parterului apare grosimea peretului estic de 1,25 m, iar la etaj grosimea zidului de 0,94 m. În partea exterioară a zidului estic s-a păstrat tencuiala exterioară de culoare cenuşiu-gălbui. Zidul vestic al cetăţii apare pe planul din anul 1768, dar probabil cu ocazia renovărilor din 1771 a fost demolat. S-a păstrat numai o parte din fundaţie şi urmele de mortar lipit pe stâncă. Grosimea fundaţiei zidului era de 0,80 m.
În partea estică a fortificaţiei s-a păstrat fundaţia şi elevaţia fostului zid de apărare (Z-4), orientat E-V. Zidul a fost construit din blocuri de dimensiuni mari şi medii de stâncă spartă, legate cu un mortar cenuşiu-gălbui, compact, amestecat cu pietriş şi pigmenţi sporadici de var. Elevaţia zidului are o grosime între 1,20-1,30 m şi stătea în picioare aproximativ 1,20 m înălţime. Acest zid avea rolul de a lega cele două turnuri defensive între ele: Cetatea-Rákóczi (Blockhaus 2) şi Blockhaus 3. Pe partea sudică a zidului de apărare, la 0,30 m spre sud faţă de ductul zidului, în cursul cercetării am identificat un şanţ şi în interiorul lui urmele a două gropi de pari (distanţa între ele 0,70 m). Având în vedere că zidul de apărare era din piatră, urmele de pari provin foarte probabil de la schela ridicată pentru construirea sa. După sursele fotografice de la sfârşitul secolului al XIX-lea acest zid a fost demontat cu ocazia construirii căii ferate în anul 1897.
În interiorul turnului au fost identificate urmele a patru bârne traversale orientate est-vest (lungimea bârnelor: 5,50 m şi lăţimea bârnelor: 0,20-0,25 m) şi a altor patru bârne orientate nord-sud (lungimea bârnelor: 2,40-3,80 m şi lăţimea bârnelor: 0,12-0,20 m), care ţineau podeaua din lemn. Locurile pentru cele opt bârne traversale au fost săpate în stâncă. În faţa intrării au fost identificate urmele pragului de lemn cu o lăţime de 1 m, grosimea pragului de lemn fiind între 0,10-0,14 m.
În partea nordică a cetăţii au ieşit la iveală cinci trepte din piatră (lungimea treptelor: 1,20-1,26 m şi lăţimea lor între 0,26-0,36 m) şi încă patru trepte din cărămidă (lungimea treptelor: 1,50 m şi lăţimea lor de 0,24-0,28 m). Treptele din piatră au fost făcută din pietre faţetate de dimensiuni mari, aşezate îngrijit una lângă cealaltă sau deasupra, fiind legate cu un mortar alb-cenuşiu, compact. Treptele din cărămidă au fost făcute din cărămizi întregi, orientată E-V, legate cu un mortar cenuşiu deschis, compact, amestecat cu pietriş, pigmenţi de var şi cărămidă. În partea vestică a cărămizilor a fost aşezată câte o bârnă de lemn, amprenta păstrându-se în elevaţia zidului nordic al cetăţii. Lângă treptele de piatră, pe partea sudică, a fost surprinsă o bârnă verticală, care probabil reprezintă urmele balustradei.
Pe partea vestică s-a păstrat amprenta celor patru trepte din lemn în zidul despărţitor (Z-2) care ducea la etaj. În cursul cercetărilor în apropierea zidului vestic, despărţitor au fost identificate urme de lemn arse, cele două lentile arsă care apar pe desenul profilului nordic al S1. Aceste modificări, conform planurilor au fost efectuate în 1771.
Tot în această perioadă a fost demolat zidul vestic al cetăţii şi construit noul zid despărţitor (Z-2). Elevaţia zidului despărţitor are o grosime de 0,70 m, o parte a sa stând în picioare pe o înălţime de aprox. 3,5 m faţă de nivelul de călcare actual. Zidul este compus din stâncă spartă de dimensiuni mari şi medii, amestecată cu pietre de râu de mici dimensiuni şi cu multă cărămidă, totul fiind legat cu un mortar cenuşiu deschis, compact, omogenizat cu nisip şi pigmenţi de var. Tot în această fază a fost adăugată o plombă în partea interioară a zidului nordic (porneşte în dreapta scărilor de cărămidă). Această fază, care plombează o parte din zidul nordic al cetăţii (zidul obturază o parte dintr-o cuib de grindă), merge până la baza treptelor de cărămidă şi în partea vestică avea funcţia de zid despărţitor. În colţul nord-vestic al încăperii s-a păstrat o porţiune intactă de tencuială, pe suprafaţa căreia s-au observat opt straturi de văruire (al patrulea strat era de culoare albăstrui, în rest toate erau de culoare albă). Cu ocazia construirii acestui zid despărţitor (Z-2) s-a scos o parte din elevaţia zidului nord-vestic şi demolat în totalitate zidul vestic al cetăţii (Z-1, care apare pe planul din anul 1768). În locul zidului vestic (Z-1, din anul 1768) a fost construit din piatră zidul nordic şi sudic al scării de acces (Z-5) care ducea la terasă. Zidul a fost realizat din pietre de râu de dimensiuni mari şi medii, amestecate cu stâncă spartă şi cărămidă, legate cu un mortar alb-cenuşiu, compact, omogenizat cu pietriş, pigmenţi de var şi de cărămidă. În schimb zidul nordic al scării a fost făcut din piatră de stâncă de dimensiuni mari, neregulată, legată cu mai puţin mortar; zidul este făţuit spre exterior şi neregulat spre interior. După observaţiile noastre zidul nordic al scării a fost construit împreună cu treptele (partea nordică a celor patru trepte din piatră este legat cu zidul nordic) de acces spre partea vestică a cetăţii. Zidul nordic are o grosime de 0,50–0,70 m, elevaţia având pe alocuri o înălţime de aprox. 1,50 m. Zidul sudic cu o grosime de1,20 m, prezintă astăzi o elevaţia de aprox. 2,50 m înălţime.
Pe partea vestică a Blockhaus 2, la etaj, a ieşit la iveală elevaţia zidului vestic şi nordic (Z-6) al unei încăperi de mici dimensiuni (2,20 x 3,20 m). Zidul a fost construit din stâncă spartă de dimensiuni mari şi medii, amestecată cu cărămizi şi legate cu un mortar cenuşiu-gălbui, sfărâmicios, nisipos, omogenizat cu pigmenţi de var şi cu mult pietriş. Pe partea nordică a peretului s-a păstrat tencuiala interioară a încăperii. Zidul de pe partea nord-vestică a fost construit pe partea exterioară a zidului nordic (Z-1), demolat probabil în 1771. Acesta avea o grosime de aprox. 0,60 m. Zidul vestic prezintă o grosime cuprinsă între 0,36-0,56 m. Zidul este aşezat pe stâncă, între el şi aceasta putându-se observa un nivel subţire de pământ brun închis, iar în partea nord-vestică stânca nativă a fost încadrată în zid. Acest zid nu apare pe planurile din a doua jumătate a sec. al XIX-lea.
În urma cercetărilor arheologice preventive din anul 2015 am reuşit să reconstituim planul cetăţii. Cetatea s-a aflat în folosinţă o perioadă îndelungată de timp, a trecut prin două războaie mondiale şi a fost golită şi curăţată pe parcursul timpului. În cursul cercetărilor au ieşit la iveală fragmente de pipe, câteva fragmente ceramice, fragmente de sticlă de geam, cuie forjate, o lamă de cuţit, o brişcă, o aplică din cupru, un nasture metalic şi o potcoavă de cizmă. Toate obiectele găsită aparţin secolelor XIX-XX. Neavând elemente de datare, periodizarea cetăţii a fost făcută pe baza observaţiilor de teren (pe baza compoziţia zidului şi a mortarului) şi pe baza planurilor din Arhiva de Război de la Viena. Am reuşit să identificăm zidurile pe baza planului din anul 1768, care probabil reflecta situaţia din 1718 şi 1733, când cetatea a fost semnalată ca turn vechi, care era în ruine. Negăsind elemente de datare în apropiere zidului, nu le putem încadra temporal cu exactitate. Dacă admitem faptul, că în anul 1718 în cetate era sediul comandantului vămii de la pasul Ghimeş şi că peste 15 ani cetatea a fost descrisă ca o fortăreaţă ruinată la capătul muntelui Adelmas, putem să presupunem faptul că prima fază (Z-1) de construcţie poate să dateze şi din sec. al XVII-lea.