Instituții și
Persoane implicate:
| Nume |
Prenume |
Rol |
Instituție |
| Oargă |
Ovidiu |
participant |
Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia |
| Beşliu Munteanu |
Petre |
responsabil |
Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu |
Raport:
Şantierul arheologic nu a fost finanţat. Am beneficiat de ajutorul a doi voluntari, pensionarii Crăciun Gheorghe şi Fink Werner din Sibiu.
Semn al importanţei strategice, în vatra comunei Gârbova, cu denumirea săsească semnificativă Urwegen (drumul vechi), există două fortificaţii: o curte nobiliară fortificată1 şi o biserică înconjurată cu un posibil zid de incintă. Mai mult, ruinele unei cetăţi medievale se află în hotarul dintre comunele Jina (judeţul Sibiu) şi Gârbova (judeţul Alba), pe un picior al Munţilor Sebeşului. Culmea este cuprinsă între pâraiele Dumbrava şi Râul Mare, mărginită fiind, cu o excepţie, de pante abrupte. La cetate se poate ajunge din comuna Gârbova, urmând Valea Mare şi urcând pintenul muntos pe la sud. Dinspre sud, pe o şa lată de aproximativ 30 m, vine drumul de la Jina.
Cetatea a fost amintită în repertoriile lui Johann Michael Ackner, Eduard Albert Bielz, Iulian Marţian2 şi într-un manuscris.3 Friedrich Teutsch a lăsat o descriere romantică a ruinelor cetăţii vechi (alte Burg)4. Zidurile late de 2 m se păstrau pe trei laturi, ceea ce a permis reconstituirea dimensiunilor: 80 m lungime şi lăţimea de 20 m. Mai târziu, Kurt Horedt includea cetatea în rândul celor de graniţă5. Ea a fost pomenită în mai multe sinteze istorice6. Mai mult s-a ocupat de descrierea, tipologizarea şi datarea cetăţii Gheorghe Anghel, din studiile căruia am luat informaţii primare7.
Din traseul zidurilor de incintă s-au păstrat până astăzi, în stare relativ bună de conservare, latura lungă de la de vest şi cea scurtă de la sud. Latura de la nord, de închidere, a fost în întregime distrusă. Se observă unele fragmente de ziduri şi pe latura de est. Gheorghe Anghel a văzut la sud, în zona exterioară a porţii, două adâncituri şi o grămadă de pământ pe care le-a interpretat ca un complex de barare a intrării în cetate. Aceluiaşi autor îi aparţin şi alte informaţii obţinute în urma unor observaţii de teren.
Cetatea are formă cvasi-elipsoidală, cu lungimea de 90 m, iar lăţimea maximă este de 30 m. Intrarea este marcată de ziduri adosate. Zidurile au fost amenajate din piatră de carieră (faţa zidurilor) şi din spărturi de piatră sau pietre de râu. Astfel amenajate, zidurile de incintă au lăţimea cuprinsă între 1,60 m şi 1,80 m. Latura de sud, mai expusă atacurilor, a fost lăţită până la 2,70 m.8 În urmă cu un secol, zidurile din zona intrării se păstrau până la înălţimea de 4 m9. Le-a fel le-au apreciat şi istoricii ulteriori.
Obiectivul minimal al săpăturii arheologice a fost cercetarea şi descrierea zidurilor păstrate, în special a intrării de la sud afectată de construirea unui drum forestier şi a celei secundare de la vest, puţin vizibilă azi. Săpătura arheologică a dezvelit prin două casete feţele intrării de la sud, apoi s-a extins spre sud unde se bănuia existenţa unor şanţuri de barare a drumului de intrare. Alveolarea şi mica ridicătură de pământ învecinată s-au dovedit a fi forme naturale sau lucrări însoţitoare ale drumul modern. Am încercat să intersectăm traseul zidului de incintă amenajat direct pe stâncă, spre nord-est, apoi am dezvelit urmele porţii pietonale de la vest.
Planimetria, porţile cetăţii
Sistemele de intrare sunt amenajate după regulile specifice apărării, cu suprafaţa expusă inamicului cât mai mică. Poarta principală de la sud se deschidea într-un zid lat de 2 m. Spre exterior, deschiderea este lată de 2,70 m. Spre interior, pe un segment lat de 0,90 al zidului, deschiderea s-a lăţit la 3,15 m.
Poarta secundară de la vest este dublu evazată. La exterior, pe o grosime de 1 m a zidului, deschiderea are la exterior de 1 m şi la interior de 1,07 m. Spre interior pe lăţimea de 0,77 m deschiderea se lărgeşte la 1,60 spre exterior şi 1,75 m spre interior. Pragul porţii este pavat cu pietre de râu.
Raportând observaţiile actuale la cele mai vechi remarcăm:
- nu există sistem defensiv de blocare a intrării de sud de tipul şanţului sec şi al valului de pământ;
- nu există urmele unei construcţii interioare sau exterioare în zona porţii de sud. Acolo se află groapa unor căutători de comori, în exterior, şi grămezi din blocuri de piatră rezultate din demolare, în interior;
- în interiorul incintei sunt gropi de extracţie a pietrei pentru ziduri şi nu urmele unei cisterne;
- segmentele de zid dinspre sud-vest, sud şi sud-est s-au prăbuşit fiind construit direct pe stânca în care s-a tăiat un profil şi în pantă abruptă. Lăţimea zidului măsurată la sud-vest după amprentele de mortar şi pietre de pe stâncă este de 1,80 m.
Materialul arheologic nu este bogat, firesc într-o aşezare locuită sporadic, dar este semnificativ pentru datare:
- vârf de săgeată descoperit în exteriorul porţii de la sud; lungimea 6,7 cm; diametrul exterior al pedunculului 0,9 cm;
- fragmente de vase medievale descoperite în interiorul cetăţii, zona porţii secundare, în stratul de dărâmături:
- oală fragmentară arsă oxido-reducător, ornamentată cu caneluri: înălţimea 15 cm; diametrul bazei 9,5 cm;
- un fragment din gura unei oale cu diametrul de 12 cm şi buza rotunjită;
- fragmente de la două sau trei oale cu buza lăţită;
- un fund de oală cu diametrul de 9 cm.
Oalele sunt arse oxidant şi oxidant în exterior şi reducător în interior şi au peretele relativ subţire. Majoritatea au urme de ardere în bucătărie.
Stratigrafia.
Depunerile stratigrafice din secţiunea practicată la intrarea secundară au scos în evidenţa un singur nivel de construcţie. Terenul din zona porţii de sud a fost afectat de săpături moderne, iar la nord-est nu s-a format decât un nivel superficial de depunere arheologică peste stâncă.
Materialul arheologic poate data funcţionarea cetăţii numai în general intre secolele XIV-XV, admiţând depăşirea cu puţin a hotarelor celor două secole.
Note:
1.
1. Gheorghe Anghel, Fortificaţii medievale de piatră din secolele XIII-XVI, Bucureşti, 1986, p. 119-121 (mai departe Anghel, Fortificaţii)
2. Johann MichaelAckner, Die römischen Alterthümer und deutschen Burgen in Siebenbürgen, (extras din Jahrbuch der K. K. Central - Commission zur Erforschung und Erhaltung der Baudenkmale, I, 1856, Wien, 1857, p. 59; Eduard Albert Bielz, Die Burgen und Ruinen in Siebenbürgen, Hermannstadt, 1899, p. 58; Ioan Marţian, Repertoriu arheologic pentru Ardeal, Bistriţa, 1920, p. 19.
3. Bau, Kunst - und historische Denkmäler im Comitat, în Arhivele Naţionale Sibiu, Acte Fasciculare, U, 2, p. 6,
4. Friedrich Teutsch, Unsere Burgen, Jahrbuch des Siebenbürgischen Karpathen-Vereins 3, 1883, 9, 1889, p. 70.
5. Kurt Horedt, Zur siebenbürgischen Burgenforschung, extras din Südost-Forschungen, Leipzig, p. 559.
6. Bodo Ebhardt, Der Wehrbau Europas im Mittelalter, Würzburg, 1998, p. 548; Virgil Vătăşianu, Istoria artei feudale în Ţările Române, Bucureşti, 1958, p. 10; Octavian Velescu, Cetăţi ţărăneşti din Transilvania, Bucureşti, 1964, p. 47; Gheorghe Anghel, Középkori várak Erdélyben, Bucureşti, 1973, p. 23 şi urm.; - Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, Cluj-Napoca, II, 1979, p. 232 şi 234; Theodor Octavian Gheorghiu, Arhitectura medievală de apărare din România, Bucureşti, 1985, p. 84; Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch - sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, I, Sibiu-Heidelberg, 1998, p. 775. Mai recent: Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatică. Fortificaţii şi cetăţi din Transilvania şi teritoriile învecinate (sec. XIII-XIV), Cluj Napoca, 2005; Ioan Marian Ţiplic, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu secolele X-XIV, Bucureşti, 2006, p. 259.
7. Gheorghe Anghel, Cetatea medievală din pădurea comunei Gârbova (judeţul Alba) Apulum 17,1979, p. 273-278; Anghel, Fortificaţii, Bucureşti, 1986, p. 121-124.
8. Anghel, Fortificaţii, p. 122-123; date asemănătoare la Adrian Andrei Rusu, op. cit, p. 520.
9. Teutsch, op. cit., p. 70.
CC BY-SA 4.0 
