Galaţi | Punct: Cartier Dunărea | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2004
Perioade:
Antichitate; Perioada modernă;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Perioada modernă;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Tip neprecizat;
Cod RAN:
| 75105.02 |
Județ:
Galaţi
Unitate administrativă:
mun. Galaţi
Localitate:
Galaţi
Punct:
Cartier Dunărea
Localizare:
| 75105.02 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Petculescu | Liviu | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Cleşiu | Sorin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ţentea | Ovidiu | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Cercetările arheologice preventive întreprinse de MNIR (în perioada 6 aprilie–6 august 2004), în baza contractului semnat cu Primăria Municipiului Galaţi, au avut ca obiect investigarea zonei cuprinse între Bulevardul Dunărea, cimitirul Cătuşa, şoseaua Galaţi–Brăila-Tecuci şi şoseaua de centură sudică. Scopul cercetărilor arheologice a fost delimitarea perimetrelor distruse integral (prin excavare mecanică în cursul exploatărilor din anul 2003), parţial (prin lucrările de terasare întreprinse în urmă cu peste douăzeci de ani) şi implicit reamenajarea rezervaţiei arheologice
Situl este amplasat la limita sudică a Platoului Ţiglina. Acest platou reprezintă o terasă înaltă de la confluenţa Siretului cu Dunărea. Marginea sud-vestică a acestei terase se termină printr-un versant abrupt unde se grupează complexele arheologice de epocă romană.
Cercetări arheologice de salvare au fost întreprinse începând cu finele deceniului opt al sec. trecut. Au fost identificate un castellum de pământ aparţinând epocii romane şi "alte trei incinte delimitate prin şanţuri de apărare, în care au fost descoperite numai fragmente ceramice de la amfore". Aceste depozite ar fi funcţionat în zona cartierului Dunărea în sec. II-III p. Chr. De asemenea, incinta castellum-ului roman ar fi fost folosită ca depozit pentru amforele romane de ulei. Suprafaţa pe care o ocupă aceste fortificaţii este de aprox. 10 ha. Tot aici au fost cartate 81 morminte aparţinând celei mai mari necropole romane cunoscute până acum în zona sudică a Moldovei (suprafaţă de aprox. 5 ha). La 1,5 km NE de castellum a fost descoperit şi cavoul roman datat în sec. al IV-lea1.
Situl arheologic Galaţi, cartierul Dunărea este situat la mai puţin de 1,5 km de importanta aşezare antică de la Barboşi, motiv pentru care s-a considerat că zona romanităţii de la confluenţa Siretului cu Dunărea era mult mai întinsă.
În ultimele trei decenii, cum arată şi rapoartele de săpătură publicate în reviste de specialitate, parte din acest areal a devenit carieră pentru excavarea lutului folosit la diverse construcţii, fapt care a modificat în mod sensibil relieful. În ultimii 15 ani zona a fost suprapusă de numeroase grădini de zarzavaturi, incluzând în cele mai multe cazuri şi anexe gospodăreşti, care au schimbat definitiv peisajul sitului. Vizibilitatea şi accesul în anumite porţiuni ale rezervaţiei au fost practic blocat. Nivelările repetate, pe suprafeţe restrânse, datorate acestor activităţi au dus la distrugeri semnificative ale reliefului antropic. În zonă au fost transportate cantităţi semnificative de deşeuri utilizate la construirea unor garduri şi construcţii improvizate. De asemenea, au fost săpate numeroase şanţuri şi gropi utilizate pentru fundaţii, gropi menajere sau pentru aducţiunea apei pentru irigat. Numeroasele grădini constituite ad-hoc sunt împrejmuite cu garduri înalte, accesul în zona sitului fiind blocat. Identificarea obiectivelor arheologice a devenit imposibilă în zona estică a rezervaţiei. Degajarea acestor construcţii din zona fortificaţiei romane (aprox. 1 ha) a durat aproape o lună de zile.
Zona cu cele mai importante vestigii arheologice, semnalate în special în urma cercetărilor arheologice întreprinse începând cu finele deceniului opt, a fost, după cum aminteam, partea sudică a dealului.
Întreaga zonă a fost investigată prin săparea a 32 secţiuni şi patru suprafeţe.
O diagnosticare preliminară a fost realizată prin săparea secţiunilor S1-S5 (una în prelungirea celeilalte) – însumând 263 m. De asemenea, în anumite margini ale zonei distruse în anul anterior (denumită în continuare "groapă de împrumut") au fost realizate patru profile în vederea obţinerii unor informaţii stratigrafice: SA, SB, SC, SD.
Lucrările de terasare ale zonei au fost foarte intense în anii `70, cuprinzând atât zona vestică (necropola) şi limita sudică (parţial fortificaţia), cât şi porţiunile superioare ale platoului. Fiecare terasă a fost prevăzută cu o rigolă pentru drenarea apei pluviale de aprox. 1 m lăţime şi 0,8–1 m adâncime. O mare parte din materialul arheologic aflat în poziţie secundară în secţiunile noastre a fost recoltat din aceste rigole. Aceste amenajări au constituit, în fapt, grave distrugeri pentru relieful antropic, în special în zona necropolei. Aceste nivelări dublate de rigole pot fi sesizate pe profilul sudic al S1 şi S2. În jumătatea vestică a S1 lipseşte inclusiv nivelul vegetal distrus în urma exploatărilor din 2003. În unele porţiuni lama buldozerului a intrat până la -0,7 m, fapt care indică o distrugere integrală a complexelor funerare în acele porţiuni. Astfel între cotele nivelmetrice 25 (capetele vestice ale S1, S7, S12, situate pe marginea gropii de împrumut) şi 34, complexele funerare au fost distruse aproape în totalitate în urma amenajărilor derulate în urmă cu peste 20 de ani. Situaţia este reflectată de rezultatele investigaţiilor din S1, S6, S7, S8, S9, S10, S12, S13, S14, S15, S16.
De asemenea, profilele SA–SC, obţinute în urma taluzărilor marginilor gropii de împrumut în această parte, au reliefat aceeaşi situaţie în partea vestică a sitului. În profilul SD, situat în partea sud-vestică a gropii de împrumut, la aprox. 50 m NNV de capătul vestic al S1, a fost sesizat conturul parţial al unui mormânt de incineraţie distrus – M7.
Groapa de împrumut
Zona din care a fost extrasă argilă, denumită groapă de împrumut, a fost excavată mecanic în anumite porţiuni până la adâncimea de 4 m. Suprafaţa excavată în acest fel acoperă două ha. Pe marginea nord-vestică a acestei gropi au fost realizate patru profile, denumite în continuare SA–SD.
SA – profil rezultat în urma taluzării unei porţiuni din colţul NE al gropii de împrumut. lungime = 29 m, orientare aprox. N-S.
SB – profil perpendicular pe limita sudică a SA.
Taluzările au fost realizate până la adâncimea medie de 1,6 m. Pe profilule obţinute au putut fi sesizate două straturi principale aparţinând unor amenajări contemporane. Amenajarea în cauză a putut fi observată pe SA, între m. 6,3 şi 29, precum şi pe profilul SB. Stratigrafia verticală se prezintă astfel: stratul vegetal -0,3 m, pământ lutos -0,3-0,55 m, straturi discontinue din pământ brun, afânat (conţinând fragmente din bârne de lemn, structuri metalice: bucăţi de fier, sârme etc.), alternând cu lentile de lut nisipos -0,55-1,3 m.
Straturile în cauză provin cel mai probabil din amenajări realizate în epoca modernă în cătunul Cătuşa.
SC – profil realizat în limita estică a gropii de împrumut. A secţionat un şanţ de tranşee în care au fost identificate o cască de fier utilizată în al Doilea Război Mondial, obiecte de fier provenite dintr-un dispozitiv cu mici roţi dinţate, suport de lumânare, sticlă bere de Zinca Piatra Neamţ2.
SD - profil rezultat în urma taluzării unei porţiuni de aprox. 4 m, orientare E-V, în partea vestică a gropii de împrumut. Motivul realizării acestei taluzări a fost secţionarea unui mormânt, denumit M7. Din acest complex s-a mai păstrat doar aprox. o optime, restul fiind distrus recent cu lama buldozerului.
S21 (50x1,5 m; orientare N-S) - amplasată la limita vestică a gropii de împrumut, zonă situată în apropierea bazei dealului. Nu au fost surprinse elemente antropice antice.
La aprox. 25 m E de S21, respectiv de baza pantei dealului, au fost identificate aprox. 20 fragmente dintr-un urcior. Acesta a făcut parte dintr-un complex funerar distrus prin intervenţia buldozerului, ale cărui resturi au fost spălate de apele pluviale colectate de pe panta vestică a dealului. Complexul a fost denumit M6.
Necropola
Zona în care complexele funerare nu au fost afectate este limitată spre V de marginea platoului, începând cu curba de nivel +33. Astfel, atât în marginea nordică a sitului (respective în capătul vestic al S19, prin identificarea complexului M5), cât mai ales în partea sud-vestică a platoului, am identificat şapte morminte aparţinând epocii romane: două morminte de incineraţie au fost distruse în urma excavărilor mecanice din anul precedent (M6 şi M7).
Mormintele M1 – M4 au fost identificate pe o suprafaţă de aprox. 60 m2 în partea sud-vestică a platoului; zona investigată prin secţiunile S2, S24-S28. Cas. A, Cas B. Este foarte probabil ca în această zonă să mai fie un anumit număr de complexe funerare, avându-se în vedere densitatea mare a acestora în zona investigată, cât şi faptul că de la această cotă lucrările de amenajare, realizate în urmă peste două decenii, nu au constat în terasări care au distrus aproape în totalitate necropola.
M1 - mormânt de incineraţie cu groapa în trepte. Localizare: S2, c.5, Cas.A şi Cas.B.; Orientare: N–S. Dimensiunile gropii superioare sunt de 2x1,2 m, iar ale gropii inferioare de 1,7x0,6 m, adâncimea celei din urmă fiind de 0,4 m. Groapa de formă rectangulară cu colţurile rotunjite este înroşită în urma arderii (purificării). Marginile gropii superioare sunt arse până la solidificare. Inventar? Căniţă (două fragmente neîntregibile, partea superioară) din argilă fină de culoare albă, albă; urcior (partea superioară) din pastă de culoare cenuşie cu gura este în formă de şaibă.
M2 - mormânt de incineraţie. Localizare: S25, c.1-2. Groapă de formă rectangulară cu colţurile rotunjite, dimensiuni? 1,9x0,8 m - groapă înroşită în urma arderii (purificării) Marginile gropii sunt arse până la solidificare. Orientare? E–V. Inventar? Oase calcinate, ţinte de fier trecute prin foc, cărbune şi urme sporadice de cenuşă.
M3 - mormânt de inhumaţie al unui tânăr de aprox. 10-12 ani. Localizare: S24, c.3. Groapă de formă rectangulară, dimensiuni? 1,9x0,6 m. Adâncime 1 m. Orientare? SV–NE. Inventar: inel de argint cu gemă din jaspis galben cu reprezentarea unei acvile cu o cunună de lauri în cioc, cuie.
M4 - mormânt de inhumaţie cuprinzând scheletul răvăşit al unui sugar (lungimea scheletului aprox. 0,6 m). Localizare: S24, c.2. Groapă de formă rectangulară, dimensiuni? 2x1,2 m. Orientare E–V. Inventar: Căniţă din pastă fină de culoare roşie-cărămizie acoperită cu o angobă brun-roşcată.
M5 - mormânt de incineraţie parţial distrus. Localizare: S19, c.1. Groapă de formă rectangulară cu colţurile rotunjite, dimensiuni parţiale 1,6x0,65 m. Marginile gropii sunt parţial solidificate în urma arderii. Orientare: E–V.
M6 - mormânt de incineraţie distrus integral. S-au păstrat urme sporadice de cărbune şi cenuşă. Inventar: urcior (fragmentar reîntregibil) din pastă fină de culoare cărămizie, cu gura în formă de pâlnie.
M7 - mormânt de incineraţie distrus în mare parte. S-a păstrat în proporţie de 1/8. Groapa a fost înroşită în urma arderii (purificării).
Gropile mormintelor se conturează imediat sub stratul vegetal, începând cu adâncimea de -0,2-0,25 m. Partea superioară a mormintelor M1–M4 a fost deranjată, fapt care ar putea constitui o explicaţie pentru inventarul funerar destul de sărăcăcios. M5 şi M7 au fost în mare parte distruse, din M6 păstrându-se doar inventarul acestuia.
Fortificaţia
Fortificaţia romană, cunoscută în literatura de specialitate sub numele de castellum este amplasată pe marginea sudică a Platoului Ţiglina, respectiv în sud-estul rezervaţiei arheologice. Zona a fost puternic afectată de lucrările de taluzare cauzate de amenajarea pantei sudice în scopul construirii şoselei de centură. Arealul amintit a fost intens terasat, astfel încât o porţiune din fortificaţie a fost complet distrusă, iar o altă porţiune a fost distrusă parţial (nivelul de călcare din interiorul fortificaţiei; au putut fi identificate porţiunile inferioare ale şanţurilor de apărare). Întreaga suprafaţă pe care a fost amplasată fortificaţia a fost profund afectată de o nivelare realizată cu un plug de mare adâncime, ale cărui urme au putut fi sesizate până la adâncimea de aprox. -0,65-0,7 m.
Cele mai însemnate distrugeri au fost realizate, însă, în ultimii ani datorită grădinilor de zarzavaturi despre care am pomenit mai sus.
Cercetarea a fost realizată prin următoarele unităţi de săpătură:
Secţiunile amintite S4, S5 au dus la identificarea pe teren a fortificaţiei. Extinderea săpăturii a fost realizată prin săparea secţiunilor SI–SIV şi a suprafeţelor C1–C4 (au avut ca scop cercetarea zonelor corespunzătoare colţurilor păstrate ale fortificaţiei):
SI Dimensiuni: 20x2 m, perpendiculară pe capătul vestic al S5, spre N. Orientare: N–S. În carourile 1-3 a fost identificată fossa 1.
SII Dimensiuni: 40x2 m, perpendiculară pe capătul vestic al S5, în prelungirea spre S a lui SI, păstrându-se un martor de 1 m. Orientare: N–S. Între carourile 16-18 a fost identificată fossa 3.
SIII Dimensiuni: 15x2 m, în extremitatea sudică a platoului. Orientare: NE-SV. A fost identificată fossa 3.
SIV Dimensiuni: 16x2 m, paralelă cu S5. Orientare: E–V. În carourile 2-5 a fost identificată fossa 4.
C1 Dimensiuni: 6x6 m, paralelă cu SI la V de aceasta în zona colţului de N al fortificaţiei.
C2 Dimensiuni: 6x6 m, paralelă cu SI la E de aceasta în zona colţului de N al fortificaţiei.
C3 Dimensiuni: 5x5 m, paralelă cu S5 la S de aceasta în zona colţului de E al fortificaţiei.
C4 Dimensiuni: 5x5 m, paralelă cu SIII la V de aceasta în zona colţul de V al fortificaţiei.
Şanţul de apărare de pe latura vestică (FOSSA 1)
A fost surprinsă oblic în secţiunea S4, între metri 34–41.
A început să se contureze începând cu adâncimea de -1,1 m. Deschiderea maximă este de aprox. 9,5 m. Adâncimea de la nivelul de călcare antic este de 3,2 m.
Stratigrafia este următoare: sub stratul vegetal (0 -0,35 m) a fost identificat un nivel de pământ lutos gri compact (1) (-0,35-0,85 m), urmat de un sol brun-negricios (2) (-0,85-1,5 m). Nivelurile de depunere antice din interiorul şanţului sunt constituite dintr-un strat brun cu pigmenţi gălbui (3) (-1,5-2,6 m), respectiv din succesiunea unor lentile alternative de sol brun (4) şi gălbui din nisip lutos (5) (-2,6-3,3).
Escarpele şanţului au pante inegale. Partea inferioară este alveolată. Materialul antic este constituit din amfore fragmentare identificate atât pe fundul şanţului - un mâner de amfora (5) - cât şi în nivelurile de umplere timpurii – o amfora întreagă (4).
Fossa 1 a mai fost identificată parţial în SI, carourile 1-4 şi C1 – zona colţului nordic al fortificaţiei.
Şanţul de apărare de pe latura nordică (FOSSA 2).
A fost surprinsă oblic în secţiunea S5, între m. 32 - 42. A început să se contureze începând cu adâncimea de aprox. 1 m. Deschiderea maximă a şanţului este de aprox. 10 m. Adâncimea de la nivelul de călcare antic: -3,1 m. Escarpele au pantele inegale, cea estică fiind mai lină.
Nivelurile de depunere sunt similare cu cele descrise în fossa 1. Pe escarpa vestică au putut fi sesizate urme provenind de la pari. Materialul arheologic este mai sărăcăcios.
Traseul fossei 2 a mai fost identificat parţial în suprafeţele C2 (zona colţului nordic al fortificaţiei) şi în C 3.
Şanţul de apărare de pe latura sudică (FOSSA 3)
A fost surprinsă oblic în secţiunea SII şi perpendicular în SIII. Partea sa superioară a fost distrusă în urma terasărilor efectuate în urmă cu mai mult de două decenii. A început să se contureze începând cu adâncimea de aprox. 1 m de la actualul nivel considerat de noi glie. Terasarea în această porţiune a fost realizată până la o adâncime de cca. -1,5-1,7 m. Deschiderea maximă identificată a şanţului este de 4 m. Adâncimea de la nivelul de călcarea modern este de aprox. 2 m.
Escarpele au un aspect uşor neregulat. Partea inferioară a şanţului are un aspect trapezoidal provenit probabil de la amenajarea acestuia în scopul scurgerii apei. Baza mică a trapezului, respectiv fundul şanţului are lăţimea de 0,4 m, respectiv două lăţimi de cazma. Escarpa sudică are o pantă mai accentuată decât cea opusă3.
Umplutura şanţului pare a fi uşor diferită în partea superioară (păstrată) a acestuia, fiind constituită dintr-un sol brun-gălbui foarte afânat (3`). Motivul pentru care structura acestui strat este diferită de cea a nivelului corespondent (3) din şanţurile F1 şi F2 poate fi deranjarea pânzei freatice din marginea platoului. Partea inferioară a şanţului are ca umplutură nivelurile (4) şi (5). În icul şanţului au fost descoperite fragmente din corpul unei amfore.
Şanţul de apărare de pe latura estică (FOSSA 4)
A fost surprinsă uşor oblic în secţiunea SIV. Partea sa superioară a fost distrusă asemeni fossei 3.
A început să se contureze începând cu adâncimea de -0,4 m. Adâncimea până la care a fost surprinsă fossa, începând cu nivelul de călcare antic, este de 1,8 m. Deschiderea maximă păstrată este de 3,4 m. Escarpele şanţului au o pantă uşor diferită. În partea inferioară şanţul nu a avut un ic, el terminându-se uşor alveolat.
Pe escarpa vestică, interioară, au putut fi sesizate pe profilul de N două urme de pari de 10, respectiv 0,15 m lungime şi aprox. 0,05 m grosime. Aceştia erau amplasaţi în treimea superioară a escarpei, unul fiind orientat orizontal, iar celălalt vertical.
Şanţul a fost umplut în două etape: una în care lentilele din zona sa inferioară au fost angrenate inclusiv din valul fortificaţiei sub forma unor lentile gălbui (5) alternând cu cele brun-gălbui (4). Umplerea părţii superioare (păstrate) o constituie nivelul (3`), care are aspectul similar celui din FOSSA 3. Nu a fost identificat material arheologic.
Colţul nordic
În vederea identificării pe teren a colţului nordic al fortificaţiei, paralel cu SI, spre V, respectiv spre E au fost săpate C1 şi C2. În suprafaţa C1 a fost identificat traiectul fossei 1, fără a putea fi surprinse elemente ţinând de sistemul defensiv al fortificaţiei. Aceleaşi rezultate au fost prezentate şi în cazul SI.
C2 a adus ca rezultat identificarea curburii corespunzătoare colţului fortificaţiei. Nici în interiorul acestei unităţi de săpătură nu au putut fi sesizate elemente aparţinând unor structuri defensive, respectiv bârne aparţinând unui turn de colţ.
Colţul vestic a fost marcat pe teren prin cercetarea SIII (perpendiculară pe latura sud-vestică a fortificaţiei) şi C4.
În SIII a fost surprinsă parţial fossa 3, însă observaţiile asupra acesteia au fost afectate de distrugerile aminte şi de intersectarea traseului unei secţiuni arheologice anterioare.
În C4, plasată în imediata vecinătate a colţului vestic, nu au putut fi surprinse, de asemenea, elemente aparţinând unor structuri de construcţie antice.
Colţul estic al fortificaţiei este complet distrus, fapt reliefat de observaţiile efectuate în C3, amplasată între S5 şi limita platoului. În C3 a fost identificată marginea sud-vestică a fossei 2.
În urma cercetării fortificaţiei au putut fi stabilite, pe lângă planimetria sistemului defensiv, unele detalii privind realizarea şanţurilor fortificaţiei, precum şi aspecte ţinând de o corelare mai exactă tipologiei amforelor (studiu în curs de realizare) cu stratigrafia fosse-lor. Acest lucru sperăm să ne aducă precizări suplimentare privitoare la intervalul cronologic în care a funcţionat această fortificaţie. Finalizarea studiului asupra materialului, precum şi coroborarea lor cu măsurători topometrice exacte vor conduce la publicarea rezultatelor finale ale acestor cercetări.
Pentru ca imaginea asupra funcţionalităţii fortificaţiei să fie completă este necesară continuarea investigaţiilor în vecinătatea nordică a acesteia pentru a se stabili raportul cronologic cu construcţiile sesizate aici. [O. Ţentea, S. Cleşiu]
Rezumat:
Situl arheologic este amplasat la limita sudică a Platoului Ţiglina care reprezintă o terasă înaltă de la confluenţa râului Siret cu fluviul Dunărea. Marginea sud-vestică a acestei terase se termină printr-un versant abrupt unde se grupează complexele arheologice de epocă romană. Scopul cercetărilor arheologice din campania 2004 a fost delimitarea perimetrelor distruse integral şi parţial de-a lungul timpului şi implicit reamenajarea rezervaţiei arheologice. Cercetări arheologice de salvare au fost întreprinse începând cu finele deceniului opt ale secolului trecut. Au fost identificate un castellum de pământ aparţinând epocii romane şi "alte trei incinte delimitate prin şanţuri de apărare, în care au fost descoperite numai fragmente ceramice de la amfore" posibile depozite din secolul II-III p. Chr. De asemenea, incinta castellum-ului roman ar fi fost folosită ca depozit pentru amforele romane de ulei. Suprafaţa pe care o ocupă aceste fortificaţii este de aprox. 10 ha. Tot aici au fost cartate 81 morminte aparţinând celei mai mari necropole birituale romane cunoscute până acum în zona sudică a Moldovei (suprafaţă de aprox. 5 ha). La 1,5 km NE de castellum a fost descoperit şi un cavou roman datat în sec. al IV-lea. În anul 2004 au fost cercetate atât necropola cât şi fortificaţia. În necropolă au fost descoperite şapte morminte romane, dintre care cinci morminte de incineraţie, cu gropile arse şi 2 mormintre de înhumaţie. Inventarul funerar se compune din ceramică: căni, urcioare, obiecte de podoabă şi port (inele cu gemă), cuie şi ţinte. Fortificaţia romană, cunoscută în literatura de specialitate sub numele de castellum este amplasată pe marginea sudică a Platoului Ţiglina, respectiv în sud-estul rezervaţiei arheologice. Zona a fost puternic afectată de lucrările edilitare contemporane. Cercetările au scos la iveală atât zidurile castellumului cât şi şanţurile de apărare, situate pe cele patru laturi, cu deschideri cuprinse între 10 m şi 4 m şi şi adâncimi între 3,2 m şi 1,8m. În urma cercetării fortificaţiei au putut fi stabilite, pe lângă planimetria sistemului defensiv, unele detalii privind realizarea şanţurilor fortificaţiei, precum şi o corelare a stratigrafiei fosselor cu tipologia amforele ce va permite o cunoaştere mai bună a cronologiei fortificaţiei.