Feteşti | Judeţ: Ialomiţa | Punct: cartier Vlaşca | Anul: 1995

Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Matei | Gheorghe | responsabil | Muzeul Judeţean Ialomiţa |
Punctul cercetat se află în partea de NE a cartierului Vlaşca din municipiul Feteşti, la cca. 200 m nord, de rezervaţia arheologică Feteşti-Vlaşca, sec. IX - XI, cultura Dridu. În suprafeţele cercetate s-au descoperit patru bordeie surprinse parţial, B.1, B.6 şi, B.7, B.3, B.4 şi B.5, cercetate integral. În B.1, conturat la -0,60 faţă de nivelul actual al terenului, a apărut vatra de formă circulară a unui cuptor care avea gura de alimentare delimitată de două pietre de calcar. Groapa de golire a cuptorului se adânceşte faţă de podeaua bordeiului cu cca. 30 cm având o adâncime totală de 1,34 m. B.3, B.4 şi B.5, de formă pătrată, au o podea din pământ bătătorit, cu o grosime de 10 cm. În B.3, în zona de NE, s-a descoperit pietrarul construit din pietre de dimensiuni diferite. B.5 avea două instalaţii de foc amplasate în exteriorul locuinţei: o vatră circulară cu diametrul de 1,20 m şi un pietrar cu diametrul de 1,30 m. Locuinţele cercetate sunt grupate pe un ax orientat E-V, confirmând tendinţa sesizată în campaniile precedente, de organizare a aşezării în funcţie de un ax central, lung de 200 m. Materialul ceramic recoltat este de tip Dridu; apar şi unele importuri reprezentate de caramica fină cu caolin (sec. X).