Fântânele | Comuna: Matei | Judeţ: Bistriţa-Năsăud | Punct: La Gâţa | Anul: 2014


Descriere:

Anul cercetarii:
2014
Perioade:
Protoistorie;
Epoci:
La Tène; La Tène timpuriu;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Necropolă plană;
Cod RAN:
| 33701.05 |
Județ:
Bistriţa-Năsăud
Unitate administrativă:
Matei
Localitate:
Fântânele
Punct:
La Gâţa
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Marinescu George responsabil sector Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud
Vaida Dan Lucian responsabil Muzeul Grăniceresc Năsăudean
Berecki Sándor responsabil sector Muzeul Judeţean Mureş
Chira Ioana responsabil sector Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Raport:
Cercetările arheologice s-au desfăşurat în intervalele 7-24 iulie 2014 şi 16 octombrie – 7 noiembrie 2014, finanţarea fiind asigurată de Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Obiectivul campaniei a constat în cercetarea şi delimitarea celor două necropole (celtică şi scitică) identificate în acest punct şi realizarea de măsurători topografice complexe. Cu ocazia săpăturilor arheologice au fost trasate 18 secţiuni (S106-S123), orientate SV-NE şi NV-SE, cu lungimi cuprinse între 10-30 m şi lăţimi între 1,5-3 m, cu martori de 0,5 m, rezultând o suprafaţă verificată de cca. 700 m2. În urma investigaţiilor din acest an au fost descoperite trei morminte scitice (M45, M47 şi M50), aparţinând sec. VI-V î. Chr.; şi cinci morminte celtice (M44, M46, M46A, M48 şi M49), datate în sec. III-II î. Chr. Complexe funerare scitice: M45 – mormânt de incineraţie; groapă funerară de formă patrulateră cu colţurile rotunjite; ad. de depunere: 70 cm. Resturile de oase umane incinerate au fost depuse în partea centrală a gropii. Inventar: 1 – vas mare bitronconic lucrat cu mâna, cu buza evazată, prevăzut cu butoni pe gât şi apucători în jumătatea inferioară; 2 – lamă de cuţitaş din fier; 3 – ofranda alimentară (oase de animal). M47 – mormânt de incineraţie în urnă; forma gropii funerare nu a fost stabilită; ad. de depunere: 30 cm. Au fost recuperate cioburi dintr-un vas lucrat cu mâna, distrus de lucrările agricole, şi fragmente de oase umane incinerate. Nu au fost găsite alte materiale arheologice. M50 – mormânt de inhumaţie; groapă funerară de formă patrulateră, cu colţurile rotunjite; ad. de depunere: 150 cm.; orientare V-E. O caracteristică aparte o reprezintă ritualul de înmormântare, în colţul vestic al gropii fiind depus un craniu uman, dar lipsind celelalte oase ale scheletului. În apropierea craniului au fost descoperite şi restul materialelor arheologice. Inventar: 1 – vas mare bitronconic lucrat cu mâna, prevăzut pe linia diametrului maxim cu patru apucători mari; 2 – vas bitronconic de dimensiuni mici, lucrat cu mâna, ornamentat cu butoni; 3 – ceaşcă lucrată cu mâna, cu toarta supraînălţată; 4 –vas miniatural, aflat în vasul mare; 5 – oglindă de bronz cu mâner din fier; 6 – lamă de cuţitaş din fier; 7 – fusaiolă tronconică din lut; 8 – ofranda alimentară (oase de animal). Complexe funerare celtice: M44 – mormânt de incineraţie; groapă funerară de formă patrulateră cu colţurile rotunjite; ad. de depunere: 80 cm. Resturile de oase umane incinerate au fost depuse în partea vestică a gropii. Inventar: 1-2 – vase ceramice lucrate la roată; 3 – cuţit mare din fier; 4 – fibulă din bronz; 5 – ofranda alimentară (oase de animal). M46 – mormânt de inhumaţie; groapă funerară de formă patrulateră cu colţurile rotunjite; ad. de depunere: 90 cm.; schelet întins pe spate cu mâinile pe bazin; orientare SE(capul) -NV. Inventar: 1 – zăbală din fier; 2 – lanţ de sabie din fier; 3 –piatră prelucrată, cu rol nedeterminat. M46A – mormânt de incineraţie, suprapus în limitele aceleiaşi gropi de M46; ad. de depunere: 110 cm. Inventar: fragmente ceramice amestecate cu resturi de oase umane incinerate. M48 – mormânt de incineraţie; forma gropii nu a fost stabilită; ad. de depunere: 40 cm. Pachetul de oase umane incinerate a fost găsit în partea de nord a gropii. Inventar: cinci vase lucrate la roată, cu forme şi dimensiuni diferite (conservarea deficitară nu a permis recuperarea acestora). M49 – mormânt de inhumaţie; groapă funerară de formă ovală; ad. de depunere: 60 cm.; schelet întins pe spate cu mâinile pe lângă corp; orientare NV (capul)-SE. Inventar: 1 – cuţit din fier; 2 – fibulă din fier. Materialele arheologice rezultate au intrat în patrimoniul Muzeului Grăniceresc Năsăudean, obiectele necesitând, ca de fiecare dată, operaţiuni specializate de restaurare şi conservare; ulterior urmând a fi valorificate ştiinţific şi expoziţional. La muzeul din Năsăud se păstrează şi documentaţia de şantier. Cercetările la Fântânele-„La Gâţa” urmează să fie reluate, cu aceleaşi obiective, în vara anului 2015. Pe lângă cercetările arheologice menţionate, în situl de la Fântânele au fost realizate şi o serie de măsurători topografice complexe. Ca urmare a întinderii celor două necropole pe o arie care depăşeşte cu mult acea estimată iniţial, a fost necesară reluarea şi extinderea lucrărilor de topografie pe o suprafaţă de cca. 6 ha, dar şi transpunerea pe plan a tuturor celor 123 de secţiuni trasate de la începutul investigaţiilor şi până în prezent (1999-2014). Această activitate se impunea, deoarece ultima ridicare topografică a sitului data din anul 2004, iar de atunci au fost efectuate numeroase intervenţii arheologice, care nu au fost înregistrate topografic din cauza lipsei de fonduri. Operaţiunea a fost posibilă în toamna anului 2014, ca urmare a unei finanţări de 5.000 lei alocate de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. În cadrul lucrărilor s-au realizat măsurători complexe, planuri de situaţie, planuri de detaliu cu curbe de nivel, modelul digital al terenului şi interpretarea arheologică a datelor topografice.
Bibliografie: