Enoşeşti | Comuna: or. Piatra Olt | Judeţ: Olt | Punct: Castrul Acidava | Anul: 2002
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2002
Perioade:
Protoistorie; Antichitate;
Epoci:
La Tène; Epoca romană timpurie;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 128150.01 |
Județ:
Olt
Unitate administrativă:
or. Piatra Olt
Localitate:
Enoşeşti
Punct:
Castrul Acidava
Toponim:
[Acidava]
Localizare:
| 128150.01 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Preda | Constantin | responsabil | Cabinetul Numismatic al Academiei Române |
| Grosu | Aurelia | participant | Muzeul Judeţean Olt |
Raport:
În campania arheologică 2002, responsabil ştiinţific prof. univ. dr. Constantin Preda, finanţată de Muzeul Judeţean Olt, s-au reluat săpăturile în sectorul nordic al aşezării civile a castrului Acidava din zona Culei. În acest sens, s-au trasat două secţiuni, numerotate în continuare, S XVII şi S XVIII.
Secţiunea XVII:
Are lungimea de 35,5 m, lăţimea 2 m şi este plasată la 0,50 m nord faţă de S XVI. Prin această secţiune s-au urmărit, în special, dezvelirea părţii de nord a gropii, numerotată Gr K, apărută în S XVI trasată în 2001.
Stratul de cultură se găseşte sub humus, care are o grosime de 0,15 - 0,20 m. Profilul ne indică un singur nivel de locuire, aşezat direct peste pământul viu, acesta din urmă compus din lut galben, compact. Stratul de cultură arheologică este de culoare negru-cenuşos, pigmentat cu fragmente de cărămidă, ţigle, resturi ceramice şi are o grosime de 0,40 m la est şi 0,65 - 0,70 m spre vest, adâncindu-se în zona gropii semnalate. Spre capătul de vest, la adâncimea de -0,30 şi -0,40 m s-au decapat două porţiuni, dimensiuni 1,4 x 1,5 m şi, respectiv, 2 x 1 m, formate din fragmente de cărămizi şi pietre, amestecate cu numeroase fragmente ceramice atipice, provenite probabil din dărâmăturile unei construcţii.
Materialul arheologic preponderent este reprezentat de ceramică, mai mult sau mai puţin fragmentară, care provine de la forme de vase cunoscute în Oltenia romană, cât şi de la forme ceramice de tradiţie geto-dacică; semnalăm o ceaşcă (căţuie) dacică, întreagă, lipseşte numai toarta, care pornea de sub buză şi se unea pe linia fundului. Ceaşca este modelată din pastă rudimentară, culoare cărămizie şi prezintă puternice urme de arsură în interior. Este decorată cu brâie în relief, unul crestat, celălalt alveolat neglijent, dispuse vertical pe suprafaţa vasului, Î = 5,5 cm; DG = 10,3 cm; DB = 5,7 cm.
Materialul ceramic de factură romană indică vase din categoria ceramicii de lux şi a ceramicii de uz casnic. Din categoria ceramicii de lux menţionăm două fragmente de terra sigillata, import din Gallia Centrală, un bol din pastă fină, culoare cărămizie, acoperită în exterior cu o angobă portocalie, decorat în tehnica ştampilării; un fragment de castron, cu decor în tehnica barbotinei constând din şiruri verticale de frunze, precum şi un fund de vas inelar, acoperit cu un strat de glazură maronie; suprafaţa exterioară a fundului este decorată cu o spirală în relief. În C 10, la -0,60 m adâncime s-a descoperit un opaiţ modelat din pastă fină, culoare cărămiziu-roşiatică. Opaiţul are ciocul mic şi rotund, discul concav, mărginit de bordură printr-un cordon circular crestat (şnur). Fundul drept, având pe suprafaţa acestuia o ramură de brad incizată. Dimensiuni 2 x 4,7 x 3 cm. Tipologic, prezintă caracteristici ale tipului VII, după Alicu (D. Alicu, 1994, p. 48-50, fig. 5).
În cuprinsul secţiunii s-au mai descoperit piroane şi o scoabă din fier, o brăţară din bronz, rotundă în secţiune, cu capetele petrecute şi răsucite, un ac de păr şi un nasture din os.
Groapa K se adânceşte pe latura de nord până la 1,40 m, având lungimea de 5,30 m. În partea de vest, la -1,20 m adâncime, se află un conglomerat de chirpici şi bucăţi de cărămizi cu dimensiunile 1,20 x 2,75 m.
În profilul peretelui de sud al secţiunii, pe linia gropii, sunt vizibile straturi de depuneri albiate, cu multă arsură, bucăţi de chirpic şi cărămidă. În vederea identificării laturii de sud a gropii s-a trasat o casetă lată de 3,60 m şi lungă de 5,60 m, pe direcţia E - V. Pe latura de sud, groapa se adânceşte până la -2,20 m, având fundul albiat şi lungimea de 4,20 m.
În groapa K au apărut numeroase bucăţi de pământ ars, puternic vitrificate, cenuşă, fragmente de cărămizi şi ţigle. Ca descoperiri mai importante menţionăm, în primul rând, două sigilii pentru realizarea decorului ştampilat, confecţionate din pastă fină, culoare roşiatică. Primul sigiliu are formă tubulară (L = 3,7 cm), capete lăţite şi rotunjite, pe care sunt imprimate negativele unei rozete, diferenţa constând în dimensiuni (D = 1,8 cm şi, respectiv, 2,3 cm). Al doilea sigiliu este conic, gol în interior; un capăt este lăţit, iar celălalt rotunjit (D = 0,07 cm) cu ajutorul căruia se imprimau cerculeţe. Remarcăm că sigiliile au imprimate negativele unor motive decorative larg utilizate în ceramica ştampilată, cu îndelungată tradiţie în repertoriul geto-dacic. Facem precizarea că, în timpul săpăturilor noastre a apărut ceramică ştampilată cu respectivele sigilii.
În Groapa K s-au mai descoperit:
- farfurie întregibilă, din pastă curată, culoare cărămizie, acoperită în interior şi în exterior (parţial) cu un strat de vopsea, neaderent, de culoare roşie, imitaţie a formei Drag 35. Pe faţa exterioară a buzei se mai păstrează o frunză cu codiţa subţire, realizată în tehnica barbotinei. Pe faţa interioară a fundului este imprimată o formă de cruce cu braţele rotunjite, având în centru o alveolă romboidală, Î = 8 cm; DB = 9 cm.
- castron întregibil din pastă fină amestecată cu mică, culoare cărămiziu-roşiatică, acoperită în interior şi în exterior cu un strat superficial de vopsea roşie. Forma asemănătoare tipului 2 de castroane (Popilian, 1976, PL. 64/772-774). Sub buză şi deasupra diametrului maxim care separă cele două părţi ale vasului, două caneluri adânci, Î = 7,5 cm; DB = 6 cm.
- văscior întreg din pastă amestecată cu paiete de mică şi nisip, aspect poros, culoare negru-cenuşos. Buza răsfrântă oblic, porţiunea de maximă bombare la mijlocul înălţimii, fundul drept cu striaţii circulare pe toată suprafaţa, Î = 5 cm; DG = 4 cm, DB = 4,5 cm.
- cană cu o toartă, întregită. Pastă poroasă, aspră la pipăit, culoare gălbuie cu gura treflată. Se încadrează în tipul 3 (Popilian, 1976, pl. 40).
- urcior cu o toartă, întregit. Pastă fină, culoare cărămizie, acoperită în exterior cu un strat de vopsea brun-roşcată. Prezintă caracteristici ale tipului 11, având şi o destinaţie funerară (Popilian, 1976, pl. 49).
- vas antropomorf (fragment) din pastă fină, culoare cărămizie, acoperit în interior şi exterior cu un strat superficial de vopsea roşie. Buza rotunjită cu şănţuire interioară. Fragmentul redă un cap uman văzut din faţă cu nasul proeminent, ochii ieşiţi din orbită, sprâncenele reliefate (una fiind crestată), urechile bine marcate. Se remarcă alura de mască prin care este redat chipul uman, Î (păstrată) = 8,7 cm.
- fragmente de vase lucrate cu mâna, din pastă rudimentară, culoare negru-cenuşos şi decorate cu brâu alveolar.
În jumătatea de sud a casetei deschisă pentru identificarea laturii de sud a Gr K., s-a descoperit la -0,60 m adâncime, un cuptor pentru ars materiale de construcţii de formă dreptunghiulară. Peretele camerei de foc este zidit din cărămidă şi tencuit, având o lungime de 4 m şi înălţime parţială de 1,20 m. Deasupra se află o suprafaţă făţuită şi arsă pe trei straturi. În faţa zidului, delimitat pe laturile de est şi vest de pereţi de lut făţuiţi se află două canale paralele cu zidul, care distribuiau căldura din focar în camera de ardere. Acestea au o lăţime de 0,20 m şi sunt separate de un zid de cărămidă lat de 0,30 m. Adâncimea canalelor faţă de suprafaţa (platforma) făţuită a cuptorului este de 1,25 m. La jumătatea zidului (peretelui) se află o nişă boltită (gura de alimentare) care se prelungeşte peste cele două canale şi taie zidul intermediar (coridorul de alimentare cu lemne). Baza arcului bolţii se află tot la -1,25 m adâncime.
Secţiunea XVIII:
A fost trasată pe latura de nord a terasei, cu scopul de a sonda această limită extremă. Are lungimea de 27,60 m, lăţimea de 2 m şi se află la o distanţă de 11,50 m nord faţă de S XVII.
Stratul de cultură merge până la adâncimea de -0,60 -0,70 m şi este mult mai sărac în descoperiri. Ca o constatare generală, notăm o oarecare frecvenţă a fragmentelor ceramice modelate din pastă fină, culoare gri-deschis.
În C 4, la -0,40 m adâncime s-a descoperit o monedă de bronz, probabil de la Filip Arabul. În cuprinsul secţiunii au apărut şi câteva obiecte din bronz, între -0,30 - 0,50 m adâncime: element de broască traforat din bronz, bară din bronz, patrulateră în secţiune, cu evidente urme de folosire, un buton (accesoriu militar). De asemenea, menţionăm descoperirea unui castron cu capac, în care au fost depuse pământ şi oase de ovicaprine, în C 8, la adâncimea de -0,60 m, în pământul viu. Castronul şi capacul sunt modelate din pastă fină, culoare cărămizie; din punct de vedere tipologic, castronul se încadrează în tipul 6 (Popilian, 1976, PI. 65), iar capacul în tipul 5 (Ibidem, PI. 73). Facem precizarea că nu au fost identificate urme de arsură pe vas sau în jurul lui şi nici alte fragmente ceramice sparte ritual. Pe de altă parte, în mediul dacilor liberi şi la carpi au fost descoperite gropi în care erau înhumaţi câini sau oase de cal şi ovicaprine în scopuri magice (Gh. Bichir, 1984, p. 84-85).
Urmează ca în campania arheologică 2003 să decapăm în continuare cuptorul şi să identificăm dacă şi în ce mod face legătura cu Gr K. [Aurelia Grosu]