Drăgoieni | Comuna: mun. Târgu Jiu | Judeţ: Gorj | Punct: Drăgoieni-Ferma 3 | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2015
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Epoca bronzului; Hallstatt;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 77849.01 |
Județ:
Gorj
Unitate administrativă:
mun. Târgu Jiu
Localitate:
Drăgoieni
Punct:
Drăgoieni-Ferma 3
Sector:
Varianta de ocolire a mun. Târgu Jiu
Localizare:
| 77849.01 |
Lista Ilustrațiilor - 12
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Georgescu | Ştefan Viorel | participant | SC Vanderlay SRL Hunedoara |
| Sana | Daniel Vasile | participant | SC Vanderlay SRL Hunedoara |
| Colțeanu | Petre | participant | SC Vanderlay SRL Hunedoara |
| Marinoiu | Vasile | responsabil | Muzeul Judeţean Gorj "Alexandru Ştefulescu" |
Raport:
Perioada de desfăşurare a campaniei: 6 martie - 11 noiembrie 2015
Cele şase situri arheologice descoperite în urma diagnosticului intruziv realizat la sfârşitul anului 2014 de-a lungul ’’Variantei de ocolire a municipiului Târgu Jiu,, de arheologi de la Muzeul Judeţean Gorj "Alexandru Ştefulescu,, şi firma "Vanderley Arheo,, din Hunedoara, ne-au determinat să executăm cercetări arheologice preventive în aceste situri. Cercetările au dus la descoperiri importante, ce se încadrează din punct de vedere cronologic, între începutul epocii bronzului şi evul mediu mijlociu. în cele ce urmează vom prezenta rezultatele acestor cercetări arheologice preventive desfăşurate în anul 2015.
Situl numărul 1
Obiectivul principal al cercetării preventive din acest sit l-a constituit salvarea vestigiilor istorice din perimetrul afectat de viitoarele lucrări de infrastructură rutieră, în vederea descărcării terenului de sarcină arheologică. Descoperirea, înregistrarea şi studierea prin metode specifice a structurilor, complexelor, artefactelor sau ecofactelor din perimetrul proiectului, distribuţia lor spaţială, caracterul şi starea lor de conservare au reprezentat de asemenea, obiective prioritare ale cercetării. O atenţie deosebită a fost acordată indiciilor care pot ajuta la determinarea caracterului sitului şi a cadrului cronologic în care se desfăşoară evoluţia sa. Nu în ultimul rând, ne-am propus să precizăm succesiunea fazelor evolutive şi relaţia cu alte descoperiri similare din zonă, contribuind astfel la îmbogăţirea imaginii evoluţiei comunităţilor umane din perioadele istorice cercetate aici.
Cercetarea arheologică preventivă s-a realizat între km 7 + 600 şi 7 + 850 al traseului proiectat al viitoarei şosele de centură, pe o suprafaţă de peste 7182 m-.p. unde s-au descoperit, în urma
diagnosticului intruziv din toamna anului 2014, mai multe complexe arheologice, delimitate iniţial pe o lungime de circa 250 m.
Acest sit este situat în punctul Ferma 3, în localitatea Drăgoieni, sat aparţinător municipiului Târgu Jiu, în zona fostei ferme pomicole. Din punct de vedere geografic, situl este amplasat pe a treia terasă a Jiului, la cca. 150 m sud de pârâul Dobra. Acesta se află la cca 300 m nord de localitate şi la 4 km est de municipiul Târgu Jiu, în extravilan, pe o terasă cu o elevaţie de cca. 250 m.
Hidrografía zonei este astăzi una destul de săracă, pârâul Dobra, aflat la cca. 200 m nord de sit, fiind cea mai apropiată sursă de apă. în perioada comunistă acest pârâu a fost îndiguit, dând naştere câtorva lacuri de acumulare, aflate astăzi în stare avansată de degradare.
Actualmente zona sitului este utilizată drept teren agricol (arabil), fiind străbătut de două drumuri de exploataţie agricolă. Aceste drumuri au fost realizate într-o zonă în care sterilul apare la cel mult 0,30 m de suprafaţă. Ele au fundament din piatră de carieră şi de râu şi au distrus cu siguranţă vestigiile pe care le-au suprapus.
În zona care va fl afectată, au fost deschise trei suprafeţe de decopertă notate cu indicativele Su1, Su2 şi Su3, de forma unor poligoane neregulate, rezultat al drumurilor menţionate anterior. Geomorfologic, acest perimetru este unul de afundare, de formaţie aluvionară. Se remarcă în acest sens descoperirile din zona nordică a suprafeţei Su1 şi din întreaga suprafaţă Su3, unde sterilul se compune în mare parte din bolovani de râu şi pietriş aluvionar.
Cu ajutorul unui excavator, dotat cu cupă de taluz, s-a realizat decopertarea mecanică până la nivelul sterilului, la cca. 0,50-0,60 m, adâncime care a permis conturarea complexelor arheologice. Pe alocuri, într-o zonă cu o adâncitură naturală a solului, colmatată în preistorie şi nivelată în anii ’80, s-a coborât până la -1 m. Înfiinţarea unei plantaţii de vie, în 1983, dar mai ales acţiunea de scarificare a solului, pe alocuri până la 80 cm, au afectat partea superioară a complexelor arheologice. La această degradare a contribuit şi poligonul militar care a funcţionat aici din 1960 până la înfiinţarea plantaţiei mai sus menţionate, activităţi antropice au degradat partea superioară a sitului, distrugând stratul de cultură şi o bună parte din inventarul complexelor arheologice şi al situaţiilor stratigrafice. La acestea se mai adaugă şi eroziunea naturală a solului, favorizată de înclinaţia terenului, relativ domoală, orientată atât spre sud, cât şi spre nord şi spre vest.
În ceea ce priveşte cercetarea arheologică preventivă din acest sit, în primele două din cele trei suprafeţe deschise, au fost cercetate arheologic 447 de anomalii, din care, un număr de 407 au fost confirmate ca fiind de natură antropică, cu valoare arheologică. O bună parte din cele 40 de numere anulate îl reprezintă grupări de complexe cu umplutură identică (exemplu: Cx48 şi Cx49 iniţial care, datorită umpluturii unitare, a devenit un singur complex). Restul sunt, fie alveolări ale solului, fie intervenţii recente (Cx14, Cx20, Cx50 etc.). în lipsa verificării întregului material ceramic, până la data redactării raportului, datarea complexelor se bazează în mare parte pe observaţiile din teren. La acestea se adaugă şi datele din 61 de complexe, pentru care s-a reuşit spălarea materialului arheologic şi verificarea lui în timp util. Dintre acestea, 16 aparţin culturii Verbicioara (fazele l-lll), 36 grupului Govora/Verbicioara (fazele IV- Va), trei grupului Bistreţ-lşalniţa, trei aparţin grupului Vârtop, iar alte trei, culturii Basarabi. Un număr însemnat din totalul complexelor cercetate (123), reprezentând în mare parte gropi de stâlp, nu conţineau inventar arheologic. O parte dintre acestea din urmă, sunt amplasate în proximitatea unor complexe Verbicioara şi Govora, fapt care ne face să presupunem o relaţie de contemporaneitate cu acestea şi, implicit, o datare similară.
În ceea ce priveşte stratigrafia sitului, aceasta este destul de eterogenă, înregistrându-se diferenţe nu doar între cele trei suprafeţe de decopertă (Su1, Su2 şi Su3), ci şi în cadrul aceleaşi unităţi de cercetare, motiv pentru care ea nu poate fi generalizată. Ca şi particularităţi s-au constatat următoarele:
Suprafaţa Su1 Exceptând zona din dreptul km 7+750 unde, pe o lungime de cca. 12 m, stratul vegetal (0-0,30 m), suprapune un nivel subţire de locuire, deranjat de lucrările agricole (doar 10 cm grosime), brun-cenuşiu, cu pigmenţi ceramici, urmat de un strat de contact, cafeniu, lutos, steril (0,30-0,60 m), în cea mai mare parte a suprafeţei, sub stratul vegetal apare sterilul galben lutos (0,30¬0,50 m). Panta naturală a terenului se înclină uşor spre sud, nord şi vest, având o cădere mai abruptă spre nord, dincolo de km 7+800. Revenind la zona cu stratul de cultură, mai trebuie spus că aceasta pare să fi fost o ravenă naturală, suprapusă de umpluturi recente şi nivelată, acesta fiind şi motivul pentru care stratul menţionat se mai păstrează încă.
Suprafaţa Su2 Ca şi în cazul anterior, terenul prezintă o uşoară înclinaţie spre sud, unde adâncimea maximă atinge 0,90 m. stratul de cultură a fost distrus în cea mai mare parte de lucrările agricole şi de nivelările din anii ’80. O fostă ravenă, nivelată în epoca recentă, se distinge parţial în zona mediană a suprafeţei, înspre profilul estic, ea continuând şi dincolo de limita amprizei. Stratigrafia generală a suprafeţei este în mare parte simplă, compusă din stratul vegetal (0 - 0,35 m), deranjat de lucrările agricole, urmat de sterilul brun-roşiatic, lutos. Spre limita de sud, pe o lungime de cca. 6-8 m, apare pietrişul nativ.
Suprafaţa Su3 Terenul prezintă o uşoară înclinaţie spre sud şi o alta, mai accentuată, spre vest, unde adâncimea maximă atinge 1,40 m. Această ultimă zonă a fost nivelată în perioada comunistă, iar grosimea depunerilor atinge cca. 0,60 m. în rest, stratigrafia generală a suprafeţei este compusă din stratul vegetal (0 - 0,20 m), urmat de sterilul brun-roşiatic, lutos (0-0,40 m) şi de pietrişul nativ.
În concluzie, cu toate că s-au descoperit complexe arheologice din cinci perioade istorice, cu mici excepţii, nu s-a putut constata existenţa unui strat de cultură. Acolo unde acest strat s-a mai păstrat, pe zone restrânse, s-a constat aspectul său unitar, ce nu a permis o diferenţiere cromatică a fiecărei etape de locuire în parte. Situaţia se datorează în primul rând lucrărilor agricole şi a eroziunii solului.
În ceea ce priveşte artefactele descoperite, în pofida numărului mare de complexe cercetate aici, nu putem să nu subliniem numărul extrem de mic de piese din bronz. Printre puţinele piese de acest fel menţionăm un ac de tip „Rollenkopfnadeln”, din complexul Cx329, (Pl. 1/1), un ac din Cx398, două fragmente din tablă de bronz şi o aplică descoperită la conturarea complexului Cx252. Toate acestea s-au păstrat în stare fragmentară, majoritatea fiind nedeterminabile ca tipologie. La ele se adaugă două resturi de turnare, descoperite în Cx442 şi Cx439, resturi ce oferă indicii referitoare la prelucrarea bronzului în acest sit. Existenţa unei activităţi metalurgice este susţinută şi de o parte a unui mic tipar bivalv, realizat dintr-o gresie fină, ce păstrează urme de utilizare şi de un fragment dintr-o duză .
Mai remarcăm de asemenea, cvasiinexistenţa oaselor de animale din aşezare, fapt datorat cu siguranţă condiţiilor din sol, care au făcut ca acestea să nu se păstreze. Cele câteva descoperiri efectuate de noi, constau mai ales din dentiţie de animale de talie mare (probabil bovine şi cabaline), majoritatea dezintegrându-se imediat după descoperire şi făcând imposibilă prelevarea lor. într-o situaţie similară s-au aflat şi cele două mici fragmente din coarne de cerb, descoperite în Cx294 .
Sărăcia pieselor de metal a fost suplinită probabil prin utilizarea uneltelor din piatră, de genul topoarelor descoperite în complexele Cx78, Cx282 şi Cx399 sau rest de prelucrare a unui astfel de obiect, rezultat ca urmare a operaţiei de perforare . Lor li se alătură câteva lame din silex şi un mic cuţit curb, de tip „Krummesser". Tot în rândul obiectelor din piatră se înscriu şi râşniţele, unele masive şi cu urme de utilizare îndelungată.
În categoria obiectelor din lut merită menţionate aici un vas miniatural , un fragment dintr-o piesă nedeterminată, posibil picior de vas, parţial gol pe interior, câteva fusaiole, sau greutăţi piramidale (majoritatea fragmentare), cu o perforaţie îngustă în jumătatea superioară. Din complexul Cx48 provine o piesă din lut ars, asemănătoare fusaiolelor, fără ca perforaţia acesteia să fie completă. Deosebit de importantă este o reprezentare a piciorului uman, frumos decorat cu ornamente geometrice, ce provine probabil de la un vas utilizat în practicile magico-religioase.
Pe lângă cele de mai sus, cea mai mare parte a inventarului arheologic descoperit în situl de la Drăgoieni, punctul „Ferma 3“, este constituită din ceramică, chirpici ars şi lipitură de vatră. Starea acestora este însă extrem de fragmentară, sugerând caracterul menajer al majorităţii complexelor investigate.
Numeroasele descoperiri arheologice din situl investigat de noi oferă indicii pentru plasarea acestora, pe parcursul a cinci etape de locuire, din care, cea mai veche se plasează în Bronzul mijlociu, iar cea mai recentă, poate fi atribuită etapei mijlocii a primei epoci a fierului.
Încă de la început trebuie spus însă că analiza materialului ceramic descoperit aici, extrem de bogat şi variat, s-a realizat doar într-o formă primară, astfel încât, concluziile referitoare la evoluţia particulară a fiecărei etape de locuire, nu pot avea decât un caracter tranzitoriu. La aceasta se adaugă şi cvasiinexistenţa pieselor de metal cu valenţe cronologice şi a cercetărilor de amploare, care să vizeze şi să clarifice problemele de ordin cultural şi cronologic ale acestor epoci. Singura piesă determinabilă din bronz, este un ac de tip „Rollenkopfnadeln mit rundem Schaftquerschnitt”, cu o datare însă extrem de largă, din Bronzul timpuriu până la sfârşitul primei epoci a fierului. Doar falera din Cx252 are o cronologie mai scurtă, astfel de piese apărând în depozite de bronzuri precum Band, Pecica sau Uioara de Sus, din Ha A1.
Înainte de a discuta diversele categorii ceramice descoperite aici, mai trebuie să precizăm că, în ce priveşte evoluţia culturii Verbicioara, ne-am raliat opiniei lui B. Hansel, contrar punctului de vedere al lui D. Berciu, care a definit această cultură, punct de vedere susţinut fără modificări semnificative şi de alţi arheologi români. Autorul german consideră fazele Verbicioara l-lll, aşa cum au fost ele definite de Berciu, reprezintă o manifestare culturală diferită de cea din fazele Verbicioara IV-Va, pe care le-a tratat ca un grup aparte, denumit Govora. Ideea este valabilă şi pentru ultima etapă din schema evolutivă a lui Berciu, faza Vb, atribuită grupului cultural Işalniţa. în final, mai trebuie spus că opiniile cercetătorului german cu privire la această succesiune culturală nu sunt singulare, fiind împărtăşite mai nou şi de alţi specialişti.
Revenind la ceramică şi la cele cinci etape evolutive ale sitului de la Drăgoieni, punctul „Ferma 3“, aşa cum spuneam, cea mai veche dintre acestea se plasează în Bronzul mijlociu şi aparţine culturii Verbicioara. Descoperirile acestei etape sunt constituite din fragmente ceramice, piatră şi lut ars. în ce priveşte prima categorie, se observă o predominare netă a materialelor din specia grosieră. Arderea acestora este oxidantă, incompletă în unele cazuri, a generat nuanţe de cărămiziu sau brun. Degresantul utilizat în mod curent este nisipul cu granulaţie mare şi pietricelele. Pasta este slab omogenizată, iar netezirea suprafeţelor este una superficială, textura prezentând astfel numeroase asperităţi. Există însă şi ceramică de bună calitate, din categoria celei fine şi semifine, arsă reducător în unele cazuri. în ciuda fragmentării excesive a majorităţii descoperirilor noastre, putem să reconstituim câteva dintre formele ceramice şi din elementele de decor. Recunoaştem aici vasele uzuale, pentru gătit, tronconice sau cu corpul uşor bombat, prevăzute cu proeminenţe-apucători sau cu brâuri alveolate dispuse sub buză , unele decorate cu striuri (descoperite în Cx150) sau cu ornamente de tip textil (Cx185) sau „scoarţă de copac”. Ceştile de diverse forme şi dimensiuni (Cx429, Cx432), ca şi vasele cu corpul bombat, sunt şi ele prezente în aşezarea noastră. Decorul acestora constă din linii fin incizate, dispuse în zona buzei unor ceşti, în grupe verticale de câte şase (295) sau sub formă de benzi umplute cu linii în reţea, asociate cu romburi verticale haşurate (Cx185). Pe vase similare, mai apar de asemenea, şiruri de impresiuni alungite, dispuse orizontal şi intercalate de benzi incizate sau triunghiuri umplute cu haşuri (Cx351). Striurile şi impresiunile textile sunt considerate elemente timpurii, de tradiţie Gornea-Orleşti sau chiar mai vechi, analogiile acestui decor fiind destul de numeroase. Tot la începutul acestei culturi se datează şi grupele de linii incizate, benzile umplute cu linii în reţea sau triunghiurile umplute cu haşuri.
Etapa a doua de locuire, la fel de consistentă, aparţine grupului Govora, sau fazelor Verbicioara IV-Va, în accepţiunea lui D. Berciu, aşa cum a fost ea definită iniţial. Descoperirile sale constau în principal din ceramică şi câteva obiecte de inventar casnic. Ca şi în cazul descoperirilor precedente, frapează în primul rând starea extrem de fragmentară a materialului ceramic. Această situaţie nu permite, decât cu puţine excepţii, reconstituirea tipologică a formelor de vase. Sub aspectul tehnicii de confecţionare, se remarcă o dominare netă a categoriei de uz comun, în dauna ceramicii fine şi semifine, mai slab reprezentate. Se remarcă în mod special vasele acestor ultime categorii, în special străchinile, castroanele sau ceştile arse inoxidant, lustruite puternic şi decorate prin incizii sau împunsături succesive în canal îngust. Reprezentative pentru ceramica acestei etape sunt motivele spiralice, redate în diferite forme (spirală înlănţuită şi spirală înfăşurată , cele solare şi meandrul, unele având incrustaţie cu alb. Aşa cum se poate vedea, decorul spiralic este bine documentat în situl de la Drăgoieni „Ferma 3”, fiind larg răspândit în zona grupului Govora, dar şi în mediul culturii Tei din Muntenia sau în Banat, în aria Gârla Mare. Decorul în meandru, frecvent întâlnit în spaţiul de care ne ocupăm, ca şi cel anterior, este pus pe seama influenţelor culturii Wietenberg din Transilvania. Cercurile realizate prin incizie sau impresiuni, interpretate drept motive solare apar la Govora, Cârcea şi Verbicioara, pentru a cita doar câteva analogii.
Schimburile cu mediul Gârla Mare sunt atestate printr-un fragment decorat cu împunsături succesive în arcadă şi spirală cu incrustaţie, descoperit în complexul Cx133, cu analogii în necropolele acestei culturi.
Toate aceste elemente permit o încadrare a descoperirilor noastre în Bronzul târziu, pe parcursul etapelor Reineke Bz. C-D, fără posibilitatea unei datări mai stricte în acest moment.
Descoperirile grupului Bistreţ - Işalniţa, nu foarte numeroase, ocupă cel de-al treilea orizont de locuire de la Drăgoieni şi constau aproape exclusiv din ceramică. Se remarcă aici, străchinile lobate şi ceştile cu corpul pătrat, simple sau decorate cu caneluri fine, dispuse vertical, cu bune analogii la Işalniţa, Plosca, Oreviţa şi Secu. De subliniat este şi prezenţa unui fragment dintr-un vas cu proeminenţă, cu decor imprimat de tip Insula Banului.
Exceptând acest ultim fragment, pentru care nu avem încă analogii mai apropiate din punct de vedere cronologic, materialele de aici succed locuirea anterioară, de tip Govora şi se datează în etapele Bz. D - început de Ha A1.
Locuirii de mai sus îi urmează la scurt timp, o alta, atribuită etapei timpurii a primei epoci a flerului, destul de slab documentată printre descoperirile noastre.
Ca şi în cazurile precedente, ceramica domină numeric şi descoperirile acestei etape. La acesta se adaugă însă şi fragmentul de faleră din bronz. în ce priveşte ceramica, se remarcă în primul rând un vas, parţial întregibil, bitronconic, cu caneluri pe umăr, un fragment de vas bitronconic, cu decor compus din caneluri dispuse orizontal, asociate cu caneluri în ghirlandă şi un altul, din buza unui vas probabil cu decor similar. în spaţiile învecinate, decorul apare încă din bronzul târziu în Banat şi mai frecvent pe diverse forme de vase de la Susani. Acest tip de decor este bine documentat şi în aria intracarpatică unde, în opinia lui H. Ciugudean, este considerat drept un element definitoriu pentru faza timpurie a culturii Gáva. Pentru acest decor găsim bune analogii între descoperirile de tip Vârtop sau Susani - Vârtop din Oltenia, cele mai apropiate geografic fiind cele de la Măru şi Călugăreni (jud. Gorj). Vasul lucrat neglijent, decorat cu caneluri orizontale pe umăr se aseamănă cu cel în care s-a descoperit tezaurul de piese din aur de la Hinova. Pe baza analogiilor, considerăm că şi descoperirile noastre se înscriu în cadrul acestui grup cultural din Hallstatt A.
Ultimul orizont de locuire cercetat de noi aparţine aşa cum spuneam, etapei mijlocii a primei epoci a flerului. Materialul ceramic descoperit în puţinele complexe de acest fel, provine de la străchini cu marginea invazată şi faţetată orizontal, prevăzute în unele cazuri cu proeminenţe, de la vase tronconice, cu brâuri crestate sau de la vase bitronconice, de dimensiuni reduse, decorate prin incizie sau împunsături succesive în arcadă . Cele mai bune analogii pentru aceste materiale ceramice le avem în mediul culturii Basarabi, extrem de slab reprezentată până în prezent în nordul Olteniei.
În concluzie, cercetările arheologice preventive de la Drăgoieni „Ferma 3“, de mare amploare şi desfăşurate într-un timp relativ scurt, au evidenţiat faptul că spaţiul investigat este unul cu un potenţial arheologic deosebit.
Situl, necunoscut iniţial, contribuie într-o oarecare măsură la o mai bună cunoaştere a locuirii rurale din bronzul mijlociu şi prima epocă a fierului. Au fost descoperite noi elemente de habitat şi importante piese de inventar arheologic, pe baza cărora s-a putut creiona relaţia cu alte centre politice şi militare contemporane. Totodată au fost descoperite şi o serie de complexe care se individualizează prin inventarul aparte (Cx93, Cx227 s.a.).
Încadrările cronologice avansate aici, au la bază prelucrarea primară a materialului descoperit şi studiul bibliografiei avute la dispoziţie. Din nefericire nu în toate complexele au fost descoperite piese relevante din punct de vedere cronologic, iar un număr important dintre acestea au fost lipsite de inventar. Prin urmare, până la o analiză mai atentă a descoperirilor, în scopul valorificării ştiinţifice, datarea acestora în limite cronologice mai largi, ţine de actualul stadiu al cercetării.
Din punct de vedere cultural-cronologic, situaţia se prezintă în felul următor: 170 de complexe aparţin culturii Verbicioara (Verbicioara l-lll); 45 de complexe aparţin grupului Govora (Verbicioara IV-Va); 4 complexe Bistreţ - Işalniţa; 12 complexe se datează în prima epocă a fierului, grupul Vârtop; 6 aparţin culturii Basarabi, iar 155 au o datare incertă fiind lipsite de inventar sau având un inventar atipic.
Stratigrafia sitului este destul de eterogenă, înregistrându- se diferenţe majore pe întreaga suprafaţă de cercetare, motiv pentru care ea nu poate fi generalizată. Ca particularităţi s-au constatat următoarele:
Suprafaţa Sul între km 0+780 - 0+850, stratul vegetal (0¬0,25 m), suprapune un nivel aluvionar, brun-gălbui, nisipos, steril din punct de vedere arheologic (0,25-0,60), urmat de un strat de cultură, cenuşiu închis, nisipos, amestecat cu materiale arheologice (0,60¬0,80 m). Sub acesta din urmă, se află sterilul arheologic, compus dintr-un lut brun-gălbui. în ce priveşte acest ultim strat, se constată însă mici diferenţe, ca de exemplu, spre km 0+780 unde, sterilul este constituit dintr-un strat consistent de balast.
- între km 0+850 - 0+900, se regăsesc şi aici stratul vegetal (0-0,25 m), urmat mai jos de un nivel aluvionar, mult mai consistent, brun-gălbui, nisipos (0,25-1,10 m), care suprapune mai multe niveluri aluvionare de argile şi pietrişuri de râu (1,10-2 m), toate acestea fiind sterile din punct de vedere arheologic.
- între km 0+900 - 1+200, stratigrafia generală a zonei este compusă din stratul vegetal (0-0,25 m), ce suprapune nivelul aluvionar descris mai sus (0,25-0,50 m) urmat de un strat brun pigmentat, în care apar sporadic fragmente de chirpici ars şi de ceramică (0,50-0, 80 m) şi de sterilul brun-gălbui, înlocuit pe alocuri de balast (vezi zona de la km 0+150).
Bibliografie: