Dezrobiţi (Mănăstireni) | Comuna: Frânceşti | Judeţ: Vâlcea | Punct: Mănăstirea Dintr-un Lemn | Anul: 2003
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2003
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Civil; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Tip neprecizat;
Cod RAN:
| 169930.01 |
Județ:
Vâlcea
Unitate administrativă:
Frânceşti
Localitate:
Dezrobiţi (Mănăstireni)
Punct:
Mănăstirea Dintr-un Lemn
Localizare:
| 169930.01 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Lupu | Emil | participant | Institutul Naţional al Monumentelor Istorice |
Raport:
Ctitorie a lui Matei Basarab sau (şi) a nepotului său, Preda Brâncoveanu, ridicată înainte de anul 1634, ceva mai jos de o biserică de lemn (actuala bolniţă), pe care istoriografia o consideră de sec. XVI. La iniţiativa domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688), au fost efectuate primele intervenţii la biserica de zid. În timpul scurtei sale domnii, Ştefan Cantacuzino (1714-1716) a efectuat reparaţii şi a realizat noi construcţii în incintă, realizînd şi o mărire a spaţiului acesteia. În 1793 au fost efectuate noi refaceri ale bisericii, iar în timpul stareţei Platonida (1808-1855) este construită incinta nouă, în prelungirea către E a celei vechi. La iniţiativa lui Grigore Brîncoveanu (1858-60), este realizat un paraclis şi alte anexe. Urmează reparaţii şi intervenţii ale Ministerului Marinei şi Aerului (1938-1939) şi ale D.M.I., în 1955. Şantier de restaurare al MCC, din 1991.
La acest obiectiv au mai fost efectuate şapte sondaje arheologice în anul 1999, o campanie arheologică în anul 2001, urmată de alte două în anul 2002, de către semnatarul raportului de faţă.
În această campanie, realizată în perioada 2 iunie – 4 iulie 2003, au fost stabilite următoarele obiective: determinarea planimetriei incintei mănăstireşti şi a evoluţiei sale; stabilirea zonelor de interes arheologic pentru etapa următoare de cercetare şi obţinerea datelor arheologice necesare studiului de fezabilitate pentru amenajarea incintei vechi. Pentru aceasta a fost efectuată o secţiune şi treisprezece casete, în incinta veche a mănăstirii. Stratigrafia din incinta veche a mănăstirii este cea cunoscută din campaniile arheologice precedente.
Fazeologie:
Etapa cea mai veche de existenţă a unui ansamblu monahal, era cea atribuită unei bisericuţe din lemn, ce ar fi funcţionat la V de mănăstirea actuală, pe amplasamentul bolniţei de lemn actuale, ce datează din anul 1813 (fiind radical restaurată în anul 1955).
Descoperirea, în campania anului 2002, în interiorul bisericii actuale, a unui orizont de înmormântări, ce a putut fi datat, cu ajutorul monezilor din inventarul mormintelor, în secolul al XVI-lea, două dintre morminte fiind "tăiate" de fundaţiile bisericii actuale, ne determina atunci să ne gândim la existenţa, în incinta de sec. XVII, a unei biserici din lemn anterioare, în jurul căreia ar fi gravitat orizontul de înmormântări.
În urma investigaţiilor din acest an, în interiorul casetei 33 a fost descoperit un fragment de soclu, realizat din bolovani de râu, aparţinând unei construcţii din lemn. Stratigrafic, acest soclu a fost deranjat de fundaţiile anfiladei estice de chilii, ce se datează în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Traseul soclului are orientarea E - V, pe nivelul de funcţionarea fiind aşezat un strat consistent de cărbune, rezultat din incendierea elevaţiei care îl suprapunea. La N de acest soclu, s-a descoperit, un rest de suport de pardoseală, de asemenea purtând ample urme de incendiere. Traseul către V al acestui soclu a fost urmărit prin casetele 33 A şi 33 B. De asemenea, suprapus de talpa fundaţiei curtinei estice de secol XVII, a fost descoperit M 50, cercetat numai la nivelul membrelor inferioare. Acest mormânt aparţine tot orizontului de morminte de sec. XVI.
Considerăm, până la determinarea întregii planimetrii a construcţiei cu soclu de bolovani, că aceasta ar putea aparţine unei bisericuţe din lemn, ce este contemporană orizontului de morminte de sec. XVI. Este cert că această construcţie a dispărut în urma unui incendiu şi că a fost imediat înlocuită de incinta de sec. XVII, deoarece mortarul din nivelul de construire al anfiladei estice de chilii s-a scurs peste acest soclu din bolovani.
Prin urmare, prima biserică, din lemn, din secolul al XVI-lea, s-a putut afla pe amplasamentul incintei actuale, fiind înlocuită în secolul al XVII-lea, de actuala biserică din piatră. Probabil că abia acum a fost realizată o bisericuţă din lemn, la V de incinta de zid, care a ars în anul 1791.
Etapa cea mai amplă de edificare, în incinta veche a mănăstirii, se datează larg, în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Ea mai păstrează următoarele construcţii "în picioare": biserica (numai la nivel de altar, naos şi pronaos), palatul (la nivelul Sectorului Sudic), şi zidul sudic de incintă de sec. XVII, care acum apare ca un zid de sprijin pentru terenul din afara fostei incinte.
În urma cercetărilor arheologice de până acum, s-au putut determina traseele zidurilor de S, E şi parţial de V ale incintei din prima etapă. Cel puţin pe laturile de S, E şi N mănăstirea prezenta o incintă închisă cu ziduri, pe latura de N, la relaţia cu peretele de vest al stăreţiei existând un turn, acum dispărut. Faptul că turnul dispărut nu prezenta la colţul său de NV un zid de relaţie, ne determină să considerăm că acesta era un turn exterior curtinei nordice. Sondajul arheologic reprezentat de caseta 37, la exteriorul laturii de V a actualei stăreţii, ne-a certificat absenţa zidului nordic de incintă, de sec. XVII, care nu poate fi decât undeva sub pridvorul acestei stăreţii.
Pe laturile de S şi E, această incintă prezenta anfilade de chilii şi câte un pridvor sau portic, din care au fost descoperite fundaţii, în caseta 19/02. La exteriorul acestor două ziduri de incintă au existat contraforturi, descoperite în caseta 18/02 şi caseta 19/02. Descoperirea, în caseta 33 a unui complicat sistem de compartimentare a anfiladei estice de chilii, în interior păstrându-se pardoselii din cărămizi de epocă la niveluri diferite, ne determină să avansăm ca supoziţie de lucru, posibilitatea existenţei, la V de turnul de poartă actual, aproape în dreptul altarului bisericii, a unui turn de poartă dispărut, înglobat anfiladei de chilii.
În contradicţie cu planul incintei realizat de Weiss în anul 1731, în colţul de SV al acesteia, în perimetrul casetelor 32 şi 35, a fost descoperită continuarea către V a curtinei sudice, de secol XVII. În caseta 35, s-a constatat că aceasta era ţesută cu un zid orientat N - S, care opinăm că aparţine fostei curtine vestice de sec. XVII. Prin urmare, pe un traseu apropiat zidului vestic de sprijin actual, ridicat în anul 1965, s-ar afla şi curtina vestică a primei incinte. De altfel, în secţiunea VIII, caseta 40 şi secţiunea VII/02, au fost descoperite secvenţe de ziduri ce pot aparţine anfiladei vestice de chilii, ce a însoţit acest zid de incintă.
A doua etapă pusă în evidenţă de cercetarea arheologică este reprezentată de construirea actualului pridvor al bisericii, care prezenta o banchetă interioară din zidărie de până la 36 cm grosime, care a fost demantelată în anul 1841; pridvorul s-a adosat la pronaos pe toată înălţimea sa. Tot în această etapă, atribuită iniţiativei lui Şerban Cantacuzino şi datată absolut în anul 1684, a fost pictată întreaga biserică.
O etapă neprecizată cronologic, dar ulterioară incintei de sec. XVII, este reprezentată de construirea unor ziduri perpendiculare pe curtina estică din această etapă, surprinse din nou şi în caseta 31. Tot din această etapă, pe care o considerăm larg în secolul al XVIII-lea, au fost realizate recompartimentări ale anfiladei sudice de chilii, şi a fost demolată o sobă, al cărei soclu a fost descoperit în caseta 38.
În această perioadă se situează şi construirea unui sistem de aducţiune a apei, din care au fost descoperite două conducte de olane, în secţiunea VI/02 şi în caseta 36 şi secţiunea VIII. De un caracter probabil este prezenţa unei fântâni (aghiazmatar ?), în afara capătului de V al secţiunii VIII, ctitorită poate de Constantin Brâncoveanu, de la aceasta fiind descoperită pisania săpată în piatră, în caseta 10/01.
În anul 1841, datorită iniţiativei stareţei Platonida, este închis cu zidărie pridvorul bisericii din etapa Şerban Cantacuzino. La V de acesta este construit un nou pridvor, surprins în S VII/02. Portalul este mutat în uşa pridvorului din etapa 1684. Pereţii de N şi S ai acestui pridvor sunt ciopliţi, la nivel de elevaţie, ca şi pereţii de N şi S ai pronaosului, pentru a se obţine o lărgire a spaţiului interior. Este ridicată cota interioară a bisericii la aproximativ –1,80 m (v) şi este realizată o nouă pardoseală, din lespezi mari de piatră. În locul uşilor de acces dintre pridvor şi pronaos şi între pronaos şi naos, sunt create spaţii largi, cu arce în plin centru. Foarte probabil sunt realizate sisteme noi de boltire interioară.
În anii 1928-1930, şi apoi în 1938, biserica suferă un amplu proces de restaurare. Pridvorul adăugat în etapa Platonida este demantelat până sub nivelul de călcare al epocii. Închiderile de zidărie dintre coloanele pridvorului actual sunt înlăturate iar portalul este readus pe vechiul amplasament, dar având o cotă de călcare a pragului superioară epocii de sec. XVII, astfel că pisania a acoperit parţial icoana de hram. Pentru reamplasarea portalului, arcatura creată de Platonida între pridvor şi pronaos a fost parţial zidită.
În anul 1950, biserica a suferit o ultimă intervenţie interioară. Pardoseala a fost ridicată până la cota actuală, în altar, naos şi nartex, fiind scoasă pardoseala din lespezi din naos şi nartex. A fost adus pământ galben, pe care a fost realizată o pardoseală din scândură.
În această campanie au fost descoperite două morminte de inhumaţie, în caseta 31 şi caseta 33 B, fără inventar.
Întregul inventar arheologic descoperit a fost predat pe bază de proces verbal, stareţei mănăstirii, cuvioasa Emanuela Oprea, pentru a fi inclus, după întregire şi restaurare, în expoziţia de bază a muzeului mănăstirii.
Rezumat:
În această campanie au fost stabilite următoarele obiective: determinarea planimetriei incintei mănăstireşti şi a evoluţiei sale; stabilirea zonelor de interes arheologic pentru etapa următoare de cercetare şi obţinerea datelor arheologice necesare studiului de fezabilitate pentru amenajarea incintei vechi. Pentru aceasta au fost efectuate o secţiune şi treisprezece casete, în incinta veche a mănăstirii. În timpul săpăturii au fost descoperite două morminte de inhumaţie, fără inventar.