Deva | Judeţ: Hunedoara | Punct: Cetate | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2004
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Epoca medievală timpurie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Civil; Domestic;
Tipuri de sit:
Tip neprecizat;
Cod RAN:
| 86696.01 |
Județ:
Hunedoara
Unitate administrativă:
mun. Deva
Localitate:
Deva
Punct:
Cetate
Localizare:
| 86696.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ardeu | Adriana | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Codrea | Ionuţ-Cosmin | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Doncuţiu | Claudiu | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Mitar | Cristina | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Pescaru | Adriana | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
Raport:
Cetatea Deva este o zonă cu patrimoniu arheologic cunoscut, inclus pe lista monumentelor istorice, şi se află în intravilanul oraşului Deva, pe malul stâng al Mureşului la 46o latitudine nordică şi 22o longitudine estică însumând o suprafaţă de aprox. 30 ha. Cetatea se află pe o formaţiune de natură vulcanică ce se desprinde din masivul Poiana Ruscăi, constituind punctul cel mai înalt spre N, având o altitudine de 378 m faţă de nivelul mării şi 184 faţă de oraş.
Din complexul cetăţii se mai păstrează edificiul principal de pe culmea dealului şi cele trei incinte care urmează forma terenului, prevăzute cu porţi întărite cu turnuri şi contraforturi.
Prima incintă cuprinde vârful dealului, adaptându-se configuraţiei terenului şi are forma ovoidală, lungă de 90 m, iar lăţimea variază între 18 şi 35 m. Curtina a fost aşezată direct pe stâncă. Interiorul fusese nivelat, încât de la început s-a călcat pe stânca nativă. S-a păstrat mai bine zidul de pe latura de NV.
În interiorul incintei, aşezate direct pe stâncă nivelată se află construcţii care ocupă toate laturile. La capătul de E se află o încăpere mare cu boltă semicilindrică, de factură târzie, din cărămidă. Încăperea măsoară în interior 9,5x5,5 m, cu zidurile exterioare îngroşate într-o fază mai târzie pentru a rezista armelor de foc. La capătul de V se află o altă construcţie rectangulară, de 9x6 m, care a fost probabil tot un turn, transformat într-o platformă pentru artilerie înzestrată cu parapet şi două mari metereze. În faţă, spre interior, se distinge un corp de clădiri, care după planurile austriece din sec. al XVIII-lea era format din trei încăperi. Aici se mai pot distinge patru intrânduri cu partea superioară boltită simplu, ogival. Spre S de aceasta se află cisterna cetăţii, care are un diametru de peste 3 m, fiind săpată direct în stâncă.
Pe latura de S găsim un alt corp de clădiri, corp ce prezintă parter, folosit ca loc de depozitare şi două nivele, primul de locuit, iar celălalt, podul.
Spre E alte încăperi ce au fost distruse de explozia din 1849. Latura de N din interiorul cetăţii fusese de asemenea ocupată de un corp de clădiri sprijinite pe curtină, din care face parte şi turnul de poartă. Construcţiile aveau parter, acoperit cu bolţi de piatră şi cărămidă, şi două nivele, al doilea, podul, sprijinindu-se pe bârne (urmele bârnelor pot fi observate şi astăzi).
Aripa estică, care unea cele două corpuri, sudic şi nordic a fost distrusă în totalitate în urma exploziei din 1849.
Secţiunile au fost trasate în partea de V a primei incinte, în locul în care planurile de sec. al XVIII-lea arătau prezenţa a trei camere. Din acest corp de clădiri se mai păstreză doar o parte, constituită din patru intrânduri, terminate în partea superioară simplu în ogivă. Aceste patru încăperi au fost numerotate de la 1 la 4 de la S la N.
Magistrala S.1(04) cu dimensiunile de 2x40 m a fost trasată pornind de la spaţiul dintre încăperile 2 şi 3, aprox. perpendiculare pe linia acestora, înspre E. Acesta a avut ca scop determinarea stratigrafiei pe o cât mai mare parte a lungimii incintei, relaţia dintre stratigrafia curţii şi cea a încăperilor.
Paralel cu aceasta, înspre N, au mai fost trasate încă două secţiuni, pentru decopertarea, în vederea restaurării a întregului corp. Imediat lângă aceasta, cu un martor de 0,5 m a fost trasată S.2(04) prinzând o parte a celei de-a treia încăperi. Dimensiunile acestei secţiuni sunt de 2,5 x 8,1 m.
La 0,5 m depărtare a fost trasată S.3(04) cu dimensiunile de 3x8,4 m.
La S de magistrală a fost deschisă o casetă C.2(04) cuprinzând prima încăpere şi o parte din a doua. Situaţia din teren a făcut ca această casetă să aibă o formă neregulată: 3,5x7,3x5x6,8 m.
În partea de N, la adosarea turnului cu zidul de incintă a fost deschisă o casetă C.1(04) cu dimensiunile de 2x2 m, care a avut ca scop găsirea relaţiei stratigrafice dintre cele două componente.
În urma deschiderii secţiunilor, în partea de V a incintei cetăţii, au fost descoperite trei ziduri. Două dintre ziduri databile în sec. al XVIII-lea, aparţinînd celor trei camere, conform planului sec. respectiv. Acestea sunt adosate intrândurilor 2 respectiv 3, şi perpendiculare pe zidul ce închide spre exterior aceste trei camere, zid ce se poate observa în mare parte la suprafaţă. Zidurile se sprijină doar parţial pe stâncă.
Dimensiunile acestor două ziduri sunt de 0,6 m lăţime, iar înălţimea lor actuală este cuprinsă între 0,4-0,5 m.
Camera din mijloc, surprinsă în secţiunile S.1(04) şi S.2(04), a fost pavată cu cărămidă, fiind intactă pe unele porţiuni.
Al treilea zid a fost surprins în S.2(04) la o adâncime mai mare, nefăcând parte din complexul mai sus descris. Zidul intră sub pardoseala de cărămidă, la 0,4 m faţă de martor, iar sub zidul exterior al camerelor, nefiind încălecat de acesta, la distanţa de 0,8 m faţă de martorul S.2(04), fiind aprox. paralel cu zidul de sec. XVIII din această secţiune.
Cea mai mare parte a ceramicii descoperite poate fi încadrată în perioada sec. XVII-XVIII, restul aparţinând sec. XVI foarte puţine coborând sub această perioadă. Vasele ceramice constituie cea mai mare parte a materialului arheologic descoperit. Fragmentele găsite erau lucrate la roată rapidă, având o ardere oxidantă, relativ bună. Pasta este semifină, exceptând piesele ce aparţin sec. al XIX-lea care au o pastă foarte fină, smălţuită, şi ceramica sec. XIV-XV semigrosieră.
Cahlele, surprinzător, foarte reduse la număr, aparţin toate sec. XVIII-XIX, cu ornamentică de influenţă habană. S-au descoperit atât fragmente de plăci cât şi de soclu.
Piesele de metal sunt în majoritatea lor ghiulele din fier (de tun şi de archebuză) cuie de diferite dimensiuni (cu capul lat rotund şi cap dreptunghiular), restul constituind piese de feronerie (balamale) şi trei catarame. S-au mai descoperit câteva plăcuţe de bronz neidentificabile ca formă şi funcţionalitate.
Pe lângă aceste piese au mai apărut câteva piese din sticlă (ochiuri de geam, fragmentare)
Toate piesele se află depuse în depozitul MCDR Deva.