Desa | Judeţ: Dolj | Punct: La Ruptură | Anul: 2006
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2006
Perioade:
Preistorie; Antichitate;
Epoci:
Hallstatt; Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Necropolă;
Cod RAN:
| 72043.02 |
Județ:
Dolj
Unitate administrativă:
Desa
Localitate:
Desa
Punct:
La Ruptură
Localizare:
| 72043.02 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ridiche | Florin | participant | Muzeul Olteniei, Craiova |
| Gherghe | Petre | participant | Universitatea din Craiova |
Raport:
Localitatea Desa, din judeţul Dolj, este situată în lunca inundabilă a Dunării, la cca. 21 km SE de oraşul Calafat. Microrelieful din zona localităţii se caracterizează, în prezent, prin existenţa a numeroase grinduri de nisip, care se ridică cu şapte-opt metri peste nivelul general al luncii, ajungând, în mod excepţional, până la înălţimea de 40 m.
În vara anului 2001, am organizat o periegheză pe malul Dunării. Rezultatul cercetării s-a materializat prin descoperirea mai multor puncte de interes arheologic şi, în consecinţă, am decis începerea săpăturilor arheologice de salvare, în acelaşi an, în punctele “Castraviţa” şi “La Ruptură”, unde siturile arheologice erau deja distruse, la acea dată, în proporţie de 50%, primul, şi aprox. 80%, al doilea. În anul 2001 cercetările arheologice s-au concentrat mai mult asupra punctului “Castraviţa” unde au aparut fundaţiile unei construcţii romane din piatră de calcar, un mormânt de incineraţie de tip Verbicioara şi câteva complexe de tip Basarabi. Cercetările au continuat şi în anii 2002-2004 în trei movile funerare de tip Basarabi. Totodată, s-au executat sondaje de informare în afara perimetrelor tumulilor, prilej cu care au mai fost descoperite încă două morminte de tip Verbicioara: unul în zona cercetată în 2001 şi celălalt, sub una dintre movilele funerare de tip Basarabi. Tot în vara anului 2001 au fost executate şi primele sondaje de informare în punctul “La Ruptură” prilej cu care au fost surprinse două niveluri de locuire, unul hallstattian şi celălalt roman. Din considerente financiare sapăturile arheologice de aici au fost suspendate până în anul 2005 când au fost reluate şi continuate şi-n anul 2006.
În punctul “La Ruptură”, situat în dreptul capătului de V al insulei Acalia, pe un fost grind înalt al Dunării, au fost continuate săpăturile arheologice de salvare, începute în anul 2005. Cercetarea arheologică din anul 2006 s-a concentrat pe cimitirul roman din acest punct. Astfel, au fost deschise noi secţiuni, S. III/2006, cu o lungime de 18 m si o lăţime variabilă de la 2 m la 3,5 m; în baza unor informaţii mai vechi obţinute de la localnici, cum că în perimetrul cercetat de noi, cu ani în urmă, s-a descoperit întâmplător un mormânt de inhumaţie, compus dintr-un “sarcofag” improvizat din ţigle şi olane romane; a mai fost deschisă o secţiune, S IV/2006, cu o lungime de 20 m şi o lăţime variabilă de la 1,5 m la 3 m; pentru realizarea unei verificări stratigrafice a fost trasată şi S V/2006, cu o lungime de 9,5 m şi o lăţime de 1,5 m. De asemenea, s-a făcut o extindere, spre N, a secţiunii S II/2005, cu dimensiunile de 31,5 x 3,5 m pe care am numit-o S II Extindere. Secţiunile S III/2006 şi S IV/2006, cu rol de taluzare a malului Dunării, au fost trasate, spre V, în continuarea lui S II/2005. Secţiunea S V/2006, cu orientare N-S şi perpendiculară pe malul Dunării a fost trasată în apropierea capătului de V al lui S IV/2006 (Planşa IV). Secţiunile executate în anul 2006 se află la aprox. 430 m E de fostul pichet de grăniceri de la Desa, situat tot pe malul Dunării.
În toate secţiunile a apărut un strat de nisip eolian cu o grosime medie de 1 m, începând de la nivelul vegetal, situaţie observabilă numai pe profilele nordice. În S III/2006, aproape de capătul estic al secţiunii, a fost descoperit un mormânt de incineraţie roman numerotat de noi cu M. 41format dintr-un urcior, depus orizontal, cu gura către NE, şi oase incinerate umane grupate lângă gura urciorului. Groapa mormântului, surprinsă la răzuială, este de formă dreptunghiulară, iar pe marginile ei, în interior, au fost depuse bucăţi din lemnele arse aproape complet pe rugul funerar. În interiorul gropii au mai apărut resturile cremaţiei şi câteva fragmente ceramice reîntregibile. Mormântul a fost găsit la ad. de 1,35 m. În capătul vestic al secţiunii a apărut un bol roman, in situ, probabil componentă a unui mormânt roman distrus de Dunăre deoarece acest vas se afla în partea de S a secţiunii chiar la marginea dinspre Dunăre a acesteia, şi un fragment de statuetă din epoca bronzului, de tip Gârla Mare, dovadă că cimitirul roman a suprapus şi distrus o necropolă de incineraţie de tip Gârla Mare, situaţie întâlnită şi în secţiunea S II/2005. Fragmentul de statuetă a fost descoperit în poziţie secundară. De asemenea, au fost găsite în toată secţiunea, pe lângă fragmente ceramice de tip Gârla Mare, şi câteva cioburi de la vase romane din sticlă.
În secţiunea S IV/2006, aprox. în partea centrală a acesteia, au apărut, în partea superioară, numeroşi bolovani de calcar, fragmente de cărămizi şi olane, un vas roman şi un opaiţ care e posibil să provină de la mormântul semnalat, în zonă, cu mai mulţi ani în urmă, mormânt amintit de noi mai sus. Din considerente financiare nu am putut săpa până la solul viu.
Pentru realizarea unei verificări stratigrafice, am trasat o secţiune, S V/2006, cu orientare N-S. Imediat sub stratul vegetal, au apărut două fragmente de tăviţe datate în epoca bronzului, cultura Gârla Mare, una în partea nordică a secţiunii şi cealaltă în partea sudică care provin de la morminte de incineraţie distruse. Nu au fost găsite materiale arheologice romane.
Având în vedere faptul că în secţiunea S II/2005 au fost descoperite trei morminte romane şi două complexe arheologice datate în aceeaşi vreme, am realizat o extindere, spre N, cu 3,5 m, a secţiunii cercetate în anul 2005 pentru a verifica dacă nu mai există şi alte morminte. Astfel, în jumătatea vestică a secţiunii au apărut trei morminte de incineraţie, M 5, M 6 şi M 7, în care oasele au fost depuse în groapă. Mormintele 5 şi 7 au avut ca inventar funerar trei urcioare, iar mormântul M 6, doar două. Izolat, a apărut în această secţiune şi un fragment de opaiţ ştampilat care avea iniţialele IANU, probabil de la IANUARIUS.
În urma unei cercetări arheologice de suprafaţă făcută pe grindul Nisipul Mare aflat la 2 km V de fostul pichet de grăniceri din Desa, s-a găsit, într-o locuinţă de tip Dridu, mai precis într-un bordei cu pietrar, un fragment de cărămidă pe care se observă partea inferioară a cifrei III şi litera G, probabil legiunea XIII GEMINA, staţionată la Ratiaria şi un detaşament mutat pentru o vreme la Desa.
În punctul “Castraviţa” a fost deschisă o suprafaţă, S XVI/2006, cu dimensiunile de 6 m x 6 m, situată la V de secţiunile S XV/2004 şi S VI/2002 (Planşa V). Această suprafaţă a fost trasată pentru a se verifica dacă mai există şi alte morminte de incineraţie de tip Verbicioara, în afara celor descoperite în campaniile 2001 şi 2004 în secţiunile S I şi S XV. Nu au fost găsite morminte dar au apărut, un vas de tip Basarabi spart pe loc, din vechime, dărâmături şi o altă parte de la fundaţia romană identificată în anul 2001, în secţiunea S III - aflată la NE de suprafaţa cercetată în acest an. Au apărut izolat fragmente ceramice care provin de la urne de tip Verbicioara dovadă că acestea au fost distruse de construcţia romană. Rămâne ca în campaniile viitoare să facem verificări atât la N cât şi la S şi E de secţiunile S XV/2004, S I/2001 şi S VI/2002 pentru a vedea dacă cele două morminte de tip Verbicioara sunt izolate sau fac parte dintr-o necropolă - eventual distrusă.
Deşi cercetările arheologice nu au avut o amploare prea mare datorită lipsei fondurilor destinate cercetărilor, se află oarecum la început, analizând descoperirile întâmplătoare din zonă, aprecierile făcute de Dumitru Tudor şi Octavian Toropu şi rezultatele investigaţiilor noastre, afirmăm ipotetic că aşezarea şi castrul de la Desa au suferit în perioada lor de existenţă două distrugeri majore, una petrecută la jumătatea sec. III p. Chr., moment confirmat şi de descoperirile monetare din zonă, care se întrerup în vremea împăratului Filip Arabul (244-249), şi a doua, a avut loc după o perioadă de acalmie din timpul împăraţilor Licinius (308-323), Constantin cel Mare (306-337), Constans (333-350) şi Constantius (327-361). Afirmaţia este susţinută şi de descoperirea întâmplătoare cu ani în urmă a fragmentului de cărămidă romană care păstrează, imprimată în pasta crudă, ştampila legiunii XIII Gemina2 . Din punct de vedere cronologic, ultimele monede descoperite întâmplător în zona de interes arheologic de la Desa datează, aşa cum am arătat, din vremea împăratului Constantius (327-361).
În aceste condiţii, existenţa castrului şi a aşezării de la Desa în perioada romană târzie a fost strâns legată de cetatea romano-bizantină din puternicul centru economic, politic, cultural şi militar de la Ratiaria (Arčar-Bulgaria). După anul 442, când se consideră că Ratiaria a fost distrusă de huni, este posibil ca nici castrul de la Desa să nu mai fi supravieţuit, în eventualitatea că nu fusese distrus până atunci3
Ne propunem, în continuare, să extindem cercetările în cele două situri arheologice, “Castraviţa” şi “La Ruptură”, - atât cât se mai păstrează - deoarece ele sunt afectate, de la an la an, de surparea malului nisipos al Dunării şi să stabilim raportul cronologic dintre acestea.
Note:
1.
1. Numerotarea mormintelor se face in continuarea celor descoperite în campania 2005.
2. Pentru bibliografie vezi, H. Dessan, Inscriptiones Latinae Selectae, I-III, 1892-1916, nr. 9113; D. Tudor, Anuarul Institutului de Studii Clasice 2, Cluj-Sibiu, 1933-1935, p. 187, nr. 10; idem, SCIV 9, 2, 1960, p. 345, nr. 36; idem, Oltenia Romană, Bucureşti, 1968, p. 102 în Suplementum Epigraphicum nr. 437.
3. O. Toropu, op. cit., pp. 34-35 şi notele aferente.