Dealu Mare | Comuna: Vălişoara | Judeţ: Hunedoara | Punct: Ruşti | Anul: 2005
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2005
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 91955.01 |
Județ:
Hunedoara
Unitate administrativă:
Vălişoara
Localitate:
Dealu Mare
Punct:
Ruşti
Localizare:
| 91955.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Savonea | Lucian | participant | Direcţia Judeţeană pentru Cultură Hunedoara |
| Pescaru | Adriana | responsabil | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Doncuţiu | Claudiu | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Pavel | Romică | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Rişcuţa | Nicolae-Cătălin | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Stăncescu | Roxana Elena | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Ţuţuianu | Costin Daniel | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Calboreanu | Alexandra | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Dumbravă | Simona | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Dumitru | Florin Cosmin | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Ion | Mihaela Maria | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Niţă-Bălăşescu | Loredana-Cristina | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Toma | Eugeniu | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Tudor | Emanuel | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Ţuţu | Cristian Ionuţ | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Vasile | Adrian | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Vintilă | Monica | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
Raport:
Campania arheologică din anul 2004 a marcat debutul unui proiect intitulat: „Cercetarea sistematică a locuirii preistorice din hotarul localităţii Dealu Mare (com. Vălişoara, jud. Hunedoara), punctul Ruşti“. Cercetările au continuat şi în cadrul campaniei din anul 2005. Săpătura arheologică de la Dealu Mare–Ruşti s-a desfăşurat în colaborare cu specialişti şi studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe a UV Târgovişte, în cadrul protocolului existent între cele două instituţii.
Situl Dealu Mare–Ruşti se află în hotarul localităţilor Dealu Mare şi Vălişoara (com. Vălişoara). Din punct de vedere geologic, situl este localizat într-o regiune calcaroasă care constituie, în zona comunei Vălişoara, interfluviul dintre văile Mureşului şi a Crişului Alb.
Ca dispunere topografică, situl se află pe o clipă de calcar proeminentă ce domină împrejurimile. Accesul spre locaţia sitului este dificil datorită versanţilor abrupţi ai acestei înălţimi. Calea de acces cea mai facilă este situată pe şeaua dinspre N care leagă această proeminenţă stâncoasă cu masivul din care face parte. Ca repere, zona este delimitată spre V de pârâul Ruşti şi punctul Grâul Ursului, spre E de Holda Sloilor, Piatra Tisei şi pârâul Cerului, iar la S de pârâul Orzii.
Vârful apare sub forma unui mic platou de la care terenul coboară în pantă lină spre S şi V. Treptat, pantele se accentuează devenind, pe alocuri, inaccesibile. În partea superioară a înălţimii, unde înclinarea este moderată, sunt vizibile câteva terasări care ar putea fi de origine antropică. Zona deschisă este mărginită de pâlcuri de arbuşti.
Stratul de sol de la suprafaţa înălţimii este subţire, astfel încât în unele locuri apare la suprafaţă stânca nativă de calcar. Suprafaţa sitului este acoperită cu o vegetaţie ierboasă, fiind utilizată ca teren de păşunat. Zonele mai joase din jurul acestei clipe de calcar sunt folosite ca terenuri agricole.
Terenul pe care este localizat situl se află în proprietatea localnicilor Bedea Aron şi Lucaci Roman. Suprafaţa este utilizată ca teren de păşunat şi se găseşte în bună stare din punct de vedere arheologic. Cu toate acestea, eroziunea datorată apelor pluviale şi factorilor eolieni, precum şi păşunatul excesiv ar putea conduce la deteriorarea stării de conservare a sitului în perioada următoare.
Situl arheologic de la Dealul Mare Ruşti a fost descoperit în anul 1998, în urma unor cercetări de teren efectuate în hotarul comunei Vălişoara (jud. Hunedoara). Cu acest prilej a fost colectată, de la suprafaţa solului, o mare cantitate de material arheologic, în special ceramică, dar şi obiecte de piatră. Ceramica recuperată aparţine etapei finale a culturii Coţofeni de la sfârşitul perioadei de tranziţie spre epoca bronzului şi grupului cultural Şoimuş, datat în bronzul timpuriu. Cercetările de teren realizate de-a lungul mai multor ani indicau existenţa unei locuiri succesive pe parcursul unei perioade mai îndelungate, păstrată în bune condiţii stratigrafice.
Pentru evaluarea potenţialului arheologic al sitului în cadrul campaniei din anul 2004 a fost trasată o unitate de săpătură de 20 x 2 m, orientată N-S, urmărindu-se secţionarea terasărilor antropice vizibile. Secţiunea a fost împărţită în carouri de 1 x 2 m, numerotarea începând de la S spre N. Metoda de cercetare a fost una distructivă prin realizarea unei săpături manuale. Săpătura arheologică s-a efectuat doar cu şpaclul, pe nivele de 3-5 cm pentru a se putea realiza o stratigrafie orizontală şi verticală cât mai riguroasă a suprafeţei cercetate.
Densitatea cea mai mare de material arheologic a fost consemnată între 0,10 şi 0,30 m, artefactele fiind răspândite relativ uniform pe întreaga suprafaţă a secţiunii. Totuşi, s-a observat existenţa unor aglomerări de materiale care corespundeau teraselor vizibile la suprafaţa solului. În aceste zone au fost descoperite bucăţi de cărbune şi lemn, o mare cantitate de chirpici cu urme de nuiele, resturi de podină făţuită, fragmente de râşniţe şi o mare cantitate de material ceramic.
Nivelul aparţinând grupului cultural Şoimuş suprapune un altul care conţine materiale tipice fazei a III-a a culturii Coţofeni. Acest nivel nu este continuu, ci apare mai ales în gropile şi alveolările stâncii native de calcar. Putem presupune că locuirea din bronzul timpuriu a fost organizată după o nivelare a zonei, ceea ce a avut drept rezultat distrugerea unei părţi din stratul arheologic anterior.
Situl de la Dealu Mare–Ruşti are a importanţă deosebită datorită faptului că prezintă o situaţie stratigrafică rezultată în urma locuirii succesive pe parcursul a două perioade istorice. Drept urmare, există posibilitatea prelevării unui material arheologic de referinţă.
Obiectivul campaniei arheologice din anul 2005 a fost cercetarea sistematică a amenajărilor antropice vizibile pe suprafaţa sitului.
Pentru realizarea obiectivului propus au fost trasate trei unităţi de săpătură după cum urmează: C1 de 2 x 3 m orientată N-S; C2 de 4 x 5 m orientată N-S; S2 cu dimensiunile de 10 x 2 m, orientată E-V, urmărindu-se cercetarea în suprafaţă a terasărilor antropice vizibile. Suprafeţele au fost împărţite în carouri de 1 x 1 m, respectiv 2 x 2 m. Metoda de cercetare a fost una distructivă prin realizarea unei săpături manuale. Săpătura arheologică s-a efectuat doar cu şpaclul, pe nivele de 3-5 cm pentru a se putea realiza o stratigrafie orizontală şi verticală cât mai riguroasă a suprafeţelor cercetate.
Cercetările din această campanie au confirmat stratigrafia relevată în urma cercetărilor anterioare:
- 0 –0,10 m – strat vegetal actual;
-0,10 –0,30 m – strat de cultură de culoare neagră, cu aspect măzăros, care conţine materiale arheologice specifice grupului cultural Şoimuş;
-0,30 –0,40/0,45 m – strat de cultură de culoare negru-cenuşiu, care conţine materiale arheologice tipice pentru cultura Coţofeni;
-0,45 – stânca nativă de calcar.
Singurul complex arheologic descoperit în această campanie a fost o vatră de foc de formă ovală, amenajată pe un pat de fragmente ceramice şi cu o delimitare de tip gardină. În apropierea sa au fost descoperite o râşniţă primitivă şi aglomerări de fragmente ceramice. Au fost descoperite, de asemenea, numeroase bucăţi de chirpici ceea ce dovedeşte existenţa unor structuri de locuire de tipul colibelor.
Materialul arheologic prelevat constă, în cea mai mare parte, din ceramică. Remarcăm faptul că ceramica este în stare fragmentară, neexistând nici un vas întregibil. În ceea ce priveşte ceramica grupului Şoimuş, din bronzul timpuriu, formele vaselor se încadrează în tipologia ceramicii acestei manifestări culturale. Fragmentele descoperite aparţin unor străchini, castroane, ceşti, căni, boluri, amfore, vase cu corpul bombat, vase sac.
Elementele de decor sunt relativ puţine, ele repetându-se însă în diverse combinaţii. Pentru ornamentare au fost folosite două procedee principale: decorul în relief şi prin adâncire. Decorul în relief constă în: brâuri simple, crestate sau alveolate, dispuse în diverse combinaţii, proeminenţe simple sau alveolate, alungite, plasate sub margine sau pe curbura maximă a vaselor, etc. Decorul realizat prin adâncire include crestături ce decorează fie brâurile, fie buza unor vase, impresiuni sub formă de alveole pe brâuri, impresiuni circulare dispuse în şiruri pe peretele vaselor etc.
Aşadar, ceramica grupul cultural Şoimuş poate fi caracterizată prin câteva elemente definitorii. Dintre acestea enumerăm: îngroşarea marginii vaselor sub formă de „manşetă”, folosirea frecventă a brâurilor orizontale şi verticale în diferite combinaţii, existenţa proeminenţelor alungite simple sau alveolate gen „creastă de cocoş”. Cel mai important element este însă procedeul de lăţire a marginii sub formă de T. Acest mod de profilare a buzei vaselor este specific grupului Şoimuş.
Toate aceste elemente sunt documentate şi în alte manifestări culturale ale perioadei de tranziţie sau în bronzul timpuriu, dar asocierea lor pe forme ceramice specifice este ilustrativă pentru grupul Şoimuş.
În afară de ceramică au mai fost recuperate şi alte artefacte. O descoperire importantă o constituie o piesă din metal. Este vorba despre o mică sulă cu secţiune patrulateră, confecţionată probabil din cupru (?). În privinţa inventarului litic, se poate spune că acesta nu este prea numeros. Au fost descoperite fragmente din două topoare din piatră şlefuite cu perforaţie transversală. De asemenea, a fost descoperită o râşniţă întreagă şi mai multe fragmente de râşniţă confecţionate din gresie. Din categoria uneltelor de piatră cioplită notăm două vârfuri de săgeată din opal, respectiv din jasp. A fost colectată şi o importantă cantitate de materie primă constând în nuclee şi aşchii de jasp, opal, calcedonie, dar mai ales cuarţit.
Dintre celelalte categorii de obiecte mai amintim doar descoperirea a trei fusaiole.
Ceramica aparţinând culturii Coţofeni este puţin numeroasă şi constă în fragmente de vase de mici dimensiuni, decorate prin tehnica împunsăturilor succesive specifică fazei III a acestei manifestări culturale.
Materialele depozitate la Deva au fost inventariate şi vor fi restaurate, desenate şi valorificate prin publicare. Arhiva sitului se păstrează la MCDR Deva.
Manifestările etapei finale a culturii Coţofeni sunt relativ bine cunoscute, dar evoluţia grupului Şoimuş este departe de a fi lămurită. Locuiri asemănătoare au mai fost descoperite în această regiune, dar nici una nu a făcut obiectul unei cercetări arheologice de amploare, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre mici sondaje stratigrafice. Mai mult decât atât, majoritatea siturilor de acest tip se păstrează în condiţii precare, terenul accidentat şi rata mare de eroziune a solului ducând la amestecul materialelor arheologice.
Drept urmare, prin cantitatea de ceramică recuperată şi prin suprafaţa sa, locuirea de la Dealul Mare pare a fi una dintre aşezările principale ale acestor manifestări culturale. Pantele line ale înălţimii pe care este amplasat situl, sugerează păstrarea sedimentului arheologic în bune condiţii stratigrafice. Situaţia din teren este favorabilă pentru realizarea unei cercetări arheologice cu bune rezultate. O astfel de cercetare se impune pentru lămurirea unor aspecte de ordin cultural şi cronologic privind evoluţia grupului Şoimuş.
Situl arheologic de la Dealu Mare-Ruşti facilitează cercetarea interacţiunii omului preistoric cu mediul prin studierea modului de organizare a habitatului preistoric pe mici terase create artificial pentru realizarea unor „cuiburi de locuire”, precum şi formele economiei de subzistenţă (în special păstoritul) utilizate în epocă. De asemenea, coroborarea constatărilor din acest sit cu rezultatele obţinute în aşezări asemănătoare cercetate în cadrul unor proiecte aflate în desfăşurare la MNUAI, la UBB Cluj şi Univ. Alba Iulia ar putea conduce la stabilirea unor raporturi culturale şi cronologice între manifestările culturale din spaţiul intracarpatic.