Dealu Mare | Comuna: Vălişoara | Judeţ: Hunedoara | Punct: Dealu Mare | Anul: 2018
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2018
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Mormânt tumular;
Cod RAN:
| 91955.02 |
Județ:
Hunedoara
Unitate administrativă:
Vălişoara
Localitate:
Dealu Mare
Punct:
Dealu Mare
Sector:
Vârful Pietrei
Localizare:
| 91955.02 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Comşa | Alexandra | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Schuster | Cristian | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Bleoancă | Mihaela | participant | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
| Ciulavu | Florin | participant | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
| Antoniu | Marc | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Pavel | Romică | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Rişcuţa | Nicolae-Cătălin | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
Raport:
În perioada 20 - 31 august 2018, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, au organizat o cercetare arheologică preventivă pe teritoriul comunei Vălişoara, având ca obiectiv „investigarea tumulilor care vor fi afectaţi de extinderea reţelei de drumuri extravilane, de interes local (forestiere, spre păşuni), ale satului Dealu Mare”.
Scurt istoric al cercetărilor în zonă
Cercetări arheologice şi de teren au fost efectuate la Dealu Mare în anii 1998, 1999, 2004, 2006 şi 2015 (nota 4) , fiind descoperite şi introduse în literatura de specialitate aşezările de la Dealu Mare - Ruşti 5 şi Dealu Mare - Vârful Steanulului ( nota 6) . Prima aşezare a fost identificată în anul 1998 (nota 7) fiind situată pe un promontoriu. În urma investigaţiilor sistematice efectuate în anul 2004 în cadrul proiectului „Cercetarea sistematică a locuirii preistorice din hotarul localităţii Dealu Mare (com. Vălişoara, jud. Hunedoara)”, au fost recuperate fragmente ceramice specifice culturii Coţofeni – faza a III-a, cât şi grupului cultural Şoimuş, care au ajutat la identificarea a două niveluri de locuire (nota 8). Un an mai târziu, cercetările arheologice au continuat în acelaşi punct, având ca obiectiv investigarea sistematică a amenajărilor antropice vizibile pe suprafaţa sitului (nota 9), , fiind recuperate materiale ceramice, o piesă de metal, fragmente care provin de la două topoare de piatră, o râşniţă întreagă şi altele fragmentare realizate din gresie, două vârfuri de săgeţi din opal şi jasp, trei fusaiole şi o vatră de foc de formă ovală, amenajată pe un pat de fragmente ceramice (nota 10). Cercetări arheologice de suprafaţă în cea de-a doua aşezare menţionată a efectuat Cătălin Rişcuţa în anii 1999 şi 2004 (nota 11) fiind recuperat material ceramic şi litic care aparţine culturii Coţofeni şi grupului cultural Şoimuş. Pentru prima dată aşezarea a fost menţionată în literatura de specialitate în anul 2002 (nota 12). În cadrul investigaţiilor de teren întreprinse pe teritoriul localităţii Dealu Mare au fost identificate câteva necropole tumulare şi tumuli izolaţi, care sunt amplasate în punctele Vârful Pietrei (nota 13) , Mana şi Cârcea (nota 14).
Cadrul geografic
Fiind situată în partea de nord-vest a judeţului Hunedoara, comuna Vălişoara este amplasată într-o depresiune mărginită la est de ramificaţia Munţilor Metaliferi, la vest de Munţii Zarandului, iar la nord de Masivul Ruda-Muncel. Prin această depresiune curge de la nord spre sud pârâul Vălişoara, afluent al pârâului Căian, care se varsă în râul Mureş. Teritoriul este situat pe versantul sudic al Munţilor Metaliferi, având un relief accidentat, cu multe văi strâmte. Necropola tumulară de la Dealu Mare – Vârful Pietrei este amplasată în partea de vest a satului, într-o poziţie dominantă, situată pe o culme prelungă a unui deal, la o altitudine de aproximativ 700 m, fiind înconjurată de văi şi dealuri. Aceasta este formată din şaptesprezece tumuli.
Prezentarea cercetării şi rezultatele preliminarii
Din necropola de la Dealu Mare - Vârful Pietrei am cercetat primul tumul în anul 2018. Acesta reprezintă cea mai vestică construcţie funerară de la sfârşitul eneoliticului şi începutul epocii bronzului care s-a investigat în zona Munţilor Apuseni, iar cea mai apropiată astfel de cercetare s- a înregistrat în necropola de la Mada şi tumulul izolat de la Balşa (nota 15). Tumulul a avut dimensiunile aproximative de 9,80 x 9,20 m, iar grosimea mantalei a fost de 0,85 m în centrul movilei, fiind formată din bolovani de dimensiuni foarte mari, alţii mai mici şi pământ; au fost identificaţi şi doi bolovani care nu sunt de provenienţă locală. La suprafaţa construcţiei nu existau indicii clare care să certifice faptul că era un tumul. Cercetarea s-a făcut utilizând „tehnica” săpăturii în cadrane, fiind trasaţi doi martori orientaţi N-S (martor 1) şi V-E (martor 2), care au avut o lăţime de 0,50 m, rezultând patru cadrane cu dimensiuni aproximativ egale, numerotate A, B, C,
D. După demontarea mantalei au fost identificate patru morminte, numerotate M1-M4, toate fiind concentrate în jumătatea sudică a tumulului. În cazul tuturor, ritul de înmormântare a fost inhumaţia.
M 1 – mormânt secundar descoperit în cadranul A, în partea de S-V a tumulului, aproape de marginea acestuia, la adâncimea de 0,50-0,53 (nota 16). Oasele umane au fost identificate în stare fragmentară, iar între acestea au fost identificate câteva care poartă urme de tăieturi (sau tăiere). Inventarul funerar este alcătuit din fragmente ceramice şi o lamă de silex.
M 2 – mormânt secundar descoperit în centrul tumulului, care a fost deranjat relativ recent, deoarece a fost săpată o groapă chiar în centrul movilei, pentru introducerea unei borne. Oasele, aflate în stare fragmentară, au fost împrăştiate în toată groapa de intervenţie. Nu au fost descoperite obiecte de inventar funerar.
M 3 – mormânt secundar descoperit în cadranul D, în partea de sud-est a tumulului, relativ aproape de zona centrală, la adâncimea de 0,49- 0,63 m. Oasele umane au fost identificate în stare fragmentară. Inventarul funerar este alcătuit din fragmente ceramice şi un inel de buclă.
M 4 – mormânt principal descoperit în centrul tumulului, la adâncimea de 0,52-0,63 m. Este vorba despre un mormânt dublu, iar scheletele sunt în conexiune anatomică, aşezate în decubit lateral, în poziţie chircită. Inventarul funerar este alcătuit din două vase întregibile, poziţionate unul la cap şi unul la picioare.
Concluzii
Rezultatele săpăturilor efectuate la Dealu Mare - Vârful Pietrei sunt foarte importante pentru studiul fenomenului funerar la sfârşitul eneoliticului şi începutul epocii bronzului, tumulul fiind cea mai vestică construcţie funerară de acest tip cercetată în arealul Munţilor Apuseni. Urmele de tăiere observate pe câteva dintre oasele umane prelevate ne îndreptăţesc să considerăm că în cazul defuncţilor de la Dealu Mare a fost practicat un ritual de excarnaţie, procedeu presupus şi în cazul altor înmormântări tumulare din zona Apusenilor.
Obiecte de inventar funerar au fost descoperite în trei dintre mormintele cercetate, iar din mantaua tumulului au fost recuperate fragmente ceramice care aparţin fazei a treia a culturii Coţofeni şi bronzului timpuriu, care, cel mai probabil, provin din aşezare, fiind aduse în momentul construcţiei tumulului. Inele de buclă din aur, de tipul celui din M
3 sunt piese destul de rare, cele mai numeroase descoperiri de acest fel fiind localizate la sud de Dunăre (nota 17).
Viitoarele cercetări din această necropolă sau în alţi tumuli izolaţi din apropiere, vor contribui la o mai bună cunoaştere a fenomenului şi la o mai bună înţelegere a ritualurilor din epoca timpurie a bronzului în zona Munţilor Metaliferi, în special, şi în sud-vestul Transilvaniei, în general.
Bibliografie:
Note:
1.
4. Rişcuţa et alii 2005, p. 135-137; Pescaru et alii 2006, p. 149.
5. Rişcuţa 2002, p. 25; Rişcuţa et alii 2005, p. 135-137; Rişcuţa,
Andriţoiu 2007, p. 40, nr. 27.1; Rişcuţa 2008, p. 25; 30, nr. 7.1;
78-79; Pescaru et alii 2006, p. 149.
6. Rişcuţa 2002, p. 25; Rişcuţa, Andriţoiu 2007, p. 31; 40, nr.
28.1; Rişcuţa 2008, p. 31, nr. 8.1, p. 79; Rişcuţa 2013, p. 59.
7. Rişcuţa 2002, p. 25; Rişcuţa et alii 2005, p. 135; Rişcuţa 2008,
p. 79.
8. Rişcuţa et alii 2005, p. 135-137.
9. Pescaru et alii 2006, p. 148.
10. Pescaru et alii 2006, p. 148.
11. Rişcuţa 2008, p. 31, nr. 8.1.
12. Rişcuţa 2002, p. 25; cu privire la această aşezare, a se vedea şi Rişcuţa 2008, p. 79.
13. Rişcuţa 2008, p. 31, nr. 8.1; p. 151; Teodorescu 2011, p. 209.
nr. 690; Rişcuţa 2013, p. 61.
14. Rişcuţa 2008, p. 31, nr. 8.1.