Curtişoara | Comuna: oraş Bumbeşti-Jiu | Judeţ: Gorj | Punct: Lunca Iezurenilor | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2015
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca bronzului; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Domestic; Civil;
Tipuri de sit:
Locuire; Locuire civilă; Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 79326.03 |
Județ:
Gorj
Unitate administrativă:
oraş Bumbeşti-Jiu
Localitate:
Curtişoara
Punct:
Lunca Iezurenilor
Sector:
Varianta de ocolire a mun. Târgu Jiu
Localizare:
| 79326.03 |
Lista Ilustrațiilor - 12
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Georgescu | Ştefan Viorel | participant | SC Vanderlay SRL Hunedoara |
| Sana | Daniel Vasile | participant | SC Vanderlay SRL Hunedoara |
| Colțeanu | Petre | participant | SC Vanderlay SRL Hunedoara |
| Marinoiu | Vasile | responsabil | Muzeul Judeţean "Alexandru Ştefulescu" Gorj |
Raport:
Perioada de desfăşurare a campaniei: 6 martie - 11 noiembrie 2015
Cele şase situri arheologice descoperite în urma diagnosticului intruziv realizat la sfârşitul anului 2014 de-a lungul ’’Variantei de ocolire a municipiului Târgu Jiu, de arheologi de la Muzeul Judeţean Gorj "Alexandru Ştefulescu şi firma "Vanderley Arheo din Hunedoara, ne-au determinat să executăm cercetări arheologice preventive în aceste situri. Cercetările au dus la descoperiri importante, ce se încadrează din punct de vedere cronologic, între începutul epocii bronzului şi evul mediu mijlociu. în cele ce urmează vom prezenta rezultatele acestor cercetări arheologice preventive desfăşurate în anul 2015.
Situl nr. 4
Cercetarea arheologică preventivă efectuată în situl notat de noi cu indicativul nr. 4, a avut ca scop eliberarea de sarcină arheologică a suprafeţelor (de cca.10,000 m.p.), care urmează să fie afectate de lucrările pentru construirea viitorului obiectiv de investiţie „Varianta de ocolire Târgu-Jiu”. Situl, necunoscut iniţial, a fost pus în evidenţă de lucrările de diagnostic arheologic desfăşurate în luna noiembrie 2014. Acesta este localizat în punctul „Lunca lezurenilor“, din extravilanul localităţii lezureni, sat arondat municipiului Târgu Jiu. Suprafaţa sa a fost delimitată iniţial între km 13+530-13+600 Est şi km 0+100-0+160 pe DJ665 şi prelungită ulterior, ca urmare a descoperirilor, spre sud.
Suprafaţa care a făcut obiectul cercetării preventive avea iniţial destinaţia de fâneaţă şi teren arabil. Vestigiile arheologice sunt situate pe malul stâng al pârâului lazului, pe o terasă înaltă, cu o elevaţie situată sub 250 m, cu structură aluvionară. Spre nord este mărginit de un mic pârâu, activ în lunile cu regim pluvial bogat. Au fost deschise două suprafeţe de decopertă notate cu indicativele Su1 şi Su2, ambele având formă dreptunghiulară. Cu ajutorul unui buldoexcavator, dotat cu cupă de taluz, s-a realizat decopertarea mecanică până la nivelul sterilului (cca. 0,30-0,45 m) şi conturarea complexelor arheologice. Adâncimea redusă la care se aflau complexele, a făcut ca partea superioară a acestora să fie afectată de arăturile adânci practicate de-a lungul timpului.
Geomorfologic, zona este una de afundare, de formaţie aluvionară, având o hidrografie bogată. Se remarcă în acest sens descoperirile din suprafaţa notată de noi cu indicativul Su2, unde sterilul se compune în mare parte din bolovani de râu şi pietriş aluvionar.
Având în vedere că vestigiile arheologice se localizează pe o zonă mai înaltă, la confluenţa unor ape, în proximitatea unor zone împădurite, situate la est, putem concluziona că locaţia este una favorabilă evoluţiei aşezărilor umane.
În ce priveşte datarea vestigiilor, materialele descoperite, în majoritate atipice, au permis doar o încadrare generală în Epoca bronzului şi Evul mediu timpuriu.
Obiectivul principal al cercetării preventive din acest sit, l-a constituit salvarea vestigiilor istorice din perimetrul afectat de viitoarele lucrări de infrastructură rutieră, în vederea descărcării terenului de sarcină arheologică. Descoperirea, înregistrarea şi studierea prin metode specifice, a structurilor, complexelor, artefactelor sau ecofactelor din perimetrul proiectului, distribuţia lor spaţială, caracterul şi starea lor de conservare au reprezentat de asemenea, obiective prioritare ale cercetării. O atenţie deosebită a fost acordată indiciilor care pot ajuta la determinarea caracterului sitului şi a cadrului cronologic în care se desfăşoară evoluţia sa.
Nu în ultimul rând, ne-am propus să precizăm succesiunea fazelor evolutive şi relaţia cu alte descoperiri similare din zonă, contribuind astfel la îmbogăţirea imaginii evoluţiei comunităţilor umane din perioadele istorice cercetate aici.
În suprafaţa Su1, pe alocuri, s-a constat existenţa unui strat de cultură, subţire, cenuşiu deschis, nisipos, cu pigmenţi ceramici. Pentru o conturare clară a complexelor arheologice, s-a procedat la îndepărtarea mecanică a acestui strat. După conturare, fiecare complex a fost fotografiat şi marcat cu un număr de identificare. Pentru a înregistra aspectul umpluturii, a inventarului arheologic şi eventuala succesiune a contextelor aflate în relaţie stratigrafică directă, toate complexele au fost secţionate, iar profilul rezultat a fost fotografiat şi desenat. Ulterior s-a realizat cercetarea integrală a complexelor descoperite, urmată de fotografierea finală şi desenarea planului. în unele cazuri (Cx3, Cx10, Cx25, Cx27-Cx28 şi Cx40), acolo unde s-au descoperit diverse situaţii arheologice interesante (vase sparte pe loc, sau aglomerări de fragmente ceramice, chirpici ars etc.), acestea au fost curăţate, analizate, fotografiate şi desenate în detaliu.
Cercetarea din suprafaţa Su1, a pus în evidenţă existenţa unui complex arheologic (Cx 15), exact în zona fixată iniţial drept limită sudică a sitului (km 0+100 pe DJ665), motiv pentru care decoperta s-a prelungit cu încă 33 m. Această prelungire s-a soldat cu descoperirea a şapte complexe arheologice noi.
Stratigrafia sitului este destul de eterogenă, înregistrându- se diferenţe nu doar între cele două suprafeţe de decopertă (Su1 şi Su2), ci şi în cadrul aceleaşi unităţi de cercetare, motiv pentru care ea nu poate fl generalizată. Ca şi particularităţi s-au constatat următoarele:
Suprafaţa Su1
- Exceptând zona cuprinsă între m 19-37, unde stratul vegetal (0-0,30 m), suprapune un nivel subţire de locuire, deranjat de lucrările agricole (doar 10 cm grosime), cenuşiu deschis, nisipos, cu pigmenţi ceramici, în cea mai mare parte a suprafeţei cercetate, sub stratul vegetal apare sterilul, constituit din lut galben, compact (0,30-0,50 m).
Suprafaţa Su2
- Suprafaţa cercetată are o uşoară înclinaţie spre sud şi spre vest, mai accentuată în colţul sud-vestic, unde diferenţa de nivel atinge aproape un metru. Aici stratigrafia se prezintă astfel: 1) 0-0,30 m - vegetal, deranjat de lucrările agricole; 2) 0,30-0,60 m - strat aluvionar format din nisip şi bolovani de râu; 3) 0,60-0,90 m - strat aluvionar, cu nisip şi pietriş, compact; 4) 0,90-1,10 m - strat brun- negricios, nisipos, tasat; 5) 1,10-1,20 m - argilă brun-cenuşie şi apă freatică.
- În restul suprafeţei, stratigrafia este una simplă, compusă dintr-un strat vegetal (0-0,35 m), care suprapune un steril compus pe alocuri din suprafeţe cu lut galben şi zone cu pietriş de râu, semn al unei activităţi aluvionare anterioare locuirii din epoca bronzului.
În concluzie, cu toate că s-au descoperit complexe arheologice din trei perioade istorice, cu excepţia zonei cuprinsă între caroul 19 şi 37 al Su1, nu s-a putut constata existenţa unui strat de cultură, cu atât mai puţin diferenţierea cromatică a fiecărei etape de locuire. Situaţia se datorează în primul rând lucrărilor agricole şi a eroziunii solului.
Pe lângă complexele menţionate mai sus, mai putem enumera alte 16 gropi de stâlp, de diferite dimensiuni şi adâncimi, majoritatea lipsite de inventar arheologic. Este cazul complexelor notate cu indicativele Cx7, Cx8, Cx15, Cx16, Cx21, Cx22, Cx24, Cx29, Cx30, Cx31, Cx35, Cx38, Cx42, Cx43 şi Cx44. Majoritatea acestora au un plan circular şi umplutură brun-cenuşie, uneori cu pigmenţi de cărbune sau piatră de râu, aşezată aici pentru o mai mare stabilitate a stâlpului.
În concluzie, din punct de vedere tipologic, în Situl arheologic nr. 4, au fost cercetate un număr de cinci locuinţe, trei posibile anexe gospodăreşti (magazii/şoproane), un cuptor de uz menajer, cu groapă de deservire, 25 de gropi cu resturi menajere, o posibilă groapă pentru exctragerea lutului şi cele 16 gropi de stălp deja menţionate. Nu este exclus ca o parte din gropile categoriei celei mai numeroase, să fl fost utilizate la origini, la păstrarea proviziilor, iar umplerea lor cu resturi menajere să se fi produs după degradarea acestora.
Elemente de inventar
Cea mai mare parte a inventarului arheologic descoperit în cele 51 de complexe cercetate în situl de la lezureni, punctul „Lunca Iezurenilor“, este constituită din ceramică. Starea acesteia, în special a materialelor preistorice, este extrem de fragmentară. în rândul ceramicii medievale există însă şi câteva vase întregi sau parţial întregibile.
Descoperirile din Bronzul timpuriu, cultura Coţofeni, sunt constituite din fragmente ceramice, piatră şi lut ars. în ce priveşte prima categorie, aceasta aparţine în totalitate speciei uzuale, grosiere. Arderea oxidantă, incompletă în unele cazuri, a generat nuanţe de cărămiziu sau brun. Degresantul utilizat în mod curent este nisipul cu granulaţie mare şi pietricelele. Pasta este slab omogenizată, iar netezirea suprafeţelor este una superficială, textura prezentând astfel numeroase asperităţi. Vasele sunt extrem de fragmentare, astfel încât nu putem să ne pronunţăm cu certitudine asupra formelor. Decorul, destul de rar întâlnit, constă din brâuri alveolate, incizii late, de tip „căpriori” sau „ramuri de brad”, dispuse în registre verticale, cu benzi înguste, cruţate şi incizii de tip „triunghiuri îngropate”.
Ca obiecte din piatră, distingem un zdrobitor cu urme de utilizare intensă, descoperit în complexul Cx9 şi o aşchie din silex , descoperită în colţul de sud-vest al suprafeţei Su2.
Descoperirile Hallstattului timpuriu, nu foarte numeroase, constau din ceramică şi câteva obiecte de inventar casnic.
Ca şi în cazul descoperirilor precedente, frapează în primul rând starea extrem de fragmentară a materialului ceramic. Această situaţie nu permite decât cu puţine excepţii, reconstituirea tipologică a formelor de vase. Sub aspectul tehnicii de confecţionare, se remarcă o dominare netă a categoriei de uz comun, în dauna ceramicii fine şi semifine, mai slab reprezentate. Prima categorie, care poate fi numită şi grosieră, cuprinde materiale lucrate din pasă slab omogenizată, având în compoziţie nisip cu granulaţie mare, pietricele sau cioburi pisate. Suprafeţele sunt netezite superficial, iar arderea de tip oxidant, cu un colorit care cuprinde nuanţe de cărămiziu şi brun. Din această categorie fac parte o serie de vase tronconice, cu pereţi drepţi sau arcuiţi spre interior, unele prevăzute cu proeminenţe-apucători sau decorate cu brâuri alveolate. Tot aici se încadrează şi cele două fragmentele de vas „cuptor” (pyraunoi) descoperite în complexul Cx48, dintre care unul provine din partea inferioară, iar celălalt din zona mediană, fiind decorat cu striuri (Cx48).
La categoria semifină se distinge o mai mare atenţie în tratarea suprafeţelor, acestea fiind bine netezite, iar în unele cazuri chiar lustruite pe una dintre feţe. Degresantul constă din nisip cu granulaţie mică sau cioburi mărunt pisate. Pasta este omogenă, iar arderea oxidantă, cu o cromatică fără prea multe variaţii (brun sau cărămiziu). Există însă şi câteva exemple de ardere parţial reducătoare, rezultând o ceramică neagră la exterior. Ca forme, putem menţiona aici vasele bitronconice, negre sau cafenii la exterior, unele decorate cu caneluri, dispuse orizontal, simple (Cx39, Cx49) sau asociate cu caneluri în ghirlandă (Cx25), ori cu caneluri scurte, dispuse unghiular (Cx49). Tot pe acest tip de vase mai apare un decor care constă din nervuri verticale, aplicate, în relief (Cx48) şi un altul, cu caneluri semicirculare dispuse probabil sub o proeminenţă (Cx19) sau faţete oblice, dispuse în zona diametrului maxim (Cx49). Buzele acestora sunt scurte şi răsfrânte spre exterior (Cx49). Dintre fragmentele de pereţi ai unor vase de dimensiuni reduse, probabil tot bitronconice, mai remarcăm prezenţa unuia cu decor compus din caneluri fine, în ghirlandă (Cx48). Tot din categoria semifină fac parte şi fragmentele unor străchini, de culoare cărămizie sau brună. Unele dintre acestea au buza invazată (Cx14) sau doar trasă spre interior, uneori decorate cu faţete lungi, dispuse oblic pe buză (Pl. 2/ Cx19) sau cu caneluri oblice, lungi, aşa numitele „pseudoturbanrand” (Cx49). Un exemplar deosebit are buza lăţită şi decorată cu caneluri înguste, sub forma unor cercuri concentrice (Cx48).
Ceramica fină, redusă numeric, este lucrată din pastă bine omogenizată, având ca degresant nisip fin. Suprafeţele exterioare au fost lustruite şi arse reducător, rezultând culoarea neagră. Fragmentele aparţin cel mai probabil unor ceşti, iar ornamentele constau din caneluri înguste, verticale (Cx48) sau semicirculare (Cx19). Solul acid în care au fost păstrate, a dus la degradarea slipului lustruit şi a elementelor de decor.
Între obiectele de inventar casnic se evidenţiază o fusaiolă din lut , cu diametrul de 3,5 cm şi înălţimea de 2,5 cm, descoperită în complexul Cx39 şi o seceră din bronz, de tip „knopfsicheln mit nicht abgeschlossenem Gußzapfen” (cu buton de echilibru incomplet), cu lungimea de 13,4 cm şi lăţimea maximă păstrată, de 1,8 cm . Tăişul, la fel ca şi vârful, sunt degradate încă din vechime. La partea proximală are un buton nefinisat, iar pe exterior se văd resturi de bavuri de turnare, neîndepărtate, îndoite şi lipite de corpul piesei.
Descoperirile evului mediu, sec. XIII-XIV. Aşa cum am mai afirmat deja în rândurile de mai sus, ceramica domină numeric şi descoperirile acestei epoci. La acesta se adaugă însă şi câteva piese din bronz şi fier. Printre cele mai importante obiecte de inventar, menţionăm aici următoarele:
- Un inel simplu, cu capetele petrecute, realizat din platbandă de bronz (sau un aliaj de cupru), decorat cu striuri/caneluri fine în jur . Piesa este deformată din vechime, dar diametrul său poate fi estimat la aproximativ 1,3 cm. Capetele sunt uşor mai late (0,4 cm) decât corpul inelului (0,3 cm);
- Un inel (sigilar?), cu verigă din bandă subţire, deformată, pe care a fost sudată un chaton rotund cu diametrul de 1,9 cm. Piesa are un decor format dintr-o cruce cu braţe egale şi patru linii tangente, toate înscrise într-un cerc înconjurat de raze scurte, ovale;
- Fragment de săgeată din fier, păstrată pe o lungime de 5,2 cm, cu tubul de înmănuşare de formă ovală (la gură) şi dimensiunile orificiului de 1x 0,9 cm. Piesa, a cărei parte activă a fost ruptă din vechime, prezintă depuneri puternice de oxizi ;
- Fragmente dintr-o seceră din fier, cu o lungime probabilă de cca. 15 cm ;
- Fragment din lama unui cuţit din fier (L = 11 cm, l max = 1,8 cm);
- Fragment de cuţit din fier (L = 12 cm, l max = 2,5 cm);
- Fragment de cuţit din fier (L = 3,7 cm, l max = 2,5 cm);
- Fragment de amnar din fier (?), păstrat pe o lungime de 4,2 cm.
Revenind la ceramică, se remarcă în primul rând un fragment de ulcior ce aparţine categorie fine, smălţuite. Este vorba despre o toartă în bandă lată, cu o adâncitură pe mijloc, cu mici pastile în relief, decorată cu motive vegetale de culoare verde oliv, pe un fond verde închis. Tot din această categorie, lipsite însă de smalţ, sunt şi fragmentele de ulcioare descoperite în complexele Cx25 şi Cx28. Acestea provin din buza unor vase cu cioc de turnare, lucrate din pastă fină, bine omogenizată şi arsă, acoperite cu o angobă roşie, uşor lustruită. Asemănător ca factură şi modalitate de tratare a suprafeţelor (angobă roşie, uşor lustruită) este şi un fragment dintr- un pahar descoperit în complexul Cx20.
Cea mai mare parte a inventarului ceramic aparţine însă speciei uzuale, lucrată la roata cu învârtire medie sau rapidă şi confecţionată din pastă compactă, cu aspect zgrunţuros. Arderea este în general completă, de bună calitate, iar cromatica variază de la brun-cărămiziu la brun închis, cenuşiu sau chiar negru. Unele vase păstrează, mai ales în partea inferioară, urme de funingine, semn al utilizării acestora la prepararea hranei, în direct contact cu focul.
Sub aspectul formei, se remarcă în primul rând „oala-borcan”, simplă sau cu o toarte . Buza simplă sau profilată, este răsfrântă în exterior, gâtul scurt, arcuit puternic, iar corpul proieminent. Motivele ornamentale, amplasate în general pe umărul şi pe corpul vaselor, constau din incizii şi impresiuni: şiruri paralele de ornamente realizate cu ajutorul rotiţei dinţate, dispuse orizontal, în registre (Cx10); linii sau benzi de linii, dispuse orizontal, independent sau în registre (Cx2, Cx10, Cx25); crestături oblice scurte, realizate cu un instrument ascuţit (Cx10); fascicule de linii orizontale, asociate uneori cu linii oblice (Cx25); impresiuni ovale, realizate cu un băţ sau un alt tip de instrument. Mai menţionăm aici, un vas parţial întregibil, decorat cu registre de caneluri orizontale, singurul cu acest tip de ornament (Cx40).
Din categoria aşa numitelor „semne de olar’, mai remarcăm, de asemenea, un element în relief, sub formă de cruce, dispus pe fundul unui vas (Cx10).
O altă categorie este cea a capacelor, categorie din care menţionăm aici două fragmente care aparţin aceluiaşi vas, decorat cu alveole pe buză (Cx27).
Pe lângă acestea, destul de frecvent au fost descoperite numeroase fragmente de chirpici ars, unele păstrând încă amprente ale structurii din lemn pe care au fost aplicate şi, într-un număr mai mic, fragmente de lipitură de vatră. între acestea din urmă menţionăm numeroasele fragmente de vetre cu gardină, descoperite, în poziţie secundară, în complexele Cx2, Cx10, Cx25 şi Cx40 sau fragmente din lipitura/făţuiala unor vetre, precum cele din Cx25.
Oasele de animale sunt şi ele semnalte aici. Cantitatea este una neglijabilă, însă acest fapt se datorează în primul rând acidităţii solului, care a afectat starea lor de conservare. Majoritatea oaselor descoperite de noi, este reprezentată de fragmente disparate, rod al unei acţiuni de debarasare de resturi alimentare.
Ca obiecte din piatră, utilizate în activităţile domestice de preparare a hranei din cereale, avem două râşniţe masive, de tip primitiv, ambele cu urme de utilizare intensă, descoperite în complexele Cx9 şi Cx25 .
Existenţa în zonă, a unor construcţii de zid, diferite de cele surprinse de noi în săpătură, este atestată indirect de prezenţa în complexele Cx10 şi Cx25, a unor fragmente de cărămizi (Cx10).
Încadrările cronologice avansate aici, au la bază prelucrarea primară a materialului descoperit şi studiul bibliografiei avute la dispoziţie. Din nefericire nu în toate complexele au fost descoperite piese relevante din punct de vedere cronologic, iar un număr important dintre acestea au fost lipsite de inventar. Prin urmare, până la o analiză mai atentă a descoperirilor, în scopul valorificării ştiinţifice, datarea acestora în limite cronologice mai largi, ţine de actualul stadiu al cercetării.
Din punct de vedere cronologic, situaţia se prezintă în felul următor: complexe Coţofeni (5), complexe aparţinând Hallstattului timpuriu (15), complexe medievale (23), complexe cu datare incertă (8).
În ce priveşte materialul ceramic atribuit culturii Coţofeni, se remarcă în primul rând numărul redus de descoperiri şi starea deosebit de fragmentară a acestuia. în lipsa unor forme întregibile, relevante din punct de vedere cronologic sunt fragmentele din pereţii unor vase decorate cu incizii de tip „triunghiuri îngropate” şi cu incizii late, de tip „căpriori” sau „ramuri de brad”, dispuse în registre, cu benzi înguste, cruţate. Primul dintre acestea debutează încă din faza Coţofeni I, păstrându-se aproape neschimbat pe tot parcursul celor trei etape evolutive ale acestei culturi. Cel de-al doilea ornament însă, apare doar în prima fază a culturii Coţofeni. Prin urmare, pe baza acestuia, dar şi prin lipsa decorului cu împunsături succesive, specific fazelor mai evoluate, concluzionăm că cele cinci complexe arheologice descoperite de noi, aparţin cel mai probabil fazei I a acestei culturi.
Orizontul de descoperiri aparţinând Hallstattului timpuriu, poate fi datat atât pe baza unora dintre fragmentele ceramice descoperite, cât mai ales pe baza secerii din bronz. Aceasta din urmă aparţine tipului „knopfsicheln mit nicht abgeschlossenem Gußzapfen” („cu ciotul de la turnare neîndepărtat”) având cele mai bune analogii în depozitul de bronzuri de la Dobrinci, atribuit orizontului II de depozite (Ha. A1) din Serbia. în România, cele mai multe seceri de acest tip apar în zona Dunării de Jos, în timp ce din Transilvania se cunosc doar două exemplare. Alte piese apropiate ca formă, provin din Bulgaria, R. Moldova, Ucraina, fiind încadrate tipului Dicevo din Bronzul D şi Hallstattul A1.
În ce priveşte ceramica, se remarcă în primul rând fragmentul de vas de dimensiuni reduse, decorat cu caneluri în ghirlandă şi vasul mare, bitronconic, cu decor compus din caneluri, dispuse orizontal asociate cu caneluri în ghirlandă. în spaţiile învecinate, decorul apare încă din bronzul târziu în Banat şi mai frecvent pe diverse forme de vase de la Susani. Acest tip de decor este bine documentat şi aria intracarpatică unde, în opinia lui H. Ciugudean, este considerat drept un element definitoriu pentru faza timpurie a culturii Gáva. Tot în aria acestei ultime culturi găsim analogii şi pentru vasele bitronconice cu nervuri verticale în relief. Buze scurte, uşor evazate ale unor vase bitronconice sau străchini cu marginea invazată şi faţetată sunt documentate în aşezarea hallstattiană timpurie de la Portăreşti. Străchini cu decor de tip „pseudoturbanrand” sau derivat, apar în aproape tot Bazinul Carpatic şi Peninsula Balcanică. Caneluri înguste, dispuse semicircular, deasupra sau sub unele proeminenţe, apar printre descoperirile de Hallstatt A de la Susani. Atât pentru decorul canelat, cât şi pentru vasele „cuptor’, simple sau cu decor striat, găsim cele mai bune analogii între descoperirile de tip Vârtop sau Susani-Vârtop din Oltenia, cele mai apropiate geografic fiind cele de la Măru şi Călugăreni (jud. Gorj). Pe baza analogiilor, considerăm că şi descoperirile noastre se înscriu în cadrul acestei culturi sau grup cultural.
Datarea descoperirilor evului mediu, în sec. XIII-XIV, are la bază materialele relevante din punct de vedere cronologic, descrise în subcapitolul anterior. Ne referim aici, în primul rând, la inelul cu chaton rotund, decorat cu cruce, care îşi găseşte o bună analogie la Estergom (Ungaria). Inelele cu cruce descoperite aici, nu prea numeroase, printre care şi cel la care facem referire, sunt datate în sec. al Xlll-lea. în ce priveşte ceramica, analogii pentru tipul de oală cu toarte, pentru fragmentul de toarte smălţuită verde-oliv şi pentru capacul decorat cu alveole pe buză, găsim la Coconi, în sec. XIV- XV. Carafe cu gura trilobată menţionăm printre altele la Sibiu-Piaţa Huet, Codlea şi la Râmnicu Vâlcea-Parc (ultimele două datate în sec. XIII-XIV). Pentru decorul incizat, impresiunile cu rotiţa şi vase cu marcă de olar sau buze profilate, menţionăm descoperirile de la Ostrov-Piatra Frecăţei (sec. XI-XII), Bratei (sec. XII-XIII), Şimleu Silvaniei, Codlea şi Cetăţeni. Având în vedere prezenţa fragmentelor de carafă cu gura trilobată şi lipsa căzănelelor din lut, concluzionăm că aşezarea noastră se datează în sec. XIII-XIV.
În concluzie, cercetările arheologice de la lezureni - „Lunca lezurenilor“, de anvergură şi desfăşurate într-un timp relativ scurt, au evidenţiat faptul că spaţiul investigat este unul cu un potenţial arheologic deosebit.
Situl, necunoscut iniţial, contribuie într-o oarecare măsură la o mai bună cunoaştere a locuirii rurale de la începutul epocii bronzului şi a fierului sau din evul mediu. Au fost descoperite noi elemente de habitat şi importante piese de inventar arheologic, pe baza cărora s-a putut creiona relaţia cu alte centre politice şi militare contemporane. Totodată au fost descoperite şi o serie de complexe care se individualizează prin inventarul aparte (secera de bronz din Cx48, inelul şi fragmentul smălţuit din Cx25 s.a.).
Bibliografie: