Cucuiş | Comuna: Beriu | Judeţ: Hunedoara | Punct: Dealul Golu | Anul: 1995

Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Florea | Gelu | responsabil | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Glodariu | Ioan | participant | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Gheorghiu | Gabriela | participant | Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
Cercetările arheologice din 1995 au continuat pe Dealul Golu şi au avut ca obiectiv săparea integrală a elementelor de fortificare dacice şi verificarea stratigrafică a platoului. Şanţul adiacent primului val a fost realizat prin amenajarea unei alveolări naturale care izolează platoul superior; fiind săpat în stâncă, acest şanţ nu are un fund "clasic" dacic, ci are forma unui "U" foarte larg. Foarte probabil a fost realizat încă din epoca hallstattiană şi refolosit în sec. I a.Chr. În faţa acestui şanţ mai există un val, de dimensiuni mai mici, înălţat cu siguranţă, odată cu reamenajarea şanţului. Pe platou s-a mai depistat un nivel, în afara celor cunoscute deja (hallstattian şi dacic), şi anume cel aparţinând culturii Coţofeni. Materialele arheologice descoperite constau în fragmente ceramice Coţofeni, hallstattiene şi dacice, lipitură de perete cu urme de la pari, un piron de fier fără floare şi două brăzdare de plug. În urma tăieturilor de copaci efectuate pe platou, datorită faptului că se afla imediat sub humus-ul modern, nivelul dacic a fost în mare parte distrus.