Crivina | Comuna: Nădrag | Judeţ: Timiş | Punct: Leopoldsberg | Anul: 2020
CC BY-SA 4.0 Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bunoiu | Victor | participant | Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş |
| Diaconescu | Dragoş | participant | Muzeul Banatului, Timişoara |
| Georgescu | Andrei | participant | Muzeul Banatului, Timişoara |
| Leonti | Iulian | participant | Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Caransebeş |
| Ardelean | Adrian | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Ciobotaru | Dan Leopold | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Sărășan | Adriana | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Slejiuc | Ionela | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
Raport:
Din perspectiva unor potenţiale locuiri datând din cea de-a doua vârstă a fierului, zona înconjurătoare cetăţii medievale a Jdioarei (com. Criciova, jud. Timiş) este îndeosebi cunoscută pentru descoperirea a două tezaure monetare. Primul, cel de la Criciova, descoperit la începutul secolului al XX-lea a fost compus din aproximativ 80-100 de imitaţii după tetradrahmele emise de Filip al II-lea-nota 1 . Cel de-al doilea, constă într-un tezaur de denari republicani romani, descoperit întâmplător în anul 1973, la marginea satului Jdioara-nota 2 . Toponimia locului părea de asemenea să sugereze existenţa unor posibile monumente antice sau preistorice, denumirea de „Sydovar” fiind atestată încă de la începutul secolului al XIV-lea-nota 3 . Sydovar sau Jidovar (Jdioara) îşi are rădăcina în cuvântul slavic „jidov”, care înseamnă uriaş-nota 4 şi este adesea întâlnită în locaţii cu ruine antice sau preistorice (Jadani, Jidovin, Židovar).
Pornind de la aceste premise, am presupus că denumirea medievală a cetăţii trebuie pusă în legătură cu existenţa unor ruine mai vechi vizibile în momentul fondării acesteia. Studiind imaginile satelitare şi hărţile topografice, am putut identifica un astfel de loc la aproximativ 200 m nord de cetatea medievală, unde se contura un promontoriu lung de aproximativ 700 m, înconjurat în trei părţi de pârâul Nădrag. Accesul în acest loc se poate face doar dinspre drumul forestier ce leagă Jdioara de Nădrag. În primăvara anului 2019 a fost demarată o campanie de cercetări non-invazive, menite să stabilească potenţialul arheologic al zonei, precum şi parametrii de pornire al unor posibile viitoare cercetări. Astfel, au fost identificate (până în prezent) două terase cu urme certe de locuire. Acestea se află în extremitatea vestică a promontoriului, fiind amplasate la o diferenţă de altitudine de aproximativ 10 m una faţă de cealaltă. La pătrunderea pe Terasa I a drumului de acces cruţat în stâncă, a fost identificat un posibil turn, amplasat pe latura nordică a şeii de acces. Materialul arheologic recoltat la suprafaţă a constat îndeosebi din fragmente ceramice datând din prima epocă fierului şi de la sfârşitul celei de-a doua vârste a fierului. Pe lângă acestea, a mai fost descoperit un denar roman din argint, emis în timpul lui Augustus (cca. 18 î.Hr.).
Măsurătorile geofizice s-au concentrat îndeosebi pe Terasa I, unde au relevat mai multe structuri rectangulare, dar şi un posibil şanţ defensiv pe latura sud-vestică a platoului.
Tot cu această ocazie a fost realizat un model numeric al terenului pentru a înţelege mai bine topografia zonei. Utilizând datele obţinute, au fost identificate alte două terase propice locuirii, ce urmează a fi investigate în viitor. Totodată, a putut fi observată o continuare către est a drumului de acces către aşezare. Acest drum nu figurează pe niciuna dintre hărţile militare austriece, existând astfel posibilitatea ca el să fie contemporan uneia dintre aşezările identificate în punctul „Leopoldsberg”.
Cunoscând datele de mai sus, în anul 2020 s-a decis demararea unui proiect de cercetare sistematică a sitului. Cercetarea s-a realizat din două perspective. Un prim obiectiv a fost investigarea prin săpătură arheologică a posibilului şanţ defensiv existent pe latura de sud-vestică a Terasei I. Totodată, prin această secţiune s-a dorit şi identificarea mai clară a fazelor de locuire a terasei.
Un al doilea obiectiv a fost continuarea măsurătorilor non-invazive, realizându-se noi măsurători magnetometrice. De asemenea, s-au realizat mai multe profile de rezistivitate electrică a materialelor (E.R.T.) pe suprafaţa ce urma a fi cercetată prin săpătură arheologică. Pe lângă acestea, s-au realizat astfel de profile şi prin turnul reperat la intrarea în prima terasă, precum şi prin alte anomalii cu posibil caracter antropic. De asemenea, s-a mai realizat şi o scanare LiDAR a turnului.
Cercetarea arheologică invazivă s-a realizat prin executarea unei secţiuni de 10x2 m, pe marginea de sud-vest a Terasei I, ce a avut ca obiectiv secţionarea unui posibil şanţ de apărare. Rezultatele obţinute au ilustrat o imagine mult mai complexă a sitului decât ne-am aşteptat. Astfel, primul nivel identificat (1001) a reprezentat un strat de pământ de culoare brună, având o consistenţă moale, cu un conţinut bogat de fragmente ceramice de dimensiuni mici, care prezentau urme puternice de rulaj. Sub acest nivel, în carourile A-C, dispuse spre interiorul terasei, au fost identificate urmele unei structuri ce avea fundaţie de piatră (1005) şi pereţi din lut, incendiaţi prăbuşiţi în interiorul clădirii (1003). Întreg materialul ceramic descoperit în interiorul clădirii a fost ars la roşu, sugerând un posibil incendiu care a dus la distrugerea clădirii. Tot în acest context a fost descoperit şi un mic vas întreg, având forma unui borcan, lucrat cu mâna, fapt ce poate indica o „sigilare” in situ a interiorului clădirii, în momentul distrugerii acesteia. Datorită faptului că structura a fost surprinsă doar parţial în această secţiune, s-a decis amânarea săpării ei pentru campaniile viitoare când se va realiza dezvelirea completă a clădirii. Astfel, cercetarea a fost continuată în carourile C-E pe o lăţime de 1 m, pentru a obţine un profil stratigrafic al zonei. La adâncimea de 0,20 m, în caroul E, aflat deja pe panta terasei, a fost descoperită o aglomerare din pietre de râu de dimensiuni mici şi medii (1002). Sub aceasta, au mai fost identificate pietre de mai mari dimensiuni, concentrate în acelaşi mod. În carourile C-D, în zona limitrofă clădirii menţionate anterior, au fost identificate trei niveluri de amenajare a terasei. Nivelul 1013 reprezintă stratul de amenajare aferent clădirii delimitată de contextele 1003 şi 1005. Acesta avea o culoare cenuşie închisă, şi conţinea numeroase fragmente ceramice de factură fină sau grosieră, lucrate atât manual cât şi la roata olarului. Dintre acestea, se remarcă prezenţa fragmentelor de aşa-zisă ”fructieră dacică”, dar şi două căţui întregibile. Principalele tipuri de decor întâlnite sunt brâiele alveolate, dispuse în diferite moduri, butoni cu impresiuni sau incizii în formă de cruce, decor „cu măturiţa” dispus în valuri sau în şiruri orizontale. Acestea sunt întâlnite îndeosebi pe vasele de tip borcan lucrate manual. Sub nivelul 1015 a fost identificat altă fază de amenajare (1014). Aceasta a constat dintr-un strat compact, de culoare brun-cenuşie. Materialul arheologic identificat în acest nivel este similar cu cel din stratul anterior, sugerând faptul că amenajările succesive ale terasei au fost realizate într-un interval scurt de timp. Totodată, în acest nivel au fost identificate în poziţie secundară şi fragmente ceramice aparţinând primei vârste a fierului.
Cel mai vechi nivel de amenajare a fost identificat la aproximativ 1 m adâncime faţă de nivelul actual de călcare şi constant într-o lentilă de pământ copt de culoare galbenă-portocalie (1015). În această lentilă au fost descoperite mai multe fragmente dintr-un vas de dimensiuni mari, lucrat la roata olarului, decorat cu ştampile în formă de rozete. Vasul pare să fi fost ars secundar, având o culoare similară solului în care a fost descoperit. Acesta face parte din categoria vaselor de mari dimensiuni, însă forma exactă a sa este greu de stabilit datorită lipsei unei bune părţi din el. Astfel de decoruri apar pe vase de mari dimensiuni, îndeosebi în spaţiul extra-carpatic, în secolele IV-III a.Chr.-nota 5 , dar şi pe chiupuri din faza clasică a epocii dacice-nota 6 .
Pe lângă materialul ceramic, au fost descoperite şi o serie de obiecte din fier constând în cuie, două călcâie de lance, un brăzdar de plug, lame de cuţit sau piese de harnaşament. Majoritatea dintre acestea au fost descoperite în cel mai târziu nivel de amenajare al terasei.
În concluzie, prima campanie de cercetări sistematice din situl de la Crivina - Leopoldsberg a dus la identificarea a trei niveluri de amenajare a laturii sud-vestice a Terasei I. Ultimele două niveluri pot fi atribuite cu certitudine fazei clasice a perioadei dacice, în timp ce primul nivel ar putea aparţine unui orizont cronologic mai timpuriu. Din cauza perioadei scurte de desfăşurare a cercetărilor, nu s-a putut atinge sterilul arheologic, astfel încât o parte din ideile afirmate în acest material pot fi considerate doar ipoteze de lucru.
Bibliografie:
1. I. H. Crişan, Ceramica daco-getică. Cu specială privire la Transilvania, Bucureşti, 1969
D. Loşonţi, Toponime româneşti care descriu forme de relief, Cluj-Napoca, 2000
F. Medeleţ, Contribuţii la repertoirul numismatic al Banatului. Epoca Latène, secolul IV în.d.Chr.-106, Analele Banatului S.N. 3, 1994, 239–308
M. Moga, Un tezaur de monede republicane romane descoperit la Jdioara, Tibiscus 4, 1975, 75–90
E. Moscalu, Ceramica Traco-Getică, Bucureşti, 1983
D. Ţeicu, Banatul montan în evul mediu, Biblioteca Historica et Archaeologica Banatica XIX, 1998
D. Loşonţi, Toponime româneşti care descriu forme de relief, Cluj-Napoca, 2000
F. Medeleţ, Contribuţii la repertoirul numismatic al Banatului. Epoca Latène, secolul IV în.d.Chr.-106, Analele Banatului S.N. 3, 1994, 239–308
M. Moga, Un tezaur de monede republicane romane descoperit la Jdioara, Tibiscus 4, 1975, 75–90
E. Moscalu, Ceramica Traco-Getică, Bucureşti, 1983
D. Ţeicu, Banatul montan în evul mediu, Biblioteca Historica et Archaeologica Banatica XIX, 1998
Note:
1.
1. Medeleţ 1994, 258–259
2. Moga 1975
3. Ţeicu 1998, 209
4. Loşonţi 2000, 177
5. Moscalu 1983, Pl. LXVII; Pl. LXIX-1,2,4.
6. Crişan 1969, Pl. LXXXIV-1