Criş | Comuna: Daneş | Judeţ: Mureş | Anul: 1998
CC BY-SA 4.0 Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Iosipescu | Raluca-Georgeta | participant | Centrul de Proiectare pentru Patrimoniul Cultural Naţional, Bucureşti |
| Iosipescu | Sergiu | participant | Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" |
Raport:
Reluarea cercetărilor arheologice de la castelul din satul Criş, după aproape un sfert de secol de la cele precedente, a fost impusă de importanţa cu totul deosebită a fortificaţiei medievale şi moderne care înfăţişează trecerea de la locuinţa fortificată cu turn-locuinţă la castelul renaşterii târzii transilvane cu turnuri bastionare, precum şi de necesităţile restaurării şi revitalizării monumentului istoric.
Campania de săpături arheologice din 1998 s-a desfăşurat între 15 şi 30 iunie, forţa de muncă fiind finanţată de către Ministerul Culturii.
S-au trasat un număr de şapte casete şi o secţiune arheologică, care urmăreau stabilirea parametrilor de utilizare a turnului bastionar de nord-vest, raportul dintre locuinţa fortificată cu turn circular din secolele XV-XVI şi incinta bastionară modernă, sistemul de aducţie şi evacuare a apei din castel şi, mai ales, începuturile fortificării botului de deal pe care se află astăzi castelul.
Secţiunea practicată în turnul bastionar de nord-vest a evidenţiat nivelele de fundare şi pardosire cu cărămizi de la parterul construcţiei, dovedind prin materialul arheologic şi mai ales prin fragmentele de cahle descoperite că acest turn bastionar a fost folosit şi deci terminat. Astfel încât, deopotrivă cu studiul epigrafic şi de parament cercetarea arheologică a demonstrat că fortificaţia bastionară modernă a avut un plan prestabilit finalizat între anii 1674-1685.
Casetele practicate între colţul nord-vestic al locuinţei fortificate şi zidul incintei bastionare au pus în evidenţă fundaţiile unui zid care lega cele două construcţii, creând o curte dreptunghiulară între ele, pavată, la prefacerea din anii 1674-1685, cu cărămizi hexagonale. După vechi documente iconografice, zidul de nord al curţii, ale cărui temelii s-au descoperit, susţinea la partea sa superioară întoarcerea drumului de strajă de la latura vestică a incintei bastionare către podul vechii locuinţe fortificate, asigurând astfel şi o compartimentare a apărării în interiorul castelului.
Casete arheologice săpate în interior, în curtea principală a fortificaţiei au scos la lumină porţiuni din marele canal de evacuare a apelor din castel, canal larg şi adânc de 0,40 - 0,50 m, construit din mari lespezi de piatră şi cărămizi.
Descoperirea cea mai importantă rămâne însă a celei mai vechi fortificaţii din zonă (secolul XIV) nepusă în evidenţă până acum, cu o curtină în traseu uşor curbat, surprinsă la interior, lipită - pe latura de nord a incintei bastionare, apoi traversând latura de vest a acesteia, întreptându-se spre monticule pe care este edificiul de cult actual. Totodată, s-au descoperit temeliile unei construcţii legată de acest vechi zid de incintă, construcţie reamenajată şi refolosită în secolele XV-XVI, ruinată în secole XIX-XX.