Creţuleasca | Comuna: Ştefăneştii de Jos | Judeţ: Ilfov | Anul: 2010
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2010
Perioade:
Preistorie; Protoistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Preistorie; Epoca bronzului; Hallstatt; La Tène; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare deschisă; Necropolă; Necropolă plană;
Cod RAN:
| 105437.01 |
Județ:
Ilfov
Unitate administrativă:
Ştefăneştii de Jos
Localitate:
Creţuleasca
Localizare:
| 105437.01 |
Lista Ilustrațiilor - 4
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Beldiman | Maria | participant | Instiuție Nedefinită |
| Dvorac | Tatiana | participant | Instiuție Nedefinită |
| Mocanu | Diana | participant | Instiuție Nedefinită |
| Opriş | Vasile | participant | Instiuție Nedefinită |
| Pitiş | Radu | participant | Instiuție Nedefinită |
| Roaită | Flavius | participant | Instiuție Nedefinită |
| Sebastian | Radu | participant | Instiuție Nedefinită |
| Şendrea | Laura | participant | Instiuție Nedefinită |
| Stroe | Gabriela | participant | Instiuție Nedefinită |
| Damian | Paul | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bocan | Ionuţ | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Borş | Corina | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ciornei | Alexandru | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Cleşiu | Sorin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Dumitraşcu | Emil | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ene | Eduard Silviu | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ene | Irina | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Florea | Mihai | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Grigore | Ioana | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Lazăr | Alexandru Cătălin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Neagu | Cătălina Mihaela | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Oanţă-Marghitu | Sorin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Raţiu | Alexandru-Mircea | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ştefănescu | Alis | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Streinu | Marius | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ţentea | Ovidiu | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Vleja | Decebal | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bălăşescu | Adrian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
| Haită | Constantin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
| Popa | Elek Ioan | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
| Radu | Valentin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
| Vasile | Sandu Gabriel | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
Raport:
Pentru obţinerea certificatelor şi avizelor necesare, Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. Italia Sucursala Cluj s-a adresat, în conformitate cu obligaţiile sale legale, Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) pentru perfectarea unui contract, în vederea realizării supravegherii arheologice şi a cercetărilor arheologice preventive pe traseul viitoarei autostrăzi A3 Bucureşti – Braşov, tronson Bucureşti – Moara Vlăsiei (km 0 → km 19 + 500). Începând cu data de 24 aprilie 2009, în baza protocolului încheiat între Beneficiar, CNADNR şi MNIR, iar ulterior a contractului încheiat cu firma Pizzarotti, s-a desfăşurat supravegherea arheologică a lucrărilor de construire între km 6 + 500 (reper şoseaua de centură a mun. Bucureşti) şi km 19 + 500. În paralel cu aceasta, din ultima săptămână a lunii aprilie şi până la jumătatea lunii mai 2009 am efectuat o evaluare teoretică şi de teren pentru obiectivul menţionat. În momentul începerii cercetării noastre, lucrările de construire a autostrăzii demaraseră cu ceva timp înainte (cel mai probabil la începutul primăverii anului 2009), astfel că în luna aprilie o porţiune de cca. 10 km din traseu, în sectorul Creţuleasca - Moara Vlăsiei (începând de pe malul drept al văii Pasărea), fiind deja decapată şi, implicit, parţial afectată. Mai mult decât atât, pe o mare parte din traseul autostrăzii fusese deja amenajat terasamentul viitoarei autostrăzi, fiind realizate depuneri de pământ şi nisip, înalte de cca. 0,50 m. Suprafaţa terenului a fost decapată mecanic de către firma constructoare până la 0,30 m adâncime, insuficientă pentru identificarea eventualelor complexe arheologice pe cea mai mare parte a traseului. O excepţie o constituie resturile unui cuptor identificat în urma supravegherii lucrărilor de decapare efectuate de Beneficiar aproximativ la km 18+200 pe traseul viitoarei autostrăzi. Acesta se afla la limita de E a traseului, în zonă nefiind observate alte urme de locuire. Acest complex este posibil să aparţină marginii de V a unei locuiri medievale.
Singurul sit arheologic identificat în urma cercetărilor de suprafaţă a fost cel de pe malul drept al pârâului Pasărea, în dreptul satului Creţuleasca (cca. 150 m V-NV de cimitirul actual), într-o zonă pentru care existau date incluse în Lista Monumentelor Istorice (2004) precum şi în bibliografia de specialitate. În urma cercetărilor de teren au fost recoltate fragmente ceramice, dintre care aparţinând sec. IX - XI (ceramică de tip Dridu). Etapa de evaluare arheologică a sitului a debutat prin efectuarea cu excavatorul a mai multor sondaje de-a lungul limitei de V a traseului viitoarei autostrăzi. În opt dintre aceste sondaje (respectiv S002, S005, S011, S012, S018, S019, S020 şi SA) au fost observate indicii arheologice, anume fragmente ceramice tipice (Latène, Dridu), complexe arheologice (gropi, o vatră), care au confirmat existenţa unei arii cu potenţial arheologic ridicat în zona km 7 + 900 → km 8 + 100. Principalul rezultat al acestui şir de sondaje, a fost stabilirea limitei de S a sitului aproximativ în dreptul km 7 + 900, în sondajele efectuate dincolo de aceasta nefiind descoperite urme de locuire. Următoarele sondaje, au avut drept scop stabilirea limitei de E a sitului, de-a lungul traseului autostrăzii. Acestea ne-au arătat că locuirea ocupă întreaga lăţime a viitoarei autostrăzi, fapt întărit şi de rezultatele obţinute în urma săpării a două şanţuri magistrale (SA şi SB, situate în dreptul km 8 + 075 şi 8 + 025), orientate aproximativ E–V, pe întreaga lăţime a viitoarei autostrăzi.
În data de 18 mai 2009, echipa de arheologi prezentă în teren, a fost anunţată de descoperirea unor oseminte umane cu ocazia unor foraje pentru construirea viaductului peste valea Pasărea. Începând de la această dată până la sfârşitul lunii noiembrie 2009, colectivul de arheologi de la MNIR a cercetat necropola medievală astfel identificată1, precum şi un număr mare de structuri de locuire (peste 250), fiind astfel studiată o suprafaţă de cca. 1,4 ha, anume zona cuprinsă între km 8 + 050 şi km 8 + 250, pe traseul viitoarei autostrăzi A3, pe o lăţime de circa 70 m. De asemenea, în perioada mai–iunie 2010, la solicitarea Beneficiarului, am efectuat săpături arheologice în partea de V a traseului autostrăzii, până la limita de expropriere, în scopul derulării procedurii de descărcare de sarcină arheologică a unei suprafeţe necesară amenajării de către firma constructoare a unui drum de lucru. Datorită termenelor impuse de beneficiar, dar şi a presiunilor exercitate printr-o serie de declaraţii publice făcute de conducerea Ministerul Transporturilor şi nu numai, cercetarea sitului de la Creţuleasca a avut, în mare măsură, caracterul unei săpături de salvare, într-un timp scurt fiind necesară decaparea mecanică în suprafaţă, identificarea, delimitarea, cercetarea şi înregistrarea unui număr mare de complexe distribuite pe o mare suprafaţă (peste 1,75 ha).
Cercetarea arheologică efectuată în campaniile 2009-2010 a condus la descoperirea unei necropole datând din perioada sec. XVI - XVII, cât şi a unor structuri de habitat preistorice (epoca bronzului, Hallstatt timpuriu), din evul mediu timpuriu (sec. IX - XI, ceramică de tip Dridu) şi din sec. XVII-XVIII. Au fost investigate 271 de morminte de inhumaţie şi 267 complexe arheologice (construcţii adâncite cu cuptor amenajat într-un perete al gropii sau într-un bloc de lut cruţat cuptoare cu groapă de acces, gropi, vetre etc.), practic fiind cercetată integral întreaga suprafaţă afectată de construirea viitoarei autostrăzi A3. Din cauza întreruperii finanţării, au rămas necercetate alte cca. 30 complexe identificate în teren şi conservate corespunzător. De asemenea, a mai rămas de cercetat într-o campanie viitoare o suprafaţă de cca 1 ha, aflată la limita sudică a sitului (între km 7 + 900 şi km 8 + 050). Situl arheologic ocupă o suprafaţă mult mai mare decât aceea surprinsă pe traseul autostrăzii, zona investigată datorită construirii viitoarei căi rutiere fiind doar o parte a sitului clasat în Lista Monumentelor Istorice 2004. Situl arheologic ocupă o suprafaţă mult mai mare decât aceea surprinsă pe traseul autostrăzii. Supravegherea arheologică şi recunoaşterea pe teren efectuate la E de traseul viitoarei autostrăzi, către zona rezidenţială a satului Creţuleasca, au oferit indicii despre existenţa unui alt grup de înmormântări, aflat într-o posibilă legătură cu necropola cercetată. În luna iunie 2009, doi membri ai colectivului de cercetare au participat la supravegherea operaţiunii de săpare a unui şanţ pentru conducta de gaz care unea Creţuleasca de Tunari, traversând situl de la E la V. Astfel, de-a lungul malului drept al Pasărei au fost identificate cuptoare aflate la mare distanţă între ele, acestea reprezentând un alt indiciu al intensităţii locuirii în acest punct.
Stratigrafia generală a sitului cercetat a fost studiată pe profilul de S al suprafeţei SFII, pe o lungime de 24 m, şi se prezintă după cum urmează:
– acumulare contemporană, constituită dintr-un sediment brun cenuşiu, cu structură granulară, foarte eterogen, foarte compact, cu matrice siltică nisipoasă, ce conţine elemente de pietriş şi fragmente siltice gălbui; această depunere ce acoperă nivelul de sol actual prezintă grosimi situate între 0,05 şi 0,60 m;
– nivelul organic al solului actual este constituit din silt argilos, de culoare brun cenuşiu închis, omogen, cu caracter organic, cu structură agregată şi fisuraţie prismatică, compact, cu grosime de 0,30–0,40 m;
– nivelul organo-mineral al solului actual este constituit din silt argilos, de culoare brun-cenuşiu deschis sau brun gălbui, relativ eterogen, cu structură agregată, compact, cu grosime de cca. 0,40 m; în acest nivel sunt săpate gropile mormintelor necropolei cercetate;
– nivelul mineral ce reprezintă materialul parental al solului actual (loess), constituit din silt argilos de culoare gălbui, omogen, compact; acest nivel a fost cercetat până la o adâncime de cca. 0,50 m, iar unele dintre gropile mormintelor pătrund în partea lui superioară.
Între straturile 2 şi 3, cu precădere în partea de E a suprafeţei SFI, către marginea terasei, exista o depunere intermediară, brun-castanie, cu multe fragmente ceramice lucrate cu mâna, piese litice, fragmente de chirpici, oase de animale. Odată cu extinderea săpăturii către S am păstrat mai mulţi martori orientaţi E-V, de-a lungul pantei naturală. Stratigrafia este asemănătoare, observându-se, în plus, că unele gropi şi construcţii medievale, pornind imediat de sub stratul vegetal, arabil, se adânceau şi în stratul cenuşiu-închis (stratul 2), şi foarte puţin în depunerea de argilă galbenă (stratul 3). Martorul dintre suprafeţele SFIV şi SFVI a fost curăţat şi desenat doar pe o porţiune unde au fost surprinse şi complexe. În stratul brun-cenuşiu, imediat de sub vegetal, se adânceau două complexe medievale (groapa CPL142 şi construcţia CPL122). Mai multe concentrări de fragmente de chirpici, unele putând fi interpretate locuinţe de suprafaţă, datate în Latène timpuriu, apar în partea inferioară a stratului brun-cenuşiu, către limita cu stratul „intermediar” (format între stratul brun-cenuşiu şi depunerea de argilă-galbenă). De asemenea, de la acest nivel, se adânceau în stratul “intermediar” şi în depunerea de argilă galbenă mai multe gropi cu materiale Latène timpuriu şi altele cu fragmente ceramice hallstattiene timpurii.
Urmele de locuire din epoca bronzului se concentrează mai ales în partea de NE şi E a sectorului cercetat, către marginea terasei. Resturi de locuire mai consistente am descoperit în partea de E a suprafeţei SFI, către marginea terasei, unde exista şi un strat de culoare brun-castanie care separa stratul brun-cenuşiu (2) de depunerea de argilă galbenă (3). Stratul este perforat de numeroase gropi medievale, mai puternic fiind afectat în aria necropolei. De la baza acestui strat se adâncesc în depunerea de argilă galbenă câteva gropi, unele fiind simple alveolări. Gropile propriu-zise au în umplutura omogenă doar câteva fragmente ceramice. Într-o groapă a fost depus un vas de mari dimensiuni având în interior fragmente de chirpici, aşchii de piatră şi cioburi de la alte vase. O altă groapă conţinea multe fragmente de chirpici, o greutate de lut, oase de animale, pietre mari din care fuseseră desprinse aşchii, o grămăjoară de grâne carbonizate, fragmente ceramice. Materialul ceramic poate fi atribuit preliminar unor stiluri corespunzătoare diferitelor perioade ale epocii bronzului: fragmente ceramice decorate cu “găuri-buton” tipice stilului Glina, ceramică decorată cu măturica şi/sau cu brâuri în relief, câteva fragmente de vase din pastă de culoare neagră, lustruită, cu decor realizat prin împunsături succesive şi incrustat cu pastă albă (Tei clasic). Practica de depunere a fragmentelor de chirpici este documentată şi în cazul celor câteva gropi descoperite în situl de la Creţuleasca datate în perioada hallstattiană timpurie. În aceste gropi am găsit fragmente ceramice decorate cu brâuri în relief şi câteva fragmente decorate cu cercuri concentrice imprimate.
Locuirea din sec. IV - III a.Chr. este caracterizată prin câteva aglomerări de bulgări de chirpici ars la roşu, cu amprente de nuiele, în asociere cu fragmente ceramice, contexte care sunt de obicei interpretate drept locuinţe de suprafaţă, în ciuda faptului că în multe situaţii, aşa cum e şi cazul sitului de la Creţuleasca, nu au fost găsite instalaţii de foc. Acestei perioade îi aparţin şi câteva gropi de mari dimensiuni, de formă ovală sau rectangulară, fără vetre sau cuptoare. Umplutura acestor gropi conţinea oase de animale, fragmente ceramice, un topor fragmentar din fier, fragmente de chirpici. În această perioadă pot fi încadrate şi unele gropi circulare având în umplutură fragmente de chirpici, cioburi, oase de animale, două vârfuri de săgeată din bronz cu trei muchii.
O locuire intensă este documentată pentru sec. IX - XI. Încadrarea cronologică are la bază ceramica de stil Dridu, din pastă cărămizie decorată cu striuri şi motive în formă de val şi din pastă cenuşie, pereţii vaselor fiind puternic lustruiţi şi decoraţi cu linii paralele, orizontale, executate prin incizie lată. Toate complexele sunt reprezentate de construcţii adâncite; gropile construcţiilor sunt de formă rectangulară în plan, cu pereţii săpaţi vertical, fără amenajări speciale ale „podelei”. Nu sunt disponibile date referitoare la accesul în construcţii, cu excepţia CPL29, unde în colţul de SV al gropii a fost identificată o treaptă cruţată în lut. Caracteristice acestor construcţii sunt instalaţiile de foc, cuptoare sau vetre. Cuptoarele sunt amenajate în mai multe feluri, fie scobite direct într-un perete al gropii construcţiilor, fie într-un bloc de lut cruţat în interior, imediat lângă perete. Un alt sistem este sugerat de cuptorul construcţiei CPL 29, amenajat într-o groapă săpată în interiorul construcţiei, pereţii şi fundul acesteia fiind lutuite, ulterior fiind modelată şi bolta. Un sistem asemănător îl întâlnim în construcţia CPL 59 unde vatra a fost amenajată într-o groapă rectangulară, pereţii şi fundul acesteia fiind lutuiţi, prin arderea repetată formându-se o crustă.
Cea mai intensă locuire de pe malul drept al văii Pasărea este cea medievală. Numărul mare de complexe cercetate, precum şi observaţiile făcute cu prilejul supravegherii lucrărilor de săpare a unui şanţ pentru instalarea unei conducte de gaze care a surprins cuptoare de-a lungul întregului mal, construiesc imaginea unei aşezări întinse şi, probabil, de lungă durată. Ceramica descoperită în complexe (oale cu toartă decorată cu linii pictate cu alb, vase nesmălţuite cu motive florale pictate cu alb sau galben, farfurii, străchini, ulcioare, “sfeşnice” smălţuite, fragmente de vase din porţelan cu decor de tradiţie orientală), fragmentele de pipă, piesele de metal (cuţite, o seceră, o furculiţă de fier cu mâner din os, un instrument din os de curăţare a pipelor) ar sugera o încadrare a acestora în sec. XVII – XVIII. Spaţiul locuit ne apare sub forma unei asocieri de construcţii adâncite (o singură construcţie de suprafaţă a fost identificată şi cercetată) şi gropi. Complexele sunt distribuite pe întreaga lăţime a viitoarei autostrăzi, atât în zona de luncă cât şi pe terasă. Construcţiile au gropile de formă rectangulară săpate în general în depunerea de argilă galbenă (4) de la nivelul căreia au şi fost surprinse cele mai multe dintre acestea. Există indicii că unele gropi perforau şi stratul cenuşiu (2) dar în acest strat conturul lor este dificil de identificat. În general, cele mai multe construcţii au spaţiul locuibil restrâns, interpretarea lor drept locuinţe părând exagerată. Imaginea oferită de săpătură este fragmentară fiind posibil ca gropile surprinse să reprezinte de fapt doar spaţiul de acces la cuptor, construcţia originară putând avea formă şi dimensiuni diferite. Acest lucru ar putea fi susţinut şi de faptul că nu am descoperit nici o groapă de par în interiorul gropii construcţiilor. Acestea ar fi putut fi săpate în exterior, la suprafaţă, parte constructivă imposibil de determinat arheologic. Două complexe pot fi interpretate drept cuptoare cu groapă de acces. CPL3 este o construcţie de mari dimensiuni, având groapa rectangulară (6 × 5 m), cu un cuptor amenajat în peretele de S. Cu excepţia CPL7, pe a cărui „podea” constituită din depunerea de argilă alb-gălbuie cu mulţi carbonaţi până unde a fost săpată groapa au fost amenajate două vetre, toate construcţiile au un cuptor amenajat într-unul din pereţii gropi, de obicei la unul din colţuri. Bolta şi vatra au fost apoi lutuite, datorită arderii formându-se o crustă cu grosimea variabilă (1–2 cm). Construcţia CPL43 avea amenajate în peretele gropii două cuptoare alăturate având gura de acces comună. Pe stratul de cenuşă al vetrei cuptorului CPL32 am găsit şi câteva fragmente de lipitură cu urme de nuiele, ceea ce ar putea indica un alt sistem de construire al cuptorului, asemănător celui întâlnit în alte aşezări (tipul b de la Coconi2). Cuptoarele au în plan forma circulară, de diferite dimensiuni (diametrul cuprins între 0,70 şi 1 m). Adesea, zona din dreptul gurii cuptoarelor (uneori cruţată în argilă ca un fel de banchetă) era şi ea lutuită, un fel de continuare în interiorul construcţiei a vetrei cuptorului. În cazul vetrei din CPL4–5, la limita de N a acesteia a fost amenajată o gardină; uneori asemenea gardine erau un fel de continuare a pereţilor cuptorului în interiorul construcţiilor. În câteva cazuri au fost folosite pentru amenajarea şi întărirea gurii cuptorului cărămizi aşezate una peste cealaltă legate între ele cu lut galben. Uneori, gura cuptorului era marcată doar de două cărămizi aşezate pe cant. Cărămizile erau folosite şi pentru amenajarea vetrei din faţa cuptorului. Bolta cuptoarelor a fost descoperită de obicei prăbuşită pe stratul de cenuşă aflat pe vatră, împreună cu argila galbenă din depunerea în care a fost amenajată. De pe fundul gropilor unor construcţii se adânceau mai multe gropi, de regulă de formă ovală, puţin adânci (0,20–0,30 m). În umplutura unor asemenea gropi am găsit câteva cioburi sau fragmente mari de vase, o seceră. Aceste gropi puteau reprezenta locuri de depunere a unor obiecte scoase din uz (fragmente ceramice), fie spaţii de păstrare/depozitare a unor unelte, groapa umplându-se după abandonarea bruscă a construcţiei. În câteva construcţii, în special în zona din faţa cuptorului, au rămas după abandon vase întregi şi alte obiecte, precum furculiţa din fier cu doi dinţi şi mâner din os, descoperită în CPL38. Totuşi, cele mai multe obiecte se aflau în umplutura gropii construcţiilor, depuse/aruncate aici probabil după abandon: cioburi (în cele mai multe cazuri), foarte multe oase de animale, părţi din schelete de câine cu oasele aflate în conexiune anatomică, zgură de fier, un chaton cu piatră aparţinând unui inel din bronz.
În jurul unor construcţii şi în spaţiul dintre acestea, pe întreg traseul autostrăzii, sunt distribuite foarte multe gropi circulare sau ovale în plan, adânci (unele de aproape 2 m), cu profilul în formă de clopot. Iniţial acestea au fost săpate fie pentru păstrarea alimentelor (aşa cum sunt interpretate de obicei aceste complexe), fie pentru extragerea argilei, în special cea alb-gălbuie cu mulţi carbonaţi, în această depunere fiind de obicei scobiţi pereţii gropilor (utilizarea acestui tip de argilă pentru lutuirea vetrei cuptoarelor este mai bine documentată în cazul CPL3 şi CPL4–5); ulterior aceste gropi au avut alte destinaţii. Cele mai multe au umplutura omogenă, cenuşie, cu lentile de argilă galbenă. În mai multe gropi au fost depuse cantităţi mari de cenuşă şi cărămizi, multe oase de animale, cochilii de scoici, fragmente ceramice, cuie, pipe fragmentare, cranii de vită. Pe fundul unei asemenea gropi am găsit un schelet uman, în decubit ventral; o monedă (fals Dabija) se afla în umplutura altei gropi.
Este evidentă tendinţa de excludere spaţială a necropolei şi a construcţiilor, probabil multe dintre acestea din urmă fiind contemporane mormintelor. Multe construcţii se află imediat lângă limitele de N, S şi V ale necropolei, cu alte cuvinte, necropola se afla la un moment dat în cuprinsul aşezării. Doar CPL16 a fost amenajat la marginea de NE a necropolei. Din păcate, în ciuda eforturilor, nu am reuşit să stabilim cu certitudine relaţia dintre acest context şi mormintele de aici. De asemenea, câteva gropi (CPL46, 60, 65) au fost săpate în zona necropolei distrugând mai multe morminte, oase umane fiind antrenate în umplutură. Este evident că acestea au fost săpate într-o perioadă în care memoria existenţei cimitirului se pierduse. Viitoarele cercetări arheologice şi istorice ar putea să stabilească relaţia dintre cimitirul cercetat de noi, cel semnalat în apropiere, spre NE, şi cimitirul contemporan, unele cruci din acesta datând din sec. XIX. De asemenea, cercetarea viitoare a locuirii medievale de la Creţuleasca va trebui să surprindă mai elocvent relaţia cu alte descoperiri contemporane din valea Pasărei, precum cele de la Afumaţi (sat atestat pentru prima oară în 1510; aici au fost cercetate arheologic o construcţie de la sfârşitul sec. XVII şi mai multe morminte datate în sec. XV–XVIII3), Vadu Anei (aşezare şi necropolă din sec. XVI–XVII4). De asemenea, studiul istoric ar trebui să acorde atenţie relaţiilor cu Bucureşti, cu Mânăstirea Plumbuita, în special. A fost accentuată de către istorici poziţia favorabilă a acestei mănăstiri ca nod al unor drumuri care legau Bucureştii de satele din jur, precum Fundeni, Afumaţi, Ştefăneşti, Pipera. Trebuie amintit faptul că, în sec. XVII, pe moşia Ambeşti aparţinând acestei mănăstiri, către capătul acesteia spre Ştefăneşti s-a format satul Lipovăţu5, care poate fi pus în relaţie cu descoperirile noastre.
În ciuda caracterului de salvare al cercetării, am încercat stabilirea unui eşantion reprezentativ pentru tamisare cu scopul identificării unor categorii de materiale arheologice, imposibil de reperat macroscopic. În aceste condiţii s-a decis ca din anumite complexe să se recolteze sediment (cantităţi cuprinse între 10–48 l). Cernerea s-a realizat sub jet de apă, cu două site (0,5 mm şi 2 mm). Din cauza termenelor impuse, efectuarea propriu-zisă a acestei operaţiuni a fost limitată. Totuşi există o serie de materialele rezultate în urma operaţiilor de tamisare/sitare care vor fi triate şi eşantionate, iar ulterior vor fi analizate arheobotanic, sedimentologic şi arheozoologic. De asemenea, au fost prelevate probe pentru studii micromorfologice din bolta cuptoarelor şi de la limita dintre acestea şi depunerea în care au fost amenajate, de la „interfaţa” diferitelor umpluturi, de pe fundul gropii construcţiilor.
Eşantionul faunistic de la Creţuleasca, cu toate că este redus numeric pentru anumite epoci, se constituie într-o sursă valoroasă de informaţii în contextul penuriei de date ce pot caracteriza evoluţia paleoeconomiei animaliere a comunităţilor umane în acelaşi spaţiu. Fauna studiată provine din 16 complexe arheologice. Cele 2025 resturi osoase identificate variază în limite destul de mari pe diferite paliere cronologice analizate, de la câteva zeci (epoca bronzului – 82 fragmente; Latène – 6;) la câteva sute (Ev Mediu – 792 fragmente) şi chiar mii (complexul medieval de sec. XVII-XVIII, CPL 198- 1145 fragmente). Mamiferele sunt predominante cu 1864 fragmente. Dintre alţi taxoni au mai fost identificaţi (169 resturi) ce au aparţinut moluştelor (Mollusca), broaştelor (Amphibia), peştilor (Pisces), păsărilor (Aves) şi micromamiferelor.
Numărul relativ mic de complexe analizate pentru anumite epoci şi cu cantităţi variabile de faună ne împiedică acum să avansăm diferite ipoteze de lucru, dar această problematică va fi urmărită cu ocazia studierii unor viitoare eşantioane faunistice. Singura perioadă pentru care putem în acest moment al studiului realiza o caracterizare preliminară în ceea ce priveşte mamiferele, este cea medievală. În urma determinărilor specifice s-au identificat atât animale domestice cât şi sălbatice. În cazul celor domestice enumerăm: calul (Equus caballus), vita (Bos taurus), oaia (Ovis aries), capra (Capra hircus), porcul (Sus domesticus), câinele (Canis familiaris), pisica (Felis catus). Printre cele sălbatice s-au identificat zimbrul (Bison bonasus), cerbul (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus) şi iepurele de câmp (Lepus europaeus). Activitatea de creştere a animalelor pare să joace un rol de primă importanţă, preferate de către comunitate medievală fiind ovicaprinele şi bovinele. Porcinele sunt şi ele bine reprezentate, ceea ce ar sugera existenţa unei comunităţi relativ sedentare, dar în cadrul căreia cornutele joacă un rol predominant. Vânatul are un rol secundar, de suplimentare şi completare a cantităţii de hrană de origine animală ca de altfel şi păsările domestice.
Lotul faunistic din cadrul complexului 198 prezintă un total de 1145 de fragmente osoase din care s-au determinat specific 1047 (91.4%). În acest complex mamiferele domestice sunt predominante printre care ovicaprinele sunt cele mai numeroase cu 58 % ele fiind urmate de către bovine cu 40 %. Repartiţia pe elemente anatomice la cornutele mari şi mici din acest complex arată o distribuţie inegală în sensul unei predominări a fragmentelor de craniu (cu procese cornulare) şi metapodii ceea ce ar sugera existenţa unui abataj specializat al acestor animale (măcelărie) în care părţile mai sărace în carne erau aruncate în acest complex medieval (sec. XVII-XVIII). Tot pentru acest complex medieval trebuie să semnalăm descoperirea inedită în Muntenia a unui metapod de zimbru.
Ţinând seama de experienţa câştigată în aceste campanii, considerăm că cercetarea viitoare trebuie să aibă în vedere:
- o strategie coerentă de tamisare în sensul stabilirii unui eşantion reprezentativ pentru fiecare categorie de complexe; lipsa tamisării sau practicarea ei pe scară redusă oferă o imagine distorsionată a consumului practicat în trecut; oasele de peşte, cerealele, dar şi diferite obiecte de mici dimensiuni pot fi recuperate doar în acest fel;
- o strategie coerentă de prelevare de probe necesare studiului micromorfologic;
- o combinare a ambelor operaţiuni pentru definirea unor eventuale zone funcţionale de activităţi practicate în construcţiile adâncite; „podeaua” acestor construcţii ar trebui caroiată cât mai strâns; sedimentul trebuie prelevat pe carouri şi tamisat pentru recuperarea aşa-ziselor microartefacte (aşchii de os, silex, resturi de decorticare etc.) rezultate în urma activităţilor din trecut;
- o „calibrare” a decapării efectuate mecanic care afectează partea superioară a unor complexe medievale; este adevărat că acestea sunt dificil de identificat în stratul cenuşiu, dar acest lucru trebuie şi demonstrat; astfel, este necesară selectarea unei suprafeţe care să fie săpată exclusiv manual;
- înmulţirea observaţiilor stratigrafice prin păstrarea mai
multor martori stratigrafici;
- studierea istoriei recente din perioada comunistă şi post-comunistă a terenului unde se desfăşoară cercetarea noastră, a transformărilor pe care acesta le-a suferit pentru a căpăta aspectul actual;
- detalierea studiului istoric al satului medieval;
Şantierul arheologic este un bun prilej pentru extinderea cercetării şi în alte domenii; ar fi relevant un studiu sociologic al comunităţii de muncitori; un studiu al impactul construirii autostrăzii şi al şantierului arheologic în comunitatea locală.
Bibliografie: