Covasna | Punct: Cetatea Zânelor | Anul: 2003
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2003
Perioade:
Preistorie; Protoistorie;
Epoci:
Hallstatt; La Tène;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Cetate;
Cod RAN:
| 63535.01 |
Județ:
Covasna
Unitate administrativă:
or. Covasna
Localitate:
Covasna
Punct:
Cetatea Zânelor
Localizare:
| 63535.01 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Mărgineanu-Cârstoiu | Monica | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Sîrbu | Valeriu | participant | Muzeul Brăilei |
| Popescu | Mariana-Cristina | participant | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Apostol | Virgil | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Crişan | Viorica | participant | Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
Raport:
Cetatea dacică, denumită de localnici Cetatea Zânelor sau Muntele Cetăţii (cota 960 m), situată între Pârâul Cetăţii şi Pârâul Mişca, este înconjurată din trei părţi de piscuri mai înalte care-i asigurau protecţia, atât în faţa inamicului, cât şi a vicisitudinilor naturii. Pantele de V şi de NV ale muntelui coboară în valea Covasnei având o largă deschidere spre zona depresionară. Pe această parte, dar şi spre S, se observă mai multe terase (patru fortificate şi alte câteva, mai mici, fără urme de fortificare) tăiate în stâncă şi amenajate din antichitate. Spre NE şi E pantele muntelui sunt abrupte, pe alocuri sub forma unor pereţi de stâncă, aproape imposibil de urcat.
Cercetările de până acum au vizat în mod special sistemul de fortificare şi etapele realizării acestuia. Urmează ca după lămurirea principalelor probleme pe care le ridică amenajarea şi construirea elementelor de apărare să trecem la cercetarea complexelor de locuire de pe platou şi din interiorul teraselor.
În campania anului 2003 au fost definitivate mai multe sectoare începute în anii precedenţi (respectiv, S 1 pe Terasa I, S 7, A-B-C şi S 18 pe Terasa a II-a) şi a fost deschisă o secţiune nouă, S 7D, în imediata apropiere a S 7C.
Acropola
Secţiunea S1 (L= 20 m) a fost lărgită cu încă 1,5 m. În acest fel s-a putut clarifica sistemul de apărare a platoului. Acesta este format din două linii concentrice: una în marginea platoului, constând dintr-un zid de piatră lat de cca. 2 m, şi alta pe pantă, tot un zid de piatră legat cu lut, cu o lăţime de circa 3,50 m, ce "coboară" în trepte. În partea inferioară, pe o înălţime de 0,30–0,40 m, se mai păstrează "paramentul" fundaţiei zidului, format din dale cu latura exterioară plată. Şanţul pentru fundaţia structurii din piatră a fost săpat în sterilul stâncos. În vederea consolidării acestui zid în partea dinspre terasă, pe stânca nativă, a fost construită o structură (rambleu) formată din piatră legată cu lut umed şi bârne aşezate vertical şi orizontal.
Terasa I
În vederea lărgirii şi fortificării terasei tot pământul a fost împins spre margine şi pe pante. În partea dinspre platou, la baza pantei, au fost aşezate, pe o lăţime de cca. 3 m, mai multe dale de gresie. Acestea aveau rolul de a sprijini panta abruptă a platoului, de a orinzontaliza terasa în partea superioară şi de a servi ca drum. Pe această terasă, după cum s-a putut observa în profilul S1, în timpul ultimei amenajări a fost ridicat zidul din margine. Spre deosebire de alte sectoare, aici constructorul a ridicat zidul pe un pământ de umplutură cu stabilitate precară.
Terasa nr. II
În acest sector s-a clarificat parţial situaţia apărută în anii precedenţi. Astfel, în urma cercetării aproape totale a S 7A, S 7B, S 7C, s-au putut stabili fazele de construire a bastionului, ale zidului de curtină T2, a porţii de acces şi a zidului de curtină T3. În prima fază de locuire, dar şi de construcţie în acest sector a fost ridicat un bastion (B1), iar zidul de curtină T3 (Terasa a III-a) pătrundea în latura lui nord-vestică. Linia zidului T3 poate fi foarte bine observată în S 7C. Tot pe această parte exista, probabil, o cale de acces formată dintr-o amenajare în trepte (6 trepte) şi o poartă de intrare de la care ni s-au păstrat două gropi mari de stâlpi (diametrul = 0,24 m) întărite cu dale de piatră pe margine. Treptele au fost tăiate în lutul galben, pe fiecare fiind aşezate apoi dulapi de lemn, groşi de cca. 0,10-0,15 m; pe prima şi a doua treaptă s-au păstrat foarte bine urmele lemnului. Celelalte au fost distruse de ridicarea ulterioară a curtinei terasei a II-a. La un moment dat, posibil în vremea lui Burebista, cetatea a fost incendiată, urmele incendiului fiind vizibile peste tot la cca. 0,60 m adâncime.
În faza a doua, după incendiu, sistemul de apărare a fost refăcut dar nu identic. Peste primul bastion (B1, dimensiunile acestuia posibil să fi fost ceva mai mari decât ale B2) se ridică un alt bastion (B2, 8,65 x 8,65 m) la care se adosează apoi zidul de curtină T2. Acesta din urmă taie zidul de curtină T3, care pare acum a fi la rândul lui adosat bastionului (B2) şi curtinei T2, atât doar că fundaţia lui se păstrează şi sub zidul de curtină T2 pe o înălţime de cca. 0,20 m (respectiv 2-3 dale de gresie), iar colţul lui poate fi observat în S 7B (sub zidul de curtină T2), în imediata apropiere a fundaţiei B1.
Posibil ca aici să fi existat şi în faza a doua o poartă de acces. Pentru a clarifica acest lucru a fost deschisă S 7D (8 x 4 m), spre NV de S 7C, cu un martor de 0,80 m între ele. Secţiunea respectivă nu a fost însă încheiată şi prin urmare nu avem date certe asupra existenţei porţii. S-a clarificat însă dimensiunea şi modul de construire a zidului de curtină T2. Dacă în S 7C paramentul exterior al curtinei a fost distrus de săpăturile anterioare aici el se păstrează foarte bine. Dimensiunile curtinei T2 sunt prin urmare de 2,65 m. După ridicarea zidului, paramentul exterior a fost întărit cu un rambleu, lat de cca. 2 m, format din pietre legate cu lut, bârne verticale şi oblice, ultimele fiind încastrate în masa de piatră şi lut. Peste paramentul interior se află un strat de cca. 0,50 m de pământ ars la roşu provenind de la o suprastructură de lemn. Cercetările în acest sector vor continua în campania următoare.
În 2002 a fost trasată pe T2 o secţiune, S 18 (2 x 14 m), în prelungirea S 7 spre terasă şi spre pantele Terasei 1. Cercetarea acestei secţiuni urma să documenteze posibilele amenajări ale pantelor terasei întâi şi ale terasei a doua. În anul precedent ne-am adâncit până la -0,50 –0,60 m, unde părea că apare sterilul format din lut galben. Reluând săpăturile am constatat următoarele: pantele abrupte ale T1 nu au fost susţinute de amenajări speciale; în acest sector stânca nativă apare imediat sub humusul actual. Ea a fost doar tăiată şi verticalizată puternic. Stânca începe din imediata apropiere a zidului de pe T1 şi coboară pe o lungime de peste 8 m. La terminarea stâncii, în ultima fază de locuire, pentru lărgirea terasei, dar şi pentru orizontalizarea ei, au fost puse pietre şi pământ (apare ca un pavaj asemănător celui de pe T1) pe o lăţime de cca. 3,30 m, după care în continuare, până în marginea curtinei, s-a pus un strat gros, de cca. 0,40-0,50 m, de lut galben. La marginea dinspre terasă a acelui pavaj au apărut (la -0,80 m), două gropi cu diametrul de 0,24 m, posibil de stâlpi.
Stratul de lut galben corespunde nivelului de ridicare a B2 şi a zidului de curtină T2. Din această fază datează tezaurul monetar descoperit de Z. Szekely (denari romani republicani şi imperiali) la care se mai adaugă încă trei denari republicani (anii 90, 49-48 şi 32-31 a. Chr.) descoperiţi în secţiunea lui Z. Szekely pe care am intersectat-o în carourile 6 şi 7.
Sub stratul de lut galben a apărut un pământ negru a cărui grosime este de cca. 0,80 m, care corespunde primului nivel de locuire şi de construire a cetăţii. În acest strat au fost descoperite numeroase vase ceramice, întregi şi fragmentare, precum şi alte artefacte. La baza acestui strat (-1,20 –1,35 m), pe o grosime de 0,15-0,20 m se află cenuşă, cărbune şi oase de animale puternic arse. În două sectoare au fost depistate urme de foc (vetre).
Tot acestei prime faze de locuire îi aparţine o locuinţă, probabil atelier de ascuţire a pieselor de metal. În interiorul ei au fost descoperite 7 cute întregi de gresie, dintre care una de dimensiuni mari (15 x 40 cm) şi numeroase fragmente de la alte gresii. Locuinţa, apărută la –1 m, a fost decopertată parţial, descoperirea ei în întregime urmând a se face anul viitor.
Inventarul arheologic:
- vase ceramice, în general fragmentare, modelate cu mâna sau roata. Se remarcă fragmentele a două fructiere de mari dimensiuni, modelate cu mâna; fragmentele a două vase cu patru butoni conici pe fund, în interior.
- piese de podoabă şi de lux: două mărgele de sticlă, o oglindă, un cercel de argint, o brăţară de bronz (fragmentară), o fibulă şi un fragment de portagrafă din bronz (sec. I a. Chr.), mai multe fragmente de vase de sticlă de provenienţă romană.
- monede: un stater de argint emis de Liga Thessaliană (196-146 a. Chr.) şi un denar republican, copie (90 a. Chr.),
- unelte de piatră şi lut: o râşniţă întreagă şi mai multe fragmentare, cute de piatră, fusaiole, numeroase jetoane, unele din pereţi de vase, altele din gresie.
- obiecte de fier: cuie, cuţite, un fragment de seceră, scoabe, un fragment de lance etc.
Cetatea Zânelor de la Covasna este una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi dacice din afara Munţilor Orăştiei. Prin modul de realizare a sistemului de fortificare şi de amenajare a teraselor ea este un unicat în lumea dacică. Prima fază de construire a început cândva pe parcursul sec. II a. Chr., urmată de o distrugere (poate în vremea lui Burebista) şi, apoi de o refacere grandioasă la sfârşitul sec. I a. Chr. - începutul sec. I p. Chr. Cetatea este arsă şi dărâmată la cucerirea romană sau imediat după aceasta. Materialele descoperite până acum nu ne îndreptăţesc să credem într-o locuire ulterioară în interiorul sitului.
În amestec cu materialele de epocă dacică (în special cu cele din prima fază de locuire) au apărut şi fragmente de vase aparţinătoare primei vârste a fierului (cultura Reci-Mediaş), ceea ce ne face să presupunem că o primă amenajare a muntelui a început încă în această epocă.
Cetatea dacică de la Covasna, prin poziţionarea ei într-un punct nodal de trecere dinspre Transilvania spre Moldova şi Muntenia, a avut cu siguranţă nu numai un rol militar important în sistemul defensiv al Daciei din vremea lui Decebal, dar şi unul economic şi spiritual în acelaşi timp.
Pe parcursul cercetărilor arheologice s-au făcut desene, relevee şi măsurători topografice, s-au fotografiat şi filmat toate zonele studiate. Materialele descoperite au fost spălate, iar piesele mai importante au fost desenate şi fotografiate.
La terminarea săpăturilor s-a trecut la protejarea tuturor zidurilor şi complexelor dezvelite. În imediata apropiere a zidurilor au fost introduse ţevi metalice, iar în spaţiul dintre ele şi zid scânduri şi piatră, pentru a preveni prăbuşirea. Peste acestea s-a pus folie de plastic, hârtie gudronată şi pământ. Secţiunile neterminate au fost acoperite cu folie de plastic şi pământ. Sperăm ca fondurile care vor fi alocate în viitor să fie suficiente pentru a se putea realiza un proiect de conservare-restaurare şi protejare a imenselor structuri de apărare a cetăţii. În acest fel grandiosul monument dacic va putea deveni şi un important obiectiv turistic, nu numai de interes ştiinţific.
Materialele descoperite au fost depuse şi inventariate în MCR.
Observaţii asupra fortificaţiei de la Cetatea Zânelor realizate în campania 2003
Monica Mărgineanu Cârstoiu (cu participarea lui Virgil Apostol)
Observaţiile pe care le prezentăm aici se referă exclusiv la rezultatele datorate săpăturilor arheologice privind ansamblul format din structura pe care o numim - deocamdată convenţional - turnul-platformă "T" şi elementele de fortificaţie adiacente (curtina).
S-a confirmat ipoteza existenţei unei structuri punctuale (turnul–platformă T), prin determinarea limitei înspre E a laturii dinspre pantă. Este cu totul remarcabil că măsura laturii dinspre pantă (8,85 m) este egală cu a laturii perpendiculare vestice (degajată în campaniile anterioare). Prin urmare turnul-platformă, în faza sa finală de existenţă, era ridicat pe plan pătrat .
Degajarea colţului sud-estic a turnului "T" arată că structura construită nu are ca limita linia paramentului estic a acestuia: o structură (y), a cărui tip de zidărie nu este distinctă (pe porţiunea dezvelită arheologic) de aceea a turnului, extinde spre E linia laturii sudice a ansamblului "T". Deşi porţiunea dezvelită este departe de a caracteriza global structura din care făcea parte, schiţăm aici câteva aspecte extrase din indiciile prezente încă în această fază incipientă a dezvelirii arheologice:
- nivelul până la care se ridică structura din lespezi de piatră (y) coincide cu nivelul relativ al decroşului care demarchează cele două registre din elevaţia sudică a turnului "T".
- corespunzător unei adâncimi de cca. 1m faţă de linia "paramentului" (reprezentând porţiunea dezvelită) se poate observa cum structura zidită (y) este suprapusă de o masă compactă formată din lut galben bătut, piatra spartă (aşchii); acest strat (înalt de 0,50-0,60 m) pare să conţină la bază un pat mai consistent de pietre.
- deasupra structurii (y), se află o masă relativ compactă, în care pot fi observate urme de chirpic şi grinzi arse; este conservată şi urma unei bile de lemn (înălţime cca. 14 cm; lungime cca. 45 cm) arse şi turtite, provenite din prăbuşirea unei suprastructuri din lemn. Peste acest strat (înalt de cca. 0,30 m) sunt prăbuşite pietre – unele cu vagi urme de lutuială - care făceau parte probabil din structura turnului "T".
Dacă unele din observaţiile de mai sus vor fi în mod necesar clarificate prin săpăturile viitoare, una este de pe acum certă: în porţiunea dezvelită până acum, masa compactă formată din lut galben bătut şi piatră spartă, care suprapune structura de piatră (y), se sprijină pe "paramentul" estic al turnului "T".
Cercetările din partea vestică a ansamblului au adus date importante atât privind planimetria cât şi sistemul de construcţie al zidurilor:
- urmele unei structuri (x) zidite (probabil o curtină) au fost puse în evidenţă înspre V; în plan, urmele laturii dinspre V continuă linia exterioară a "apendicelui"(m) adosat la NV faţă de turn; latura dinspre E porneşte din zona colţului sud-vestic al turnului "T". Această structură (x) urmează linia relativă a terasei nr. 3 reprezentând, desigur, mărturia unei componente din fortificarea acesteia.
Sondajele realizate pe curtina (C):
- s-a confirmat grosimea zidului curtinei, aşa cum fusese conjunctural propusă încă din campania anterioară, prin dezvelirea unei porţiuni din aliniamentul dinspre pantă al zidului curtinei; grosimea zidului atinge cca. 2,60 m.
- s-au depistat două urme de pari (p1, p2); despre destinaţia acestora vom vorbi mai jos.
- s-a pus în evidenţă existenţa unei structuri de lemn, anterioară momentului în care a funcţionat curtina "C": urmele acesteia se materializează prin două gropi de pari întărite cu lespezi de piatră (u1 – u2), amplasate la 132,5 cm distanţă interaxială. Traseul pe care sunt amplasate se află în continuarea traseului sudic a "apendicelui" (m) .
- un alt sondaj a pus în evidenţă, cu o claritate pentru prima oara înregistrată în cercetarea arheologică a arhitecturii dacice, una din componentele principale ale structurării constructive a liniilor fortificate, fără de care sistemului de zidărie de la Cetatea Zânelor, în ansamblul său, nu poate fi înţeles. Presupusă până acum conjunctural, existenţa rambleiajului, care întărea partea dinspre pantă a zidului de curtină, a fost fără echivoc diferenţiată arheologic: o porţiune însemnată din rambleul zidului – corespunzătoare lărgimii sondajului - arată că acesta sprijinea "paramentul" sudic al curtinei şi a fost realizat cu pământ bătut, consolidat cu pietre şi pari de lemn dispuşi vertical sau oblic.
Implicit, rezultatele oferite de acest sondaj contribuie la câteva clarificări cu privire la alte urme conservate in situ care au fost până acum mai dificil de interpretat datorită săpăturilor arheologice ale predecesorilor (care au compromis o parte din realitatea sitului).
Notăm deocamdată următoarele:
- urmele de pari (p1-p2) amintite anterior pot fi interpretate ca urme ale rambleului curtinei (C);
- nu este exclus ca urmele de pământ bătut amestecat cu piatră, care suprapun structura de la colţul sud-estic (y), să provină din rambleul care sprijinea paramentul estic al turnului "T".
Rezumat:
Cetatea dacică, denumită de localnici Cetatea Zânelor sau Muntele Cetăţii (cota 960 m), situată între Pârâul Cetăţii şi Pârâul Mişca, este înconjurată din trei părţi de piscuri mai înalte care-i asigurau protecţia, atât în faţa inamicului, cât şi a vicisitudinilor naturii.