Covasna | Punct: Cetatea Zânelor | Anul: 2002
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2002
Perioade:
Preistorie; Protoistorie;
Epoci:
Hallstatt; La Tène;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Cod RAN:
| 63535.01 |
Județ:
Covasna
Unitate administrativă:
or. Covasna
Localitate:
Covasna
Punct:
Cetatea Zânelor
Localizare:
| 63535.01 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Mărgineanu-Cârstoiu | Monica | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Sîrbu | Valeriu | responsabil | Muzeul Brăilei |
| Popescu | Mariana-Cristina | participant | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Apostol | Virgil | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Crişan | Viorica | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
| Mateescu | Răzvan | participant | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
| Bâlici | Ştefan | participant | Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti |
| Mușter | Claudia | participant | Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti |
Raport:
După cum este cunoscut deja, cetatea dacică, denumită de localnici Cetatea Zânelor sau Muntele Cetăţii, este situată pe un munte de formă tronconică (cota 960 m), aflat între Pârâul Cetăţii şi Pârâul Mişca, acesta fiind înconjurat din trei părţi de piscuri mai înalte care-i asigurau protecţia atât în faţa inamicului, cât şi a vicisitudinilor naturii. Pe pantele de nord, nord-vest şi sud ale muntelui sunt mai multe terase (patru fortificate şi alte câteva, mai mici, fără urme de fortificare), tăiate în stâncă şi amenajate din antichitate; spre nord-est şi est malurile sunt abrupte, pe alocuri sub forma unor pereţi de stâncă, aproape imposibil de urcat. Cercetările au continuat atât în sectoarele începute anterior, cât şi în unele noi.
Astfel, pe Acropolă a fost cercetată S 19 (10 x 2 m), pe Terasa I S 1, pe Terasa a II-a în S 7A-C (12 x 14 m) şi S 5D (14 x 2m), plus într-o nouă secţiune S 18 (14 x 2m), iar pe Terasa a III-a în S 10 – 15 şi o nouă secţiune – S 17 (10 x 2 m).
Acropola:
Lângă S 16, cercetată în anul trecut, a fost săpată S 19, cu scopul de a clarifica aglomerarea de pietre apărute pe o porţiune din S 16, oarecum asemănătoare cu cea din S 1. S-a constatat că la circa 4 m de marginea platoului s-a construit o structură de piatră, probabil cu rol atât de fortificare, cât şi de susţinere a pantei. Dacă în S 1 paramentul exterior al fundaţiei s-a păstrat foarte bine, în S 16 şi S 19 acesta s-a prăbuşit, plăcile de gresie din el alunecând spre pantă. Şi aici, ca şi în S 1, în faţa paramentului s-au descoperit urmele mai multor bârne carbonizate, cenuşă şi pământ ars la roşu provenind din suprastructura de lemn a zidului.
Terasa I-a:
S 1 a fost adâncită până la steril, astfel că se poate spune că masivul de pe pantă a fost ridicat direct pe stânca nativă, îndreptată şi nivelată iniţial; doar o parte din structura îngropată (circa trei asize - 0,20 -0,25 m) s-a mai păstrat, deci foarte puţin. La baza pantei s-a constatat existenţa unei platforme de piatră, formată din 4-5 plăci suprapuse, late de 2,20-2,70 m, care a fost probabil folosită atât ca alee, cât şi pentru a sprijini panta abruptă a platoului; această platformă marchează ultimul nivel de călcare dacic şi este contemporană cu zidul din marginea terasei.
Terasa a II-a:
Cea mai mare parte a timpului din această campanie a fost acordat cercetării construcţiei de piatră care s-a configurat în anul trecut la întrepătrunderea Teraselor a III-a şi a II-a, unde au fost trasate S 7A-C, observându-se existenţa unui zid de mari dimensiuni şi un adevărat "munte" de piatră dărâmat. S-a presupus, încă de anul trecut, existenţa aici a unui turn de curtină, ipoteză care acum s-a confirmat. După degajarea cu atenţie a pietrelor căzute au putut fi observate trei laturi ale bastionului, construit pe o fundaţie solidă, un adevărat masiv din piatră legată cu lut (dimensiunile lui sunt de circa 8 x 6 m, dar ultima latură nu a fost încă dezvelită). Foarte probabil ca în acest sector să fi fost şi o poartă deoarece, în partea vestică a bastionului - spre T III, s-au descoperit trei trepte placate cu bârne, care au fost decopertate doar parţial. De jur împrejurul bastionului s-a observat un strat gros de dărâmătură, pe alocuri cu grosimea de peste 0,60 m, format din bârne carbonizate, pământ ars la roşu, cenuşă şi lipitură cu urme de nuiele sau de scândură. La zidul terasei nu am reuşit încă să depistăm cu certitudine paramentul exterior, dar apreciem, după unele indicii, că avea o lăţime de cca. 2,20 – 2,30 m; după modul de construire s-au observat două faze de refacere.
În S 7C, în latura vestică a turnului, pătrunde un zid din care s-au păstrat doar fundaţiile, întrucât elevaţia a fost distrusă de un şanţ efectuat, probabil, în 1949. Posibil ca acest zid să aparţină unei construcţii anterioare sau să fie paramentul interior al zidului de pe Terasa a III-a care pătrunde în Terasa a II-a, situaţie ce urmează să se clarifice prin săpăturile viitoare.
Tot pe T 2 a fost curăţată o porţiune (2 x 2, 70 m) dintr-o secţiune magistrală efectuată de Alexandru Ferenczi, în 1942, peste şi pe lângă zidul de terasă. S-a constatat că aici, spre deosebire de situaţia observată în S 5, aflată doar la câţiva metri mai vest de aceasta, zidul se păstrează pe o înălţime de circa 0,70 m; sectorul nu a fost curăţat până în steril, prin urmare nu am reuşit să observăm în totalitate fundaţiile zidului. Oricum, lăţimea zidului, după cum se profilau pietrele păstrate, este de cca. 2 m; rămâne ca tot într-o campanie viitoare să lămurim stratigrafia şi configuraţia zidului de pe T 2.
În continuarea lui S 7, spre terasă şi pantă, a fost deschisă S 18 (2 x14 m), urmărindu-se existenţa unui posibil zid de susţinere a pantelor, dar nu am reuşit în acest an să ajungem la finalizare. Au fost curăţate şi pietrele căzute de pe zidul Terasei I, sub care există probabil amenajarea de terasă amintită de Z. Szekely. În S 5D a fost decopertată parţial, încă din anul 2000, o construcţie de lemn şi, din dorinţa e a clarifica dimensiunile acesteia, am extins spre est săpătura. S-a constatat însă că, doar la câţiva centimetri de vechea secţiune, se afla şi marginea construcţiei, care consta dintr-un perete de stâncă tăiată şi uşor înclinată (oblică, înaltă de 1-1,20 m ), încastrată probabil în peretele clădirii.
Terasa a III-a:
Pe această terasă au fost finalizate cercetările, începute în 2001, în S 10-15; fără să mai apară foarte multe artefacte, s-a putut constata existenţa a două faze sigure de locuire şi amenajare a cetăţii. Se poate spune cu certitudine, de asemenea, că în ultima fază de locuire aici a existat un edificiu (locuinţă?) ale cărui tălpi de lemn erau aşezate pe plăci de piatră. Acesta a fost decopertat, parţial, în 2001, în anul acesta continuându-se observaţiile asupra modului de construire.
Spre vest de S 15, peste fortificaţie, a fost efectuată S 17, cercetarea acesteia urmând să continue anul viitor, acum fiind curăţate doar pietrele căzute din zid. Şi în acest sector, după toate aparenţele, zidul a fost distrus în totalitate, dar e posibil să mai existe ceva din fundaţie.
Artefacte descoperite:
În mod obişnuit, piesele care predomină sunt vasele ceramice, apărute în număr mare în toate sectoarele cercetate, ele fiind fragmentare sau întregibile, provenind de la borcane, străchini, fructiere, ceşti-opaiţe, căni, vase de provizii, oale de diferite dimensiuni, modelate cu mâna sau cu roata. Se remarcă, din nou, fragmentele unor vase mari de provizii şi a mai multor amfore greceşti sau romane, precum şi alte piese de import.
Au fost descoperite, de asemenea, două monede romane republicane (anii 49-48 şi 32-31 a. Chr.), trei fibule, una de fier, una de bronz şi alta de argint, de tip linguriţă, mai multe piese de fier (cuţite, o balama, o scoabă, cuie, o foarfecă fragmentară), un fragment de colan şi un altul de brăţară, două inele, din bronz, fusaiole şi numeroase jetoane confecţionate din pereţi de vase ceramice etc.
Măsuri de protecţie primară:
În lipsa unor fonduri financiare necesare elaborării unui proiect de conservare şi restaurare a vestigiilor zidurilor şi edificiilor apărute, din banii alocaţi au fost cumpărate materialele necesare unei conservări primare a vestigiilor, ca ţevi, scânduri şi carton gudronat. De-o parte şi de alta a zidurilor decopertate au fost puse ţevi, scânduri şi pietre pentru a sprijini paramentele şi a preveni alunecarea acestora, iar partea lor superioară a fost acoperită cu carton gudronat, pietre şi pământ. Tot astfel au fost acoperite urmele de construcţii apărute în sectoarele cercetate. Pentru o mai bună deplasare de la o terasă la alta au fost amenajate trepte de piatră şi lemn.
La fel ca în fiecare an, şi în această campanie o parte din timpul şi banii de cercetare au fost folosiţi pentru a curăţa unele sectoare din cetate de resturile de butuci şi crengi căzute în urma furtunii din 1995. De asemenea, au fost cosite "lanurile de urzici" de pe întreaga suprafaţă a cetăţii.
Consideraţii finale:
Cetatea Zânelor de la Covasna este una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi dacice din afara Munţilor Orăştiei. Prin modul de realizare a sistemului de fortificare şi de amenajare a teraselor ea este un unicat în lumea dacică. Prima fază de construire a început cândva pe parcursul sec. II a. Chr., urmată de o distrugere (poate în vremea lui Burebista) şi, apoi, de o refacere grandioasă la sfârşitul secolului I a. Chr. - începutul secolului I p. Chr. Cetatea este arsă şi dărâmată la cucerirea romană sau imediat după aceasta. Materialele descoperite până acum nu ne îndreptăţesc să credem într-o locuire ulterioară în interiorul sitului.
În amestec cu materialele de epocă dacică (în special cu cele din prima fază de locuire) au apărut şi fragmente de vase aparţinătoare primei vârste a fierului (cultura Reci-Mediaş), ceea ce ne face să presupunem că o primă amenajare a muntelui a început încă în această epocă.
Cetatea dacică de la Covasna, prin poziţionarea ei într-un punct nodal de trecere dinspre Transilvania spre Moldova şi Muntenia, a avut cu, siguranţă, nu numai un rol militar important în sistemul defensiv al Daciei din vremea lui Decebal, dar şi unul economic şi spiritual în acelaşi timp.
Pe parcursul cercetărilor arheologice s-au făcut desene, relevee şi măsurători topografice, s-au fotografiat şi filmat toate zonele studiate. Materialele descoperite au fost spălate, iar piesele mai importante au fost desenate şi fotografiate. Toate piesele arheologice vor fi depozitate şi inventariate la Muzeul Carpaţilor Răsăriteni.