Costeşti | Judeţ: Iaşi | Punct: Pietrişul de Sus-Vatra satului | Anul: 2017


Descriere:

Anul cercetarii:
2017
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală târzie;
Categorie:
Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
| 95541.05 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
Costeşti
Localitate:
Costeşti
Punct:
Pietrişul de Sus-Vatra satului
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Enea Sergiu Constantin participant Liceul "Ion Neculce" Târgu Frumos
Boghian Dumitru participant Universitatea "Ştefan cel Mare", Suceava
Raport:
Cercetarea de diagnostic arheologic s-a desfăşurat pe parcursul lunilor iulie şi august 2017 vizând realizarea unei cercetări de teren nedistructive şi a unui sondaj în vederea precizării existenţei patrimoniului arheologic în partea de centru-vest a vetrei satului Pietrişul de Sus, com. Costeşti, jud. Iaşi, (fără cod RAN),(fig. 1.1-3) acolo unde lucrările de construcţie a drumului comunal au evidenţiat prezenţa probabilă a unor complexe arheologice protoistorice şi medievale. Zona supusă evaluării a constat dintr-un areal de aproximativ 6 ha, aflat în partea central-vestică a vetrei satului Pietrişul de Sus, com. Costeşti, în jurul clădirilor Consiliului local şi a şcolii noi, la sud-est, sud-vest şi vest de acestea (fig. 2.1-2; 4.1), pe martorii de eroziune desprinşi din Dealul Petrişul (lobul sud-sud-vestic al masivului Dealul Mare Hârlău), la ENE de fosta carieră de piatră (gresie sarmaţiană), pe imaşului satului (proprietatea Consiliului Local Costeşti), judeţul Iaşi). Aşa cum arată o serie de investigaţii paleo-geomorfologice, această microzonă a fost puternic afectată de alunecările de teren succesive, pleistocene şi holocene (fig. 3/1-2), petrecute ca urmare a unui complex de factori, care au erodat versantul nord-estic al Dealului Pietrişul şi au generat o serie de martori de alunecare mai plaţi, spre valea pârâului Bahluieţ, cu anumite favorabilităţi pentru întemeierea habitatului uman în diferite perioade istorice. După cum s-a semnalat anterior şi prin investigarea surselor istorice , în vatra satului Pietrişul de sus, azi înglobat în satul Costeşti, date confirmate prin rezultatele obţinute în timpul cercetărilor efectuate în situl Costeşti-Cier , în zonă sunt menţionate descoperiri din secolele VIII-X/XI şi XV-XVII. În vara anului 2016, atunci când s-au realizat rigolele de scurgere ale drumului comunal, în faţa clădirilor şcolii noi şi a Primăriei Costeşti şi a DC 120, în taluzul vestic, mai înalt cu cca. 1 m (faţă de cel estic) au apărut profilele a două bordeie, adâncite diferit, până la -1/-1,20 m (denumite B1 şi B2) şi a trei gropi (Gr. 1-3), înşirate pe o lungime de 18 m (fig. 4.2; 5.1-3), iar la circa 20 de m, spre sud, o posibilă urmă de fundaţie/zid, asociată cu alveolări/gropi (fig. 5.4). Cea mai interesantă amenajare era B1, care avea, în partea nordică, un strat alveolat de arsură, destul de consistent, de cca. 1 m lungime şi 20/25 cm grosime, care indică existenţa unei posibile vatre sau a unui rug (?), (fig. 5.2-3). Pe baza materialelor recoltate din numeroasele periegheze realizate înainte de 2017, precum şi în acest an, chiar dacă cele mai multe sunt mărunte şi mai puţin semnificative, considerăm că aceste amenajări făceau parte din vatra medievală a satului Pietrişul (Chetrişul) de Sus, putând fi datată între secolele XV şi XVII, fiind contemporană cu necropola din situl Costeşti-Cier.
Note:

1.
1) M.C. Mărgărint, M. Niculiţă, Landslide type and pattern in Moldavian Plateau, NE Romania, în vol. Landform Dynamics and Evolution in Romania, M. Rădoane, A. Vespremeanu-Stroe (eds.), Springer, 2017, pp. 271–304. doi:10.1007/978-3-319-32589-7_12; M. Niculiţă, M. C. Mărgărint, M. Santangelo, Archaeological evidences for Holocene landslide activity in the Eastern Carpathian lowland, în Quaternary International, Volume 415, 10 September 2016, pp. 175-189, fig. 3b, 6e; M. Niculiţă, M. C. Mărgărint, I. Cristea, Relict landslides, fluvial landforms and threatened geoheritage – Costeşti village, în vol. Proceedings of the Romanian Geomorphology Symposium 33rd edition, Iasi, 11-14 May 2017 (M. Niculiţă, M. C. Mărgărint eds.), Editura Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, 2017, pp. 130-132.
2) DRH, A, Moldova, vol. XXV (1639-1640), doc. 256; DIR, A, sec. XVII, IV, 247; Al. I. Gonţa, Documente privind Istoria României. A. Moldova. Veacurile XIV-XVII (1384-1625). Indicele numelor de locuri, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1990, pp. 69, 191; N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, DPCN, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, Bucureşti, 1974, p. 178 (Chetriş=Pietriş), p. 211 (Costeşti); V. Chirica, M. Tanasachi, Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol. II, 1985, pct LXXIX.6.F, p. 418 (Grădina locuitorului Vasile Grigore, materiale arheologice din sec. VII-VIII şi trei tipare de os cu imagini creştine (D. Gh. Teodor, Elemente şi influenţe bizantine în Moldova, în secolele VI-XI, în SCIV, 21, 1, 1970, pp. 101-106; Idem, Descoperiri arheologice şi numismatice la est de Carpaţi în secolele V-XI, Bucureşti, 1997, p. 73.
3) D. Boghian, S.-C. Enea, S. Ignătescu, Luminiţa Bejenaru, Simina Margareta Stanc, Comunităţile cucuteniene din zona Târgului Frumos. Cercetări interdisciplinare în siturile Costeşti şi Giurgeşti, Editura Universităţii ”Al. I. Cuza” din Iaşi, Iaşi, 2014; D. Boghian, S. Ignătescu, S.-C. Enea, R. Pîrnău, D.-M. Vornicu, Cr. Secu, R.-G. Furnică, A. Vornicu, 116. Costeşti, com. Costeşti, jud. Iaşi, Punct: Cier/ Lângă Şcoală, în CCAR. Campania 2014, Institutul Naţional al Patrimoniului, Bucureşti, 2015, p. 195–198, 260, 507–515, fig. 1–11; D. Boghian, S. Ignătescu, S.-C. Enea, D.-I. Stigleţ, A. Kovács, 121. Costeşti, com. Costeşti, jud. Iaşi, Punct: Cier/Lângă Şcoală, în CCAR. Campania 2015, Institutul Naţional al Patrimoniului, Bucureşti, 2016, p. 224–225, 598- 601.