Coronini | Judeţ: Caraş-Severin | Punct: Mănăstire | Anul: 2013
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Țeicu | Dumitru | participant | Instiuție Nedefinită |
Raport:
Cercetarea din punctul Mănăstire a fost facilitată de proiectul „Reabilitare alimentare cu apă la Coronini, judeţul Caraş-Severin”, benefi ciarul proiectului fi ind Primăria comunei Coronini, având Certifi catul de urbanism nr. 4/06.06.2012. Lucrările vizează o suprafaţă de 9835 m2 din care 9646 m2 este suprafaţă temporar acoperită, doar 189,5 m2 constituie suprafaţa defi nitiv ocupată.
Localitatea Coronini din Clisura Dunării, cunoscută în ultima jumătate de veac cu denumirea de Pescari, este situată în extremitatea de răsărit a Depresiunii Moldova Veche. Cursul fluviului de la Baziaş şi până la Orşova este structurat pe o alternanţă a zonelor de structură cu spaţiile depresionare. Depresiunea Moldova Veche se detaşează în peisajul Munţilor Locvei pe o lungime de aproape 30 km de la Divici şi până la Coronini. În zona Moldova Nouă-Coronini de altfel se întretaie două mari arii geologice, una cu
şisturi cristaline, cealaltă cu calcare.
Cercetările de arheologie preventivă de la Coronini s-au derulat în cadrul unui proiect de reabilitare a reţelei de alimentare cu apă a aşezării. Aducţiunea prin cădere naturală se face de la izvoarele situate pe Valea Vărad, care delimitează la vest hotarul localităţii Coronini de cel al oraşului Moldova Nouă. Valea Văradului, cu un curs orientat nord-vest spre sud-est, coboară din Culmea Văradului de la altitudinea de 526 m, până la confl uenţa cu albia fl uviului. Peisajul Văii Vărad a fost afectat de exploatarea cuprului în subteran prin Mina Vărad, dar şi de factorul antropic pe o durată mai lungă prin exploatarea travertinului calcaros de pe versantul estic al văii.
Exploatarea rocii poroase de travertin în preajma cotei de 100 m din talvegul estic al văii a provocat masive alunecări de teren. Toponimul la Mănăstire delimitează o zonă cu un platou natural tocmai pe versantul de răsărit al Văii Vărad, în zona afectată de exploatările localnice a travertinului. Memoria colectivă a păstrat identitatea unui aşezământ monastic în preajma izvoarelor afl ate într-o poiană la cota de 100 m, dar al cărei ruine erau acoperite de vegetaţie.
Investigaţiile pentru identifi carea monumentului medieval au parcurs etapele diagnosticului de teren, cu prospecţiuni geofi zice şi până la cercetarea intruzivă. Exploatarea geofi zică a spaţiului estic al Văii Văradului din zona izvoarelor, unde memoria colectivă fi xa amplasamentul vechii mănăstiri, n-au identifi cat bulversări ale straturilor cu urme de locuire. Fundaţia monumentului a fost localizată într-o zonă de prăbuşire pe marginea nord-vestică, zonă afectată de altminteri şi de lucrările recente de captare a apei de la mina Vărad. Săpătura arheologică (S6 – S9), ce a însumat curca 100 m2, a evidenţiat planimetria bisericii din care s-au păstrat doar fundaţiile. Dezafectarea zidurilor bisericii s-a făcut sistematic, pe alocuri, zidul vestic al navei şi cel sudic au fost demantelate până la baza fundaţiei. Fundaţia bisericii, raportată la nivelul de călcare medieval identifi cat în spaţiul altarului, avea o adâncime de -25 m - -0,30 m. Ea s-a făcut din piatră de calcar rulată de pe versanţii Văii Văradului. Zidurile au fost înălţate din blocuri de tuf calcaros, prelucrat sub forma unor bolţari paralelipipedici, ce aveau dimensiunile de 50/60/20 cm, 27/20/13 cm, 26/16/15 cm.
Documentele medievale au consemnat Mănăstirea Sfântul Arhanghel în anii 1569-1579 în nahia otomană Moldova. Aceleaşi surse otomane au consemnat şi satul Vărad între anii 1554-1579. Biserica mănăstirii Sfântul Arhanghel, pe temeiul analogiilor de plan, poate fi datată la mijlocul secolului al XV-lea.