Copăceanca | Comuna: Călineşti | Judeţ: Teleorman | Punct: Vârcan, Cotu lui Pantilie | Anul: 1998
CC BY-SA 4.0 Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Teodor | Eugen Silviu | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Primele cercetări în satul Copăceanca s-au efectuat în 1997, în punctul "Cotu lui Pantilie", unde a fost descoperită o aşezare de la începutul secolului al Vl-lea. în anul următor nu a fost posibilă continuarea săpăturilor din motive de regim al culturilor agricole. De aceea, pentru a nu rata campania, s-a efectuat un sondaj la punctul "Vârcan", identificat anterior, în acest punct fuseseră recuperate la suprafaţă fragmente ceramice aparţinând atât unui orizont cultural preistoric, cât şi unui orizont post-roman.
Secţiunile de sondaj au fost aşezate într-un triunghi eliberat de sarcini agricole, în sectorul marcat "A", paralele cu latura lungă (cea mai apropriată de perpendiculară la curba de nivel), pe zone cu densitate maximă de rămăşiţe post-romane la suprafaţă. S-au cercetat S. 1 (20 x 1,50 m.), S. 2 (30 x 1,50 m.) si S. 3 (12 x 1 m.), acesta din urmă paralel cu S.2, pe porţiunea inferioară.
Stratigrafia S. 1 (repetată esenţialmente şi în S.2) este următoarea:
-0-0,20 m. - strat arat recent;
-0,20 -0,30 m. - arătură veche (stratul este omogenizat iar materialele sunt foarte fragmentate; stratul are însă consistenţă mare, ceea ce presupune că nu a mai fost deranjat de mai multe sute de ani); inventar mixt, respectiv post-roman (majoritar) şi preistoric, dar, accidental, se poate găsi şi ceramică medievală târzie;
-0,30..- 0,35 m. (sau -0,40) - strat cu chirpic ars, de densităţi diferite, nederanjat, reprezentând urme al unor locuinţe de suprafaţă incendiate, cu material preistoric;
-0,35...-0,50 m. - strat antropogen difuz (infiltrări); sub această cotă minimă - steril.
Locuinţele preistorice se localizează, probabil, la nord de S.1 O limită a acestora pare să fi fost prinsă în secţiune), la sud de S.3 (s-a identificat un colţ pe careurile metrice 4-6) şi, probabil, la vest de S. 2. Ceramica preistorică cuprinde următoarele specii:
a) ceramică gălbui-roşiatică, pastă semi-grosieră, bine arsă, cu decor incizat figurativ (fluture ?), brâuri alveolate mediane şi butoane plate sau brâuri mediane crestate vertical, anse cvasi-rectangulare (forme certe: castron-bol, cu buză aplatizată, pahar cu incizii sub buză; vas provizii);
b) variantă de pastă, cu ardere reductoare (cenuşiu-negricios), cu anse rotunde (ovale) cu pin de implantare (forme identificabile: fund de castron cu picior; ulcică cu struri oblice pe umăr, din pastă mai fină);
c) pastă grosieră dar foarte densă, arsă cenuşiu-vineţiu, slip roşu la exterior - fragmente de la vase mari, probabil fără decor.
Materialul arheologic ce poate fi atribuit perioadei post-romane este relativ dens în anumite zone (partea inferioară a celor trei secţiuni), absentând aproape complet în altele (15 metri în zona superioară - estică - a S. 2). Din motive topografice, nu se pune problema ca materialul să fie scurs din zona necercetate. Gruparea în cuiburi este confirmată şi de periegheza sistematică a zonei, în săpătură nu a putut fi identificat nici un element de amenajare care poate fi atribuit purtătorilor acestor materiale. Materialul arheologic este foarte fragmentar, dar se pot descrie următoarele tipuri ceramice:
a)caolin (două fragmente);
b)ceramică fină cenuşie ( cu o subspecie negricioasă);
c)cenuşie zgrunţuroasă ("ciment");
d)semifină oxidantă (specia "roşie");
e) semi-groasă oxidantă ("de bucătărie"), reprezentată şi de ceramica lucrată pe roata rapidă, dar şi de ceramica lucrată manual (fragmente de la mai multe exemplare); vasele au fost arse cu gura în jos (sunt roşiatice la exterior dar cenuşii la interior) iar unele au un cert fason "Ipoteşti" (incizii "involuntare" şi caneluri).
Sub aspect topografic este de remarcat că aşezările se întind atât de-a lungul cursului de apă actual (în special aşezarea post-romană, în sectorul marcat "B"), dar şi de-a lungul unei văi seci, care face o voltă iargă spre vest (în special aşezarea preistorică).
Caracterul aşezării post-romane este principala problemă legată de acest sit. Densitatea şi distribuţia materialului arheologic nu lasă nici un dubiu că aici a fiinţat o aşezare, fie şi de scurtă durată. Inexistenţa oricărei urme de amenajare ridică ipoteza unui sălaş temporar al unei populaţii în mişcare, încadrarea cronologică prezumtivă se îndreaptă spre prima jumătate a secolului al V-lea. Caracterul neobişnuit al habitatului - dar cu un inventar tipic comunităţilor Sântana-ar putea f i pus în legătură cu prezenţa hunilor în zonă (fapt bine atestat).
Evident, rezultatele acestui sondaj ar trebui confirmate de săpături ulterioare. Oricum, teza caracterului exclusiv sedentar al populaţiei autohtone, în mileniul migraţiilor, pare din ce în ce mai ruptă de realitate.