Cladova | Comuna: Păuliş | Judeţ: Arad | Punct: Dealul Carierei | Anul: 2003
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2003
Perioade:
Preistorie; Protoistorie; Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Paleolitic; Mezolitic; Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Hallstatt; La Tène; Epoca romană timpurie; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Biserică;
Cod RAN:
| 11566.01 |
Județ:
Arad
Unitate administrativă:
Păuliş
Localitate:
Cladova
Punct:
Dealul Carierei
Localizare:
| 11566.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Hügel | Peter | participant | Complexul Muzeal Arad |
| Mărginean | Florin | participant | Complexul Muzeal Arad |
| Pascu Hurezan | George | participant | Complexul Muzeal Arad |
| Boroneanţ | Vasile | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
Raport:
Situl multistratigrafic Cladova – "Dealul Carierei", situat pe un bot de deal, în dreapta Mureşului (la 500 m de râu), la 30 km E de Arad, constituie obiectul cercetărilor arheologice sistematice începând din 1976. Cele 18 secţiuni şi 12 casete excavate au pus în evidenţă urme de habitat din paleoliticul mijlociu, perioada de trecere spre epoca bronzului (culturile Baden şi Coţofeni), Hallstatt (cultura Gáva), Latene dacic (aşezare fortificată, sec. II a. Chr. – II p. Chr.), epoca romană, medievală (fortificaţie sec. XI – XII, ateliere metalurgice, biserică, cimitir).
Săpăturile din campania 2003 au vizat două obiective: finalizarea S 17 şi sondarea treimii vestice a platoului central, la SV de biserică. În continuare, vom prezenta rezultatele cercetării în funcţie de sistemul de săpătură abordat.
S 17 reprezintă segmentul estic (73 x 2 m) al magistralei V - E (rezultată prin coroborarea S 16, S 14 şi S 17), lungă de 138 m.
La extremitatea vestică a S 17 (m 0 – 6), corespunzând primei terase, situate la E de platoul ocupat de biserică, au fost descoperite urmele unei locuinţe din prima vârstă a fierului (Hallstatt, cultura Gáva). Este vorba de o locuinţă de suprafaţă din care a fost surprins un fragment podea lutuită (1,72 m2) din colţul de NE al locuinţei. În imediata vecinătate a acesteia (în dreptul colţului de NE) a fost identificată o groapă circulară (diam. 0,60 m, adâncime: 0,30 m) umplută cu oase calcinate de porc (mistreţ?). Resturile animalului, incinerat în altă parte, au fost depuse (ritual?) lângă locuinţa menţionată. Amintim că, la 1,50 m NE de aceeaşi locuinţă, a fost descoperită, în campaniile precedente, o altă groapă conţinând oase calcinate de animal.
Caseta L (2 x 2 m), trasată pentru dezvelirea completă a celei de a doua gropi cu oase calcinate, a fost adâncită până la roca nativă (-1,76 m) în vederea recoltării pieselor paleolitice. Acestea constau din unelte cioplite din silex, cuarţ şi roci cuarţitice – vârfuri de mână, răzuitoare, piese denticulate, aşchii retuşate – la care se adaugă un număr mare de deşeuri litice. Materialul descoperit se datează în paleoliticul mijlociu: orizontul I – vechime, circa 80.000 ani; orizontul II – vechime, circa 50.000 ani. Piesele se încadrează în culturile musteriană şi aurignaciană.
Porţiunea estică a S 17, situată între m 55 – 73, a fost adâncită până la steril (-3 m) permiţând definirea elementelor de fortificaţie dacice şi medievale.
Valul de epocă dacică, construit din straturi succesive de pământ adus din interiorul arealului fortificat, se păstrează pe o lăţime de circa 9 m şi o înălţime de 1,25. Situat în buza pantei naturale, valul pare mult mai masiv, privit din exteriorul fortificaţiei. La 4 m de faţa exterioară a valului se află şanţul de apărare, săpat în stânca nativă. Deschiderea acestuia este de cca. 4 m iar adâncimea poate fi aproximată la 3 m. Escarpa interioară este mai abruptă decât cea exterioară. Eroziunea naturală şi intervenţiile antropice de dată mai recentă sunt în măsură să zădărnicească precizări planimetrice şi stratigrafice suplimentare.
Ca şi pe latura de N, valul medieval îl înglobează pe cel dacic. În urma adâncirii săpăturii până la loessul steril din punct de vedere arheologic şi a desfiinţării martorilor din campaniile precedente, a putut fi surprinsă structura de bârne care sprijinea valul dinspre exterior. Aceasta este compusă din bârne masive (diametrul 25 – 30 cm) înfipte în partea frontală a valului dacic, unite cu altele aşezate orizontal la distanţă de 50–60 cm între ele. Acest parament de lemn, care se va fi înălţat şi deasupra valului, va îndeplinit şi rosturile unei palisade. Între m. 59 şi 59,40 ai S 17, se conservă urmele carbonizate ale acestei structuri de lemn pe o înălţime de 1,30 m. Pământul ars la roşu din partea frontală a valului precum şi cel scurs înspre exterior argumentează incendierea fortificaţiei. Şanţul de apărare săpat în epocă dacică pare să fi fost reutilizat de fortificaţia medievală. Tehnica de construcţie utilizată pentru elementele de fortificaţie medievale este identică cu cea constatată pentru faza a doua de pe latura de nord. Datarea acestor lucrări la începutul secolului XI este foarte probabilă. Evoluţia generală a fortificaţiei medievale pare să fi fost următoarea: faza I – bararea laturilor de N şi NE, mai expuse, ale fortificaţiei medievale cu un val de pământ ridicat pe un schelet de bârne; faza II – refacerea valului pe laturile de N şi NE precum şi extinderea acestuia pe latura de E într-o tehnică mai simplă (val adosat unui parament de lemn exterior). În ambele cazuri, a fost speculată panta naturală care, prin supraînălţare, era în măsură să sugereze atacatorului impresia unor lucrări de fortificaţie ciclopice.
Al doilea obiectiv major al campaniei l-a constituit sondarea treimii vestice a platoului central într-un spaţiu situat la SV de biserică. Alegerea zonei supuse investigaţiei a fost motivată de conformaţia actuală a terenului care indica o evidentă transformare antropică (terasare). Astfel, a fost trasată S 18, lungă de 20,5 m şi lată de 2, orientată E - V, paralelă cu mai vechile S 4 şi S 16. Noua secţiune se află la 11,70 m S de zidul de S al bisericii, ea pornind de pe aliniamentul dat de închiderea de vest a bisericii.
Prima constatare care se impune de pe urma noilor săpături explică actuala conformaţie a terenului: ea se datorează unor intervenţii recente care au dizlocat o parte din stratigrafia medievală (surpinsă în S 16). Între m 2,80 şi 4,20, o groapă care se adânceşte până la roca nativă (–0,90 m faţă de nivelul de călcare actual) a bulversat întreaga stratigrafie. Cea cruţată de intervenţiile recente conservă elemente ale locuirii medievale şi dacice.
Astfel, a fost surprinsă latura nord-vestică (L: 5,80 m) a unui nou atelier metalurgic medieval. Ca şi cele precendente (cu excepţia atelierului 6), acesta a fost adâncit în roca nativă (la –0,80 m). La 0,70 m V de colţul nord-estic al atelierului a putut fi identificată intrarea, lată de circa 1,10 m. Deşi extrem de erodată, ea mai permite recunoaşterea resturilor unor trepte săpate în stâncă. Nivelul de călcare din interiorul atelierului se află direct pe roca nativă care a fost netezită prin cioplire. Nu au fost descoperite elemente de lutuială. Stratul de folosire, păstrat pe grosimea maximă de 0,15 m, constă dintr-un pământ de culoare brună, tasat, amestecat cu cenuşă şi bucăţi minuscule de lemn carbonizat. Din acest strat provin 6 bucăţi de minereu şi două de zgură de fier precum şi fragmente ceramice medievale apaţinând unor ulcioare de talie medie (î: 15 – 18 cm; Dg: 10 -12 cm), de culoare brun-negricioasă, realizate dintr-o pastă cu mult nisip. Ornamentele constau din valuri striate, dispuse pe umărul vasului sau, în registru mai larg, pe corpul acestuia. Unele buze prezintă şănţuire la interior.
Între m. 4,60 şi 6,30 au fost descoperite două morminte. M 225, săpat la adâncimea de 0,40 m faţă de nivelul de călcare actual şi poziţionat la 0,10–0,30 m faţă de colţul de NV al atelierului medieval, conţine un schelet de copil, aşezat în decubit dorsal, orientat E - V (craniul la V). S-au păstrat în poziţie anatomică oasele lungi ale picioarelor, fragmente din bazin, din coloana vertebrală şi braţe precum şi craniul (întors cu privirea spre N). Lungimea scheletului păstrat este de 55 cm. Conformaţia şi dimensiunile acestuia precum şi faptul că maxilarele (conservate integral) nu conţin decât dinţi de lapte permit aprecierea vârstei defunctului la 3 – 4 ani. Umplutura gropii de mormânt conţine fragmente de mortar.
M 226, surprins în dreptul profilului de N, între m. 5,30 – 6,20 şi săpat la adâncimea de 0,65 m faţă de nivelul de călcare actual (până la roca nativă), aparţine tot unui copil. Scheletul păstrat, orientat E - V (craniul la V), are lungimea de 60 cm. Îi lipsesc partea inferioară a tibiei şi peroneului precum şi oasele labelor picioarelor. Lungimea totală a scheletului poate fi estimată la 72 – 75 cm. Craniul prezintă semnalmente evidente de macrocefalie (hidrocefal), el fiind orientat cu privirea spre nord. Antebraţul drept a fost aşezat oblic peste abdomen iar cel stâng pe lângă corp. Gradul de dezvoltare anatomică permite stabilirea vârstei defunctului la 5 – 6 ani. Umplutura gropii de mormânt conţine fragmente de mortar.
Între m. 7,50 şi 20,50 s-a păstrat doar stratigrafia de epocă dacică. Acesteia îi aparţin un cuptor menajer, surpins între m. 7,50 – 8,80 şi o locuinţă de suprafaţă, secţionată între m 13,50 şi 15,90.
Cuptorul, săpat în loess-ul steril, are un plan circular (diametrul interior: circa 1,10–1,20 m), gura de alimentare (lăţime: 0,80 m; lungime: 0,30 m), parţial obturată cu două blocuri de piatră, fiind amplasată spre V (spre locuinţă). În interiorul cuptorului, păstrat până la o înălţime de 0,45 m, au fost descoperite bucăţi din bolta prăbuşită, câteva fragmente ceramice dacice lucrate cu mâna şi puternic arse secundar precum şi o cantitate mare de cenuşă şi fragmente de lemn carbonizat. În faţa gurii cuptorului precum şi în întregul spaţiu dintre aceasta şi locuinţă, am găsit un veritabil "covor" de fragmente ceramice dacice, majoritatea aparţinând unor oale borcan de talie medie sau unor ceşti, toate lucrate cu mâna, dintr-o pastă cu foarte mult nisip şi pietricele. O notă discordantă cu marea masă a ceramicii, o fac câteva buze şi picioare de fructiere precum şi un fragment de ulcior cu toarta înălţată printr-o protuberanţă deasupra buzei, realizate dintr-o pastă fină acoperită cu slip maroniu lustruit. Puţine sunt şi fragmentele de vase lucrate la roată, toate de culoare gri-cenuşie, cu pereţii subţiri. Remarcabilă este descoperirea unui nou fragment de pseudo-kantharos, de culoare gri închis, realizat din aceeaşi pastă de foarte bună calitate şi bine ars ca şi cele descoperite în S 16 şi S 17. Este vorba, în mod evident, de marfă de import din mediul scordisc.
Locuinţa, secţionată probabil pe lăţime (2,40 m), a fost adâncită în loess-ul steril până la roca nativă (adică cu 0,20 m faţă de nivelul de călcare din epocă). Pereţii au fost ridicaţi din bârne şi izolaţi cu un strat de chirpic gros de circa 10 cm. A fost suprinsă in situ urma carbonizată a bârnei orizontale (grosime: 20 cm) care reprezenta talpa peretelui de V. Pe lângă acesta, în interiorul locuinţei, au apărut numeroase bucăţi de chirpic ars care conservă urmele a până la 6 (!) straturi de făţuială (grosimea unui strat: 2 – 3 mm). Nivelul de călcare din interiorul locuinţei a fost amenajat printr-un strat de lut bătut (grosime: 7 – 10 cm), aşezat direct pe roca nativă. În urma incendiului care a distrus întreaga locuinţă, acesta a ars la roşu. Tot în interiorul locuinţei, a fost descoperită o însemnată cantitate de fragmente ceramice care atât din punct de vedere tehnic, tipologic cât şi statistic corespunde situaţiei constate în spaţiul dintre locuinţă şi cuptor. O menţiune aparte merită doar fragmentele de chiup, descoperite într-o adâncitură de -0,10 m faţă de nivelul de călcare din interiorul locuinţei, imediat în exteriorul peretelui de vest al acesteia.
Materialul arheologic descoperit în S 18 cuprinde următoarele tipuri de piese:
- răzuitoare, aşchii retuşate şi deşeuri litice din silex, cuarţ şi roci cuarţitice care pot fi atribuite musterianului şi aurignacianului; toate provin din stratigrafia bulversată de la m. 0 – 4,20;
- fragmente ceramice mărunte ornamentate cu împunsături succesive şi cu decor liniar incizat, aparţinând culturilor Baden şi Coţofeni; şi acestea provin din stratigrafia bulversată de la m. 0 – 4,20;
- fragmente ceramice, unele aparţinând unor vase întregibile (ceşti, oale borcan, ulcior, fructiere, chiup), de epocă dacică; marea majoritate (peste 90%) sunt lucrate cu mâna dintr-o pastă de foarte proastă calitate; ornamentele, realizate într-o manieră grosieră, constau exlusiv din brâuri crestate sau alveolare; ceramica de lux cuprinde fragmente de fructiere (buze, picioare) şi ale unui ulcior cu toarta supraînălţată printr-o protuberanţă ţuguiată, toate lucrate cu mâna dintr-o pastă mai fină şi acoperite cu slip lustruit, brun; tot ceramicii de lux îi aparţin şi fragmentele unor castroane şi oale de talie mijlocie de culoare gri-cenuşiu, confecţionate la roată; un fragment pseudo-kantharos (buză, partea superioară din corpul vasului şi o toartă) aparţine importurilor de lux din zona dunăreană; aproape toate piesele au fost descoperite între m. 7,50 şi 16,50 (arealul cuptor – locuinţă), extrem de puţine provenind din stratigrafia bulversată dintre m. 0 – 4,20;
- fragmente de cărămizi (grosime: 5 cm), ţigle şi olane romane (grosime: 2 cm), între care şi un fragment de cărămidă cu urme circulare, trasate cu trei degete în pasta crudă precum şi altul pe care se conservă un segment dintr-o stampilă nemaiîntâlnită la Cladova, care provine cu certitudine dintr-o figlina romană; tot materialul roman a fost descoperit în stratigrafia bulversată dintre m. 0 şi 4,20, mai puţin cărămida ştampilată, care a fost găsită în stratul de nivelare a cuptorului (m. 9, adâncime 0,30 m).
- fragmente ceramice medievale, aparţinând unor ulcioare de talie medie (înalţime max.: 18 cm), de culoare brun închis, confecţionate dintr-o pastă cu mult nisip, unele cu buza şănţuită pentru fixarea capacului; registrul ornamentelor este sărac, el cuprinzând doar valuri striate la nivelul umărului vaselor; au fost descoperite şi fragmente de ulcioare de culoare cărămizie, ornamentate cu rotiţa; toate piesele medievale au fost găsite din zona atelierului (m. 0 – 5,80);
- de la m. 15,60 (a: 0,20 m) provine un şrapnel.
Săpăturile din campania 2003 au meritul de a fi confirmat o serie de ipoteze de lucru avansate anterior, reuşind, în acelaşi timp, să relanseze cercetarea în ce priveşte epoca romană.
Piesele paleolitice conturează un orizont musterian, legat de siturile de pe valea Crişului Alb şi altul, aurignacian, contemporan cu descoperirile de la Zăbrani - "Dealul Pietrei".
Materialul aparţinător culturilor Baden şi Coţofeni nuanţează imaginea contactelor culturale dintre cele două entităţi. Preponderenţa absolută a materialului Coţofeni trimite spre o comunitate venită dinspre spaţiul intracarpatic care, ulterior aşezării ei pe "Dealul Carierei", a intrat în contact cu purtătorii culturii Baden, veniţi dinspre Alföld.
Locuirea hallstattiană trebuie atribuită purtătorilor culturii Gáva, veniţi dinspre Câmpia Tisei. Aşezarea întemeiată de către aceştia a ocupat întregul platou de pe "Dealul Carierei". Locuinţele au fost amenajate cu preponderenţă în buza pantelor naturale, încercuind practic platoul central, rezervat, se pare, activităţilor de cult.
Campania din acest an a permis definirea mai clară a locuirii dacice. Apogeul acesteia pare să se fi situat la cumpăna dintre secolele II şi I a. Chr. Atunci a fost ridicat valul de pământ şi săpat şanţul de apărare. Tot atunci au fost construite locuinţele de suprafaţă împreună cu anexele lor gospodăreşti. Din această perioadă datează importurile din lumea scordiscă (ceramică, podoabe). Descoperirile din acest an argumentează ipoteza că aşezarea fortificată de pe "Dealul Carierei" a fost distrusă în prima jumătate a secolului I a. Chr. (Burebista).
Concentrarea masivă de materiale de construcţie romane în doar patru metri ai S 18 reaprinde discuţia asupra existenţei unui punct roman tocmai pe "Dealul Carierei". Extinderea săpăturii în suprafaţă, în direcţia NE ar putea aduce date semnificative în acest sens.
Defintivarea excavaţiilor în sectorul elementelor de fortificaţie de pe latura de E, a adus rezultate interesante în ce priveşte evoluţia acestora în evul mediu. În sectorul secţionat în ultimele două campanii, poate fi definită doar a doua fază a valului constatată şi pe latura de N. Ca atare, este de presupus că prima fortificare medievală (sec. X ?) să fi aparţinut tipului pinten barat. După distrugerea parţială a acesteia, în urma unui incendiu violent (începutul sec. XI ?), valul a fost refăcut şi extins şi pe latura de E. Constructorul medieval pare să fi preferat să întărească valul mai degrabă decât să resape şanţul de apărare dacic. Avansarea eroziunii naturale va fi avut un rol important în luarea acestei decizii.
Săpăturile din acest an confirmă faptul că atelierele (şapte descoperite până acum) sunt anterioare fazei definite de biserica de piatră. Acestea pot fi datate în sec. XII – XIII.
La sfârşitul campaniei, secţiunea excavată a fost acoperită cu pământ. În 2004, nu se vor desfăşura săpături arheologice pe "Dealul Carierei", se au în vedere doar lucrări de conservare.
Rezumat:
Situl multistratigrafic este situat pe un bot de deal, în dreapta Mureşului (la 500 m de râu), la 30 km E de Arad. Săpăturile din campania 2003 au vizat două obiective: finalizarea S17 şi sondarea treimii vestice a platoului central, la SV de biserică. Piesele paleolitice conturează un orizont musterian, legat de siturile de pe valea Crişului Alb şi altul, aurignacian, contemporan cu descoperirile de la Zăbrani - „Dealul Pietrei”. Materialul aparţinător culturilor Baden şi Coţofeni nuanţează imaginea contactelor culturale dintre cele două entităţi. Locuirea hallstattiană trebuie atribuită purtătorilor culturii Gáva, veniţi dinspre Câmpia Tisei. Apogeul locuirii dacice a fost atins în secolele II şi I, cercetările arheologice relevând şi prezenţa romană ulterioară. Săpăturile din acest an confirmă faptul că atelierele medievale (şapte descoperite până acum) sunt anterioare fazei definite de biserica de piatră şi pot fi datate în sec. XII – XIII.