Ciuperceni | Comuna: Ciuperceni | Judeţ: Teleorman | Punct: Mănăstirea „Sf. Ioan Valahul” | Anul: 2022
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Cercetarea arheologică preventivă de la Ciuperceni, jud. Teleorman, Punct: Mănăstirea „Sf. Ioan Valahul”
Anul cercetarii:
2022
Perioade:
Preistorie; Perioada modernă;
Epoci:
Neolitic; Perioada modernă;
Tipuri de sit:
Structură de cult/religioasă; Necropolă; Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 151718.04 |
Județ:
TELEORMAN
Unitate administrativă:
CIUPERCENI
Localitate:
CIUPERCENI
Punct:
Mănăstirea „Sf. Ioan Valahul”
Localizare:
| 151718.04 |
Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Mirea | Pavel | responsabil | Muzeul Judeţean Teleorman |
| Torcică | Ion | participant | Muzeul Judeţean Teleorman |
Raport:
Cercetările arheologice preventive s-au desfăşurat în cadrul proiectului „Consolidare şi renovare biserică, construire clopotniţă, chilii, stăreţie, trapeză, spaţii tehnice, anexe gospodăreşti, utilităţi şi împrejmuire”, com. Ciuperceni, jud. Teleorman ce prevede consolidarea bisericii existente şi construirea a trei corpuri de clădire: chilii, stăreţie, trapeză, spaţii tehnice; anexă gospodărească; clopotniţă.
Biserica, în jurul căreia a fost înfiinţată, la 8 mai 2019, Mănăstirea „Sf. Ioan Valahul”, a fost ridicată între 1880-18822 ca biserică de mir a satului Ciuperceni. Satul a fost mutat pe actualul amplasament după inundaţia catastrofală din primăvara anului 1942 când a fost distrus. Doar biserica nu a avut de suferit, fiind aflată pe un grind mai înalt din lunca Dunării. Biserica a continuat să fie frecventată de comunitatea din Ciuperceni până în anul 1975, când a fost sfinţită biserica ridicată pe noul amplasament al satului. Prin părăsirea ei s-a degradat continuu, ajungând ruină. Anterior bisericii de zid, la Ciuperceni era semnalată existenţa unei biserici de lemn cu hramul „Sf. Dumitru”.
Deoarece zona se află pe raza de protecţie a sitului arheologic Ciuperceni („La Vii”/ „La Carieră”) dar şi faptul că biserica ce urmează a fi consolidată a fost biserica de mir a comunităţii locale şi locul din jurul ei folosit pentru înmormântări, precum şi posibilitatea existenţei unor construcţii anterioare, legate de vechiul amplasament al satului Ciuperceni s-au impus ca argumente pentru o cercetare arheologică preventivă.
Pornind de la această premiză s-a verificat existenţa unor construcţii vechi, o biserică anterioară anului 1880, a prezenţei înmormântărilor, precum şi a oricăror alte elemente care să ateste urme de locuire sau activitate umană.
Au fost cercetate următoarele suprafeţe: S.I (14,40x17,60 m), S.II, împărţită în trei sectoare - de V (6,5x7 m), central, împărţit ulterior în două sectoare - S.II N (21x3,25 m) şi S.II S (21x5,25 m) şi de E (4x7 m), S.III (3x1,5 m), S.IV (3x1,5 m), S.VI, cu două sectoare - S.VI E (4x1,50 m) şi S.VI V (4x3 m).
Mormintele identificate aparţin cimitirului modern din incinta bisericii şi vin să confirme practica vremii, existentă cel puţin anterior anului 1864, anul apariţiei cadrului legal pentru înfiinţarea cimitirelor publice, dar extinsă la Ciuperceni, conform elementelor de cronologie absolută, până la sfârşitul sec. al XIX-lea.
Au fost identificate 150 de morminte, 127 înhumări şi 23 reînhumări. Materialul arheologic descoperit, pe departe de a fi bogat şi diversificat, cuprinde monede de ort şi mai rar piese de port şi podoabă sau vase funerare. De semnalat şi lipsa monedelor de ofrandă. Materialul osteologic uman a fost reînhumat în incinta bisericii, în cadrul unei ceremonii specifice, nefiind supus unei analize antropologice, excepţie făcând două schelete cu urme vizibile de patologie osoasă (un adult şi un copil), prelevate pentru a fi analizate.
Pe baza analizei cronologice a mormintelor, s-a observat şi o evoluţie spaţială a înmormântărilor. Astfel, partea de N a cimitirului, cu unele excepţii, cuprinde morminte din prima jumătate a sec. XVIII. La E de biserică, în S.I, majoritatea înmormântărilor pot fi datate în prima jumătate a sec. XIX, concentrarea lor mai mare fiind în sectorul de S al S.I, unde se află şi majoritatea reînhumărilor.
În cadrul secţiunilor practicate au fost identificate următoarele complexe arheologice:
Complexul 1 (S.I) - biserică bordei cu lungimea evidenţiată (axul E-V) de 7,60 m şi lăţimea maximă de 5,45 m. Intrarea se făcea pe latura de S, în apropierea colţului de SV, printr-un gârlici de 1,72 x 1,40 m şi adâncimea de -0,75 m. Pe laturile lungi, de S şi N, au fost identificate câte un şanţ de fundaţie, cu lăţimea cuprinsă între 0,40-0,60 m şi adâncimea de 0,22-0,32 m, cu unele alveolări de până la 0,40 m. Pe axul central, la limita cu profilul de E, se afla o groapă adâncă de 0,33 m, alta similară, la profilul de V, avea adâncimea de 0,50 m, ambele fiind interpretate ca gropi ale stâlpilor ce susţineau coama acoperişului. Similar, o a treia groapă de par, cu adâncimea de 0,90 m, se găsea la cca. 0,75 m de cea de la profilul de E, având aceeaşi funcţie. De-o parte şi de cealaltă a cesteia, dispuse coliniar, la distanţe aproape egale (0,60 m) se găseau alte două gropi de par, adânci de aproximativ 0,20 m, ansamblu putând delimita spaţiul destinat altarului de restul încăperii. Alte gropi de par, cu adâncimi între 0,20-0,40 m, fac trimitere la stâlpi ce susţineau structura bisericii. Nu au fost identificate resturi lemnoase, această absenţă sugerând faptul că la un moment dat vechea biserică de lemn a fost dezafectată, fiind fie vândută sau dată de pomană altei comunităţi, fie materialul lemnos fiind recuperat spre a fi refolosit.
Pe lângă dimensiunile mari ale structurii cercetate şi lipsa unor amenajări specifice unei locuinţe, câteva elemente de inventar vin în sprijinul afirmaţiei că avem de-a face cu o biserică:
- o iconiţă de metal comun placată cu staniu, reprezentând pe Fecioara Maria ţinând în braţe pe Mântuitor („Maica Domnului Hodighitria”), databilă, în linii mari, la sfârşitul sec. XVIII-începutul sec. XIX;
- un fragment dintr-o rocă de formă rectangulară, ce are incizat semnul crucii, aflat pe podeaua bisericii, pe axul longitudinal, către sfertul de E al suprafeţei acesteia;
- fragmente de sticlă de la candele, printre care o ansă şi un fragment de bază.
Pe lângă cele menţionate, în umplutura şi pe podeaua complexului au fost descoperite fragmente ceramice de castroane şi străchini, baza unui vas de mari dimensiuni, fragmente de oale sau de urcioare. Câteva cuie şi piroane de fier, printre care unul de mari dimensiuni sugerează folosirea lui la o construcţie masivă de lemn.
Toate aspectele enumerate, legate atât de structură cercetată, cât şi de inventar, ne îndreptăţesc să afirmăm că ne aflăm în faţa bisericii „de lemn” cu hramul „Sf. Dumitru”, pomenită la Ciuperceni în Catagrafia de la 1832. Faptul că avem în imediata vecinătate a colţului de NE o înmormântare datată cu monedă la 1873, reprezintă un terminus post quem la care biserica bordei era în uz, fapt ce a continuat până la edificarea celei de zid (1882).
Alte două morminte (adult şi copil), primul suprapunând parţial intrarea-gârlici, al doilea pe partea centrală, spre E, sunt singurele ulterioare dezafectării biserici-bordei. Pe suprafaţa fostei biserici nu au mai fost efectuate alte înmormântări, spre sfârşitul sec. al XIX-lea cimitirul mutându-se la cca. 400 m SV, pe noul teren alocat în urma Reformei Agrare din 1864.
Complexul 6 (S.I), bordei identificat la adâncimea de 0,80/0,85 m, pe o lungime de 4,75 m (axul E-V) şi o lăţime vizibilă de 0,50 m (axul N-S). Intrarea se făcea în zona colţului de NV, printr-un gârlici cu lăţimea de 1,03 m, mărginit la V de o groapă cu diametrul de 0,70 m şi adâncimea de 0,75 m. Adâncimea maximă la care a fost săpată groapa bordeiului, în zona evidenţiată, a fost de 1,20 m. Zona cercetată a complexului a fost suprapusă de trei morminte, unul deranjând vatra. Nu au fost descoperite alte elemente de inventar.
Complexul 2 (S.II V), cuptor identificat la adâncimea de 0,70 m, parţial deranjat de două morminte. Diametrul cuptorului a fost aproximat la 1,30 m, grosimea vetrei era de 3-4 cm iar înălţimea maximă a bolţii de 0,55 m. Nu a putut fi legat de nici o locuinţă, fiind, probabil, amenajat într-o anexă realizată dintr-o structură uşoară.
Complexul 3 (S.II V), groapă menajeră identificată la adâncimea de 0,76 m, adâncimea maximă la care a fost săpată fiind de 1,53 m. Dimensiunile evidenţiate au fost de 2,52x0,92 m (axele N-S/ E-V), o parte aflându-se în profilul de V al S.II V.
Complexul 4 Cpl.4 (S.II V, S.II N), un şanţ a fost identificat la adâncimi cuprinse între 0,50-0,70 m având o lăţime cuprinsă între 0,35-0,50 m şi o adâncime maximă la care a fost săpat de 1,28 m. Lungimea evidenţiată a şanţului a fost de aproape 20 m. Umplutura, relativ omogenă, consta dintr-un sol cenuşiu, slab compactat, amestecat cu cenuşă, ce conţinea o serie de materiale arheologice, predominant ceramică, dar şi obiecte de fier şi oase de animale. Este complexul care a furnizat cele mai multe materiale arheologice, fragmentate, de aici rezultând faptul că a fost folosit, la un moment dat, ca zonă menajeră. În ceea ce priveşte funcţia iniţială a acestui şanţ, considerăm că acesta a fost săpat pentru a delimita partea de N a unei zone locuite în perioada medievală târzie.
Complexul 5 (S.II S), groapa unui bordei identificată la adâncimea de 1,05 m, adâncimea maximă la care a fost săpată fiind de 1,90 m. Dimensiunile evidenţiate au fost de 2,10x4,10 m (axele N-S/ E-V), o parte aflându-se în profilul de S al secţiunii.
Complexul 7 (S.VI V), bordei aflat la adâncimea de -1,23 m, adâncimea maximă la care a fost săpat fiind de -1,87 m. Groapa bordeiului s-a conturat pe o lungime vizibilă de 2,90 m (axul E-V) şi o lăţime vizibilă de 1,20 m (axul N-S). La colţul de NE se afla un cuptor, identificat la adâncimea de 1,05 m. Diametrul cuptorului a fost aproximat la 0,96x0,90 m, grosimea vetrei era de 4-6 cm iar înălţimea maximă a bolţii de 0,28 m. Au fost vizibile şi două gropi de par, una la colţul de NE, cu diametrul de 0,18x0,16 m şi adâncimea de 0,18 m, iar cealaltă, de dimensiuni mai mari, ocupând probabil axul principal al bordeiului, avea dimetrul de 0,24x0,22 m şi adâncimea de 0,32 m. Pe porţiunea cercetată a laturii de est a fost identificat şi un şanţ de fundaţie, cu lăţime de maxim 0,20 m şi adâncimea de 0,10-0,12 m. Deasupra laturii de E a bordeiului, se afla un mormânt, posterior acestuia.
Complexul 8 (S.VI E, profil V), groapă de provizii de formă tronconică, identificată în partea central-vestică a S.VI E, la adâncimea de 1,12 m. A fost parţial cercetată, fiind evidenţiate dimensiunile de 1,24x0,51 m (axele N-S/ E-V) şi adâncimea maximă la care a fost cercetată de 1,00 m. Cel mai probabil poate fi pusă în legătură cu Cpl.7.
Complexul 9 (S.VI E, profil E), groapă de provizii de formă tronconică, spre coltul de NE a, la adâncimea de 1,19 m. A fost parţial cercetată, fiind evidenţiate dimensiunile de 1,62x0,41 m (axele N-S/ E-V) şi adâncimea maximă la care a fost cercetată de 0,80 m. Cel mai probabil poate fi pusă tot în legătură cu Cpl.7.
Cercetarea arheologică realizată în incinta vechii biserici din Ciuperceni a adus unele elemente de noutate în ceea ce priveşte istoria unui sat relocat datorită unor condiţii de mediu şi a ansamblului său de cult:
- a confirmat existenţa vechii aşezări a Ciupercenilor prin vestigii ce se pot încadra cronologic în perioada sec. XVIII-XX, unele materiale sugerând şi o locuire mai timpurie, probabil în sec. XVII.
- a fost confirmată existenţa unei biserici bordei, cu certitudine fiind cea semnalată în Catagrafia de la 1832 ca „biserică de lemn”.
- a fost confirmată existenţa unui cimitir ce a deservit comunitatea locală până spre sfârşitul sec. al XIX-lea, delimitându-se şi laturile de N şi V;
- au fost evidenţiate date minimale privind structura fundaţiei bisericii de zid edificată între anii 1880-1882.
- elementele de cultură materială, în special cele catalogate ca inventar funerar, dovedesc existenţa unei comunităţi rurale sărace, în contextul în care până la sfârşitul deceniului al treilea al sec. XIX s-a aflat sub administraţie directă a Porţii Otomane, zona făcând parte din fosta Kaza Turnu.
- vestigiile preistorice identificate, cu precădere materialele litice databile în paleolitic şi neolitic, dar şi cele antice, deşi reduse numeric, dovedesc existenţa în zonă a locuirilor umane anterioare perioadei medievale târzii, respectiv moderne, eventualele complexe arheologice fiind distruse de acestea din urmă.
Abstract [EN]:
Archaeological excavations carried out for the the consolidation, restoration and enhancement project of the church of the former Balteni hermitage, based on the results of the historical, archival and non-invasive investigations and on the results of archaeological surveys of 2002.
They had the altar area and the connection between the portico and the nave, on the south side of the church. The archaeological investigation carried out during 2021 aimed to to understand the phases of construction of the various components of the building, establishing their foundation levels, the identification of the levels of the builders of the building and transformation stages. In order to achieve these goals, the following objectives have been outlined trenches S I and S II perpendicular to the north side of church, S IV inside the portico/ porch, on the north side of the south side, and S III, in the churchyard, west of the churchyard. the church, in order to capture the foundations of one of the two enclosure walls, which were said to be still standing. still preserved in the early 20th century.