Cioroiu Nou | Comuna: Cioroiaşi | Judeţ: Dolj | Punct: Cetate | Anul: 2009
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2009
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie;
Categorie:
Alimentare cu apă şi drenaj; Apărare (construcţii defensive); Civil;
Tipuri de sit:
Castru; Terme;
Cod RAN:
| 71849.02 |
Județ:
Dolj
Unitate administrativă:
Cioroiaşi
Localitate:
Cioroiu Nou
Punct:
Cetate
Localizare:
| 71849.02 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bondoc | Dorel | participant | Muzeul Olteniei, Craiova |
Raport:
Săpăturile arheologice de la Cioroiu Nou s-au desfăşurat în anul 2009, pe proprietatea ONG Alexis Project. Este vorba despre amplasamentul termelor ridicate în colţul de NV al fortificaţiei, de un detaşament al legiunii VII Claudia. Pentru identificarea edificiului, în zonă au fost efectuate mai multe secţiuni-sondaje, în anii anteriori. După depistarea edificiului şi verificarea stratigrafiei, nu mai rămânea de făcut decât să procedez la dezvelirea sistematică a clădirii. Acest lucru era imposibil de făcut întrucât zona era la vremea respectivă proprietate privată, destinată culturilor agricole. Problema a fost parţial rezolvată la finele anului 2007, când doctorul Adrian Gheorghe (ONG Alexis Project) a achiziţionat parcela în discuţie. Din acest moment, terenul a fost scos din circuitul agricol şi destinat numai cercetărilor arheologice.
În anul 2009 au fost săpate 16 casete cu dimensiunile de 4 x 4 m, între care au fost lăsaţi "martori" de pământ cu lăţimea de 0,60 m. În anul 2009, aceşti „martori" au fost desfiinţaţi, iar casetele au fost din nou curăţate. Ca urmare, clădirea termală a fost în bună măsură dezvelită şi curăţată. Întrucât fundaţiile sale au fost realizate din pietre zidite cu mortar, am procedat la conservarea lor primară, astfel că judeţul Dolj are în prezent primul său monument arheologic vizitabil.
Clădirea a fost săpată şi dezvelită numai parţial, aşa că cele ce urmează reprezintă doar o prezentare preliminară. Concret, a fost pusă în evidenţă o „sală mare", de formă dreptunghiulară, cu ziduri groase de 0,50 m, din a cărei latură estică au fost restauraţi, până în prezent, 15 m. Această lungime lasă loc presupunerii că este posibil ca sala să fi fost împărţită în două sau mai multe camere, dar nu se poate afirma acest lucru cu certitudine, întrucât săpătura sa nu a fost finalizată. Zidurile sunt orientate pe direcţia NV-SE. Fundaţiile au fost săpate în pământul galben şi s-au păstrat până la înălţimea maximă de 1,20 m. Clădirea a fost prevăzută pe latura de V cu o absidă semicirculară cu diametrul de 5 m. Podeaua (suspensura) nu s-a mai păstrat decât sub forma unor fragmente dispersate; pe baza acestora am putut stabili că a fost realizată sub forma unui paviment din mortar de var amestecat cu spărturi mici de cărămizi în tehnica opus signinum; grosimea acestui paviment era de cca. 0,15 m. Latura nordică a sălii este de 5,20 m, iar lăţimea totală (împreună cu absida) este de 7 m. Interiorul său este în bună măsură ocupat cu mici stâlpi (pilae) aparţinând unei instalaţii de tip hypocaustum. Pe direcţia E - V au fost realizate 6 rânduri de pile, iar pe direcţia N - S, 7 rânduri. Pilele au fost constituite după observaţiile mele, din 6 cărămizi mici (22 x 22 x 6 cm) suprapuse, aşezate pe o cărămidă-bază ceva mai mare (32 x 32 x 6 cm); toate acestea au fost lipite cu lut. Uneori, cărămida mare a fost înlocuită cu o piatră rectangulară.
În timpul săpăturilor arheologice, am descoperit fragmente de ţigle de hypocaust de tipul tegula mammata, precum şi tuburi de lut ars, ambele evidenţe conducând la concluzia că transmisia căldurii se făcea atât la nivelul pavimentului prin tuburi, cât şi prin spaţiul dintre pereţi şi ţiglele de tip hammata. Pentru fixarea acestor accesorii erau folosite nişte piroane mari de fier.
Şi cărămizile mari din stâlpii (pilae) hypocaustului, dar şi cele mici au fost ştampilate; este vorba despre un singur tip de ştampilă, cu legenda LEG VII CL1. Ştampila este de formă dreptunghiulară (17 x 4 cm), încadrată de un chenar dreptunghiular cu rame duble sus şi jos, şi de anse curbe la extremităţile laterale. Literele ştampilei sunt îngrijit realizate, în relief şi au înălţimea de 2,2-2,5 cm. Unele cărămizi prezintă pe margini urme de arsură şi funingine.
Nu s-au păstrat toate pilele acestei instalaţii; pe platforma hypocaustului pot fi observate şi urmele altor pile, care au fost demontate sau distruse. Distanţa dintre cărămizile bază este de 0,23-0,25 m. Prezenţa pilelor de hypocaust şi plasarea absidei pe latura vestică (adică spre punctul cardinal unde apune soarele) dovedesc faptul că în acest spaţiu se afla cel puţin un bazin cu apă caldă; o situaţie similară întâlnim şi la termele de la Slăveni.2
Praefurnium-ul a fost identificat pe latura de N, la 1,20 m distanţă de colţul de NV al clădirii. Se remarcă printr-o mare cantitate de pământ ars până la vitrifiere, fiind acoperit de o crustă groasă de mortar, devenită extrem de solidă ca urmare a procesului de ardere. Avea dimensiunile de 2,30 x 1 m. Zidurile sale nu s-au mai păstrat. Lângă praefurnium au fost descoperiţi bolovani ce prezentau urme puternice de ardere, folosiţi probabil pentru producerea aburului prin aruncarea lor în bazinul cu apă rece.
La E de sala mare se găseşte adaosată o cameră pătrată, cu fundaţii de piatră groase de 0,60 m. Dimensiunile sale măsurate la exterior sunt 6,10 x 6,10 m. Pietrele au fost meşteşugit cioplite şi zidite în ordine, dispuse pe mai multe asize, din care s-au păstrat maximum 5. Nu am depistat urme de podea; este posibil ca aceasta să fi fost realizată din cărămizi, care au fost scoase într-o epocă ulterioară. O intrare în această încăpere a fost depistată pe latura de E; s-a mai păstrat doar pragul şi o mică parte din pereţii în care se fixa uşa. Lăţimea intrării era de 1,20 m şi uşa era realizată din lemn. Spre deosebire de sala mare, această încăpere nu a fost dotată cu instalaţie de tip hypocaustum, fapt care poate sugera şi destinaţia sa. Cel mai probabil este vorba despre un vestiar (apodyterium). Foarte interesant, în zidul de N al acestei încăperi, aproape de fundaţia sa, a fost practicată o mică deschidere, creându-se astfel un canal de scurgere. Din acest canal s-a mai păstrat o mică porţiune. Canalul fusese realizat din cărămizi legate cu mortar de var, iar modul de construcţie era următorul: la extremităţile cărămizii de jos erau aşezate alte două cărămizi în poziţie verticală, acoperite cu o altă cărămidă. Se obţinea astfel un canal de scurgere care în secţiune avea forma unui pătrat. Dimensiunile cărămizilor folosite la realizarea canalului sunt de 27 x 27 cm. Din umplutura canalului au fost recuperate 3 monede, din care una a fost emisă de Faustina II şi una de la Gordian III (?); monedele au fost determinate de Delia Moisil. Întrucât în apodyterium nu se găsea nici un bazin de apă, singura destinaţie a canalului de scurgere era aceea de a deservi o latrină. În acest sens mai trebuie amintit faptul că la 1,70 m distanţă N de resturile canalului de scurgere, am depistat o groapă menajeră săpată în aceleaşi scop.
În stadiul actual al cercetărilor, este dificil de precizat o datare fermă a termelor legiunii VII Claudia de la Cioroiu Nou. Unele monede şi fibule datează de la finele secolului II. Ţinând seama de circulaţia monetară, de evidenţa stratigrafică, de fibulele mai precis databile, precum şi de ştampilele de pe cărămizi combinate cu inscripţia pusă de speculatorul Germanus3, se poate afirma că termele au fost folosite în prima jumătate a secolului III. Sfârşitul lor s-a petrecut pe cale violentă: un nivel general de dărâmături, combinat cu puternice urme de incendiere a fost sesizat în timpul săpăturilor arheologice. Ipotetic, acest moment se poate identifica cu atacul carpilor din anul 247. Aceste date preliminare vor putea fi nuanţate ulterior, pe măsura avansării cercetărilor.