Cioroiu Nou | Comuna: Cioroiaşi | Judeţ: Dolj | Punct: Cetate | Anul: 2008


Descriere:

Anul cercetarii:
2008
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic;
Tipuri de sit:
Cetate;
Cod RAN:
| 71849.02 |
Județ:
Dolj
Unitate administrativă:
Cioroiaşi
Localitate:
Cioroiu Nou
Punct:
Cetate
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Bondoc Dorel responsabil Muzeul Olteniei, Craiova
Raport:
Săpăturile arheologice de pe şantierul Cioroiu Nou, campania 2008 s-au derulat de-a lungul întregii luni iulie a anului 2008 şi mai apoi, în luna septembrie. Fondurile băneşti destinate cercetărilor au fost alocate pe bază de proiect MO Craiova, de către Consiliul Judeţean Dolj. Timpul favorabil, fondurile băneşti alocate şi numărul sporit de muncitori au permis cercetări mult mai ample decât în anii trecuţi. Locul ales pentru efectuarea săpăturilor a fost sectorul de NV al fortificaţiei, unde în urmă cu un an fundaţia Alexis Project a achiziţionat respectivul teren, tocmai în vederea scoaterii sale din circuitul agricol şi a exploatării lui numai în scopuri arheologice, ştiinţifice. Au fost săpate un număr de 16 casete de formă pătrată (4 x 4 m), lăsându-se între ele „martori” de pământ, cu lăţimea de 0,60 m. Menirea acestor „martori” este aceea de a asigura deplasarea în siguranţă a personalului muncitor şi ştiinţific de-a lungul săpăturii. Adâncimea maximă până la care s-a săpat a fost de cca. 1,80 - 2 m. La această adâncime îşi face apariţia solul viu, iar pânza freatică este foarte aproape. Concret, săpăturile din anul 2008 au dezvelit o clădire de mari dimensiuni (am numit-o convenţional „edificiul cu hypocaustum”), cu fundaţia realizată din piatră legată cu mortar în tehnica vremii, păstrată pe o înălţime maximă de 1,20 m. Foarte probabil, este vorba despre o clădire termală. Instalaţiile puse în evidenţă s-au păstrat doar parţial, putând fi totuşi oricând restaurate, având în vedere tipul comun al acestei construcţii realizate în maniera tipică arhitecturii militare romane. Deasemenea, a fost constatat faptul că suprastructura clădirii era realizată din cărămizi, iar acoperişul din bârne de lemn, acoperite cu ţigle şi respectiv, olane. Foarte multe cărămizi şi ţigle întregi sau fragmentare poartă ştampila LEG VII CL, adică Legiunea VII Claudia, ceea ce denotă faptul că la un moment dat, un detaşament al acestei mari unităţi militare a staţionat la Cioroiu Nou, aşa cum ne mai asigură şi o inscripţie descoperită în urmă cu mai mulţi ani, tot la Cioroiu Nou. Se mai poate afirma că acelaşi detaşament al legiunii, a construit respectiva clădire. Datarea clădirii în prima jumătate a secolului III este cea mai probabilă. Afirmaţia se bazează pe componenţa materialului arheologic prelevat, a descoperirilor epigrafice, a statisticii circulaţiei monetare, şi a analizei stratigrafice. Starea de conservare foarte bună a fundaţiei clădirii, pretează respectivul edificiu la o restaurare măcar parţială a sa. Situl se găseşte în imediata vecinătate a localităţii moderne, iar accesul până acolo se poate face uşor pe drumul asfaltat. Forţa de muncă se poate asigura cu personal necalificat din localitate. A fost prelevată o mare cantitate de ceramică de uz casnic, dovadă a existenţei în apropiere a unui atelier ceramic. De asemenea, ceramică pictată, obiecte de sticlă şi geam, obiecte de os, obiecte de fier, obiecte de bronz. Un altar fragmentar cu inscripţie a fost recuperat din apa pârâului Eruga cu ajutorul dr. Adrian Gheorghe, şi tot aici este de menţionat un fragment de coronament funerar cu reprezentarea lui Thanatos, zeul morţii.