Cioroiu Nou | Comuna: Cioroiaşi | Judeţ: Dolj | Punct: Cetate | Anul: 2006
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2006
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic;
Tipuri de sit:
Castru;
Cod RAN:
| 71849.02 |
Județ:
Dolj
Unitate administrativă:
Cioroiaşi
Localitate:
Cioroiu Nou
Punct:
Cetate
Localizare:
| 71849.02 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bondoc | Dorel | participant | Muzeul Olteniei, Craiova |
Raport:
Săpăturile arheologice din anul 2006 de pe şantierul Cioroiul Nou au vizat sectorul de SV al fortificaţiei, în vederea verificării stratigrafiei cunoscute, precum şi a precizării elementelor sistemului defensiv din această zonă. Ca urmare a faptului că terenul în cauză se află în posesia unor localnici, am fost nevoit ca de obicei, să aştept încheierea lucrărilor agricole de toamnă, pînă în a doua jumătate a lunii octombrie. A fost săpată o secţiune orientată E-V (40 x 2 m). Voi prezenta cele mai importante descoperiri făcute în această săpătură, în ordine geografică, de la E spre V.
În capătul de E al secţiunii (c. 20) se găsea un pilon de zidărie, demantelat, dar surprins în profil, la baza căruia (ad. de -1,60 m) se afla o cărămidă. În continuare spre V, pe o lungime de aprox. 11,50 m începând cu c. 19 şi până în c. 13, pe peretele sudic al secţiunii este vizibilă o masă mare de cenuşă, arsură, tăciuni, în amestec cu material arheologic. Provine probabil de la o clădire de mari dimensiuni căreia i-a aparţinut pilonul de zidărie despre care a fost vorba mai sus, clădire incendiată şi prăbuşită la un moment dat. Este vorba probabil despre efectul invaziei carpilor din anul 247; fac această afirmaţie pe baza constatărilor mai vechi1, şi pe baza inventarului arheologic descoperit. Dealtfel, urme ale aceleiaşi distrugeri provocate de atacul carpilor, am depistat şi în săpăturile anterioare, pe latura de V a fortificaţiei2.
Începând cu c. 12 spre V, întreaga stratigrafie înregistrează o cădere de nivel, ca urmare a apariţiei elementelor defensive de tip fossa. Astfel, au fost relevate două şanţuri de apărare, primul mai mare, secundul mai mic, evidenţiate şi de cercetările mai vechi3 sau mai recente4. Descoperirea celor două şanţuri aflate la mică distanţă unul de celălalt (vezi mai jos), coroborată cu situaţia vizibilă în prezent pe teren, pune problema existenţei a cel puţin încă unui şanţ de apărare, situat mai spre V. Această ipoteză urmează a fi verificată într-una din săpăturile viitoare, cel mai probabil în anul care va urma.
Şanţul mare (Fossa I) are o lăţime la partea superioară de 7,60 m şi o adâncime măsurată faţă de actualul nivel de călcare, de 3 m. Pe fundul şanţului se găsesc numeroase cochilii de melci, evidenţă care certifică faptul că şanţul era umplut cu apă în antichitate. Umplutura sa conţinea cărămizi şi ţigle întregi sau fragmentare, piatră de calcar şi gresie (numită de localnici sâgă), chirpic, oase, cuie de fier, puţine fragmente de vase de sticlă, precum şi o mare cantitate de fragmente ceramice. Acest din urmă aspect mă face să cred că şanţul a fost astupat în mod intenţionat. Spre deosebire de situaţiile relevate în sectorul de NV al fortificaţiei, în campaniile de săpături anterioare, nu au fost evidenţiate elemente defensive de tipul vallum sau bermă.
Şanţul mic (Fossa II) se găseşte la 3 m distanţă spre V de şanţul mare, are o lăţime măsurată la partea superioară de 2 m, şi o adâncime faţă de actualul nivel de călcare de aprox. 2 m. Umplutura sa conţinea cărămizi şi ţigle fragmentare, chirpici, oase, cuie de fier şi o mare cantitate de fragmente ceramice, fapt care lasă loc presupunerii unui proces de astupare intenţionată, la fel ca mai sus. Şi pe fundul acestui şanţ am aflat cochilii de melci, prin urmare în antichitate şi acest şanţ era umplut cu apă. Nici în acest caz, nu am depistate elemente de tip vallum sau bermă. Semnificativă este însă descoperirea în umplutura sa (c. 5, -0,60 m), aproape de gură, a unei ceşti dacice, realizată cu mâna. Este primul vas ceramic realizat cu mâna, descoperit la Cioroiul Nou.
Din descrierea sumară de mai sus reiese faptul că cele două şanţuri reprezintă elemente aparţinând aceluiaşi sistem de apărare. Evident că au fost săpate în vederea unei defensive eficiente a fortificaţiei de la mijlocul sec. III5. Umplerea lor în mod intenţionat este după părerea mea, un fapt incontestabil. O aşa mare cantitate de ceramică nu putea să cadă accidental în şanţuri, prin urmare se exclude cred ipoteza unui proces de colmatare lentă. Astuparea lor trebuie să se fi făcut în vederea extinderii spaţiului de locuire. O dovedeşte şi descoperirea în capătul de V al secţiunii, prin urmare spre exteriorul fortificaţiei, a unui zid orientat SE-NV, realizat din pietre şi fragmente de cărămizi şi olane, prinse cu mortar, zid “înfipt” direct în pământul viu. Zidul are o lăţime de 0,40 m şi s-a păstrat pe o lungime de 1,50 m. Nivelul de amenajare al noii construcţii suprapune pe cel al umplerii şanţurilor, situaţie vizibilă pe profilul sudic, în c. 3. Aşadar, cele două şanţuri au fost astupate în vederea ridicării dincolo de ele, a unei alte construcţii. Pentru a verifica continuitatea sa spre V, în continuarea secţiunii săpate, am efectuat un sondaj 10 x 2 m. Sondajul a scos la iveală resturi din podeaua de cărămidă aparţinând construcţiei mai sus menţionate. Cărămizile din care a fost realizată au dimensiunile de 28 x 20 x 6 cm şi au fost lipite cu lut.
De semnalat, descoperirea unui fragment de ţiglă cu ştampila AMBI[urus fecit] în c. 5, -1,20 m. Produsele officina-ei lui Ambiurus sunt deja binecunoscute la Cioroiul Nou şi în împrejurimi6.