Ciacova | Judeţ: Timiş | Punct: Piaţa Cetăţii | Anul: 2018
CC BY-SA 4.0 Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ene | Silviu | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Diaconu | Alin | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Iliuță | Silviu | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Crăciunaș | Alexandru | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Seculici | Bogdan | participant | Liceul Alexandru Mocioni |
Raport:
Începute în luna octombrie 2017, lucrările de reabilitare a reţelei de distribuţie apei din oraşul Ciacova au avut ca scop îmbunătăţirea distribuţiei de apă potabilă în oraş. În urma cercetărilor arheologice precedente efectuate pe teritoriul oraşului Ciacova (2001, 2006, 2013, 2014, 2015) de către colectivele Universităţii de Vest din Timişoara şi Muzeul Naţional al Banatului, s-a stabilit potenţialul arheologic al zonei Ciacova. Proiectul consta în schimbarea conductei de apă în zona curte culă, str. Timiş, până în Piaţa Centrală, pentru a se conecta la inelul central de distribuţie a apei.
În luna octombrie a anului 2017 a fost demarat şantierul arheologic, fiind trasate secţiuni pe tot traseul viitoarei conducte de apă, el fiind continuat până în luna noiembrie 2018 (cu o mică întrerupere în perioada iernii dintre 2017-2018).
În total au fost trasate 12 unităţi de săpătură:
S 1 – Orientată NE – SV, 5,47 x 3,45 m şi o adâncime maximă de 2,36 m.
S 2 – Orientată NE – SV, 42 x 2,28 m şi o adâncime maximă de 2,50 m.
S 3 – Orientată NV – SE, 13,24 x 2,34 m şi o adâncime maximă de 2,30 m.
S 4 – Orientată NV – SE, 24,31 x 2,07 m şi o adâncime maximă de 2,50 m.
S 5 – Orientată NV – SE, 18,43 x 2,34 m şi o adâncime maximă de 3 m.
S 6 – Orientată NE – SV, 6,13 m x 4,7 m şi o adâncime maximă de 2,40 m.
S 7 – Orientată NE – SV, 16,28 x 3,38 m şi o adâncime maximă de 1,34 m.
S 8 – Orientare N – S,10 x 2,32 m şi o adâncime maximă de 2,60 m.
S 9 – Orientare N – S, 3,80 x 3 m şi o adâncime maximă de 2,30 m.
S 10 – Orientare N – S,14 x 2,40 m; şi o adâncime maximă de 1,60 m.
S 11 – Orientare N – S, 2 x 2 m şi o adâncime maximă de 1,10 m.
S 12 – Orientare N – S, 2 x 1,40 m; şi o adâncime maximă de 1,20 m.
În cursul săpăturilor arheologice preventive au fost identificate 350 de complexe arheologice ce pot fi datate, în stadiul actual preliminar al cercetărilor în: Neolitic, perioada Regatului Maghiar (sec 14 - 16), perioada stăpânirii otomane (sec. 16-18) şi perioada austro-ungară (sec 18 - 20).
Neolitic:
Din această perioadă istorică datează o singură groapă descoperită în S9, de formă rotundă şi cu foarte puţin material, care ar putea aparţine culturii Vinča.
Regatului Maghiar (sec 14 - 16):
În această perioadă sunt datate aproximativ
30 de gropi, de forme circulare sau ovale, majoritatea fiind alveolate în profil. Materialul arheologic constă în fragmente ceramice, din pastă semigrosieră, din care se pot distinge ca forme ceramice, ulciorul şi vasul borcan, obiecte de fier şi obiecte de bronz. De menţionat că pe fundul unei gropi din această perioadă (Cx 17) a fost descoperit un depozit de 7 monede maghiare de bronz, precum şi un medalion din acelaşi material.
Perioada stăpânirii otomane (sec. 16 - 18):
Din perioada stăpânirii otomane datează cea mai mare parte din complexele arheologice descoperite, 300. Cea mai importantă descoperire este şanţul de apărare (Cx 199) al cetăţii precum şi palisada de lemn (Cx 202). În rest sunt prezente 280 de gropi menajere, un mormânt şi 17 posibile locuinţe. Materialul arheologic descoperit este extrem de variat: numeroase fragmente ceramice smălţuite şi nesmălţuite, ceramică de import (porţelan chinezesc, ceramică habaneză şi maiolică), pipe, un cârlig de pescuit, ghiulele de piatră (descoperite în şanţul cetăţii), 2 lănci, 3 suliţe, mai multe cuţite de fier, catarame de bronz, obiecte din os prelucrat, un posibil umbo de bronz etc.
Perioada austro-ungară (sec 18 - 20).
Complexele din perioada austro-ungară nu sunt numeroase, 20 la număr. Este vorba de patru ziduri de cărămidă (C49, 114, 197, 237), legate cu mortar, acestea făcând parte din nişte edificii care apar inclusiv pe ridicările topo austriece. În afara acestora au mai apărut câteva gropi de formă rotundă, cu umplutură cenuşie şi cu material ceramic smălţuit. De menţionat din această perioadă este o pipă ştanţată cu numele A. PARTSCH.
Stratigrafia zonei este următoarea:
1. Vegetal, cenuşiu, friabil, amestecat cu materiale recente, situat de la nivelul actual de călcare (0) până la cota de –0,20 m;
2. Depunere nisipoasă, de culoare gri, amestecată cu cărămizi pisate, pigmenţi de cărbune şi ceramică, de la cota de –0,20 m până la –0,40 m;
3. Strat de cultură de culoare cenuşie, compact, amestecat cu pigmenţi de cărbune şi ceramică, umplutura este formată din fragmente ceramice cărămizii şi ceramică -0,40 m până la cota de – 0,40/3 m.
4. Nivel de culoare galbenă, omogen, compact, fără constituenţi antropici, de la cota de – 3 m, până la cota de – 3,80 m (adâncimea maximă în cadrul săpăturilor efectuate).
Bibliografie: