Ceahlău | Comuna: Ceahlău | Judeţ: Neamț | Punct: Bistricioara - Lutărie III | Anul: 2021
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raportul de cercetare de la Ceahlău, jud. Neamț. Lutărie
Anul cercetarii:
2021
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Paleolitic;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
| 122034.03 |
Județ:
NEAMŢ
Unitate administrativă:
CEAHLĂU
Localitate:
BISTRICIOARA
Punct:
Bistricioara - Lutărie III
Sector:
NULL
Toponim:
NULL
Localizare:
| 122034.03 |
Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Anghelinu | Mircea | responsabil | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Niță | Loredana | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Ciornei | Alexandru | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Cordoş | Elena Cristina | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Vereş | Daniel | participant | Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Cluj-Napoca |
| Händel | Marc | participant | Austrian Archeological Institute, Viena |
| Buchinger | Norbert | participant | Austrian Archeological Institute, Viena |
Raport:
Situl paleolitic pluristratificat de la Bistricioara-Lutărie III a fost identificat în anul 2007, sub forma unui profil erodat și afectat de exploatările de lut, expus către nord, pe terasa joasă (15-18 m) a Bistriței. Primele evaluări (taluzări, urmate de eșantionări cronometrice) ale acestui profil au avut loc în anii 2008 și 2013, fiind urmate de o explorare mai consistentă a sitului, prin două sondaje (S1 și S2), în anul 2015. Începând cu anul 2018, situl se află în proces de cercetare arheologică sistematică, într-un parteneriat științific și instituțional larg, care include specialiști de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște (instituție organizatoare), Institutul de Arheologie al Academiei Austriece (Viena), Institutul de Arheologie Iași, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București, Complexul Muzeal Județean Neamț, ISER Cluj-Napoca, IFIN-Măgurele, Universitatea din Bayreuth (Germania) și Muzeul de Istorie Naturală Paris (Franța). Secvența geologică și succesiunea arheologică conservate de situl de la Bistricioara-Lutărie III au făcut obiectul unor publicații detaliate (Trandafir et al., 2015, Schmidt et al., 2020, Anghelinu et al., 2021, Cordoș et al., 2021), descrierea lor nefiind reluată aici decât succint. Situl, bine conservat, se extinde, după cum indică sondajele cu carotiera realizate în anul 2019, pe minim 2000 mp, în mare parte în zona acoperită de pădurea de conifere plantată după construcția barajului de la Bicaz. Secvența lito-stratigrafică, dominată de aportul coluvial, este alcătuită din loess și derivate loessice de grosime variabilă, suprapuse depozitelor aluviale, și care ating, în anumite zone ale sitului, adâncimea de 9 m. Cronologia generală a depozitului geologic se întinde, conform datărilor OSL, TL și radiocarbon, pe un interval amplu, acoperind virtual în întregime ultimul ciclu glaciar (MIS5 - Holocen). Diferențele litologice și de grosime a orizonturilor geologice privesc în special partea inferioară a depozitului, mai puțin relevantă pentru succesiunea arheologică, concentrată, după datele actuale, în partea superioară a coloanei stratigrafice (cca. 2 m), în unitatea litologică G2, predominant siltică, a cărei depunere este posterioară vârstei de ca. 31 ka calBP. Mai multe probe de cărbune diseminat recuperate, alături de două artefacte litice, în cuprinsul unității litologice subiacente, G3 (corespunzând pedologic paleosolului PS2), au oferit vârste cuprinse între 31 și 36 ka calBP, indicând posibila existență a unor orizonturi arheologice mai vechi, remaniate, prezumtiv conservate în zona sudică, încă necercetată, a sitului. Arheologic, situl de la Bistricioara-Lutărie III conservă, în zona cercetată până în anul 2019, 6 etape majore de ocupație (delimitate ca AH) datate în Paleoliticul superior, consistând în urme de combustie, resturi litice și faunistice și amenajări de habitat variabil conservate. Dată fiind extensiunea discontinuă a acestor ocupații, segregarea lor stratigrafică uneori imperfectă, dar și acumularea unor orizonturi arheologice în regim palimpsest, este probabil ca numărul episoadelor distincte de ocupație conservate în sit să fie considerabil mai mare. Până în anul 2021, cercetările arheologice, concentrate în perimetrul nordic, expus eroziunii și intervențiilor antropice, au acoperit 32 mp (S0-2009/S4-2019). În campania din anul 2021, cercetarea s-a desfășurat în aceeași zonă a sitului, fiind deschisă o secțiune (S5) de 6 mp, extinzând spre vest (4 mp), sud (1 mp), respectiv est (1 mp), secțiunea S4 (2019). Principalul obiectiv al campaniei din 2021 l-a reprezentat extinderea săpăturii într-o zonă de maximă concentrare a resturilor de ocupație aparținând orizonturilor arheologice AH 2.5 și AH 2.4 (Gravettian), respectiv AH 2.3. și AH 2.2. (Epigravettian). Metodologic, sistemul de săpătură și înregistrare (vezi Cordoș et al. 2021, pentru o descriere detaliată) a urmărit, ca și în campaniile anterioare, înregistrarea cu maximă acuratețe a datelor topo-spațiale, documentarea detaliată, strict crono-stratigrafică, a amenajărilor de habitat, recuperarea integrală a seturilor litice și faunistice, completată de documentarea integrală in situ a resturilor faunistice nerecuperabile etc.; întregul volum de sediment asociat orizonturilor arheologice a fost cernut sub jet de apă (sită de 2mm). Întrucât materialul litic și faunistic se află în prezent în studiu, informațiile cantitative oferite aici reprezintă, în general, cifre minime (i.e., înregistrări individuale de artefacte mai mari de 1.5 cm). Campania din anul 2021 a confirmat în mare măsură observațiile realizate anterior privind succesiunea arheologică generală conservată în zona nordică a sitului (fig. 1), dar și existența probabilă a altor ocupații epigravettiene în partea superioară a G2, încă slab segregate stratigrafic și topografic, din pricina amestecului post-depozițional și/sau densității scăzute de material. În partea a inferioară a G2, au fost reidentificate, discontinuu, pe întreaga suprafață a S5, urmele masive de combustie, lipsite de alte resturi arheologice, atribuite prezumtiv unor niveluri arheologice complet erodate (AH 3.0 și AH 3.1), de vârstă gravettiană (ca. 28 ka calBP). Cel mai vechi orizont arheologic conservat consistent, ocupația gravettiană delimitată ca AH 2.5 (27 ka calBP), separat de AH 3.1 de un steril de grosime variabilă (3-10 cm), a fost documentat pe întreaga suprafață cercetată. AH 2.5 este rezultatul a minim două episoade de ocupație distincte, care se suprapun parțial, după cum indică o subțire acumulare de steril (1-2 cm) între structurile de combustie corespunzătoare acestui orizont. AH 2.5 a fost în mod cert afectat de fenomene periglaciare ulterioare acumulării sale (fig. 2), vizibile atât în profilul deformat al gropilor din cuprinsul nivelurilor (soliflucție), cât și în plan (structuri poligonale). Cu toate acestea, ca și în campaniile precedente, AH 2.5 este singurul nivel arheologic care conservă resturi faunistice (oase, dentiție), preponderent de ren, în stadiu fragmentar și foarte friabile. Materialul litic recuperat din AH 2.5. include 2804 piese litice cioplite. La fel ca și în campaniile anterioare, acest nivel este particularizat de procentul mare de piese din silex cretacic (93,5%), materie primă alogenă; radiolaritul și silicolitul de Toplița alcătuiesc a doua grupă de materii prime alogene, dar într-un procent mult mai mic (1,2%). Restul rocilor utilizate reprezintă materii prime locale (chert Eocen, gresie, șist negru – 4,7%). O altă particularitate, deja semnalată, este numărul mic de nuclee, iar eșantionul din 2021 nu face excepție, numărând o singură astfel de piesă. Piesele de tip esquille (<5 mm) și cele indeterminabile sunt cele mai numeroase (68,8%), urmate de așchii, majoritar fragmentate (16,8%) și suporturi laminare (7,02%), dominate de lamele; produsele corticale și produsele de reamenajare (tablettes, crêtes) apar în proporție redusă (4,1%). Piesele retușate (n=89, 3,17% din eșantion) au drept suporturi lame (32,5%), lamele (56,1%) și o așchie, cărora li se adaugă fragmente provenind din piese retușate fracturate longitudinal (10,1%). Morfologia și extinderea modificărilor aplicate suporturilor au permis definirea mai multor grupe tipologice: burins sur cassure/pe troncatură (19,1%), grattoirs (3,3%), perçoirs (2,2%), lamelă cu encoche (1,1%), lame cu troncatură (3,3%), vârf à cran (1,1%), lame și lamele retușate marginal (68,5%). Acestea din urmă, cele mai numeroase dintre piesele retușate, pot fi împărțite în câteva subcategorii: - piese cu retușă parțială - acestea includ lamele cu una din marginile lungi modificată parțial prin retușă directă sau inversă, semiabruptă sau grignotante, alături de fragmentele longitudinale din suporturi retușate; - piese cu retușă continuă, uni-/bilaterală – lamele, lame și 1 chute de burin, cu una sau ambele margini lungi modificate prin retușă directă sau inversă, semiabruptă sau grignotante; - lamelă appointée – unica astfel de piesă este o lamelă completă, cu extremitatea distală formată de convergența laturilor lungi retușate direct, grignotant; - piese cu retușă continuă, abruptă, directă/croisée pe una din laturile lungi, opusă unei laturi neretușate sau modificată prin retușă directă, abruptă/semiabruptă/grignotant; cele mai multe astfel de suporturi, probabil fragmente de piese à dos, sunt lamele fragmentate (meziale, distale, proximale), de 3-6 mm lățime și 2-4 mm grosime, cu fracturi perpendiculare pe planul suportului, oblice, izolat burinantes. Izolat, extremitatea distală este transformată în troncatură directă, sau parțial modificată de retușă inversă, razantă; retușa inversă, razantă, parțială poate fi identificată, tot izolat, și pe extremitatea proximală. Unul dintre obiectivele campaniei a fost continuarea cercetării structurii de combustie a nivelului AH 2.4 (atribuit unui Gravettian târziu), identificată, în anul 2019, în colțul sud-vestic al S4 (fig. 3). Această structură se prezintă sub forma unei vetre circulare cu diametrul de ca. 75 cm, foarte bine conservată și delimitată net de matricea sedimentară prin acumularea de cenușă, cărbune și galeți/dale de gresie friabile, afectate de foc. Vatra este asociată unui inventar litic sărac, format din 41 piese litice. Acestea reprezintă trei categorii de materii prime, locale (chert Eocen, șist negru, 75%) și alogenă (silex cretacic, 24%); categoriile tehnologice sunt dominate de așchii și suporturi laminare neretușate (80% din eșantion), nucleele și piesele de tip esquille (<5 mm) sunt absente, iar piesele retușate apar izolat – două lame fragmentate, retușate parțial/bilateral. Succesiunea arheologică este completată de două orizonturi epigravettiene timpurii (AH 2.3 și AH 2.2), marcate de structuri de combustie și acumulări de cenușă/sol ars subparalele, resturi faunistice mărunte, frecvent calcinate, și piese litice. AH 2.3 a oferit un inventar litic modest, incluzând doar 62 de înregistrări individuale pentru ansamblul S5. AH 2.2 corespunde, pe de altă parte, și în această campanie, celei mai dense acumulări identificate în sit (ca. 5000 de piese litice, dintre care 1026 înregistrări individuale). Ambele seturi litice, dominate de resturi de debitaj, sunt caracterizate de utilizarea unei diversități impresionante de materii prime locale, regionale sau exotice (chert Eocen, jaspuri, silicolite din zona Toplița, silex cretacic etc.). Din același orizont a fost recuperat și un mic pandantiv din piatră, perforat bilateral, posibil abandonat în timpul producției. Urme de combustie slab conservate în profilul vestic și acumulări modeste de piese litice, identificate în partea inferioară, afectată de bioturbare, a paleosolului 1 (PS1), indică existența a cel puțin unui alt orizont epigravettian (preliminar delimitat ca AH 2.0.2), aparent delimitat de steril în raport cu AH 2.2, respectiv AH 2.1. Clarificarea acestui aspect rămâne misiunea însă cercetărilor viitoare, pe măsură ce săpătura sistematica se va extinde. În partea superioară a secvenței arheologice, orizonturile epigravettiene AH 2.1 și AH 2.2 se prezintă sub forma unei acumulări de material litic diseminat (629 de înregistrări individuale), identificată în partea superioară a G2 și în cuprinsul unității litologice G1. Ca și în alte zone ale sitului, segregarea stratigrafică a acestor orizonturi rămâne dificilă, bioturbarea produsă atât de solul recent, cât și de PS1 afectând sever aceste niveluri arheologice, care nu conservă nici urme de combustie, nici alte resturi organice. Cercetarea a fost completată de o nouă eșantionare sedimentologică a întregului depozit (probe recoltate la 2 cm distanță), pentru analize sedimentologice, geochimice și de susceptibilitate magnetică. Au fost, de asemenea, recuperate numeroase eșantioane de cărbune, pentru completarea setului existent de datări AMS, dar și probe de sediment din contextele arheologice, în vederea altor analize de laborator preconizate (ADN sedimentar, geochimie etc.). În concluzie, situl de la Bistricioara-Lutărie III ocupă o poziție centrală în înțelegerea dinamicii culturale paleolitice regionale în intervalul cronologic dintre debutul Ultimului Maxim Glaciar sensu lato (ca. 29 ka cal BP) și finele Pleistocenului. Diversitatea de materii prime litice, care include, alături de rocile carpatice, roci provenind din interiorul arcului carpatic (Toplița, Sita Buzăului), dar și resurse aflate la mare distanță către nord, est (silex cretacic) și nord-vest (obsidian) subliniază că relevanța științifică a sitului depășește cu mult zona est-carpatică. Conservarea foarte bună a majorității nivelurilor, densitatea de material arheologic, ca și dimensiunea documentată a sitului îl recomandă pe acesta drept un reper crono-cultural esențial în analiza transformărilor culturale și adaptative implicate în înlocuirea tehnocomplexului Gravettian de către Epigravettian, dar și în evoluția ulterioară a grupurilor epigravettiene, în ansamblul Europei Est-Centrale.
Bibliografie:
1. Trandafir, O., Timar-Gabor, A., Schmidt, C., Veres, D., Anghelinu, M., Hambach, U., Simon, S., (2015), OSL dating of fine and coarse quartz from a Palaeolithic sequence on the Bistrița Valley (northeastern Romania), Quaternary Geochronology, 30, 487-492.
2. Schmidt, C., Anghelinu, M., Hambach, U., Veres, D., Lehmkuhl, F., (2020), Reassessing the timeframe of Upper Palaeolithic deposits in the Ceahlău Basin (Eastern Carpathians, Romania): Geochronological and archaeological implications, Quaternary Geochronology, 55, 101020, https://doi.org/10.1016/j.quageo.2019.101020.
3. Anghelinu, M., Händel, M., Niță, L, Cordoș, C., Veres, D., Hambach, U., Murătoreanu, G., Ciornei, A., Schmidt, C., Sava, T., Mănăilescu, C., Ilie, M., Demay, L., Georgescu, V., ( 2020), From Gravettian to Epigravettian in the Eastern Carpathians: Insights from the Bistricioara-Lutărie III archaeological site, Quaternary International, 587-588, 210-229, https://doi.org/10.1016/j.quaint.2020.06.044
4. Cordoș, C., Händel, M., Anghelinu, M., (2021), Acknowledging the mess: Implications of a new documentation system for understanding formation processes of two Paleolithic sites in the Ceahlău Basin (NE Romania), Arheologia Moldovei, XLIV, 7-28.
2. Schmidt, C., Anghelinu, M., Hambach, U., Veres, D., Lehmkuhl, F., (2020), Reassessing the timeframe of Upper Palaeolithic deposits in the Ceahlău Basin (Eastern Carpathians, Romania): Geochronological and archaeological implications, Quaternary Geochronology, 55, 101020, https://doi.org/10.1016/j.quageo.2019.101020.
3. Anghelinu, M., Händel, M., Niță, L, Cordoș, C., Veres, D., Hambach, U., Murătoreanu, G., Ciornei, A., Schmidt, C., Sava, T., Mănăilescu, C., Ilie, M., Demay, L., Georgescu, V., ( 2020), From Gravettian to Epigravettian in the Eastern Carpathians: Insights from the Bistricioara-Lutărie III archaeological site, Quaternary International, 587-588, 210-229, https://doi.org/10.1016/j.quaint.2020.06.044
4. Cordoș, C., Händel, M., Anghelinu, M., (2021), Acknowledging the mess: Implications of a new documentation system for understanding formation processes of two Paleolithic sites in the Ceahlău Basin (NE Romania), Arheologia Moldovei, XLIV, 7-28.