Căuaş | Judeţ: Satu Mare | Punct: Sighetiu | Anul: 2011
CC BY-SA 4.0 Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Marta | Liviu | responsabil | Muzeul Judeţean Satu Mare |
| Astaloş | Ciprian | participant | Muzeul Judeţean Satu Mare |
| Kádas | Zoltán | participant | Muzeul Judeţean Satu Mare |
| Achim | Cornel | participant | Universitatea Oradea |
| Menesi | Beata | participant | Universitatea Oradea |
| Sfrengeu | Florin | participant | Universitatea Oradea |
| Trandafir | Marian | participant | Universitatea Oradea |
Raport:
Cercetările arheologice au fost finanţate în cadrul Proiectului de cooperare culturală transfrontalieră Ungaria - România « Patrimonium II ». Sondajul realizat în acest an la Căuaş face parte, totodată, dintr-un amplu program de cercetare derulat de Muzeul Judeţean împreună cu Universitatea Ruhr din Bochum: Sisteme de locuire din perioada epocii bronzului în Valea transilvăneană a Ierului. Scopul săpăturilor arheologice de la Căuaş a fost acela de a sonda şi verifica interesantele rezultate geomagnetice obţinute în ultimii doi ani, referitoare atât la impresionantul sistem de fortificare, lung de 3030 m, dar şi la dispunerea pe şiruri a construcţiilor din aşezarea hallstattiană (cultura Gáva).
Săpăturile din anul 2011, desfăşurate în perioada 21.07.2011 - 13.08.2011, au urmărit cercetarea sistemului de fortificare a aşezării pe latura de nord-est, într-o zonă în care acesta nu este vizibil la suprafaţă, însă a fost sesizat cu ajutorul prospecţiunilor geomagnetice. Pentru verificarea sistemului de fortificare a fost realizată o secţiune de 39,5 x 1,5 m ce porneşte din zona locuită, străpunge sistemul de fortificare şi ajunge în partea exterioară a sitului. După săparea primei pene de hârleţ s-a constat existenţa unui lut galben în carourile 10-16. Poziţia şi lăţimea stratului de lut coincidea cu aceea pe care o indica semnalul geomagnetic ce sesiza posibilul sistem de fortificate.
În zona din interiorul aşezării, sub stratul arabil, materialele arheologice erau prezente în concentrare mai mare în imediata apropiere a zonei valului (în zona metrilor 10-12,40). Cantitatea lor a sporit la adâncimea de -0,75-0,95 m, printre ele fiind şi o râşniţă întreagă cu diam. de 0,60 m. S-a considerat că materialele ar putea provenii de la fundul unui bordei, semnalat şi de concentrarea în zonă a unor fragmente de chirpici ars şi a unor resturi vegetale arse. Doar spre est, la baza valului de lut, a fost surprinsă marginea complexului. Spre vest marginea bordeiului nu a fost sesizată în stratul de culoare negricioasă. Sub această concentrare de materiale (bordei ?), la -0,80 m, în zona metrului 9,60 m, a fost descoperit un craniu uman (bărbat). Un fragment provenind de la un al doilea craniu a mai fost descoperit în caroul 1, la adâncimea de -1,30 m.
În caroul 2, la adâncimea de -80 cm s-a constatat existenţa unui „perete" format din fragmente de lut, cu o intensitate de ardere diferită. Grosimea acestui perete este de cca. 0,10 m, iar lungimea sa era de 1 m. La acelaşi nivel mai apar şi alte grupări de chirpic, însă mai mici. Imediat sub dărâmăturile de chirpic este prezentă o lentilă ce conţine o mare cantitate de resturi vegetale carbonizate, ce suprapune un adevărat strat de fragmente ceramice, dar şi unele vase întregi. Ansamblul situaţiei a fost interpretat ca fiind o posibilă locuinţă incendiată, în care: gruparea liniară de chirpic ars ar reprezenta lipitura năruită a unui perete, resturile vegetale carbonizate ar putea fi urme ale acoperişului, iar vasele ar putea fi inventarul surprins de incendiu. Stratigrafic, sub aceste nivel există un strat de pământ cenuşiu-unsuros, gros de 0,15 - 0,20 m (solul vegetal preistoric ?), sub care la adâncimea de 1,20-1,30 m, apare sterilul, reprezentat de o argilă galben-verzuie.
Valul de apărare a fost sesizat printr-un strat de lut păstrat sub solul arabil pe o lungime de 5 m, având grosimea de 0,55 m. Acest strat conţine câteva materiale arheologice, remarcându-se o depunere formată dintr-un picior de mânz (în poziţie anatomică) şi câteva la fragmente mari de vase. Pe partea exterioară a valului, acesta este format din pământ negricios, cu pigment galben şi roşiatic. În faţa valului există un şanţ sau o groapă, umplută cu lut scurs din val, vizibilă în ambele profile, pe o lăţime de 3,20 m. Ductul său paralel cu al valului şi umplutura foarte afânată, poate induce interpretarea acestuia ca şanţ de apărare. Adâncimea mică ar putea însă sugera că şanţul nu a fost construit ca element defensiv principal ci, mai degrabă, s-a format odată cu excavarea pământului utilizat la construcţia/ înălţarea valului. Faptul că şanţul taie un strat cenuşiu, sugerează că acesta a fost construit pe parcursul existenţei aşezării, când pare că se produce o refacere a sistemului defensiv (săparea şanţului sau mai degrabă o reconstrucţie a valului). Având în vedere că insula de la Căuaş era înconjurată de o zonă largă de luciu de apă, considerăm că existenţa unui şanţ defensiv nu era neapărat necesară. Pe de altă parte, este posibil ca şanţul să fie folosit doar ca element defensiv complementar, care adâncea apa din faţă valului, îngreunând, astfel, asaltul acestuia. Oricum adâncimea mică a şanţului pare să fie determinată de greutatea cu care acesta putea fi săpat sub apă.
În concluzie, sondajul efectuat la Căuaş a arătat că semnalul magnetic ce apare la marginea de NE a aşezării de la Căuaş este reprezentat de un val, cu rol de apărare împotriva unor atacuri şi, probabil, în faţa inundaţiilor care periodic ameninţau zonele cu construcţii de la marginile insulei. Au apărut de asemenea indicii că structurile dreptunghiulare prezente pe magnetograma ce prezintă interiorul aşezării ar putea fi locuinţe care sunt atât de clar sesizabile deoarece au un inventar incendiat. Liniile ce conturează marginile construcţiilor din magnetogramă ar putea fi considerate ca reprezentând ductul pereţilor construcţiilor, care în urma săpăturii par a fi jalonaţi de lipitura arsă năruită din ei.