Cârlomăneşti | Comuna: Verneşti | Judeţ: Buzău | Punct: Cetăţuia | Anul: 2007
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2007
Perioade:
Preistorie; Protoistorie;
Epoci:
Epoca bronzului; Hallstatt; La Tène;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată;
Cod RAN:
| 50148.01 |
Județ:
Buzău
Unitate administrativă:
Verneşti
Localitate:
Cârlomăneşti
Punct:
Cetăţuia
Localizare:
| 50148.01 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Babeş | Mircea | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Măgureanu | Despina | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Milea | Florentina | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Motzoi-Chicideanu | Ion | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Costache-Bolocan | Daniel | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
| Matei | Sebastian | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
| Ciornei | Alexandru | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Constantin | Cătălin-Petre | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Duţescu | Maria-Magdalena | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Ghenghea | Alexandra | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Jumaili | Omar Al | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Munteanu | Florentin | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Nicolăescu | Monica | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Ştefan | Călin Dan | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
Raport:
În cursul lunilor august - noiembrie au fost continuate săpăturile arheologice în Cetăţuia de la Cârlomăneşti, jud. Buzău. În această campanie cercetarea s-a desfăşurat în două sectoare: Platou şi Terasa 1.
Platou
În campania 2007 s-a continuat cercetarea sub-arealului V4bS (9 x 9 m), scopul fiind epuizarea integrală a suprafeţei. Din păcate nu s-a reuşit decât finalizarea jumătăţii de V, până la pământul viu, şi a nivelului dacic din jumătatea de E.
Epuizarea părţii de V a suprafeţei ne-a prilejuit obţinerea unui profil magistral, pe direcţia N-S, care ne oferă date concrete privind succesiunea nivelelor arheologice din această parte a Cetăţuii. Statul de cultură are o grosime ce variază între 1,80 - 1,90 m, fiind împărţit în patru unităţi distincte:
- stratul de pământ vegetal actual, negru, cu aspect măzăros, ce are o grosime de 0,10/0,15 m. Acest strat conţine numeroase materiale arheologice de factura dacică, extrem de fragmentate.
- depunerea din epoca dacică (a doua jum. a sec. II – sec. I a.Chr.) care ajunge până la adâncimi cuprinse între 0,80 şi 1 m, având aşadar o grosime de 0,65-0,85 m. În acest strat s-au putut observa cel puţin trei nivele de călcare, puse în evidenţă de podine din lut galben sau cafeniu, cu o consistenţă foarte dură, de complexe adâncite sau vetre, uneori chiar de benzi de pământ cu consistenţe şi culori diferite, reprezentând probabil rezultatul unor nivelări.
- strat de pământ brun, compact, ce reprezintă humusul format între părăsirea platoului de către purtătorii culturii Monteoru şi prima locuire din epoca Latène. Acesta are o grosime ce variază între 0,25 şi 0,35 m, şi conţine materiale arheologice, destul de fragmentate, din ambele epoci.
- depunerea din epoca bronzului (cultura Monteroru), groasă de aprox. 0,80-0,90 m, se împarte în două straturi distincte: un strat cenuşiu, gros de 0,35-0,40 m, care poate fi încadrat, conform fragmentelor ceramice, în etapele finale a culturii Monteoru, şi un strat cenuşiu-gălbui, cu o grosime de 0,45-0,50 m, care se datează în perioada timpurie a epocii bronzului.
În această campanie, epoca dacică este reprezentată doar prin materialele descoperite în gropi. Astfel, au fost cercetate 15 gropi, dintre care 5 au fost epuizate în întregime, iar alte 5 doar pe jumătate. De asemenea au fost descoperite alte trei gropi noi, între care o groapă de stâlp.
Având în vedere întinderea suprafeţei cercetate, gropile sunt relativ numeroase şi sunt concentrate mai ales în jumătatea vestică a sub-arealului. Forma lor este cilindrică în cazul gropilor folosite pentru ridicarea structurilor de susţinere a acoperişului unor construcţii, însă de cele mai multe ori ele aveau formă de ”clopot”. Majoritatea gropilor au adâncimi mari, de peste 2 m. Umplutura lor, extrem de variată, cuprinde: pământ galben curat, bucăţi de pereţi de locuinţă, adesea puternic arşi, cenuşă, cărbune, porţiuni din crusta şi miezul unor vetre, pietre, oase de animale, diferite obiecte din metal sau lut şi, nu în ultimul rând, fragmente de vase, unele parţial întregibile. Aşa cum se prezintă umplutura, respectiv sub forma unor straturi curbate în jos, majoritatea au fost umplute rapid, cu ceea ce putem numi, fără să greşim, gunoi.
Dintre gropile cercetate integral sau parţial remarcăm aici cpl.19, 44 şi 49 care au livrat o cantitate foarte mare de fragmente ceramice. În acest sens menţionăm, pe lângă mai multe vase parţial întregibile (fructiere, borcane, ceşti-opaiţ, căni), un capac, cu apucătoare zoomorfă, aproape întreg, de formă conică, lucrat la mână şi acoperit cu un strat de angobă fină, dar şi un urcior (lagynos) de import, din care lipseşte gâtul şi gura, cărămiziu, acoperit cu angobă gălbuie, peste care s-a aplicat un decor pictat cu roşu.
Amintim aici şi finalizarea cercetării cuptorului, cpl. 52, descoperit anul trecut. Cea mai importantă parte din acest complex se afla în interiorul unui martor, care a fost demontat. Astfel, a fost surprinsă, in situ, o parte din cupolă, pe o lungime de 20 cm şi o înălţime de 8 cm. De asemenea s-au descoperit porţiuni din cupolă, căzută direct pe vatră, sub care erau prinse resturile focului (cărbune şi cenuşă).
Depunerea din epoca bronzului s-a dovedit a fi extrem de bogată în complexe adâncite, descoperindu-se 15 gropi. Este de remarcat lipsa aproape totală a vetrelor, deseori întâlnite în cursul săpăturilor mai vechi. Gropile monteorene aveau în general forma de „clopot”, mai rar cilindrică, unele dintre ele având adâncimi de aproape 1,80-2 m. În acest sens menţionam două gropi, cilindrice, apropiate una de alta, cu diametru de aproximativ 0,90 m, ce aveau pereţii părţii inferioare, lutuiţi cu un strat gros de 1-2 cm, de pământ galben-verzui. Lutuiala de pe fundul gropilor era mult mai groasă, de cca. 6-8 cm, însă credem că este rezultatul căderii lutuielii din partea superioară.
Prezenţa locuinţelor este pusă în evidenţă de zone cu pământ galben, compact, ce constituie cu siguranţă resturi de podină, dar şi de existenţa unor gropi mici, cu pietre în interior, care au slujit la fixarea stâlpilor de lemn. Deosebit de interesantă a fost descoperirea unui rest de locuinţă, care prezenta puternice urme de incendiu. Este vorba de cpl.76, surprins în extremitatea de S, făcând parte din zona triunghiulară, cruţată în 1979, din arealul V3bN. În acest loc, la adâncimea de -1,60/1,65 m, faţă de nivelul actual de călcare, a fost dezvelită o zonă compactă de lipitură arsă, pe o suprafaţă de aproximativ 2 m2, provenind de la un perete căzut, puternic ars. Sub aceste resturi de lipitură, dar şi în jurul ei, s-au descoperit foarte multe fragmente ceramice, unele provenind de la vase întregi, care stăteau într-un pământ negru, plin de cărbune. Acest complex nu a fost cercetat integral, astfel că informaţii mai ample vom putea obţine abia după epuizarea sa.
În ceea ce priveşte inventarul gropilor monteorene, s-a constatat că doar câteva au avut o umplutură bogată în materiale, restul fiind foarte sărace. Remarcăm aici cpl.61, cu o umplutură preponderent roşcată, ce conţinea extrem de multe cioburi, unele dintre ele de la vase parţial întregibile. De asemenea semnalăm şi groapa cpl.65, de unde a fost scoasă o cantitate impresionantă de bolovani de râu, dispuşi mai ales în partea inferioară a umpluturii.
Materialele arheologice aparţinând epocii bronzului sunt destul de numeroase, locul fruntaş ocupându-l olăria. Materialul ceramic este în general fragmentar, dar au fost descoperite şi vase întregibile, dintre care evidenţiem un capac şi un pahar decorat cu triunghiuri şi împunsături, forme rar întâlnite, în cursul săpăturilor de pe Cetăţuie. Printre piesele de interes deosebit menţionăm: rotiţe de car în miniatură, fusaiole, o săgeată din os, o psalie fragmentară din corn, un fragment de sceptru din piatră şi, nu în ultimul rând, o figurină antropomorfă din lut, decorată cu linii incizate şi împunsături.
Terasa 1
S1 începută în anul 2005 şi extinsă în 2006 constituie, un sondaj magistral lung de 58 m şi lat de 1,50 m care secţionează de la E la V, următoarea succesiune de elemente topografice: marginea platoului Cetăţuii (pe o porţiune de 2 m lungime), panta dealului pe toată lungimea sa (20 m) şi cea mai extinsă terasă (terasa nord-vestică sau Terasa I) a formaţiunii de relief pe care este amplasat situl. În prezent, această terasă oferă calea principală de acces către platou (pe o lungime de 38 m).
Terasa T1, cu o suprafaţă de aproximativ 1000 m2, are forma triunghiulară cu vârful orientat către VNV. Aceasta înregistrează o diferenţă de nivel de -13,5 m faţă de platou. Adâncimile la care a ajuns săpătura au depăşit frecvent 3 m. Săpătura a fost finalizată în proporţie de 75%, carourile neterminate fiind cele aflate în capătul vestic al secţiunii, către partea inferioară a terasei, opusă pantei dealului.
Săpătura a fost iniţiată cu următoarele obiective: investigarea naturii terasei (naturală sau antropică); cercetarea caracterului şi amplorii depunerilor antropice de pe terasă; verificarea posibilităţii ca Terasa I să fi fost o cale de acces către platoul superior; cercetarea unei eventuale amenajări sau fortificări a pantei Cetăţuii. Având în vedere data târzie la care s-au încheiat cercetările campaniei 2007 şi nefinalizarea secvenţei stratigrafice, nu se pot prezenta decât unele rezultate preliminare. Astfel, concluzia cea mai importantă la care s-a ajuns este că Terasa I a beneficiat de un interes deosebit în epocă dacică (sec. II - I a.Chr.), beneficiind de amplu efort de amenajare. Terasa a fost îndreptată (orizontalizată) prin săpătură şi amenajată pentru desfăşurarea diferitelor activităţi pe o lungime de 12 m, în extremitatea sa estică, din care, acum, jumătate se află sub panta Cetăţuii (pantă care a devenit mult mai puţin abruptă datorită eroziunii şi colmatării ulterioare). Grosimea depunerii arheologice, rezultat al activităţilor antropice, cu urme de complexe şi materiale in situ este cuprinsă între 0,80 şi 1,40 m. În punctul în care panta dealului are înclinaţia cea mai mare, depunerea de sol materiale în poziţie secundară ce acoperă stratul depoziţional, are aproximativ 2 m. În zona amenajată a terasei au fost cercetate mai multe gropi (7) de mari dimensiuni (diametre de 1-2 m), unele ajungând la adâncimi de peste 5 m faţă de nivelul actual de călcare, toate databile prin material şi elemente stratigrafice în epocă dacică clasică. Lor li se adaugă alte cinci complexe adâncite de mici dimensiuni. Au fost identificate, de asemenea, şi o serie de complexe plane, in situ, reprezentate de aliniamente de pietre de râu şi zone compacte amenajate cu lut galben. Pe baza acestor elemente, pe Terasa I se pot identifica cel puţin trei momente succesive şi diferite de activitate, din epoca dacică. Un alt element important ce a reieşit din cercetare, a fost că, deasupra terasei T1, panta antică a Cetăţuiei a fost amenajată prin săpare în trepte late de aproximativ 60 cm. A fost identificată o succesiune de patru astfel de trepte săpate în unghi aproximativ drept, pe o lungime de profil de 4 m.
În urma excavării S1, se poate afirma cu certitudine că forma iniţială a dealului a fost diferită de ceea ce vedem astăzi: panta sa vestică a fost mult mai accentuată, terasa a fost mai largă spre est cu 9 m, iar platoul superior a fost de asemenea mai larg spre V cu cca. 6 m, marginea lui fiind erodată şi prăbuşindu-se spre vale. În partea superioară a pantei actuale, secţionate de S1, au fost identificate câteva gropi cu material dacic, dintre care două, de formă cilindrică, cu diametrul de 50 cm, aflate la 6 m în exterior de buza platoului, pot fi considerate gropi de stâlpi, posibil de la o palisadă. Un element interesant este că în această porţiune a platoului nu au fost identificate complexe sau materiale din epoca bronzului, cum de altfel nu au fost identificate nici la baza pantei, în zona de terasă amenajată prin săpare în epocă dacică clasică. Putem de aceea considera, fie că amenajările din epoca dacică au fost suficient de ample pentru a distruge urmele din epoca bronzului (inclusiv complexele adâncite), fie că în ambele zone prezenţa antropică din epoca bronzului nu a existat. În schimb, materiale din epoca bronzului, chiar dacă în poziţie secundară, au fost excavate în partea vestică a terasei. Elementul stratigrafic care desparte în mod evident cele două zone cu depuneri antropice, cea estică cu contexte clare in situ şi cea vestică cu materiale în poziţie secundară, este un masiv de prundiş de origine naturală, parte dintr-un ansamblu geologic mult mai vast, format prin transportul şi depunerea acestor prundişuri de către ape. Acesta a fost surprins de S1 pe o lungime de 5,50 m, începând imediat de sub vegetalul actual şi coborând în profunzime. Săpătura noastră s-a oprit la -1,30 m în zona acestui pietriş. Masivul de prundiş se prezintă sub forma unei culmi cu marginea vestică foarte abruptă, acoperită cu pământ steril din punct de vedere arheologic pe o lungime de 3,70 m. Panta sa estică este mai lină, devenind de la adâncimea de -0,80 m aproape orizontală. Această latură a „spinării” de prundiş a fost perforată de câteva gropi de mici dimensiuni cu materiale dacice.
Stratigrafia terasei în partea sa vestică, după marginea culmii de pietriş învelită în stratul de loess eolian, indică o depunere substanţială de pământ cu materiale arheologice în poziţie secundară, organizată în straturi oblice (6 la număr), pe o lungime de aprox. 6,5 m. Această depunere îşi poate avea originea într-un fenomen relativ scurt, aruncarea pământului excavat din partea vestică a terasei, în cea de-a doua epocă a fierului, sau printr-un fenomen de alunecare pe pantă în urma eroziunii sau a altor fenomene naturale ce presupun dislocări de teren (de exemplu prin soliflixiune). Aceste straturi indică deci momente succesive în timp cu terminus postquem epoca bronzului – cultura Monteoru. Straturile sunt oblice – curg dinspre NNE spre SSV. În malul sudic al S.1 ele sunt surprinse de regulă de la o adâncime mai mică faţă de cel nordic.
În limita extrem vestică a terasei, patru astfel de straturi sunt tăiate de un complex adâncit de mari dimensiuni, cu pereţii rotunjiţi, similar unui şanţ, cu o deschidere de 9,5 m la gură. Nivelul său de săpare porneşte de sus, fiind identificabil imediat sub ultimul strat de sol cu material erodat şi scurs pe pantă. Adâncimea maximă este de 2,20 m de la nivelul de săpare. Umplerea sa pare a se fi realizat în două mari etape: umplutura de pe fundul complexului, cu o grosime de 0,70 m, indică o sedimentare şi omogenizare petrecută într-un timp mai lung; solul este compact şi conţine puţine materiale arheologice, amestecate, atât dacice cât şi din epoca bronzului; umplutura superioară constă într-o serie de straturi şi lentile alveolate succesive, cu diferite compoziţii, culori şi texturi, sugerând o umplere rapidă prin aruncarea unor deşeuri; conţine foarte multe oase de animale, fragmente de vase sec. I a.Chr. (unele întregibile), cenuşă şi fragmente de crustă şi miez de vatră (un fragment decorat). Problemele cele mai importante care rămân a fi lămurite, în primul rând prin finalizarea excavaţiei în S1, dar şi prin eventuale extinderi, se referă la datarea şi caracterul excavaţiei de mari dimensiuni din partea inferioară a terasei, precum şi la originea straturilor oblice cu materiale din epoca bronzului în poziţie secundară, tăiate de acest complex.
Rezumat:
În cursul lunilor august - noiembrie au fost continuate săpăturile arheologice în Cetăţuia de la Cârlomăneşti, jud. Buzău. În această campanie cercetarea s-a desfăşurat în două sectoare: Platou şi Terasa 1. La Platou s-a continuat cercetarea sub-arealului V4bS (9 x 9 m), scopul fiind epuizarea integrală a suprafeţei. Din păcate nu s-a reuşit decât finalizarea jumătăţii de V, până la pământul viu, şi a nivelului dacic din jumătatea de E. Săpătura la Terasa 1 a fost iniţiată cu următoarele obiective: investigarea naturii terasei (naturală sau antropică); cercetarea caracterului şi amplorii depunerilor antropice de pe terasă; verificarea posibilităţii ca Terasa I să fi fost o cale de acces către platoul superior; cercetarea unei eventuale amenajări sau fortificări a pantei Cetăţuii.