Cârlomăneşti | Comuna: Verneşti | Judeţ: Buzău | Punct: Cetăţuia | Anul: 2006
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Babeş | Mircea | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Măgureanu | Despina | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Motzoi-Chicideanu | Ion | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Matei | Sebastian | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
| Duţescu | Maria-Magdalena | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Ştefan | Călin Dan | participant | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
Raport:
Situl se află pe un platou de formă ovală, neregulată, separat la V si la N de terasa înaltă a râului Buzău, prin ravene naturale, iar spre E şi S prezintă pante foarte abrupte, diferenţa de nivel fiind de aprox. 25 m.
Acest platou a fost locuit intens, cu mici întreruperi, pe toată perioada epocii bronzului, după care este părăsit o perioadă îndelungată, locuirea fiind reluată în epoca clasică geto-dacă. În acest interval, pe platou au mai trecut sporadic, comunităţi hallstattiene, după cum o dovedesc cele câteva fragmente ceramice descoperite în campanii mai vechi, precum şi comunităţi getice din sec. IV-III, care au săpat câteva gropi, ce au livrat materiale destul de puţine.
Locuirea din sec. II-I a.Chr. a fost deosebit de intensă, fiind pusă în evidenţă de numeroase şi impresionante descoperiri arheologice. Până în prezent au fost cercetate mai multe construcţii de mari dimensiuni, câteva sute de gropi, mai multe vetre dintre care 5 decorate, precum şi o serie de complexe mai greu de definit cum ar fi: aglomerări de fragmente ceramice, şanţuri, zone cu aglomerări de pietre sau pietriş, ş.a. Cercetările de suprafaţă realizate în imediata apropiere a “Cetăţuii”, precum şi o serie de descoperiri arheologice obţinute cu ocazia unor lucrări de amenajare a gospodăriilor aflate la baza acestui sit, sau în imediata apropiere, ne sugerează că locuirea geto-dacică este mult mai extinsă. Toate aceste date confirmă faptul că la Cârlomăneşti a existat o importantă davă, care avea ca punct central platoul “Cetăţuia”.
În campania din 2006 s-a continuat cercetarea în arealul V4b, scopul fiind epuizarea nivelului geto-dacic. De asemenea a fost continuată şi prelungită secţiunea S1 de pe Terasa 1 cu scopul de a identifica posibile urme de fortificare a platoului şi de a obţine date suplimentare privind amenajarea terasei1.
În arealul V4b, împărţit în două subareale cu dimensiunile de 9 x 9 m, a fost continuată cercetarea unor complexe arheologice descoperite în campaniile anterioare (Cpl. 18 - edificiu de cult cu cpl 28 - vatră ornamentată; cele trei gropi de stâlp care susţineau acoperişul Cpl 1 - edificiul cu absidă; o vatră, un şanţ şi 19 gropi). De asemenea în cursul săpăturilor au fost identificate 23 de complexe noi (16 gropi, 3 complexe adâncite care se prezentau sub forma unor şanţuri, două instalaţii de ardere care reprezintă probabil cuptoare, o groapă de par şi două vetre suprapuse dintre care una ornamentată), datate în sec. II-I a.Chr. şi a fost dezvelită parţial o vatră aparţinând primului nivel de locuire din epoca bronzului.
În subarealul V4bS şi parţial în V4bN depunerea geto-dacică a fost epuizată, fiind mai groasă decât în alte zone ale platoului. Adâncimile la care nivelul geto-dacic s-a încheiat, sunt variabile, fiind cuprinse între - 0,90/0,95/1 m, după care urmează un strat de pământ brun compact, cu grosimi cuprinse între 0,15 şi 0,25 m, reprezentând humusul format după părăsirea platoului de către purtătorii culturii Monteoru. Acest strat nu este steril arheologic, ci conţine numeroase fragmente ceramice foarte mici, atât din epoca bronzului cât şi din a doua epoca a fierului.
În această campanie au fost epuizate în totalitate resturile construcţiei de mari dimensiuni - complex 18/V4bS. Este vorba de porţiuni necercetate din campania precedentă în zona carourilor A3-A5, B5 şi E2-E3. Aceste zone se prezentau sub forma unor aglomerări masive de material arheologic (pereţi arşi de locuinţă, fragmente din crusta unor vetre, dintre care unele decorate, fragmente ceramice, oase, bucăţele de cărbune şi boabe de grâu carbonizate. Materialul ceramic foarte bogat, este reprezentat în principal de fragmente sau parţi mai mari provenind de la pithoi şi borcane, dar nu lipsesc nici fragmente de fructiere, boluri sau căni. De asemenea a fost încheiată şi cercetarea vetrei ornamentate - Cpl. 28, care se afla in interiorul acestui edificiu. Ea a fost cercetată prin secţionare, păstrându-se un martor de 0,20 m pe mijloc. Cele două profile rezultate ne-au oferit date suplimentare privind amenajarea acestei vetre. Astfel s-a observat că vatra a fost amenajată deasupra unui strat de cenuşă şi cărbune, gros pe alocuri de 0,10 m, strat care din punct de vedere stratigrafic venea imediat deasupra vetrei Cpl. 39.
Cercetările efectuate în caroul E3 ne-au prilejuit descoperirea unei noi vetre decorate (Complex 47), suprapusă în întregime de o altă vatră, care după toate probabilităţile aparţinea tot edificiului Cpl. 18. Prima vatră notată cu A şi din care s-a păstrat doar miezul, pe o suprafaţă de 1 x 0,50 m, a fost surprinsă la ad. de -0,75/0,80 m. Imediat sub acest miez a apărut crusta unei vetre, decorată cu un chenar dublu, realizat prin excizie în lutul moale. Jumătate din crusta vetrei este distrusă, iar decorul se păstrează pe mici porţiuni în partea de S şi E. Vatra este traversată dintr-o parte în alta de un gang lat de 0,14 m, care afectează serios acest complex. Deşi marginile sunt puternic afectate de ganguri, se poate totuşi reconstitui o forma a ei. Analizând modul cum era dispus decorul s-a constatat că în colţul dinspre V cele două linii excizate formează un unghi obtuz. De asemenea s-a observat că nici cele două laturi ale chenarului, de V şi de E, nu sunt paralele. În această situaţie, decorul de pe această vatră arăta sub forma unui romb cu laturile uşor inegale. Pornind de la aceste date legate de decor şi de la cele câteva porţiuni de margine păstrate, se poate deduce că şi forma vetrei este uşor romboidală cu laturile relativ egale - respectiv 0,95 m fiecare. În urma secţionării pe axul N-S, s-a observat că vatra a fost amenajata direct pe humusul antic, respectiv la -0,95 la S şi - 1 m la N, fiind supraînălţata cu aprox. 0,10 m faţă de nivelul de amenajare. În centru crusta are 3-4 cm grosime, spre margini este extrem de subţire, miezul fiind gălbui, datorită arderii de slabă intensitate. În partea de N, nivelul de amenajare al vetrei se continuă cu un strat albicios, dur-sfărâmicios, gros de 1-2 cm care ar putea reprezenta o podină. Din motive care sunt greu de precizat, la un moment dat s-a renunţat la această vatră (Cpl 47B) şi peste ea s-a amenajat o alta vatră (Cpl 47A), care o acoperă integral. Din această vatră nu se mai păstrează decât miezul roşcat, cu o grosime în zona centrală de 12 cm, astfel că nu putem ştii dacă a fost ornamentată. Un indiciu că şi această vatră ar fi putut fi decorată, l-ar putea reprezenta descoperirea a peste 40 de fragmente de crustă decorată, în perimetrul subarealului V4bS, provenind de la cel puţin 3 vetre, o parte în gropi iar cealaltă parte în umplutura edificiului Cpl 18.
Din datele pe care le avem, putem afirma că vatra Cpl 47A se situează pe acelaşi nivel de amenajare cu vatra decorată Cpl 28, respectiv, -0,80/0,85 m, ambele înscriindu-se în perimetrul edificiului Cpl 18. Vatra decorată, cpl 47 B, se află pe acelaşi nivel de amenajare cu vetrele Cpl 39 şi Cpl 37, nedecorate. În jurul vetrelor Cpl 37 şi Cpl 39 au fost surprinse resturi de podină, iar la S de vatra Cpl 47B, se află un pământ gălbui, foarte dur, care ar putea reprezenta un rest de podină. Având în vedere suprapunerea totală a Cpl 47A şi 47B şi parţială a Cpl 28 şi Cpl 39, precum şi considerentele exprimate mai sus, putem emite, cu titlul de ipoteză, existenţa a două faze de amenajare a nivelului de călcare din interiorul cpl. 18. Nu putem exclude nici existenţa a două construcţii distincte, însă nu avem argumente credibile in acest sens.
S-a continuat cercetarea celor trei gropi de stâlp rămase, care susţineau acoperişul edificiului cu absidă, însă nu au fost epuizate. Diametrul acestora varia între 1/1,20 m iar umplutura consta dint-o argilă cafeniu-deschisă în partea superioară şi pietriş, nisip şi bolovani de râu în partea inferioară
Cel mai răspândit tip de complex îl reprezintă gropile. Anul acesta au fost cercetate 35 de gropi cu forme şi dimensiuni variabile, nici una dintre ele nefiind epuizată. Dintre acestea remarcăm complexul 21A, cu un diametru de 2 m, în umplutura căreia au fost descoperite numeroase materiale arheologice cum ar fi: vase parţial întregibile sau fragmente provenind de la borcane, ceşti-opaiţ, boluri cenuşii nedecorate, strecurători şi pithoi; oase de animale; fragmente de crustă de vatră dintre care unele decorate; pereţi arşi de locuinţă sau bucăţi de lut galben, dur, care ar putea reprezenta pereţi nearşi de locuinţă; bucăţi de cărbune. Cea mai interesantă descoperire arheologică o reprezintă însă o aplică dreptunghiulară din bronz, ce are redat în relief un bust uman, realizat în tehnica au repousse. Alte gropi bogate în materiale arheologice sunt complexele 41 şi 44. Pe lângă numeroase fragmente ceramice provenind de la diverse vase, oase, bucăţi de lipitură arsă şi fragmente din crusta unor vetre, au mai fost descoperite: un fragment de bol cu decor în relief ce prezintă aversul unei monede sau o monedă schifată din care se mai păstrează doar miezul de bronz.
Foarte interesante sunt şi gropile Cpl 19 şi 31 care au o formă tronconică, cu dimensiuni relativ apropiate, respectiv 1,30/1,40 m diametru în partea superioară, fiind umplute cu o argilă galbenă, foarte curată, ce conţine pe alocuri concreţiuni calcaroase. În stadiul actual al cercetării nu putem avansa ipoteze privind funcţionalitatea acestora.
În subarealul V4bN remarcăm gropile 25 şi 35. Complexul 25 are o formă în plan ovoidală cu dimensiunile de 1,30 x 1,20 m. Spre marginile gropii s-au observat porţiuni de argilă curată, ce descriau un guler circular de jur-împrejur, gros de 2-5 cm. Este posibil ca această groapă să fi avut pereţii lutuiţi, ceea ce ne oferă indicii preţioase privind funcţionalitatea aparte a acestui complex. Complexul 35 reprezintă o groapă cu diametrul de 1,20 m ce este umplută cu bolovani de râu de diferite dimensiuni. În centru se află doi bolovani mai mari dintre care unul este din gresie iar celălalt din calcar, roci care nu se găsesc în apropierea sitului.
În această campanie au fost cercetate parţial două complexe care, după toate probabilităţile, reprezintă instalaţii de ardere de tipul cuptoarelor. Primul, complexul 51, s-a observat la ad. de - 0,95/1,00 m şi se prezenta sub forma unei pete dreptunghiulare de pământ galben, cu marginile roşcate, ce avea dimensiunile de 0,75 x 0,46 m. Acest complex a fost secţionat, în profil observându-se următoarea situaţie: la ad. de -1,08 m se află o lentilă de pământ negricios groasă de 0,01 m, cu o consistenţă relativ dură, reprezentând cu siguranţă o suprafaţă pe care a avut loc o ardere, nu foarte intensă însă, ce conţine bucăţi de cărbune. Peste această suprafaţă se afla un strat de lut roşcat pe o lăţime de 0,03 m, şi apoi lut galben curat, pe o grosime de 0,7 m. Forma rectangulară, marginile roşcate, lentila negricioasă de la bază, care ar reprezenta vatra, precum şi pământul galben-roşcat aflat deasupra ei, rezultat probabil de la prăbuşirea unei cupole, sunt argumente destul de credibile pentru a putea vorbi de existenţa aici a unui cuptor. La cca 3 m VSV a fost identificată o altă instalaţie de ardere care intră parţial într-un martor stratigrafic, orientat aprox. pe direcţia E-V, fiind afectată parţial de o groapă mai târzie. Iniţial a fost surprinsă vatra din care se mai păstra o bucată lungă de 0,50 m şi lată de 0,20 m. Crusta vetrei are o grosime de 1-1,5 cm, iar în structura ei s-au observat, spre margine, pietre de râu mici, rotunde şi plate. Examinând profilul de N al martorului în care are intră această vatră, s-a constatat că peste crustă se afla o depunere roşiatică groasă de cca 6 cm, roşul fiind mai intens in apropierea crustei, pierzându-se în degrade pe măsură ce urcă. Dată fiind această situaţie, este exclus ca această depunere să reprezinte miezul unei vetre suprapuse. Acest pământ roşcat s-a observat şi în profilul de pe partea opusă a martorului, pe o lungime de 0,35 m şi o grosime de 0,06-0,08 m. Având în vedere contactul direct cu crusta vetrei cpl 54 şi faptul că arsura cea mai puternică este spre baza, am putea lua in considerare existenţa aici a unui cuptor a cărui cupolă s-a prăbuşit peste vatră. Aceste două cuptoare au fost amenajate la baza nivelului geto-dacic, chiar săpându-se puţin în humusul antic, însă datarea lor ridica încă unele probleme care vor fi clarificate după cercetarea integrală a celor două complexe2.
În cursul cercetărilor din acest areal au fost puse în evidenţă o serie de complexe care se prezintă sub forma unor şanţuri drepte sau curbe, late de 0,35-0,50 m, şi cu lungimi variabile, deseori afectate de complexe mai târzii. Două dintre aceste şanţuri au dispărut, nefiind mai adânci de 0,10-0,15 m, alte două fiind încă în curs de cercetare. Trebuie menţionat că între aceste şanţuri nu există nici o legătură şi până în prezent nu avem date care să lege aceste complexe de vreo posibilă structură de locuire. Dimpotrivă, două asemenea şanţuri, respectiv Cpl. 40 şi Cpl. 55 din subarealul V4bS, au fost umplute cu un pământ cenuşos, afânat, în care se găseau numeroase fragmente de vase, unele dintre ele întregindu-se parţial (Cpl. 40), bucăţi masive de crustă de vatră decorată (Cpl 55), fragmente din pereţii unor locuinţe şi chiar oase, situaţie greu explicabilă în cazul în care ar reprezenta fundaţii de locuinţe.
Cercetările arheologice au continuat în 2006 şi pe Terasa I - ce are o formă triunghiulară, cu o suprafaţă de 1000 mp, desprinsă, către VNV, din dealul Cetăţuiei. Acest mic platou constituie o şa, care leagă masivul principal cu pante abrupte de restul reliefului deluros din V şi N, oferind în prezent modalitatea cea mai simplă de acces spre platoul superior. Amenajarea drumul actual pe valea torentului ce coboară din V, pe la poalele Cetăţuii, a săpat şi distrus o bună parte din această terasă (partea nordică). Este posibil ca limba de pământ care s-a păstrat (25 m lungime) să reprezintă doar o treime din suprafaţa iniţială a terasei.
În anul 2005 a fost proiectată o suprafaţă de cercetare S1, în vederea secţionării în lungime a Terasei I şi pantei, până în buza platoului superior al sitului. În 2005 au fost săpaţi 24 m, iar în 2006 secţiunea a fost prelungită spre E cu 30 m şi spre V cu 4 m, însumând în total 58 m, din care a fost epuizat doar 48,8%.
S-a urmărit pe de o parte, punerea în evidenţă a relaţiei dintre contextele arheologice de pe terasă şi cele de pe Cetăţuie, dar şi identificarea evoluţiei geologice a formaţiunii de relief pe care se află amplasat situl (determinarea depunerilor rezultate în urma eroziunii şi a altor procese naturale, determinarea formei şi înclinaţiei pantei în antichitate, determinarea formei şi întinderii platoului superior şi cel al terasei). În mod particular s-a căutat identificarea posibilelor urme antice de amenajare şi fortificare a dealului Cetăţuia (activităţi de nivelare, terasare, fortificare a pantei, terasei şi platoului).
Stratigrafia terasei indică o depunere substanţială de pământ cu materiale arheologice în poziţie secundară, organizată în straturi oblice, alunecate pe pantă în urma eroziunii sau a altor fenomene naturale ce presupun dislocări de teren (surpări ale marginii platoului, erodarea pantei, soliflixiune). Nu se pot exclude nivelări antropice ale platoului ori simple curăţări cu aruncarea pământului şi resturilor materiale rezultate pe pante ori combinaţii de toţi aceşti factori. Aceste straturi indică momente succesive în timp cu terminus postquem epoca bronzului - cultura Monteoru. Straturile sunt oblice - curg dinspre NNE spre SSV. În malul sudic ele sunt surprinse de regulă de la o adâncime mai mică faţă de cel nordic.
În zona inferioară a terasei au fost identificate 9 astfel de straturi oblice până la ad. de 3.20 m (fără atingerea solului steril arheologic). Nici unul dintre aceste straturi, cu excepţia celui aflat cel mai sus din punct de vedere stratigrafic, şi care coincide cu perioada ce a urmat încetării locuirii, nu conţine material ceramic din cea de a doua epocă a fierului. În partea superioară a terasei au fost identificate trei astfel de straturi ce conţin în principal material dacic şi accidental material din epoca bronzului, coborând la 1,50 adâncime, iar în zona cea mai plată a terasei la doar 0,50 m. În partea superioară a terasei, aceste trei straturi cu materiale în poziţie secundară suprapun o serie de complexe adâncite (6) de mici dimensiuni (de forme circulare, cu diametre de 0,50-0,70 m) cu materiale exclusiv dacice ce corespund unui nivel. Acest nivel suprapune direct lutul galben, evident îndreptat în mod intenţionat prin săpătură. De asemenea, unele dintre gropi pătrund în sterilul arheologic.
Ceea ce a determinat împărţirea convenţională a terasei în inferioară şi superioară a fost descoperirea în zona centrală a unei aglomerări masive şi compacte de pietriş amestecat cu nisip. Cu toate că stratul a fost surprins doar pe o mică porţiune (aprox. 6 m), acesta făcea parte de fapt, dintr-un nivel geologic mult mai vast, care a fost cândva albia unui curs de apă. La V de această “spinare” de pietriş încastrată în lut se află doar straturi cu material din epoca bronzului a căror dispunere poate indica o umplere treptată a unei viroage abrupte şi adânci. La răsărit de pietriş, către platou, există doar cele trei straturi cu materiale majoritar dacice, ce se orizontalizează treptat până la limita cu pietrişul.
În limita extrem vestică a terasei, patru astfel de straturi sunt tăiate de un complex adâncit de mari dimensiuni, cu pereţii rotunjiţi, similar unui şanţ, cu o deschidere de 8,5 m. Acesta a fost intersectat oblic de S 1, pe o lungime de 6,5 m. Nivelul său de săpare porneşte de foarte sus, fiind identificabil imediat sub ultimul strat de sol cu material erodat şi scurs pe pantă. Adâncimea la care ajunge în caroul 1 este de -1,70 m. Conţine foarte multe oase de animale, fragmente de vase datate sec. II - I a.Chr. (unele întregibile), cenuşă şi fragmente de crustă şi miez de vatră (un fragment decorat) - toate în umplutură. Umpluturile acestui complex sunt dispuse sub formă de straturi succesive alveolate spre centrul şanţului. Complexul nu a fost epuizat.
S-au identificat urme ale unor activităţi de amenajare a pantei Cetăţuiei, constând în terasări practicate în lutul viu databile în cea de a doua epocă a fierului (sec. II - I a. Chr.). Treptele sunt săpate în unghi de 90 de grade şi au o lărgime de 0,50 - 1 m. Din nivelul unei astfel de trepte porneşte un complex adâncit ce conţinea spre partea inferioară o jumătate din cupa unei fructiere de mari dimensiuni, lucrată la roată. Rămâne de stabilit rolul acestei gropi într-o posibilă structură de susţinere a treptelor.
În partea superioară a pantei, la 8 m de buza actuală a platoului, au fost identificate trei complexe adâncite de formă cilindrică, cu diametru de 50 cm, dispuse aparent pe două şiruri paralele la limita dintre platou şi pantă. Cercetări ulterioare vor lămuri rolul lor într-un posibil sistem de fortificaţie. Aceste complexe au fost surprinse către limita lor inferioară ceea ce ar putea sugera o erodare puternică a marginii platoului care putea fi mai larg cu aprox. 5 m, pe de altă parte localizarea unei palisade pe pantă ar putea indica o modalitatea mai complexă de amenajare a platoului.
În concluzie, se poate afirma că în epocă dacică terasa a fost amenajată în partea ei dinspre pantă (răsăriteană) prin săpătură în lutul viu, fiind în acea epocă mai largă cu cel puţin 4 m (spre pantă). De aici panta urca abrupt, fiind probabil stabilizată prin terasare. Cercetări ulterioare ne vor furniza mai multe date despre complexul adâncit de mari dimensiuni, foarte bogat în material, din limita vestică a terasei.
Şi în această campanie a fost recoltată o cantitate foarte mare de material arheologic, fie din complexe sau din stratul de cultură. Pe lângă piesele deosebite deja menţionate mai sus, amintim numeroase alte piese cum ar fi: trei fibule din fier, un inel de bronz, un fragment din vârful unei suliţe, un cuţit din fier, o mărgică, o verigă, cuie din fier, un calapod din lut şi numeroase fusaiole. De asemenea au fost descoperite numeroase vase parţial întregibile sau fragmentare provenind de la borcane, pithoi, ceşti - opaiţ, fructiere, castroane, boluri cu decor în relief sau fără decor, strecurători, vase în miniatură, etc.