Caransebeş | Judeţ: Caraş-Severin | Punct: Strada Potocului, nr. 22 | Anul: 2017
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2017
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală târzie;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată; Locuire;
Cod RAN:
| 51029.08 |
Județ:
Caraş-Severin
Unitate administrativă:
Caransebeş
Localitate:
Caransebeş
Punct:
Strada Potocului, nr. 22
Localizare:
| 51029.08 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ardeţ | Adrian | participant | Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Caransebeş |
| Negrei | Dimitrie Pavel | participant | Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Caransebeş |
| Oţa | Silviu Ion | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
În cursul anului 2017, pentru prima dată a fost deschis un şantier arheologic sistematic pe teritoriul oraşului medieval Caransebeş, în urma unui protocol încheiat între Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Judeşean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş. Scopul acestei cercetări este acela de a studia locuirea medievală de aici, organizarea oraşului şi a tramei stradale precum şi fortificaţiile existente, rămase multă vreme aproape necunoscute. Munca de teren, în prima fază, ne-a fost uşurată de existenţa câtorva planuri datate din cursul secolului al XVI-lea până la începutul celui de-al XVIII-lea, dar şi de documentele existente sau relatările călătorilor străini.
Cercetările arheologice de la Caransebeş, s-au desfăşurat pe o proprietate privată, anume în grădina casei cu nr. 22 situată pe strada Potocului. Aceasta făcea parte în Evul Mediu din teritoriul oraşului fortificat. Cercetarea a trebuit să fie realizată în funcţie de conformaţia terenului, parţial în pantă. Ca amplasament pe planul oraşului medieval, proprietatea de află în zona central vestică.
A fost trasată o secţiune (S. 1/2017, perpendiculară pe panta existentă) cu dimensiunile de 2,00 m x 20,00 m, orientată puţin deviat pe direcţia VNV-ESE. Caroiajul a fost făcut de la vest la est, din doi în doi metri. Au mai fost trasate şi trei casete. Prima dintre ele (Cas. 1/2017) era paralelă cu S1/2017, amplasată spre nord la o distanţă de 3,5 m, şi avea dimensiunile de 1,5 m x 3,6 m. Celelalte două (Cas. 2/2017 şi Cas. 3/2017), de dimensiuni egale (3,00 m x 3,00 m), au fost trasate la Sud de S. 1/2017. Prima a fost amplasată la o distanţă de 3,00 m de caroul 1 al S. 1/2017. Cea cea de-a doua (Cas. 3/2017) a fost amplasată la trei m sud ce precedenta, pe aceeaşi linie.
În S.1/2017 (carourile 7-8) a fost identificat un zid demantelat parţial (s-a păstrat din elevaţie 1,00 m), cu grosimea la bază de 2,20 m. Acesta este orientat pe direcţia NNV-SSE şi a fost construit din piatră de râu legată cu mortar de bună calitate. Talpa sa, puţin ieşită în exterior (observabil pe paramentul de vest), a fost realizată similar, din aceleaşi materiale. În spatele său, spre est, la adâncimea de 1,80 m, au fost identificate câteva pietre de mari dimensiuni, unele dintre ele având resturi de mortar, ceea ce ar indica existenţa unei clădiri distruse. Peste aceste pietre, găsite disparat, este o zonă cu reziduuri menajere, având mai multe faze, printre care două de incendiere, precum şi nivelul de distrugere al zidului. Peste acesta erau şi alte reziduuri. Tot de acolo au fost recuperate importante cantităţi de ceramică şi resturi osteologice animale, dar şi câteva umane. Materialele arheologice sunt destul de sărace şi constau într-o foarfecă, un posibil fragment de topor de luptă, cuie şi o monedă de argint emisă în timpul lui Sigismund al III-lea Vassa (1587-1632). Oasele umane pot proveni de la un cimitir aflat în interiorul micii fortificaţii şi care probabil a fost amenajat în jurul unei biserici.
Conform stratigrafiei, în spatele zidului, a existat o clădire, din ea fiind surprinse pietre de râu legate cu mortar, la o adâncime de 0,50 m - 0,60 m, dar nu in situ.
Conform planurilor cetăţii avute la dispoziţie datate la sfârşitul secolului al XVI-lea, cel mai probabil este vorba de mica fortificaţie din interiorul oraşului.
În faţa acestei incinte, erau reziduuri menajere şi mici pete de arsură, pe o lungime de 3,00 m - 3,40 m.
În carourile 3-5, după acesată zonă, a fost identificată o stradă cu lăţimea de 4,80 m, din pietre de râu. La vest de ea, urmează un pavaj înclinat, din pietre de râu de dimensiuni diverse, pe o lungime de 1,70 m care formează spre capăt o rigolă împreună cu un alt pavaj înclinat a cărui lungime este de 2,00 m. Spre capătul secţiunii, alăturat pavajului precedent, este un altul care se diferenţiază de acesta printr-o linie de pietre de dimensiuni mijlocii.
Toate pavajele au fost suprapuse de un nivel de pietre şi moloz rezultat cel mai probabil după distrugerea fortificaţiei de la începutul veacului al XVIII-lea, şi de pământul arabil. Materialele arheologice recuperate constau în fragmente ceramice provenite în special de la recipiente de uz comun, anume oale borcan, cu sau fără toarte, căni, piese de metal (cuie, piroane, piese de harnaşament, verigi, potcoave), un fragment de pipă etc. Lor li se adaugă resturi osteologice provenite de la animale, dar şi oase umane.
Pavajele nu au fost scoase, dată fiind păstrarea lor în foarte bune condiţii. Secţiunea a fost acoperită cu netex şi pământ pentru protejarea structurilor de piatră.
Caseta 1/2017 (3,6 m x 1,5 m, orientată VNV-ESE) a fost trasată paralel cu S. 1/2017 (la o distanţă de 3,50 m nord) pentru a verifica traseul zidului surprins în S. 1/2017. Cercetarea nu a fost realizată integral din motive independente de noi. S-a săpat spre VNV până la -1,10 m, iar spre ESE până la -0,62 m. Am surprins traseul incintei micii fortificaţii, anume paramentul său dinspre VNV. Pe acel segment avea aceeaşi direcţie cu cel din S 1/2017. Din paramentul exterior s-au mai păstrat doar trei asize. Şi în această porţiune, a fost construit din piatră de râu legată cu mortar de bună calitate. Stratigrafia, de sus în jos constă într-un nivel de pământ arabil cu grosimea de 0,20 m. Sub el era un altul, din moloz, ale cărui grosimi sunt variabile, anume între 0,30 m - 0,50 m. Spre ESE grosimea sa este mai redusă (0,18 m - 0,20 m) deoarece aici este emplectonul incintei, rămas nedistrus. Materialele arheologice recuperate constau în fragmente de cărămizi, ceramică şi oase de animale precum şi umane.
Sub ele, este un alt nivel de moloz, ceva mai subţire, cu grosimea variabilă, cuprinsă între 0,17 m - 0,30 m (atât s-a putut săpa). În lateralul său, spre ENE se păstrează cele trei asize amintite din paramentul exterior. Lângă ele, în lateral, şi după înlăturarea molozului, a fost descoperit pământ ars, rezultat cel mai probabil în urma unui incendiu, asemeni situaţiei din S. 1/2017.
Cel mai probabil, după incendiu s-a trecut la dărâmarea incintei, observabilă în special prin pietrele mari de râu şi moloz, apoi la nivelarea zonei (pietrele mărunte de sub arabil, identificate pe toată suprafaţa cercetată.
În Caseta 2/2017, imediat sub arabil, la -0,20 - 0,25 m spre est, a fost identificată o aglomerare de pietre de râu, dispuse haotic. Sub ele era un pavaj din piatră de râu (orientat pe direcţia nord-sud, cu lungimea de 3,10 m şi lăţimea variabilă cuprinsă între 0,70-0,80 m. În lateralul său a fost descoperită o parte a unei locuinţe a cărei podea era amenajată cu lut a cărui grosime era cuprinsă între 0,10 m - 0,15 m. Spre sud, a fost surprinsă o aglomerare de pietre şi cărămizi în care a fost şi o importantă cantitate de fier topit. Sub această amenajare a fost identificat un nivel de pămănt maro care suprapunea un pavaj de pietre de mici diemensiuni şi fragmente de cărămizi. Spre profilul vestic, exista şi o aglomerare de mortar şi bucăţi de cărămizi. În partea sudică a casetei era o groapă menajeră cu mai multe faze de umplere, cercetată până la adâncimea de 0,90 m.
Sub pavaj, în colţul de nord-vest al casetei a fost identificată o vatră, iar pe profilul vestic se sudic se mai pot observa resturile unei locuinţe distruse, a cărei podea era din lut.
Sub aceste resturi de locuinţă, spre sud, a fost găsită o aglomerare de pietre de mari dimensiuni (-0,50 m - 0,60 m), care probabil constituiau colţul unei locuinţe. Aceasta pare să fi fost distrusă prin incendiere. În lateralul său, pe profilul vestic, a fost identificată un nivel de pământ maro suprapus de o lentilă de arsură peste care era pământ cenuşiu.
Colţul acestei locuinţe suprapunea parţial o alta cu pavaj de piatră. Sub el sunt fragmente ale unei locuinţe cu refaceri succesive, care a fost amenajată peste o alta incendiată. Aceasta suprapunea la rândul ei o amenajare din care s-a păstrat un strat de pământ maro. Dedesupt, la adâncimea de 2,00 m, a fost identificată o locuinţă cu o vatră adâncită, pavată cu pietre.
Caseta 3/2017 a fost cercetată parţial, până la o adâncime de 1,20 m. Aici au fost identificate o amenajare de lut, care reprezintă podeaua unei locuinţe. Pe amenajarea de lut au fost găsite bucăţi de cărămizi şi pietre, fără o distribuţie anume. Inventarul consta din fragmente ceramice de la recipiente de uz comun, fără decor.
Sub acest strat de lut a fost surprins un pavaj de pietre mărunte care acoperă aproape toată suprafaţa casetei, mai puţin zona sa de est şi cea de nord. Spre nord a fost găsită o mică amenajare cu lut. Sub pavaj era lut cu grosimi variabile, cuprinse între 0,05 m - 0,10 m. Acestea suprapun parţial o locuinţă probabil incendiată. Sub ea, se afla un alt pavaj din pietre mărunte care suprapune o amenajare de lut.
Locuinţa a suprapus o alta care avea mai multe faze de amenajare, cu vetrele aferente.
Inventarul arheologic recuperat consta în ceramică de uz comun, resturi osteologice animale, o monedă emisă în timpul lui Gabriel Bethlen (1603-1629) descoperită în profilul estic, mai sus de al doilea pavaj (de sus în jos), piese metalice, în special cuie. Au fost descoperite şi fragmente de recipiente de mici dimensiuni, din pastă cenuşie.
Pavajele şi zidurile identificate au fost acoperite ca protecţia primară cu geotextil li au fost reacoperite cu pământ.
Cercetarea demonstrează că cel puţin în zona casetelor 2 şi 3, atelierele de prelucrare a fierului au funcţionat pe acelaşi loc până în epoca modernă.