Capidava | Comuna: Topalu | Judeţ: Constanţa | Punct: cetatea Capidava | Anul: 2018
Descriere:
Anul cercetarii:
2018
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Cetate;
Cod RAN:
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Topalu
Localitate:
Capidava
Punct:
cetatea Capidava
Sector:
Intra muros: Principia târzie, sectorul de est. 3. Extra muros. Sectorul X
Localizare:
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Popescu | Raluca | participant | Muzeul Municipiului Bucureşti |
Raţiu | Alexandru-Mircea | responsabil sector | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Manea | Ioana | responsabil sector | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Pinter | Zeno-Karl | participant | Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
Urduzia | Claudia | participant | Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
Opriş | Ioan Carol | responsabil | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
Dobrinescu | Ionuţ Cătălin | responsabil sector | Muzeul de Istorie Națională şi Arheologie Constanţa_ |
Potârniche | Tiberiu | responsabil sector | Muzeul de Istorie Națională şi Arheologie Constanţa_ |
Raport:
În cadrul campaniei din anul 2018 de la Capidava, cercetările arheologice de la Capidava s-au desfăşurat în două secţiuni distincte, intra şi extra muros:
1. Intra muros. Principia târzie. Cercetări în sectorul coordonat de către MNIR, unde săpătura a reînceput în anul 2013 şi a fost proiectată conform unui plan multianual (cu carouri de 4 x 4 m, fără martori). Cercetarea s-a desfăşurat între 29 iulie 2018 – 25 august 2018. Echipei MNIR i s-a alăturat o echipă de 16 studenţi ai Universităţii din Bucureşti – Facultatea de Istorie. Au fost atacate ultimele 16 carouri, însumând 144 mp, în aşa fel încât obiectivul este epuizat din punct de vedere al informaţiei arheologice relevante. După realizarea documentaţiei de arhitectură prealabile, această clădire poate fi astfel integrată în circuitul de vizitare al sitului, aşa cum a fost stabilit în cadrul proiectului de restaurare cu finanţare UE în curs de realizare la Capidava.
2. Intra muros. Sectorul de est. Cercetarea s-a desfăşurat în perioada 3 septembrie -26 octombrie 2018, de către Tiberiu Potârniche (MINA Constanţa) sub coordonarea Ioan C. Opriş (Universitatea din Bucureşti). Cercetarea a urmărit întreaga latura de N a edificiului plasat în proximitatea curtinei G: încăperile C6, C9, C11 şi C14 (vezi parte grafică anexată). Acest edificiu are în componenţa sa 8 încăperi distincte denumite convenţional, în ordinea descoperirii lor, după cum urmează: C1, C16, C15 şi C12 (pe latura sudică), C6, C9, C11 şi C14 (pe latura nordică). Cercetările arheologice de pe latura sudică a edificiului au fost finalizate în cadrul săpăturilor arheologice cauzate de implementarea proiectului de restaurare al fortificaţiei derulat în anul 2015. În campania din anul 2017 au fost începute cercetările în încăperea C14, prin excavarea secţiunilor S1, respectiv S3. Referitor la metodologia de lucru abordată, datorită densităţii materialului arheologic identificat în teren şi pentru a surprinde cât mai bine datele stratigrafice, fiecare încăpere a fost împărţită în 3 secţiuni distincte (S1-S3), dispuse paralel, care au fost cercetate succesiv, obţinându-se astfel în cazul fiecărei încăperi câte doi martori stratigrafici.
La finalul săpăturii, cercetarea a fost documentată suplimentar prin realizarea unor fotografii aeriene captate cu ajutorul dronei; s-a realizat un model 3D georeferenţiat (Sketchfab) în Sectorul VII şi Sectorul de Est intra muros şi s-a completat GIS-ul Capidavei, cu marcarea topografică a descoperirilor curente. În urma campaniei 2018 sunt disponibile ridicări topografice actualizate, ortopfotoplanuri şi un număr important de fotografii oblice, toate obţinute cu ajutorul unei drone de tip hexacopter.
3. Extra muros. Sectorul X. Necropola medio-bizantină. Cercetarea s-a desfăşurat între 2-13 iulie 2018, cu participarea dr. Cătălin Dobrinescu (MINA Constanţa), prof. univ. dr. Zeno Karl Pinter (Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu), dr. Claudia Urduzia (Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu), dr. Beatrice Kelemen (Universitatea „Babeş- Bolyai" Cluj-Napoca), dr. Adrian Stoia, cadre didactice, doctoranzi şi studenţi ai Universităţii
„Lucian Blaga” (Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane
– Departamentul de Istorie, Patrimoniu şi Teologie Protestantă), cadre didactice şi masteranzi ai Universităţii Babeş-Bolyai; voluntari. Cercetarea din anul 2018 a continuat cercetările anterioare desfăşurate între 2010-2017 la Capidava, sector X, terasa B şi s-a concentrat în special asupra încercării de suprindere şi investigare a limitei sud- estice a acesteia. Cercetarea a fost continuată în secţiunile deschise în anul precedent (2017), S VI şi S VII. La vest de S VI a fost deschisă o nouă secţiune, S VIII (10 x 2 m), cu păstrarea unui martor de 1 m.
Coord.ştiinţific: Conf.dr. Ioan Carol Opriş (Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti)