Capidava | Comuna: Topalu | Judeţ: Constanţa | Punct: Turnul Belvedere | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2015
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Domestic; Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată; Aşezare urbană; Locuire militară; Castru; Cetate; Fortificaţii;
Cod RAN:
| 63063.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Topalu
Localitate:
Capidava
Punct:
Turnul Belvedere
Sector:
Sector VII intra muros
Toponim:
Capidava
Localizare:
| 63063.01 |
Lista Ilustrațiilor - 6
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Opriş | Ioan Carol | responsabil | Universitatea din București |
| Duca | Mihai | participant | Universitatea din București |
| Raţiu | Alexandru-Mircea | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Data de început şi data de sfârşit a campaniei: 27.07 – 14.08.2015.
Obiectivele cercetării arheologice
Săpăturile arheologice din sectorul VII al sitului arheologic Capidava au fost prilejuite de necesitatea construirii în scop turistic a unui „Turn de Belvedere”, în cadrul proiectului de restaurare cu fonduri ale UE intitulat Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic cetatea Capidava. Acest obiectiv (din lemn în elevaţie, dar necesitând o fundaţie din beton armat) afecta, conform planului şi informaţiilor oferite de proiectanţi, o suprafaţă de 4,35 m x 4,35 m. Amplasarea acestui turn a fost în mod curios aleasă, în chiar şanţul de apărare al fortificaţiei de secol VII (Fig. 1), cunoscut din bibliografie încă din anii 1940 - 1950. În consecinţă, echipa de arheologi şi-a propus să cerceteze perimetrul afectat, concentrându-se asupra elementelor de fortificare menţionate şi a altor structuri de locuire aflate în zonă.
Aspecte metodologice
Cunoscând acestea am decis să abordăm săpătura ca pe o săpătură clasică pentru o fortificaţie de pământ, dar luând în seamă şi specificaţiile tehnice ale turnului ce urmează a fi construit. Astfel pentru început am proiectat o suprafaţă de 6 m x 6 m, denumită convenţional S I (Fig. 3), care să înscrie în limitele sale suprafaţa fundaţiei turnului. Totodată, încă de la început am proiectat două prelungiri ale lui S1, anume S II (6 m X 2 m) şi S III (3 m X 2 m), al căror scop principal a fost de a genera un profil de 15 m lungime prin valul şi şanţul fortificaţiei de secol VII (Fig. 2). Cota de adâncime pe care ne-am propus-o a fost baza şanţului de apărare şi nivelul de secol V p.Chr., nivel atins şi cercetat anterior în mai multe puncte din sectorul VII al Capidavei.
Cercetare arheologică s-a făcut prin săpătură manuală, cu o echipă formată din 7 muncitori necalificaţi. Durata cercetării a fost de 17 zile lucrătoare, suprafaţa săpată fiind de 52 mp cu o adâncime cuprinsă între 1,70 – 2,50 m. Programul de lucru a fost de 8 ore, cu 6 zile lucrătoare săptămânal.
În ceea ce priveşte modalitatea de înregistrare a informaţiilor, au fost utilizate metode descriptive uzuale în arheologie, respectiv însemnările de teren. Metodele de înregistrare grafică constau în planuri şi profile, cât şi fotografii realizate în format digital. Înregistrarea stratigrafiei verticale s-a realizat contextual.
Scurtă descriere a contextelor şi a descoperirilor arheologice.
Elementele constructive sunt însumate de cele trei ziduri şi fundaţii de ziduri descoperite în secţiunile SI şi SII, denumite convenţional Z1, Z2 şi Z3 (Fig. 3). Zidurile Z1 şi Z2 reprezintă de fapt fundaţii şi au fost descoperite în SI. Ele sunt realizate din zidărie de piatră şi pământ, cu o elevaţie de una, iar pe alocuri, două asize. Dimensiunile descoperite ale acestora sunt de 0,70 m x 6 m pentru Z1 şi 0,70 m x 2,10 m pentru Z2. Zidurile se unesc în unghi drept şi fac un colţ în partea de sud-est a secţiunii SI (Fig. 3). Cele două ziduri sunt atestate clar doar pentru nivelul ocupaţional din secolul V p.Chr., pentru că în etapa cronologică următoare acestea au fost demantelate şi acoperite cu podeaua edificiului de secol VI. Pentru nivelul de secol V aceste ziduri, în special Z1, au podea lutuită pe ambele părţi, indicând astfel faptul că zidurile foloseau la compartimentarea interioară a unei clădiri.
Zidul Z3 este situat în secţiunea SII, dispus paralel cu Z1, la o distanţă de 5,20 m sud-est de acesta, şi perpendicular ca orientare cu Z2 (Fig. 3, Fig. 9). Acesta are o lăţime de 0,70 m (standard pentru perioada romano-bizantină), a fost descoperit pe o lungime de 2 m, iar în elevaţie se păstrează pe 5 asize, însumând 1,10 m. Zidul Z3 este atestat în ambele niveluri de locuire menţionate, fiind demantelat abia la amenajarea valului de pământ de secol VII (Fig. 9), care îl suprapune pe întreaga sa lungime. În partea sa de vest au fost descoperite două dolia (vase mari de provizii), păstrate fragmentar, dispuse în linie la o distanţă de cca. 0,20 m de zid (Fig. 8, 9).
Fortificaţia de secol VII, tratată de noi ca un element constructiv aparte, este reprezentată în teren de un şanţ de apărare cu un val de pământ ce se sprijină pe un zid de o calitate îndoielnică. Din ceea ce se mai păstrează local în teren, datele tehnice ale elementelor de fortificaţie sunt următoarele: şanţul are o adâncime maximă de 2,20 m faţă de înălţimea maximă a valului; forma şanţului este în formă de V, cu pantele egal înclinate, având o deschidere maximă de cca. 6 m; valul de pământ are o înălţime păstrată de cca. 1 m faţă de nivelul său de amenajare (nivel determinat clar demantelarea zidului Z3) şi o lăţime maximă de cca. 7,22 m; zidul care sprijină valul este lat de cca. 0,7 m şi cu o înălţime păstrată de 1 m.
Ca detaliu, ar fi de observat faptul că valul de pământ avea în substrucţie un pământ nisipos compact, fără pietre, iar în partea sa superioară (sau ce se mai păstrează din aceasta) era compus dintr-o amestecătură de pământ cu pietre de mari dimensiuni. De asemenea, zidul este o aglomerare de pietre şi mortar, fără urmă de parament.
Materialul arheologic descoperit şi elemente de datare
Materialul descoperit este eterogen şi diferă din punct de vedere cantitativ, în funcţie de cele trei momente cronologice surprinse în cadrul săpăturii. Astfel, pentru şanţul fortificaţiei de secol VII p.Chr. am descoperit un material variat, cuprinzând fragmente dispersate de ceramică romană-târzie şi medio-bizantină. Acest amestec este datorat modului în care s-a săpat şanţul, dar şi colmatării nivelului medio-bizantin, intens distribuit în zonă prin bordeie, deşi nesurprins în această săpătură. Motivul absenţei complexelor medievale îl constituie probabil faptul că în perioada amintită şanţul trebuie să fi fost încă foarte vizibil, deci impropriu construcţiei de locuinţe.
Nivelul ocupaţional de secol VI p.Chr. este încadrat cronologic ca atare pornind de la artefacte uşor databile în această perioadă, precum fragmente de la două amfore Late Roman 1 (Fig. 17) sau un opaiţ din lut ars
(1)(Fig. 18). De asemenea, nivelul de distrugere asociat celui ocupaţional (observabil în profilul 2 din Fig. 5 sau în Fig. 6), bogat în urme de acoperiş ars, cu bârne carbonizate şi material tegular, este specific finalului de secol VI, moment violent constatat în mai multe alte săpături din cetate(2).
Pentru nivelul de secol V p.Chr. descoperirile sunt mai rare, dar mai sugestive. Dintre acestea amintim unele fragmente de vase din cadrul ceramicii de servit masa (vasa escaria), precum: un fragment de castron din categoria African Red Slip Ware de tip Hayes 75(3) (Fig. 19/2) sau un fragment de castron din categoria Late C Ware de tip Hayes 3-C(4) (Fig. 19/6), ambele databile la jumătatea secolului al V-lea p.Chr. Tot în acest nivel de secol V amintim descoperirea a două proiectile de praştie, din ceramică (Fig. 20), precum şi a unui cui din bronz cu „floare” circulară şi lată (Fig. 21).
Concluzii
Deşi alegerea locului de amplasare a turnului Belvedere intrigă din mai multe motive – instabilitatea solului şi cota de înălţime redusă, date de şanţul colmatat în care a fost plasat – acesta nu este de natură să afecteze monumente şi complexe arheologice din interiorul cetăţii romane târzii şi romano-bizantine de la Capidava: zona amplasării acestui obiectiv era deja afectată major de şanţul şi valul de apărare aferent. Cum cercetarea acestui obiectiv (fortificaţia de secol VII p.Chr.), în cadrul unei campanii obişnuite, ar fi fost costisitoare şi cronofagă, secţionarea pe latura sa de nord-vest a fortificaţiei de secol VII p.Chr. este o noutate binevenită, acelaşi colectiv efectuând în deceniul trecut două alte secţionări pe latura de nord-est. Astfel cercetările din trecut coroborate cu campania din acest an sunt în măsură să ofere o imagine mai bogată în informaţii şi nuanţe asupra relativ puţin cunoscutei fortificaţii târzii de la Capidava, imagine ce urmează a fi prezentată curând şi în cuprinsul unor publicaţii ştiinţifice.
Bibliografie:
Note:
1.
1. Ioan C. Opriş, Ceramica romană târzie şi paleobizantină de la Capidava în contextul descoperirilor de la Dunărea de Jos (sec. IV – VI p. Chr.), Bucureşti, 2003, p. 166, Tipul VIII, pl. LXIII/433.
2. Ibidem, p. 27-33.
3. J. W. Hayes, Late Roman Pottery, The British School At Rome, London, 1972, p. 124, fig. 21.
4. Ibidem, p. 329, fig. 67.