Capidava | Comuna: Topalu | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2009


Descriere:

Anul cercetarii:
2009
Perioade:
Preistorie; Protoistorie; Antichitate; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Epoca bronzului; Hallstatt; La Tène; Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Epoca medievală timpurie; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic; Industrial; Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Locuire civilă; Aşezare deschisă; Aşezare fortificată; Aşezare urbană; Aşezare rurală; Locuire militară; Castru; Cetate; Fort; Fortificaţii; Structură de cult/religioasă; Biserică; Descoperire funerară; Necropolă; Necropolă plană; Necropolă tumulară; Mormânt izolat; Mormânt tumular; Descoperire izolată; Obiect izolat; Exploatare/carieră; Carieră;
Cod RAN:
| 63063.10 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Topalu
Localitate:
Capidava
Punct:
Cetate
Sector:
Sectorul X - Extramuros
Toponim:
Capadiva
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Dobrinescu Cătălin participant Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Miron Costin participant Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Potârniche Tiberiu participant Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Raport:
S-a pornit cu o primă secţiune SI (2 x 10 m), extinsă spre V cu încă 10 m (total suprafaţă cercetată 20 x 2 m) în campania 2008. În 2009 am continuat cercetările pe platoul situat la cca. 300 m E de intrarea în cetate, extinzând SI cu 10 m spre E şi trasând o a doua secţiune de 32 x 2 m, SII, perpendiculară pe prima, orientată N - S, ce ajunge până la marginea platoului, spre Dunăre. În SII a fost identificat acelaşi nivel arheologic de sec. IV p.Chr., fără a mai putea decela cele două secvenţe de locuire sesizate în prima secţiune. În capătul de S, spre marginea dinspre Dunăre a platoului locuirea este extrem de redusă, nivelul conţinând câteva fragmente ceramice specifice secolului IV p.Chr. în vegetalul antic. La o identificare primară, realizată de colegul G. Talmaţchi, cele 18 monede descoperite în această secţiune sunt databile în sec. I-IV p.Chr., ultimele fiind de la Valentinian I. În cei 10 m extinşi spre E ai secţiunii SI (30 x 2 m) ceramica şi monedele descoperite aparţin secolului IV p.Chr. În SII au fost identificate două ziduri orientate SV-NE, paralele, distanţa dintre ele fiind de 14 m. Sunt realizate din piatră legată cu pământ, au cca. 0,70 m lăţime şi mai au păstrate două sau trei asize. În aceeaşi secţiune au fost identificate şi două gropi de împrumut, săpate în loess, cu forme neregulate ce aveau în umplutură fragmente ceramice, oase de animale, pietre. În SI a fost descoperită o vatră simplă, cu marginile marcate de un şir de pietre, pe acelaşi palier stratigrafic cu pavajului încăperii identificate anul trecut. Acest complex îl atribuim ultimei secvenţe de locuire romano-bizantine de pe platou, respectiv sfârşitului secolului IV p.Chr. Ceramica descoperită este fragmentară şi aparţine, unor forme tipice secolului IV p.Chr. - amfore şi castroane - şi acestea în cantităţi mici, ţinând cont de suprafaţa cercetată. Cele 22 de monede descoperite anul acesta în cele două secţiuni, la care se adaugă alte 30 de monede descoperite anul trecut sugerează abandonul locuirii extramurane la sfârşitul secolului al IV-lea p.Chr., ultimele monede fiind din perioada Valens-Valentinian. Totodată, campania din acest an a relevat o locuire sporadică spre marginea terasei înalte a Dunării, densitatea materialelor şi complexelor arheologice fiind mai mare în partea de NE a platoului, în apropierea şoselei Capidava - Cernavodă. Obiectivele cercetate au fost documentate prin grunduri şi profile, fotografii, desene; coordonatele secţiunilor cercetate în 2009 şi obiectivele arheologice identificate au fost incluse în GIS-ul şantierului arheologic Capidava în cea de-a doua parte a lunii august 2009, cu ocazia actualizării anuale a acestuia. Pentru secţiunea SII urmează executarea releveului (arh. Anişoara Sion); anexăm, în acest sens, un prim releveu realizat în campania precedentă pentru SI şi un număr de 5 planşe ilustrative pentru campania arheologică 2009. [Cătălin Dobrinescu, Tiberiu Potârniche, Costin Miron]